Ultima parte a interviului cu Sergiu Mișcoiu abordează o serie de nuanțe în relațiile româno-bulgare și în politica externă românească: posibilul interes comun al celor două țări în Balcanii de Vest, rolul mișcării francofone pentru relațiile bilaterale dintre ele, cum se poziționează elitele lor în dezbaterile dintre eurocentrism și tiermondism și planurile de contingență ale României în cazul în care vor avea loc schimbări geopolitice majore în regiunea noastră
Vladimir Mitev
În ultima parte a interviului cu profesorul de studii europene de la Universitatea din Cluj-Napoca Sergiu Mișcoiu discutăm despre posibilele interese comune ale Bulgariei și României în Balcanii de Vest, despre tendința eurocentristă a elitelor românești și despre rolul mișcării francofone în politica externă a României și în relațiile româno-bulgare. Potrivit lui Sergiu Mișcoiu, ambele țări ar putea juca un rol mai important în apărarea influenței occidentale în Serbia. În același timp, rolul francofoniei în România și Bulgaria a fost redus semnificativ în ultimii ani. În ceea ce privește relațiile cu lumea a treia, se pare că oportunitățile academice pe care le oferă România permit o dinamică a relațiilor cu universitățile din Sudul Global. Dar elita românească rămâne extrem de eurocentrică.
Atât România, cât și Bulgaria, au interese tradiționale în Balcanii de Vest. Dar ar putea ele coopera cumva în această privință? Am avut exemple în trecut când au existat divergențe în abordarea lor față de acestea, în special în regiunea Mării Negre. Dar poate că războiul din Ucraina ar putea schimba această situație. Vă cer părerea.
Desigur, războiul din Ucraina schimbă lucrurile, mai ales în ceea ce privește relația României și, respectiv, a Bulgariei cu Serbia. După cum am văzut chiar ieri, a avut loc o vizită a ministrului de interne al Serbiei la Moscova, iar regimul de la Belgrad pare din ce în ce mai dispus să coopereze în continuare cu Rusia, în pofida tuturor recomandărilor date de statele UE și NATO. Și, desigur, este o atitudine foarte diferită de cea a României și Bulgariei. Și cred că acesta ar putea fi un element de cimentare a relațiilor dintre România și Bulgaria, în sensul că unul dintre obiectivele acestor două țări ar trebui să fie acela de a contribui la, să spunem, occidentalizarea culturală a Serbiei. Cel puțin ar trebui ca un obiectiv minim, să discute împreună, să creeze împreună un plan pentru a împiedica Serbia să se înscrie și mai mult într-o alianță cu Rusia.
Sunteți cunoscut în România ca vorbitor de limba franceză. Nu pot să nu vă întreb care este rolul mișcării francofone pentru politica externă românească și pentru relațiile româno-bulgare?
Aș spune că acest rol a fost mult mai important în trecut într-o mare măsură pentru România, cel puțin în trecut, mișcarea francofonă, în special Organizația Internațională a Francofoniei, oferă o posibilitate de a continua relațiile, mai ales cu țările africane. Știm că atât România, cât și Bulgaria au avut foarte mulți studenți africani în anii ’70 și ’80, veniți din țările francofone din Africa, și au avut relații foarte intense cu aceste țări. După anii ’90, aceste relații s-au prăbușit, iar mișcarea francofonă este o modalitate de a promova și de a restabili cât mai mult posibil aceste relații.
Ca să fiu foarte sincer, nivelul francofoniei în România și mai ales în Bulgaria este din ce în ce mai scăzut. Și, în afară de o elită subțire și de unele persoane care lucrează în medii francofone, nu cred că limba franceză ar putea fi un teren comun de cooperare. Desigur, eu însumi, ca universitar, cooperez cu colegi din Bulgaria, mai ales în cadrul francofoniei. Dar aceasta este o contribuție foarte mică la dezvoltarea relațiilor comune în comparație cu ceea ce ar putea fi. Așa că sunt mai degrabă prudent în a evalua, în a acredita cu prea multă importanță mișcarea francofonă ca fiind un foarte puternic constructor de legături în relațiile dintre cele două state ale noastre.
Ați menționat că România are și astăzi foarte mulți studenți din Africa. Am două întrebări pentru asta, fără legătură directă. Una este, dacă se poate, să comentați politica sau filosofia de internaționalizare a României. În ce măsură instituțiile academice caută în mod conștient să se deschidă către lume, să fie parte a lumii și chiar să se deschidă către spații neconvenționale precum Africa sau Orientul Mijlociu. Iar a doua întrebare este în ce măsură România continuă să fie o țară eurocentrică, cu elite puternic eurocentrice, sau nu cumva cooperarea cu Europa de Vest și această internaționalizare duce la deschiderea și către Sudul Global?
Da, este o întrebare foarte bună. Și cred că, pentru moment, liderii români rămân foarte eurocentrici. Aș spune și pro-american și pro-european. Toți marii funcționari din Ministerul de Externe cred că cea mai bună cale de a-și construi o carieră este să fie într-o ambasadă sau un consulat în Europa sau poate în America de Nord. Iar acest lucru nu contribuie la o globalizare autentică a României. Sunt câțiva pași care s-au făcut în această direcție, dar totuși mijloacele pe care le are România și instrumentele pe care România le-a mobilizat pentru a promova imaginea României în Sudul Global, pentru a promova cooperarea bazată pe investiții win-win sunt încă destul de dezamăgitor de slabe. Ele nu se ridică la nivelul ambițiilor afișate în declarațiile de politică externă ale guvernului și consecințele sunt că pe multe dintre fronturile de cooperare internațională România nu este la nivelul la care ar trebui să fie din punct de vedere al prezenței și din punct de vedere al eficienței în Africa, în America Latină, în Asia de Sud-Est. Și așa mai departe.
Să încheiem cu o situație ipotetică. Am descris România ca fiind o țară eurocentrică și care mizează pe un Occident unit, cu SUA și Europa de Vest împreună. Care este strategia României în cazul în care acest pariu pe Vestul unit și pe o periferie mai slabă a Europei eșuează? Și se pare că echilibrul de forțe în lume se schimbă cumva mai semnificativ și partea pe care România nu mizează se afirmă cumva în regiunea noastră.
Da, cred că acest cel mai pesimist scenariu este parțial luat în considerare de către factorii de decizie. Dar, în același timp, nu cred că este luat în considerare în mod serios. Ei bine, din punct de vedere istoric, atât România, cât și Bulgaria au avut capacitatea de a se adapta. Și chiar dacă astăzi pare că acele vremuri nu mai sunt posibile, știm că politica externă a ambelor state s-a schimbat în funcție de diferite evoluții geopolitice. Bineînțeles, atunci, capacitatea de adaptare era mai importantă. La fel era și disponibilitatea de a-și asuma riscuri, inclusiv riscuri teritoriale geopolitice. În prezent, situația este diferită. Dar cred că întrebarea este foarte bună, pentru că nu există, după știința mea, o strategie de contingență realistă, dacă actuala strategie majoră, aș spune structurantă, care se bazează pe UE-NATO-SUA, ar eșua.
Foto: (sursă: Pixabay, CC0)
Citește în limba engleză!
Citește în limba bulgară!
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
