Bogdan Cozma, Fundația Germană Marshall din SUA (GMF), 18 iulie 2025
Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a determinat țările europene să-și mărească bugetele de apărare la niveluri nemaiîntâlnite de la Războiul Rece, pentru a acoperi deficitul de capacitate creat de ani de reduceri ale cheltuielilor și dependența de Statele Unite. România poate contribui la aceste eforturi prin revitalizarea industriei sale de apărare, care a fost neglijată timp de mulți ani, trecând de la un model centralizat, orientat spre export, de vehicule blindate licențiate sau reconstruite, arme de calibru mic și muniții din epoca sovietică, către o industrie mai fragmentată, adaptată la standardele NATO și la tehnologiile moderne.
Strategia națională pentru industria de apărare a țării pentru perioada 2024-2030 este ambițioasă. Obiectivele sale principale sunt echiparea forțelor armate în conformitate cu standardele NATO și scoaterea din uz a echipamentelor din perioada sovietică; încurajarea transferului de tehnologii, modernizarea și producția locală; și creșterea finanțării pentru cercetare și dezvoltare. Perspectivele sunt încurajatoare, ultimul buget al apărării ridicându-se la 9,84 miliarde de dolari (sau 2,24 % din PIB), din care o treime este destinată achiziționării de echipamente.
Cu toate acestea, industria de apărare este fragmentată între Romarm, cel mai mare conglomerat de stat (cu 15 filiale), și alte companii de stat sau parțial de stat. Conform legii, statul trebuie să dețină cel puțin 50 % din toate companiile din industria de apărare.
Sectorul funcționează, de asemenea, într-un cadru de reglementare destul de complex. Agenția Națională pentru Achiziții Publice controlează politica în domeniul achizițiilor publice, Ministerul Apărării controlează planificarea și execuția, iar Ministerul Economiei controlează companiile de stat din domeniul apărării. Toate contractele cu o valoare de peste 100 de milioane de euro sunt supuse aprobării parlamentului.
Parteneri internaționali
Din anii ’90 ai secolului trecut, România menține relații mai strânse cu mari companii străine din domeniul apărării.
Prima dintre acestea este compania israeliană Elbit Systems, care în 1997 a creat o întreprindere comună cu Aerostar Bacau pentru modernizarea avioanelor rusești MIG 21 la standardul LanceR. Compania are o filială locală, Elmet International SRL, care produce avionică și tehnologii pentru aeronave fără pilot.
Parteneriatele cu companii americane precum General Dynamics, Lockheed Martin și Raytheon Technologies au dus la crearea în România a unui centru de întreținere pentru F-16, a unei fabrici de componente pentru Patriot și a unei linii de asamblare și producție de vehicule blindate Piranha V.
Companiile franceze Airbus, Naval Group și Thales au furnizat sisteme de comunicații militare, au modernizat fabrica de componente aeronautice Ghimbav și au încheiat un parteneriat cu șantierul naval Constanta Naval Shipyard. Compania poloneză PGZ și-a exprimat interesul de a concura cu modelul său Borsuk în licitația pentru furnizarea de noi vehicule de luptă pentru infanteria română. În 2024, compania germană Rheinmetall a anunțat planuri pentru o fabrică de muniție în valoare de 47 de milioane de euro, susținută de inițiativa UE pentru producția de muniție.
România s-a uitat și dincolo de aliații săi occidentali. Compania turcă Otokar, după ce a câștigat un contract pentru 1000 de vehicule blindate Cobra II, a înființat o filială locală, Otokar Land Systems. Un parteneriat ambițios cu compania sud-coreeană Hanwha Aerospace, cu un contract pentru 54 de obuziere K9 Thunder, va include crearea unei linii de producție complet noi pentru vehicule blindate de transport personal în țară.
Mecanisme de finanțare
Accesul României la diferite mecanisme de finanțare din partea UE și SUA este un element important pentru stabilirea acestor parteneriate și va fi un factor determinant pentru dezvoltarea ulterioară. De exemplu, în 2024, țara și-a asigurat un împrumut de 920 de milioane de dolari din SUA pentru achiziționarea de echipamente de apărare americane.
România participă, de asemenea, la aproximativ 20 de proiecte în cadrul Cooperării Structurate Permanente (PESCO) a UE, conducând două dintre acestea. PESCO îi oferă acces la inițiative de cooperare sprijinite de UE, cum ar fi corveta europeană de patrulare, cu sprijin pentru studiul fezabilității și fazele inițiale ale proiectelor. În ceea ce privește Instrumentul european pentru pace, România a depus cereri de rambursare a cheltuielilor pentru echipamente și muniții furnizate Ucrainei.
