Răzvan Munteanu, Adevărul, 13 iunie 2025
În contextul geopolitic extrem de instabil al ultimilor ani, marcat de conflicte armate, sabotaje ale infrastructurii energetice și decuplarea deliberată a livrărilor de gaze naturale rusești către Europa, necesitatea unei reconfigurări fundamentale a rutei de aprovizionare cu gaze devine evidentă și urgentă.
Suspendarea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina, oprirea conductei Yamal-Europa și compromiterea conductelor Nord Stream au condus la prăbușirea vechilor rute tradiționale de livrare, punând în dificultate țări precum Slovacia, Cehia, Ungaria, Serbia și Austria. Singura rută rămasă funcțională – TurkStream/Balkan Stream – traversează Bulgaria și are o capacitate limitată, ceea ce arată vulnerabilitatea sistemului energetic european.
În acest cadru tensionat, inițiativa comună a Greciei, Bulgariei și României de a crea un „Coridor Vertical de Gaze” capătă o importanță strategică vitală. Această inițiativă, discutată încă din 2014, dar reactivată în mod concret după începutul războiului din Ucraina în 2022, propune o răsturnare completă a paradigmei de transport al gazelor: în loc de la nord la sud, gazul ar urma să curgă de la sud la nord – din porturile și terminalele GNL din Grecia, prin Bulgaria și România, spre Ungaria, Slovacia, Moldova și Ucraina, și mai departe spre restul Europei Centrale.
Reorientarea fluxului energetic se bazează pe valorificarea unor infrastructuri existente – precum vechea conductă Trans-Balcanică – dar necesită investiții masive în modernizare, extindere și interconectare între sistemele naționale. Proiectul Coridorului Vertical ar permite, în esență, transportul de gaze provenite din surse alternative – Statele Unite, Qatar, Egipt, Algeria, Azerbaidjan – către regiuni care, până de curând, depindeau în mod aproape exclusiv de gazul rusesc.
România și Bulgaria – piloni strategici în noua hartă energetică a Europei (?)
În centrul acestei noi arhitecturi energetice se află România și Bulgaria, care nu mai sunt doar țări de tranzit marginale, ci ar deveni pilonii principali ai infrastructurii energetice a întregii Europe Centrale și de Est. Poziția lor geografică, apropierea de sursele alternative de gaze (Grecia, Marea Neagră, Turcia) și existența unor conducte transfrontaliere deja funcționale le conferă un rol-cheie în această nouă ecuație.
Pentru ca acest rol să poată fi îndeplinit eficient, este necesară:
- Dezvoltarea rapidă a rețelelor de interconectare între Bulgaria și România, care în prezent se rezumă la două puncte (Ruse-Giurgiu și Kardam-Negru Vodă) – insuficiente pentru a susține un flux diversificat și sigur de gaze.
- Extinderea capacităților de transport prin modernizarea conductelor existente și construirea unora noi, cum ar fi cele propuse în zonele Oryahovo-Bechet sau Svishtov-Zimnicea, ce pot fi integrate în infrastructura europeană.
- Valorificarea depozitelor subterane de gaze din vestul Ucrainei, care pot funcționa ca tampon strategic pentru stocarea și redistribuirea gazului în perioade de criză sau cerere crescută.
Cu toate acestea, proiectul se confruntă cu blocaje semnificative. Cel mai important este lipsa unei finanțări clare și asumate, atât la nivel european, cât și transatlantic. Deși participanții la proiect au sperat într-o cofinanțare generoasă din partea Comisiei Europene, această susținere nu s-a materializat până în prezent. În paralel, așteptările privind sprijinul american, prin intermediul USAID sau altor fonduri, au fost reduse drastic odată cu schimbarea administrației de la Washington și cu intenția noii conduceri de a închide agenția.
Un al doilea obstacol major îl reprezintă accesul la cantități suficiente de gaz natural la prețuri echitabile, asta pentru cã piețele spot impun prețuri instabile și adesea prohibitive, ceea ce face dificilă planificarea pe termen lung a importurilor și rezervărilor de capacitate.
Cu toate acestea însã, pe fondul prăbușirii regimului Assad în Siria, revine ideea construirii unei conducte strategice de gaze între Qatar și Turcia, care ar urma să traverseze Orientul Mijlociu și să transporte gaze din cel mai mare câmp gazeifer din lume (South Pars/North Dome) către Europa. Această rută, împreună cu resursele din Azerbaidjan, Marea Neagră, estul Mediteranei (Israel, Cipru) și terminalele GNL turcești, creează o rețea emergentă de surse alternative, ce necesită însă o infrastructură de transport funcțională până în inima Europei. România și Bulgaria, ca țări de tranzit, sunt astfel chemate să joace un rol de intermediar esențial între sursă și consumator.
Un avantaj important este că investițiile necesare pentru noile interconectări nu sunt exorbitante, având în vedere că rețelele naționale din Bulgaria și România se apropie deja de graniță. Mai mult, cofinanțarea din fonduri europenerămâne o opțiune realistă, în condițiile în care diversificarea energetică este o prioritate strategică la nivelul Uniunii Europene.
Previziunile indică faptul că mai mulți furnizori internaționali sunt deja interesați să rezerve capacitate în punctele de intrare în Bulgaria și de ieșire din România, ceea ce subliniază nevoia de a extinde și moderniza aceste puncte cât mai curând posibil.
