Bulgarii și românii în lumea oglinzilor

Uneori, rămășițe ale animozității dintre cele două națiuni plutesc peste podul între ele, dar nevoia de gândire nouă este întotdeauna relevantă

Vladimir Mitev

Existențialiștii de la jumătatea secolului al XX-lea erau adepții ideii că omul este “aruncat” în existență, și că trăiește într-o lume absurdă, în care poate crea sens prin liberul său arbitru și prin alegerea sa. Ca autor al blogului “Podul Prieteniei”, una dintre trăsăturile mele “aruncate” este că sunt răstignit între lumea existenței bulgărești și a celei româneşti. Am acces la ambele spații culturale, vorbesc ambele limbi, sunt activ în ambele țări. 

Acest lucru îmi oferă acces la cunoștințe care sunt unice într-un anumit sens. Văd cum bulgarii și românii au dezvoltat de-a lungul istoriei stereotipuri negative, antipatie sau indiferență, care sunt oarecum misterioase și inexplicabile din punctul de vedere de astăzi, când cele două țări sunt împreună în NATO, în UE și au multe probleme comune. Aflându-mă de ambele părți ale graniței imaginare, nu pot să nu fiu frapat de cât de mult se aseamănă cele două națiuni, inclusiv în ceea ce privește gradul de “creativitate” cu care își umilesc retoric vecinii. Sunt aceștia, la urma urmei, o comunitate ”unită”, dar ”conștientă” de unirea sa care îl tratează pe celălalt ca pe un aspect oprimat al propriei persoane? Vă voi împărtăși câteva povești și vă las pe voi să reflectați.

Furtul de mașini românești/bulgăreşti

Acest articol a fost inspirat de o conversație pe care am avut-o la Ruse cu una dintre intelectualele locale. Tema a fost relațiile între bulgari și români. De asemenea, am împărtășit că, din punctul meu de vedere, Bulgaria ca țară nu a făcut nimic substanțial și conștient pentru a schimba stereotipurile negative despre bulgari pe care românii le-au dezvoltat în timpul socialismului și al tranziției (anii 1990). Exemplul meu a fost cazul furtului de mașini românești în Bulgaria. 

În România s-a crezut ani de zile că mașinile românești sunt furate intenționat în Bulgaria. Îmi amintesc cum unii români au evitat ani de zile să vină pe litoralul bulgăresc al Mării Negre pentru că se temeau că vor fi nevoiți să plece fără mașină. Această nesiguranță mi s-a lipit la un moment dat, când am avut oaspeți din București la Ruse. Pentru a afla care sunt faptele, în 2018 am solicitat informații de la Ministerul de Interne din Bulgaria și România, am adăugat date Eurostat și am povestit povești personale. Articolul poate fi citit aici. Din câte știu eu, este unicat și astăzi. 

Motivul textului meu actual este de fapt reacția cunoștinței mele intelectuale de la Ruse. Ea a povestit cum, probabil cu 15-20 de ani în urmă, o cunoștință de-a ei a sfătuit o rudă să treacă cât mai repede posibil prin România în drumul său spre Europa de Vest și, în niciun caz, să nu rămână peste noapte acolo, pentru că mașina îi va fi furată. Rudele ei au urmat sfatul. A condus rapid prin România, fără să se oprească la dus și la întors. A ajuns la podul de peste Dunăre, pe partea bulgară, și și-a sunat prietena de la o cabină telefonică pentru a-i spune că totul este în regulă – a trecut prin România fără probleme. Când s-a întors la mașină, acesta dispăruse. Cineva o furase.

“Bulgarii/românii… ei bine, ei nu au istorie!”

Cealaltă poveste este, de asemenea, recentă. Unul dintre cititorii obișnuiți ai blogului a comentat o postare din 21 martie 2022 care conținea o recenzie a celebrei cercetătoare literare bulgare Milena Kirova la romanul Fontana di Trevi al Gabrielei Adameșteanu, spunând, printre altele:

“Din păcate (în România) există decidenți politici care sunt mai puțin interesați (de relațiile cu bulgarii) – acești decidenți nu au prea multă cultură și nici nu cunosc foarte bine istoria. Am povestit cuiva în 2018 despre impresiile mele frumoase dintr-o călătorie în Bulgaria despre cum bulgarii își respectă trecutul istoric. Știți ce mi-au răspuns? “Ha, ha, păi bulgarii nu au istorie”. 

Trebuie să încerc să-i spun asta unei cunoștințe cu diplomă de la o universitate din Anglia, care la un moment dat s-a săturat să mă audă vorbind despre România și mi-a sugerat sarcastic: “De ce nu-i rogi să-ți vorbească despre istoria lor medievală? Vreau să știu mai multe despre asta.”