Din 2021, România participă și la Fondul european de apărare cu proiecte relativ modeste în domeniul cercetării și dezvoltării. Cu un buget de 8 miliarde de euro, fondul cofinanțează cercetarea și dezvoltarea multinațională, ceea ce permite țării să participe la proiecte militare europene de nouă generație.
Există și alte mecanisme ale UE și NATO pe care România le-ar putea utiliza pentru a facilita transformarea industriei sale de apărare. Unul dintre acestea este planul „ReArm Europe Plan/Readiness 2030” pentru apărare, în valoare de 800 de miliarde de euro, destinat coordonării și creșterii investițiilor colective în domeniul apărării. Acesta acordă prioritate comenzilor din domeniul apărării „Cumpărați produse europene” și unei mai mari interoperabilități. Un alt exemplu este Banca Europeană de Investiții, care anul trecut și-a extins mandatul pentru a sprijini proiecte cu dublă utilizare în domeniul apărării, cum ar fi mobilitatea militară. Un alt exemplu este Fondul NATO pentru inovare, în valoare de 1 miliard de euro, care investește în tehnologii emergente cu dublă utilizare. Start-up-urile românești pot beneficia de sprijin din partea acestuia pentru a activa în domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică și materialele moderne.
În același timp, provocările subminează ambițiile României în domeniul industriei de apărare. O problemă majoră este ineficiența birocratică a statului, care îngreunează activitatea companiilor străine, cum a fost cazul anulării acordului cu Naval Group din cauza întârzierii semnării contractului în 2023. Competența neclară a Ministerului Economiei și a Ministerului Apărării întârzie luarea deciziilor, iar companiile străine se confruntă adesea cu numeroase niveluri birocratice.
Costurile ridicate ale energiei reprezintă un alt dezavantaj semnificativ. Industria de apărare a României rămâne puternic dependentă de tehnologii învechite, care consumă cantități semnificative de energie și cresc costurile operaționale. Acest lucru reprezintă un obstacol major în atragerea partenerilor internaționali, precum și în integrarea în lanțurile de aprovizionare europene.
Probabil cel mai dăunător este incapacitatea cronică a României de a-și îndeplini integral planurile de cheltuieli pentru apărare. De exemplu, în 2023, a stabilit un buget pentru apărare de 2,5 % din PIB, peste obiectivul NATO de 2 % pentru această perioadă, dar a cheltuit în final doar 1,6 %, sub media NATO de 1,73 %.
Reforme necesare
România trebuie să adopte reforme care să depășească aceste obstacole.
Participarea Ministerului Economiei și a Ministerului Apărării la procedurile de achiziții publice creează confuzie, care este dificil de depășit.
România trebuie să aleagă un singur minister responsabil cu achizițiile din domeniul apărării și să reunească agențiile existente cu activități care se suprapun, acolo unde este posibil.
În plus, cât mai multe achiziții de la și tranzacții cu parteneri străini ar trebui să includă contracte compensatorii (în care partenerul oferă beneficii economice și/sau transfer de tehnologie în plus față de echipamente) cu clauze privind asamblarea locală și transferul de know-how. Parteneriatul cu compania sud-coreeană Hanwha arată ce se poate realiza în cadrul negocierilor privind liniile de producție, și nu doar asamblarea.
Cooperarea cu aliații vecini pentru achiziții comune ar putea asigura condiții mult mai bune. România ar trebui să fie mai activă în abordarea țărilor precum Bulgaria și Polonia pentru achiziționarea de echipamente standardizate. Acest lucru ar avea un dublu avantaj: s-ar utiliza puterea de cumpărare colectivă și s-ar îmbunătăți relațiile bilaterale.
În loc să încerce să concureze în toate sectoarele industriei de apărare, România ar trebui să ia în considerare specializarea în sectoare de nișă în care are experiență și capacitate.
Concentrându-se pe sectoare precum producția de muniții, construcția și repararea navelor militare, serviciile de întreținere a aeronavelor, securitatea cibernetică sau tehnologiile de combatere a dronelor, ar putea deveni un producător european important de armament.
În următorii ani, capacitatea României de a-și moderniza industria de apărare va depinde mai puțin de planurile strategice și mai mult de reacția sa la problemele cu care se confruntă. Dacă Bucureștiul va reuși să depășească aceste obstacole, acest lucru ar putea contribui la modelarea viitorului apărării în Europa.
Foto: (sursă: Pixabay, CC0)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