Transformarea României și Bulgariei în coridor energetic esențial nu este doar o oportunitate geopolitică, ci o necesitate strategică în contextul unei Europe care dorește să se elibereze de dependența de gazul rusesc. Coridorul Vertical de Gaze, proiecte precum conducta Qatar-Turcia și dezvoltarea unor interconectări noi pot transforma regiunea într-un hub energetic regional. Aceste eforturi cer, însă, voință politică, viziune strategică și finanțare adecvată. Fără acțiuni concrete și coordonate, oportunitatea se poate pierde – iar Europa va rămâne vulnerabilă în fața crizelor viitoare.
Coridorul Vertical de Gaze are potențialul de a schimba fundamental echilibrul energetic al Europei Centrale și de Sud-Est. Însă, pentru a trece de la stadiul de concept strategic la realitate funcțională, este necesară o schimbare radicală în modul în care statele implicate colaborează. Fără alinierea priorităților politice, o structură comună de guvernanțăși tratamentul prioritar la nivel european, proiectul riscă să eșueze exact acolo unde alte inițiative (precum Nabucco) au căzut: în dezacorduri regionale, lentoare instituțională și lipsă de viziune comună.
Astfel, voința politicǎ este o altã provocare privind implementarea unui asemenea proiect. Daca Ungaria mentine o relatie privilegiata cu Rusia, Grecia este preocupată în special de valorificarea terminalelor GNL din Alexandroupolis și Revithoussa, Bulgaria este marcata de instabilitate politica si schimbarea succesivǎ a guvernelor de la Sofia, România prioritizează în prezent proiectele interne, cum ar fi exploatarea gazelor din Marea Neagră, acordând o atenție relativ redusă inițiativelor regionale comune.
Tot acest tablou denotã lipsa unui lider regional clar definit.
În lipsa unei entități sau a unei țări care să preia inițiativa coordonării politice și tehnice a acestui proiect transfrontalier, planul riscă să rămână fragmentat, încetinit și lipsit de coerență. În acest context, România și Bulgaria sunt cel mai bine poziționate – și natural responsabile – să preia acest rol de co-lideri regionali.
Ambele țări se află în centrul coridorului propus, fiind nu doar țări de tranzit, ci adevărate verigi esențiale pentru legătura între sursele alternative de gaze (din Grecia, Qatar, SUA, Azerbaidjan etc.) și piețele din Europa Centrală, precum Ungaria, Slovacia sau Ucraina.
Mai mult, infrastructura energetică a Coridorului Vertical nu poate funcționa fără o cooperare strânsă și sincronizată între România și Bulgaria. Fiecare dintre ele controlează secțiuni critice ale traseului – Bulgaria gestionează punctele de interconectare cu Grecia și preia fluxurile GNL din sud, în timp ce România trebuie să asigure tranzitul eficient al acestor volume spre nord și est, inclusiv către propriile depozite subterane.
În plus, cele două state dispun de capacități complementare. România are un sistem de stocare subterană bine dezvoltat și o rețea internă extinsă, iar Bulgaria se află deja în poziția de a integra fluxuri din ICGB și Sidirokastro-Kulata. Dezvoltarea simultană și echilibrată a acestor rețele poate maximiza eficiența economică și tehnică a coridorului, reducând nevoia de investiții masive și evitând blocaje operaționale.
Pentru a transforma această complementaritate într-un avantaj strategic, este necesară crearea unui mecanism bilateral de coordonare între cele două guverne, mecanism care ar putea lua forma unui Consiliu interguvernamental pentru energie și securitate regională, cu un secretariat tehnic permanent, care să coordoneze proiectele de interconectare, investițiile în conducte și cererile comune de finanțare europeană. O astfel de entitate ar permite alinierea calendarelor de implementare, armonizarea standardelor tehnice și promovarea unei viziuni unitare în fața partenerilor internaționali.
Totodată, o voce comună româno-bulgară la Bruxelles și în relația cu investitorii internaționali ar avea mult mai multă greutate decât demersuri izolate. Susținerea comună a proiectului în cadrul inițiativelor UE (precum Connecting Europe Facility sau Proiectele de Interes Comun – PCI) ar putea asigura accesul la finanțare nerambursabilă și sprijin politic de nivel înalt. În plus, o campanie comună de promovare – prin forumuri regionale, summituri energetice și colaborări cu parteneri strategici – ar putea genera vizibilitate și credibilitate internațională, atrăgând investiții și susținere externă.
Dincolo de componenta tehnică și financiară, cooperarea strânsă dintre România și Bulgaria ar reprezenta și un exemplu de leadership regional responsabil. Într-un moment în care Europa de Sud-Est este adesea percepută ca zonă vulnerabilă, dependentă sau reactivă, un parteneriat activ și vizionar între cele două țări ar transmite un semnal clar că regiunea poate genera soluții strategice, nu doar probleme.
Astfel, România și Bulgaria ar trebui să își asume acest rol de co-lideri ai Coridorului Vertical de Gaze. Este o oportunitate geopolitică rară – nu doar de a sprijini diversificarea energetică a Europei, ci și de a-și consolida statutul în cadrul Uniunii Europene, ca actori regionali maturi, responsabili și capabili să gestioneze proiecte de anvergură. Fără această asumare clară și coordonată, proiectul riscă să rămână o inițiativă promițătoare, dar fără impact real.
Foto: (sursă: Pixabay, CC0)
Abonează-te la canalul blogului Podul Persan al Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter! El are și canal din Telegram, precum și un newsletter Substack, ambele în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
