Mihai Isac, Karadeniz-Press, 21 February 2025
Conferința de la München din 2025 a adus în prim-plan noi acorduri și discuții despre securitatea europeană și globală. În paralel, noua administrație „Trump 2.0” de la Casa Albă a venit cu o schimbare de ton în ceea ce privește angajamentele SUA în regiune, punând mai mult accent pe interese naționale stricte și pe negocierea directă a alianțelor.
Zona Mării Negre este un spațiu de interes strategic sporit datorită conflictului armat din Ucraina, dar și ca punct de convergență pentru interesele economice și energetice (infrastructură, conducte de gaze, coridoare de transport).
Regiunea rămâne un barometru al relațiilor dintre NATO și Federația Rusă, având un rol crucial în politicile de securitate ale UE și în stabilitatea frontierelor estice.
Interesul României față de consolidarea securității Mării Negre a fots subliniat și de participarea ministrului român de Externe la evenimentul cu tema ‘A Free and Open Black Sea: Evaluating Challenges on Connectivity, Global Food Security and Energy in the Region’, evidențiind cu această ocazie importanța strategică a Mării Negre atât din perspectiva asigurării securității euroatlantice, cât și din cea a facilitării conexiunilor dintre Europa și Asia. Șeful diplomației de la București a semnalat deteriorarea suplimentară a situației de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Înaltul demnitarul român a prezentat proiectele și inițiativele regionale menite să contribuie atât la securitatea regiunii, cât și la valorificarea potențialului acesteia din perspectiva conectivității. Hurezeanu a subliniat importanța cooperării la nivel european și euroatlantic pentru atingerea acestor obiective, inclusiv prin continuarea unei prezențe NATO robuste la Marea Neagră, adoptarea unei Strategii UE privind Marea Neagră și implementarea deplină a Strategiei SUA privind Marea Neagră, informează MAE.
Anterior, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, declara că ‘mediul de securitate din regiunea Mării Negre va fi în continuare imprevizibil și vă solicita un nivel ridicat de atenție din partea aliaților riverani. În cadrul eforturilor depuse de România, ca furnizor de securitate în această regiune, Forțele Navale Române reprezintă una dintre principalele structuri garante ale protejării flancului estic al NATO în zonă aflată în responsabilitatea noastră. Toate aceste eforturi sunt vizibile prin faptul că, astăzi, cu un conflict armat în partea de nord a Mării Negre, se poate naviga în siguranță, iar lupta împotriva minelor marine aflate în derivă este un succes euroatlantic la care România a avut și are o contribuție importantă’.
Conform surselor militare de la București, în vederea asigurării libertății de navigație în bazinul pontic, Forțele Navale Române au executat misiuni specifice de monitorizare și cercetare atât sub comandă națională, cât și ca parte a grupării navale a grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM Black Sea TG (Mine Countermeasures Black Sea Task Group), alături de partenerii din Bulgaria și Turcia.
Situația de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre este influențată decisiv de războiul din Ucraina. După escaladările din ultimii ani, conflictul se află într-o fază complicată. Acțiunile Rusiei, atât militare cât și diplomatice, au redesenat echilibrul de forțe în zonă, iar sprijinul NATO pentru Ucraina a fost constant, chiar dacă diferit ca intensitate de la un aliat la altul.
Datorită alimentării tensiunilor la Marea Neagră, apărarea maritimă, exercițiile militare și monitorizarea strâmtorilor au devenit priorități pentru statele riverane. De asemenea, rutele comerciale, în special pentru cereale și produse energetice, au fost afectate, ducând la reevaluarea coridoarelor de transport și a infrastructurii portuare.
Degradarea situației de securitate au dus la repunerea în discuție a Convenției de la Montreaux, încheiată în 1936. Aceasta reglementează trecerea navelor prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, stabilind reguli stricte privind tonajul și perioada de staționare a navelor de război din afara regiunii. Este considerată un pilon juridic crucial pentru securitatea Mării Negre, dând Turciei rolul de „garant” al accesului în și dinspre Marea Neagră.
