Legăturile energetice şi de infrăstructură între România şi Bulgaria sunt marcate de lipsa de interes pentru dezvoltarea lor. În timp ce fluxul de persoane se adună la punctele de frontieră, preţul lipsei de proiecte comune este plătit de locuitorii regiunilor transfrontaliere subdezvoltate
Vladimir Mitev
Acest articol a fost publicat la 31 ianuarie 2017 pe portalul croat ”Bilten” într-o versiune puțin scurtată. Aici articolul e publicat în întregime.
În seară de duminică, 8 ianuarie 2017, Bulgaria a cerut ajutor urgent prin furnizarea electricității pe partea României ”pentru prevenție” în timp ce temperaturile au fost între -11 și -16 grade Celsius. După canalul tv privat național BTV în ora 19 la același zi consumația electricității a ajuns la o cantiate fără precedent pentru ultimele 20 de ani – 7700 MWh.
A fost dezvăluit că în aceeași seară Bulgaria a încercat de a ”trezi” așa-numite ”rezerve rece” ale unor centrale electrotermale care de obicei nu sunt active dar sunt în stare de a începe generarea electricității. Chiar dacă în sfârșit au existat dificultății în activarea acestor centrale, procesul în sfârșit a fost de succes și sistema electrică a reușit să răspundă cererilor mai mari ale populației.
România a refuzat cererea bulgărească, explicând ca ea totodată este într-o ”situație delicată” când e vorba de producție de energie și furnizarea ei. Justificând refuzul guvernului, ministrul de energie Toma Petcu a zis că el expectează consumația de energie să fie mai mare decât 9500 MWh și consumația de gaz natural – să ajungă la 74 milioane de metri cubice pe zi, în timp ce temepraturi din România sunt între -10 și -15 grade Celsius și la unele locuri chiar -29 grade Celsius.
De fapt, Bulgaria a refuzat cererile similare ale Turciei și Greciei pentru export de electricitate. Ministerul de Energie bulgar a anunțat că s-a ajuns la consumație de record a gazului natural totodată – 16 milioane metre cubice pe zi.
Este curioz că aceste zile și nopți de dificultăți pentru guvernuri României și Bulgariei lua loc în timp ce ambele țări exportează electricitate către vecinii săi. La 10 ianuarie în ora 8 în dimineața întreagă capacitate rețelei românești spre Ungaria de 438 MWh a fost ocupat. Cantitatea întreagă de exporturi de electricitate românești în 11:15 în același zi a fost 1000 MWh ” cifră care la care s-a ajuns frecvent în această perioadă”, scrie Economica.net.
Bulgaria a continuat să furnizeze electricitate în zilele cele mai rece către vecinii precum Serbia, Macedonia, Grecia și Turcia în timp ce o parte din energia trimisă afară a fost propriul export ei și altă – retransmisie de la sistema de electricitate românească. Sofia a început să limiteze exporturile sale de electricitate doar din 13 ianuari mai departe.
Autoritățile bulgărești a încercat de a liniști națiunea, explicând că cererea de ajutor de la România a fost ceva care nu e deloc extraordinar. Ministerul de energie de atunci Temenujca Petcova a subliniat că limitul despre exportul de electricitate este ceva normal și nu e o cauză de griji.
Dar rețelele sociale din Bulgaria au fost înecate de la șeruiri și comentări despre refuzul românilor de a ajuta bulgarilor și de la impresia că sistema de energie bulgărească pare că a ajuns la timpuri grele. Discuțiile online au izbucnit chiar dacă dificultățile românești legate cu vreme au fost înțelese din mediile bulgărești. Autostrada București – Constanța și alte drumuri importante din România de Sud-Est aк rămas închise mai mult timp din cauză vântului și a zapadei…
Reușiri și dezamagiri în proiectele bilaterale ambelor țări
Discursul mediatic despre vreme rece și dificultățile din sferele de energie și infrastructura ale ambelor țări arată că România și Bulgaria se ciocnesc cu aceleași dificultăți. Nu e secret că probleme sociale, nivelurile de venituri șamd din ambele țări sunt destul de similare și că ele sunt în coadă la clasamentele din UE. Ambele țări sunt tratate ca o grupa de la Bruxelles și comparațiile între ele privind indicatorii economice și neeconomice ar putea fi găsite regulat din mediile românești și cele bulgărești.
