Ce ne arată tragedia Alexandrei Măceşanu, de ce instituțiile statului nu și-au făcut datoria şi ce pericole păndesc, dacă eşti fată şi eşti săracă?
Maria Cernat
Acest articol a fost publicat pe 29 iulie 2019 pe secţia românească a site-ului Baricada. Introducerea este adăugată în procesul traducerii şi editării textului pentru publicul bulgar.
România este în starr de șoc de o săptămână după ce în ziua de 25 iulie 2019 a fost ucisă elevă în vârsta de 15 ani Alexandră Măceşanu de la oraşul central-sudic Caracal. Alexandra plecase către un oraș mai mare la meditații, iar din cauza lipsei de transport public între localităţile fusese nevoită să facă autostopul. Astfel ea a fost rapită de un mecanic auto în vârsta de 57 de ani – Gheorghe Dincă. Omul o duce la o casă din Caracal şi, în ciuda faptului că Alexandra sunase de câteva ori la 112, poliţia nu reuşeşte să-o localizeze imediat după semnalul telefonului, iar apoi nu întră în casă până la dimineaţă din cauza lipsei de permis de către procurorul de caz. În aceste 19 ore de la prima alertă a Alexandrei până la intrarea în casa unde a a fost răpită, ea e violată şi ucisă.
Cazul a cutremurat România nu doar prin brutalitatea abuzului asupra unei adolescente, ci şi prin faptul că instituțiile statului au acţionat inexplicabil de lent fapt care care a permis criminalului să își ducă planul la final.
Alexandra Măceșanu a fost răpită de un individ, Gheoghe Dincă, ce se ocupa cu taximetria, fără ca el să aibă licență. Guvernul a suspendat de curând transportul județean gratuit așa că transportatorii privați nu merg pe rutele puțin circulate care nu le aduc profit. Fata a sunat la 112. 19 ore i-au luat poliției să intervină. Azi, 30.07.2019, au fost date publicității înregistrările audio ale discuției pe care Alexandra le-a avut cu operatorul de la serviciul de urgență 112 și cu polițistul. Sunt cutremurătoare reacțiile absolut neprofesioniste și chiar jignitoare ale oamenilor legii la vorbele Alexandrei care în lacrimi spune ce îi s-a întâmplat câteva ore înainte de a fi ucisă într-un mod brutal.
O altă informație de interes este că acum 3 luni o altă tânără din zonă, Luiza Melencu, a fost ucisă de acelaşi om. În același context a foste mediatizat şi cazul din 2012 al traficului de persoane care să fie folosită de baza militară din Deveselu, folosită astăzi de americani.
După moartea Alexandrei România e nu numai în stare de șoc. E o tulburare chiar mai serioasă decât în cazul incediului de la clubul Colectiv, care a lăsat peste 60 de victime. Apar tot mai multe răspunsuri la întrebarea cine e de vină. Unii reamintec de procurorul care n-ar fi permis salvarea Alexandrei, interzicând politiștilor să intre în locuința criminalului fără mandat. Aceștia au așteptat ore bune în fața porții locuinței criminalului. Acest procuror a fost premiat din Laura Koveşi, adică e din mişcarea #rezist. Poliţia nu avea nevoie de mandat de percheziţie, ci putea intra din necesitatea de a salva o viaţă, zic alţi. Astfel vina cade la guvernul PSD. Premierul Viorică Dăncilă a declarat că se gândește la un referendum în care să consulte populația cu privire la mărirea pedepselor pentru viol și crimă.
Totuşi, România rămâne traumatizată. Polițiștii în fața cărora s-a prezentat tatăl Alexandrei l-au umilit spunând că ”Dacă dă dracul să fie încurcată cu vreunul, tu plătești perchezițiile” și au insinuat că așa sunt fetele, că mai pleacă și apoi vin acasă cu iubitul de mână. Mai mult, l-au luat pe tată la percheziții și l-au pus pe el să spargă ușile. La Bucureşti în faţa Minsterul Afacerilor Interne a avut loc un protest feminist sub sloganul ”Patriarhatul ucide”. Activistele au scris pe clădirea ministerului ”Poliția ucide”. În presă au apărut mai multe încercări de a raţionaliza situaţia. Baricada vă oferă o asemenea perspectivă – cea a publicistei Maria Cernat.
Săptămâna trecută am asistat neputincioși la cronica unui asasinat anunțat. O înlănțuire halucinantă de incompetență, nepăsare și dispreț au condus la uciderea Alexandrei Măceșanu. Ar fi totuși greșit să credem că asistăm la o crimă cu unic vinovat. Ar fi și mai greșit să credem că doar genul victimei a dus la tragicele accidente. Să fii fată și să fii săracă în România e aproape o condamnare sigură la abuz. Sărăcia și genul victimei, pe de o parte, și clasismul și misoginismul, pe de altă parte, și-au dat mâna în chip spectaculos în acest caz.