Presiunile și dilemele în noul context geopolitic sunt evidente, existând discuții privind posibile reinterpretări sau chiar renegocieri (cel puțin la nivel declarativ) pentru a permite sau restricționa mai mult accesul maritim. Turcia, pe fondul ambițiilor sale regionale, ar putea încerca să folosească Montreux ca instrument de negociere cu aliații occidentali și cu Rusia.
România este „poarta estică” a NATO și Uniunii Europene și se concentrează pe securizarea frontierelor și pe menținerea stabilității la Marea Neagră. România este interesată de protejarea infrastructurii strategice (portul Constanța, conducte de gaze, coridoare de transport). Bucureștiul susține ferm integritatea teritorială a Ucrainei și se implică activ în inițiativele de sprijin (umanitar, economic, militar defensiv).
Turcia este un jucător regional major, cu ambiții de influență în Orientul Mijlociu și Caucaz. Turcia își folosește poziția geografică și Convenția Montreux pentru a controla fluxul maritim. Ankara se află într-o dilemă geopolitică, între dorința de a menține relații comerciale și energetice cu Rusia și nevoia de a-și păstra statutul de aliat NATO.
Bulgaria are o politică externă prudentă, încercând să mențină un echilibru între presiunile NATO/UE și relațiile istorice cu Rusia. Sofia se concentrează pe securitatea energetică și stabilitatea economică, dat fiind că Bulgaria depinde parțial de resursele energetice rusești.
Pentru Republica Moldova, războiul din Ucraina sporește temerile privind un potențial conflict în Transnistria. Republica Moldova încearcă să avanseze pe calea integrării europene și să-și consolideze capacitățile de securitate, cu toate că resursele sale sunt limitate.
Ucraina continuă eforturile de menținere a integrității teritoriale, cu sprijin politic și militar din partea Occidentului, însă conflictul rămâne intens, pe fondul recentelor declarații ale președintelui american Trump.
Kievul vede Marea Neagră ca pe un coridor crucial pentru exportul de cereale și resurse, iar orice blocadă navală sau tensiuni maritime îi afectează direct economia.
Rusia implementează o strategie de „proiectare a puterii”, văzând Marea Neagră ca pe o zonă istorică de influență și folosind inclusiv flota militară din Sevastopol (Crimeea) ori alte baze pontice pentru a exercita presiune militară. Moscova încearcă să mențină controlul asupra regiunii prin prezență militară și acorduri bilaterale cu state-cheie (Turcia, potențial parteneri din Caucaz).
Georgia are o poziție strategică la Marea Neagră și Caucaz. În urma ultimelor evoluții Tbilisi și-a consolidat relațiile cu Rusia, deciziile de la Tbilisi fiind condamnate de lumea occidentală. Țara încearcă să se profileze ca un coridor energetic alternativ pentru resursele din Asia Centrală, dar e limitată de presiunile regionale.
Noua eră geopolitică „Trump 2.0” aduce numeroase schimbări. Politica externă americană axată pe „America First” presupune reevaluarea costurilor pentru menținerea bazelor militare și a sprijinului acordat aliaților. În acest context au apărut presiuni asupra statelor membre NATO să-și crească bugetele de apărare și contribuția la misiuni comune.
Administrația Trump pare să adopte o atitudine mai tranzacțională față de aliați și adversari, ceea ce poate crea incertitudine în regiune și stimuli pentru negocieri bilaterale mai intense.
Dacă SUA își reduce prezența navală în Marea Neagră (respectând oricum limitele impuse de Montreux), Rusia ar putea profita pentru a-și consolida poziția. Statele din regiune vor trebui să se bazeze mai mult pe propriile forțe și pe parteneri europeni (UE, Franța, Germania) sau să negocieze direct cu Washingtonul.
României, Bulgariei și Poloniei li se poate cere să preia o parte semnificativă din sarcina de securitate. Creșterea prezenței militare a aliaților europeni în Marea Neagră ar fi un semn de angajament comun, după modelul baltic.
Turcia poate deveni un arbitru-cheie, având capacitatea de a își folosi poziția geografică și Convenția Montreux ca pârghie diplomatică. Anumite decizii, cum ar fi eventualele restricții mai severe pentru navele NATO sau ruse, pot fi monedă de schimb în negocierea unor avantaje politice sau economice.