Dar există și cel puțin un lucru în plus care unește ambele țări – lipsa de dorința de a coopera. Proiectele de energie și infrastructură ar putea servi ca exempli de această lipsa de interes și dorința de a acționa comun.
Bine înțeles, pictura e mai nuanțată după intrarea Româniaei și a Bulgariei din UE. În 2013 Podul ”Europa Nouă” peste Dunare a fost deschis pentru trafic. El a alăturit prin șosea și calea ferată orașul bulgăresc Vidin și orașul românesc Calafat.
Pe altă parte în noiembrie 2016 conducta de gaz Ruse – Giurgiu (locul celălalt unde există pod cu legatură de șose și cale ferată peste Dunare) a fost deschis cu o capacitate maximal de 1,5 miliarde metre cubice annual și diametru de 500 mm.
Dar chiar și aceste realizări în integrarea energetică și infrastructură care sunt realizate prin susținerea financiară și politică a UE arată lipsa de dorința de a cooperă deja menționată. Interconnector-ul de gaz este în acest moment numai unidirectional – dinspre Bulgaria spre România. Stație de compresie trebuie să fie construită la malul românesc al Dunării pentru presiunea în gazoductul să fie mărită și gazul să poate curgă spre Bulgaria. Temenujca Petcova așteaptă că în următori 2 ani interconnector-ul va începe de a curge în ambele direcții, livrând până la 4 milioane de metre cubice de gaz pe zi spre sud.
În alte cuvinte, Bulgaria încă n-a realizat aproape nimic în legătură cu diversificarea de sursele de gaz natural, altfel mult dorită. În timp ce unii îi acuză pe Bucureștiul pentru felul ciudat de a avea ”unidirecțională interconectare” există și semne că guvernul bulgar ar putea să nu fi negociat bine pe această temă.
Pe altă parte Podul ”Europa Nouă” (încă cunoscut sub numele Podul Dunare 2) este succes în sine. El a devenit cel mai scurt drum din Grecia de Nord până la Europa Centrală și Vestică și a redirecționat cel puțin o parte din traffic-ul de marfa grecesc care de obicei trece prin Macedonia și Serbia.
Dar construirea podului a luat 13 ani după semnarea contractului pentru el între Sofia și București. Construirea a fost accelerat numai după intrarea ambelor țări din UE datorită unei presiunii europene. România în principiu n-a fost interesată să construiească podul pentru că el scurtează distanța și timpul care mașinile și camioanele străine petrec la pământul românesc în timpul călătorii sale către Europa Centrală și Vestica.
Astăzi traffic-ul e mare. iar în primele 9 luni ale 2016 au fost generate venituri de peste 20 milioane de euro datorită taxelor pentru trecerea mașinilor și camioanelor care sunt colectate de la compania managerială a podului. Dar drumurile și căile ferate care duc către podul pe ambele maluri ale Dunării rămână de a fi dezvoltate. Primarul Calafatului Lucian Ciobanu și cetățenii Vidinului arată nefericirea sa că renașterea economică regiunii subdedzvoltate în jurul podului încă n-a început.
Ambele țări sunt vinovați pentru subdezvoltarea regiunilor frontaliere
În april 2016 Maria Ciakărova – directorul de atunci în departamentul ”Dezvoltare strategică și proiecte de investiții” în Compania Națională Bulgară ”Infrastructură Feroviară” a declarat că dezvoltarea căii ferate spre Vidin ”nu a încetat de a fi prioritate”, dar în acest moment ea ”nu are valoare economică pozitivă”, pentru că ”între Calafat și Craiova, din Româniia calea ferată nu este electrificată”. ”Logica cere să lucrăm asupră calea ferată Vidin – Sofia în paralel cu munca colegilor din România pe partea lor”, crede Ciakărova care totodată notează că parte românească ”în momentul de fața face ceea ce Bulgara încă a făcut – cercetări preliminare privind modernizarea căii ferate dinspre Calafat spre frontieră cu Ungaria”.