Citesc multe mărturii ale unor femei care au fost abuzate în fel și chip în România. Firește, am și eu o istorie de acest tip. Dar e o istorie parțial frumoasă. Era ora nouă dimineața. Eram în clasa a VI-a și mergeam la tenis. Un bărbat cu grave tulburări de comportament a început să mă urmărească. Îmi tot repeta că sunt ”curvă” și că trebuie să plec cu el. Mie mi se părea foarte periculos, dar, în stilul meu, nu m-am putut abține să-l întreb sincer curioasă: ”dar de unde știți?”. Asta m-a frapat din prima: siguranța afirmației. Eram înainte de toate curioasă să aflu… pe ce se bazează? Totuși mi-am dat seama că nu e loc de dialoguri de tip Moromete cu individul. După vreo 500 de metri am văzut un polițist. M-am dus și i-am spus ce se întâmplase. Nici măcar nu era în misiune. Venise, după program, să ia o adeverință de la primărie. Dar m-a ascultat atent, a luat semnalmentele și l-a urmărit pe agresor. Mi-a vorbit foarte frumos, m-a sfătuit să spun totul părinților și să fiu atentă pentru că legea e deficitară și el sigur o să îl prindă, dar mai mult decât o amendă nu poate să îi dea. Hărțuirea sexuală era în anul de grație 1991 un concept chiar mai puțin clar decât conceptul de OZN.
A fost primul contact cu poliția și a fost unul pozitiv. Poate că ar fi foarte utilă o cercetare despre evoluția acestei instituții. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Miliția bătea de rupea, în special persoane de etnie romă. Părinții îmi povesteau episoade terifiante cu romi prinși că furau de la fabrica unde lucrau cu scene de o cruzime atroce. Dar parcă Miliția avea un soi de respect pentru salariați. Eram cumva din aceeași clasă socială. Acum poliția pare că acționează doar dacă e vorba despre persoane privilegiate financiar.
În anul 2012 presa a relatat despre un dosar DIICOT în care 30 de eleve au fost silite să facă muncă sexuală, printre clienți aflându-se și militari de la baza Deveselu. În acel dosar, doar două persoane s-au constituit în parte civilă. De ce oare? Pentru că victimele traficanților sunt în special fete, dar nu orice fel de fete. Sărăcia, lipsa unui sistem de sprijin social, părinți care să le caute și care să reclame le fac ținte sigure. Genul și clasa se intersectează în aceste cazuri. Nimeni nu e nebun să răpească fete din cartierul Privăverii. Odată pentru că părinții ar reacționa rapid. A doua oară pentru că, în acele cazuri, poliția ar reacționa rapid. Imaginați-vă că în locul Alexandrei Măceșanu era fiica prefectului sau a primarului. Instituțiile funcționează în ultima vreme doar pentru privilegiați. Nu mai e cazul să privatizăm poliția. Ea e cumva privatizată în senul în care pentru fete sărace nu funcționează. Exact ca o firmă particulară de pază și protecție. Iar Alexandra, oricât de bizar ar părea, a avut un privilegiu: unchiul ei, Alexandu Cumpănașu! Dacă era și romă pe lângă faptul că era era săracă și fată probabil că nu am fi aflat nimic despre ea. Faptul că a avut un unchi puternic legat de instituțiile de forță din România, Cumpănașu fiind un apropiat al fostului ministru MAI, Gabriel Oprea, este ceea ce a permis cazului Alexandrei să iasă la iveală. Dar oare câte asemenea cazuri se petrec fără ca noi să știm? Elementul definitoriu nu e atrocitatea. Dosarul DIICOT din 2012 ne arată asta cu prisosință. Faptul că o altă fată, Luiza Melencu, a fost răpită acum trei luni tot de Gheorghe Dincă ne arată același lucru. Ceea ce a făcut acest caz excepțional este forța unchiului fetei, Alexandru Cumpănașu, care a reușit să aducă povestea în prim plan, acolo unde e locul multor altor povești de acest tip. Tot lui i se datorează faptul că am aflat cum i s-a adresat polițistul tatălui fetei și faptul că acest tată a fost silit să spargă el ușile la percheziții în căutarea propriei fiice. Motivul? Polițiștii suspectau că fata a plecat cu un iubit, că așa sunt fetele azi… Tatăl a fost chiar șantajat: dacă se dovedește că fata e ”încurcată cu unul”, tatăl va plăti perchezițiile!