“Bulgarul/Românul nu este o națiune, ci o profesie”

Pe baza mai multor surse diferite – de exemplu, cartea unui traducător bulgar despre întâlnirile dintre Jivkov și Ceaușescu, conversațiile mele cu bulgari și români, am impresia că Bismarck a afirmat cândva, și că aceasta era o frază populară printre bulgari în perioada socialistă, că “românul nu este o națiune, ci o profesie”. Interesant este însă că am întâlnit pe internet aceeași sintagmă în legătură cu bulgarii, formulată de români. 

De fapt, există mai multe povești – oglinda funcționează într-un mod diferit și, uneori, stigmatul pe care unul îl impune celuilalt are un conținut diferit. Este ca și cum România continuă să găsească în Bulgaria o mică Rusie, în ciuda faptului că suntem împreună în NATO și în UE de mai bine de 15 ani. Se pare că în România există o opinie conform căreia a avea simpatie pentru Rusia înseamnă a fi “prost”. În Bulgaria, diverse persoane îi asociază într-un fel pe români cu țiganii, ceea ce, din nou, este un stigmat și, din nou, ne împiedică să vedem valoarea vecinilor. În ambele țări există o sensibilitate la naționalismul vecinilor și la ideea că vecinii sunt mari naționaliști. Și așa mai departe și așa mai departe.

Ipoteze

Una dintre ipotezele mele este că ambele țări au, într-o oarecare măsură, o mentalitate veche care le face să se vadă pe ele însele ca pe o insulă înconjurată de dușmani și, prin urmare, le determină să caute interacțiunea nu cu vecinii, ci cu vecinii vecinilor săi. Acesta este motivul pentru care națiunile se tratează reciproc cu clișee care blochează apariția unor noi interacțiuni, astfel încât vecinii să evolueze spre un anumit grad de interacțiune.

Aceste stereotipuri negative, printre altele, fixează cumva noțiunea de celălalt și de sine – împiedicând evoluția în interiorul lor. Și poate că ideea este că există niște bulgari și români eterni care posedă veșnic aceleași calități sau lipsuri. Acest lucru, desigur, nu este adevărat. Este mult mai interesant să faci un efort și să urmărești modul în care au evoluat vecinii, să vezi că cealaltă parte conține contradicții și se mișcă într-o anumită direcție. Desigur, asta înseamnă un efort.

Cunoscându-i pe vecini, ne putem vedea pe noi înșine într-un mod nou. La urma urmei, scopul relațiilor internaționale nu ar trebui să fie pur și simplu să ne extindem orgoliile în noi teritorii. Iar identitatea este un lucru dinamic. Deschizându-ne față de vecini, angajându-ne cu ei, este inevitabil că vom trece prin transformări. Și aici este interesantă întrebarea dacă bulgarii și românii au ceva de oferit unii altora în ceea ce privește schimbarea.

În calitate de editor al acestui blog din septembrie 2015, răspunsul este evident pentru mine. Bulgarii și românii au resurse pentru a-și oferi unii altora o dinamică pe care nu ar putea să o aibă rămânând doar în limita granițelor naționale. Ei își pot oferi reciproc atât oportunitatea de a se afla într-un sens mai mare ca parte din Occident, cât și de a fi mai înțelegători și mai conștienţi în relațiile lor cu Orientul. 

Bineînțeles, în acest proces de comunicare și de cunoaștere reciprocă, există neîncredere și inhibiții. Regiunea în care ne aflăm este marcată de traume, de înțelegeri de culise, de jocuri de lobby. Dar chiar și în aceste condiții, relațiile româno-bulgare pot oferi experiență și un compas pentru a putea naviga împreună într-o lume din ce în ce mai complexă. Dacă nu urmăm această cale, pur și simplu nu ne vom dezvolta niciodată abilitățile de a fi mai mult decât membri ai propriului nostru trib. 

Și tocmai povestea în oglindă a bulgarilor și a românilor ar putea fi sugestivă, pentru că avem instrumentele și mijloacele de a-l înțelege pe vecin, pentru că el este într-un fel o versiune a ceea ce suntem noi. Cunoscându-l pe el însuși, inevitabil ne vom cunoaște acum și pe noi înșine mai bine. 

Așa că hai să ne uităm în oglindă. Să îndurăm privirea care vine din ea. Și haideți să construim podul nostru de prietenie!

Foto: Putem naviga lumea oglinzilor împreună? (sursă: YouTube)

Citește în limba engleză!

Citește în limba bulgară!

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter.

About Author