Dar analiza ei nu dezvăluiește cum sub guvernarea cabinetului recent demis al lui Boiko Borisov și GERB Căile Ferate de Stat Bulgărești (BDZ) au devenit dezastru. Transportul feroviar din Bulgaria nu e deloc atractiv pentru cetățenii țării. Puținii călători care folosesc serviciile BDZ-ului se plâng constant că lua loc întărzieri, că calitatea serviciilor este rea și că apar și alte probleme.
Bulgaria face investiții în autostrăzi și infrastructură ferioviară, inclusiv cu bani din UE, dar aceste investiții sunt limitate la Bulgaria de Sud, care este mai avanasată economic decât Bulgaria de Nord. Se poate zice că coridoarele grande dinspre Istanbul și Thessaloniki prin Sofia spre Vest trebuie să fie dezvoltate din cauza potențialului și imprtanței lor pentru Europa. Bulgaria de Nord-Vest unde este Vidin continuează să fie cel mai subdezvoltat și sărac regiune din UE.
Bulgaria de Nord-Est totodată este în principiu un loc de activitate economică scăzută, în parte din cauză unei lipsii de investiții în infrastructură. Ruse – un oraș cu 140 000 oameni de pe frontieră cu România, care se situează la mai puțin de 70 km distanță către București, din ce în ce mai mult înțelege că centrul lui economic firesc este capitală românească. Întreagă regiune între Ruse și portul Mării Negre Varna pare să înțelege acest fapt.
Aeroportul bucureștean ”Otopeni” este folosit masiv de la oameni din această parte Bulgariei în timp ce excursiile turistice, legaturile de biznes și studiile universitare ale unor bulgari în România sunt în creștere. O similară deschidere românilor către sud se observă în ultimii ani. Aproximat 1 milion români vizitează Bulgaria ca turiști fiecare an și o mare parte dintre ei merge la stațiunile de odihnea la Mare Neagră.
Acest flux de oameni face necesară o dezvoltare a infrastructurei existente. Podul Prieteniei între Ruse și Giurgiu a fost construit în 1954 și are numai câte o bandă în fiecare direcție în afară de calea ferată. Mai multe ori capacitatea podului sau capabilitățile puncturilor vamale pe fiecare dintre malurile și nu pot accepta rapid marele trafic din ambele țări, Orientul Mijlociu și Europa de Est și Vest care vrea să trece Dunarea.
România și Bulgaria au semnat acord privind construirea mai multor poduri între ei și un dintre ele este între Silistra și Călărași – 120 km la est de Ruse. În acest moment acolo este un alt punct de trecere folosit regulat prin feribot, pentru că autostrada București – Constanța trece aproape. Dar nu se văd anunțuri sau semne de acțiune legate cu construira unor poduri sau dezvoltarea altor proiecte energetice și insfrastructurale precum centrale hidrolectrice la Dunare.
În direcții opuse
Se poate zice că în principiu Bulgaria e mai interesată decât România să dezvolte colaborarea transfrontalieră. Dar lipsa dorinței de a acționa se poate vede și pe ambele maluri ale Dunării. În timp ce există progres în construirea, dezvoltarea și planificarea a părțile respective ale țărilor litorale din o autostradă circulând Mării Negre, România și Bulgaria încă nu pot ajunge la acord unde ea ar trebuie să trece prin pământul lor. În principiu Bulgaria vrea ea să intre la Silistra prin podul propus care a fost deja menționat. Dar România crede că ea ar trebuie să treacă prin Dobrogea de Nord.