România rurală se scufundă de ani de zile într-o junglă în care clanurile mafiote fac legea sub ochii îngăduitori ai poliției și celorlalte servicii pentru care plătim bani grei. Misoginia poliției este o tară gravă care anul acesta a fost completată cu niște măsuri absurde. Probele fizice pentru pătrunderea la Academia de Poliție au fost înăsprite. Fetele sunt bune la învățătură și reușeau să intre cu brio. Noile probe le fac accesul fetelor la cariera în poliție foarte dificil. Totuși, ceea ce ne arată cazul Alexandrei este că în poliție ai în primul rând nevoie de creier și inimă, abia apoi de mușchi. Că ai nevoie de simț civic și de o instituție care să funcționeze pentru toți cetățenii indiferent de etnie, gen sau clasă. Mai arată că avem nevoie de o strategie națională de combatere a violenței de gen, dar și de un sistem economic schimbat din temelii. Cel actual produce inegalități de natură să facă diferența dintre viață și moarte. Ești săracă, mori liniștită. Ai bani, se mobilizează toată lumea să te salveze.
Am lăsat la final presa. Cel mai grav, dincolo de dezinformări și reacții emoționale, mi se pare încercarea de a da soluții simple la o problemă foarte complicată. Nu știm dacă Gheorghe Dincă era parte dintr-o rețea, dacă a avut complici. Ar fi vital de aflat. Să nu ne amăgim că am prins monstrul și acum, ca-n basmele pentru adormit copiii, totul redevine roz. Dincolo de complicii morali, guvernul de stânga care a privatizat transportul public județean, poliția, STS-ul, cultura violului în care trăim, poate au existat și complici dintr-o rețea de trafic de ființe umane.
Într-o postare mai degrabă ironică făceam apel la cei care scriu la Sputnik să nu mai scrie nimic. În România nu știm care e adevărul, dar avem o certitudine: știm că rușii mint tot timpul. Din acest motiv, dacă ai fi informație ai prefera orice soartă, oricât de crudă, doar să nu apari în paginile Sputnik. Așa stând treaba, ar fi bine ca acei oameni să nu mai sară să publice orice informație care ar pune într-o lumină proastă americanii și baza de la Deveselu pentru că nu fac decât să discrediteze din start orice tentativă de a discuta măcar despre aceste ipoteze. Prostia propagandei ruse aici se vede. În loc să își facă propria investigație ei se mulțumesc să preia jumătăți de adevăr să le exacerbeze în titluri de-o șchioapă și să ajute, de fapt, chiar adversarul! Cel mai mare ajutor pe care l-ar putea oferi acum celor care nu doresc ca jurnaliștii să continue să investigheze o asemenea pistă este să scrie despre ea. Acum e periculos și să te gândești la faptul că poate întreaga poveste s-a derulat cu atâta încetineală pentru că Dincă era furnizor de adolescente pentru o clientelă militară ”selectă”. Or, dosarul din 2012 și dispariția altei adolescente din Caracal, Luiza Melencu, care a fost la rândul ei ucisă de Dincă, trebuie să ne bântuie. Poate că Dincă a fost un caz izolat, dar dacă există complicități mai grave? La cum merg lucrurile acum, Sputnik va fi primul care să îngroape această ipoteză!
Dar acestea sunt, totuși, elemente secundare într-un tablou terifiant. Ce e important să reținem este că nu trebuie să înghițim perspective reducționiste. Dincă este monstrul bun de servit unui public vădit șocat de cele întâmplate. Dar Dincă este un simptom:
- al culturii pasive în care vecinii și familia știau despre actele de violență comise de Dincă împotriva femeilor, dar nu reacționau;
- al culturii sexiste a polițiștilor români care văd soluționarea cazurilor complexe de acest tip în primul rând în termeni de mușchi și apoi de creier, așa cum o arată examenul actual de admitere în Academia de Poliție;
- al unui sistem economic profund viciat care generează inegalități care se pot dovedi fatale pentru cei care nu prind un loc la masa privilegiaților;
- al culturii retrograde a politicienilor care vor soluții puerile la probleme grave și profunde – tabăra rezist blocată pe veci în ”M…e PSD” sau, zeița feminismului de pușcărie, Viorica Dăncilă, care dorește referendum pentru pedepse mai grele pentru viol și crimă, fără să ia în calcul o secundă consultarea cu organizațiile feminsite specializate în cercetarea și combaterea violenței de gen;
- al modului în care tragediile în care se arată viciile instituțiilor de forță sunt ”tratate” cu soluții care să ducă la și mai multe instituții de forță.
- al unei aparente coabitări bizare dintre instituțiile de forță și forța interlopilor care nu odată scapă de justiție în chip miraculos;
- al traficului de persoane vulnerabile pentru care genul și clasa sunt aproape mereu sentințe greu de purtat.
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
Citeşte un interviu cu Maria Cernat în limba poloneză!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