Cu siguranță, Moscova va implementa o strategie de escaladare limitată a conflictelor hibride. Rusia ar putea apela mai mult la tactici hibride (de exemplu, blocaje navale „de facto”, atacuri cibernetice, dezinformare) pentru a-și menține influența și a crea disensiuni între statele riverane Mării Negre.
Uniunea Europeană ar putea încerca să umple un eventual „gol” lăsat de o implicare mai redusă a SUA, impulsionând proiecte de securitate și apărare la nivelul UE (PESCO) și investiții în infrastructură regională.
Statele riverane – precum România, Bulgaria, Turcia, Ucraina, plus Republica Moldova (ca actor mai mic, dar relevant) – trebuie să găsească mecanisme de dialog și cooperare pentru probleme comune (securitatea energetică, infrastructura de transport, prevenirea conflictelor maritime).
Într-un context geopolitic volatil, canalele diplomatice devin esențiale. Montreux rămâne un instrument-cheie pe care Turcia îl poate folosi, iar SUA, prin noua administrație, pot alege să negocieze direct cu fiecare stat în parte.
Chiar dacă abordarea administrației americane este mai tranzacțională, statele UE/NATO trebuie să-și arate solidaritatea și să găsească un numitor comun pentru a contracara influența Rusiei și instabilitatea din regiune extinsă a Mării Negre.
Dacă vorbim despre o planificarea strategică pentru securitatea Mării Negre, este nevoie de o strategie regională coerentă pentru a gestiona potențialele crize: exerciții comune, modernizare navală și măsuri de reacție rapidă împotriva amenințărilor hibride.
România și Bulgaria pot iniția formate regionale care să implice Turcia, Georgia, Ucraina și chiar Republica Moldova, sub umbrela cooperării cu UE și NATO.
Regiunea Mării Negre a devenit, în noul context post-München 2025, un spațiu unde interesele marilor puteri și ale statelor regionale se intersectează mai intens ca oricând. Conferința de la München a deschis discuții cruciale despre viitorul securității euro-atlantice, iar administrația Trump 2.0 adaugă o notă de incertitudine prin politicile sale neconvenționale. În acest cadru, se evidențiază importanța cooperării, a diplomației agile și a investițiilor continue în securitate, pentru a menține stabilitatea și a proteja interesele fiecărui actor regional.
România nu pare a avea o politică clară în regiunea Mării Negre, chiar dacă există diferite contacte diplomatice, inclusiv cu partea turcă, În permanență cele două părți evidențiază bună cooperare româno-turcă, în spiritul parteneriatului strategic între cele două state. Să nu uităm că anul trecut, a fost organizată prima ediție a Consiliului de cooperare strategică la nivel înalt între România și Turcia, acest format având potențialul de a consolida dialogul la nivel bilateral, regional și în cadrul NATO.
Bucureștiul a subliniat, în permanență, bună cooperare româno-turcă în vederea menținerii securității în zona Mării Negre, inclusiv participarea părții turce la Misiunea NATO de Poliție Aeriană Întărită, desfășurată în România anul trecut. Surse oficiale de la București mai subliniază și importanța operaționalizării Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine în Marea Neagră, la care participă România, Turcia și Bulgaria. Această cooperare trilaterală va contribui la menținerea securității navale la Marea Neagră.
Dimensiunea economică este extrem de importantă în orice format de colaborare, iar pentru România Republica Turcia este unul dintre principalii parteneri comerciali. Este cel mai mare partener comercial din afara UE și prima destinație non-UE a exporturilor românești. În România, activează peste 19.000 de companii cu capital turcesc. Recent, înalți oficiali ruși au subliniat necesitatea intensificării cooperării în domenii de interes strategic, din perspectivă bilaterală și regională. În acest sens, a dat ca exemple domeniul energiei, al transporturilor și industria de apărare.
Foto: Vicepreședintele american J.D. Vance la Conferință de Securitate de la München (sursă: YouTube)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