Nu există acord și privind dorința românească de a construi un cablu de electricitate submarin care să treacă prin Marea Neagră și să conecteze centrala nucleară Cerna Vodă din Dobrogea și piața turcească. Acest cablu trebuie să treacă prin zona bulgărescă a Mării Negre, dar Sofia respinge ideea.
În momentul de fața România, Bulgaria și Turcia sunt o parte din rețeaua europeană a operatorilor de transmisie electricității. Țările din rețea pot transfera electricitate de la o vecină la altă fară impiedimente, încasând taxe standarde. În alte cuvinte, Bulgaria nici poate, nici ar vrea să stopeze exportul românesc către Turcia. Sofia crede adițional că dacă un cablu trece prin shelf-ul ei asta înseamnă sfârșitul sondajelor pentru resurse caborhidrate din apele Mării Negre ale Bulgariei. Însa România insistă să-și aibă direct cablu către Turcia.
Ceea ce l-ar putea surpriza pe un cititor străin este că România și Bulgaria – două țări membri ale UE au intrat în ea fără să aibă acord privind froniterele zonelor economice proprii din Marea Neagră. Aquatorie de până la 350 km pătrați este încă în stare de contestare și soluția nu se vede la orizon. Această întrebare nerezolvată pune anumite limite asupră sondajelor de resurse carbohidrate și ar putea influența și alte dezvoltări și balanțe geopolitice din Marea Neagră.
Divergența romano-bulgară pe subiectele energetice și infrastructurare ar putea fi explicată și prin o vedere la prioritățile politicilor externe ale ambelor țări. Strategiști politicei externe din București văd viitorul țării sale la nivel regional în dezvoltarea relațiilor cu Polonia. În afară de vectorul etern către Republica Molkdova ei se uită la Vest și Nord și în mai mică măsură spre Sud. În același timp prioritățile politicii externe a Bulgariei se schimb de la un ministru extern la alt, dar în principiu Sofia e mai activă politic către vecinii de sud – Grecia și Turcia și în Balcanii de Vest.
Și știrile bune sunt că…
Speranța pentru relațiile româno-bulgari în orice sferă ar putea veni nu de la guvernurile, dar de la popoarele ambelor țări. România este al treilea cel mai mare partener commercial Bulgariai din UE după Germania și Italia. După estimările preliminare schimbul comercial a ajuns la peste 3,5 miliarde de euro din 2016. În 2015 au existat peste 2100 firme bulgărești care sunt înregistrate la România și peste 2500 firme românești care sunt înregistrate din Bulgaria.
Comunicarea culturală și interpersonală totodată crește și ar putea fi observată în special în Ruse unde regulat lua loc expoziții, citiri de poezie, piese de teatru și concerte cu participarea unor artiști din România. Pe altă parte există comunități transfrotaliere care comunicează intens, promovează colaborare și depășesc egoismul national.
Toate aceste acumulări economice și culturale ar putea eventual duce la schimbarea mintelor în guvernele ambelor țări în viitor. Probabil există logica în spatele lipsa de dorința de a acționa puternic pa subiectele bilaterale. Sunt stereotipi historice, culturale și politice care continuează să formează atitudinile dintre români și bulgari. Rivalitatea între București și Sofia totodată este o parte importantă în gândirea statală vis-à-vis de relațiile bilaterale.
Dar totodată există și logica economică și umană în spatele o deschidere reciprocă și echitabilă. 10 ani după integrarea României și Bulgariei din UE, există nevoie pentru gândire nouă pentru că cea veche ține popoarele și regiunile subdezvoltate. Până la acum câțiva ani au fost numai 3 linie de autotransport între Ruse și București zilnic, în afară de calea ferată, taxi-urile și așa numitul car sharing. În momentul de fața numărul de liniile de autotransport între Ruse și București a crescut la 9 linii zilnic și 2 dintre ei leagă totuși Varna direct. În alte cuvinte, popoarele ambelor țări deja setează un ritm în creștere a interconectarea româno-bulgară. Oare politicieni va urma?
Sursă: Bilten
Citește și în limba sârbocroată!
Citește și în limba engleză!
Citește și în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
