În 24 și 25 iunie 2025, la Universitatea din Plovdiv a avut loc conferința „Un viitor în capcana trecutului carbonic”, dedicată tranziției echitabile în Bulgaria. Conferința a oferit ocazia cercetătorilor, jurnaliștilor, activiștilor ONG și sindicaliștilor să discute probleme actuale legate de chestiuni ecologice și viitorul post-carbon în Bulgaria – în special în regiunea Stara Zagora și Dimitrovgrad (așa-numita „Marița-Est”).
La 24 iunie 2025, fondatorul blogului româno-bulgar Podul Prieteniei și a lui Cross-border Talks, Vladimir Mitev, și-a prezentat observațiile privind tranziția justă în România și Bulgaria. Teza sa a fost că acolo unde există un interes economic conștient și unde există o masă critică de cetățeni și instituții interesate, are loc schimbarea.
Discursul lui Vladimir Mitev a fost urmat de întrebări din partea publicului, la care acesta a răspuns. Din motive tehnice, o parte din dialogul dintre Vladimir și publicul evenimentului nu poate fi redată, dar cea mai mare parte a acestuia este disponibilă.
Vladimir Mitev:
Mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a împărtăși cu dumneavoastră experiența mea legată de tranziția justă în Bulgaria și România. În toamna anului 2024 și la începutul anului 2025, împreună cu colega mea poloneză Malgorzata Kulbachevska-Figat, am vizitat regiuni miniere din cele două țări în cadrul unui proiect comun cu colega noastră cehă Veronika Susova-Salmainen. Proiectul a vizat jurnalismul transfrontalier pe tema tranziției juste în Polonia, Cehia, România și Bulgaria și a fost finanțat de organizația belgiană Journalism Fund, care sprijină jurnalismul independent și transfrontalier în Europa.
În cadrul proiectului, am discutat cu politicieni, economiști, reprezentanți ai sectorului neguvernamental, activiști „verzi”, lideri sindicali, oameni de cultură și mineri, cu scopul de a contura o imagine realistă a gradului de progres al tranziției juste în regiune, a provocărilor cu care se confruntă și a bunelor practici posibile.
Sunt printre puținii participanți de astăzi care nu au o prezentare vizuală, dar sper că experiența din România pe care o voi împărtăși va compensa acest lucru. Voi prezenta câteva comparații între realitatea din România și cea din Bulgaria în ceea ce privește tranziția justă și voi formula câteva concluzii pe baza acestora.
Mai întâi, câteva informații contextuale despre România
În România există o antipatie puternică, tradițională, a elitelor urbane, care în prezent sunt, să zicem, clasa de mijloc și oamenii din ONG-uri, față de grupul social al minerilor.
Aceasta se datorează așa-numitelor Mineriade din anii ’90, când minerii din valea râului Jiu au venit la București și s-au luptat fizic cu studenții liberali care protestau. Astfel a apărut stigmatul asociat minerilor. Acest lucru a coincis în anii ’90 cu închiderea treptată a minelor, deoarece în 1997 Fondul Monetar Internațional a declarat că România nu mai poate susține producțiile ineficiente. Între 1997 și 1999, douăzeci de mii de mineri din Valea Jiului au fost concediați.
Astăzi, în regiune mai sunt doar aproximativ două mii de mineri și patru mine active, în timp ce înainte activitatea minieră era mult mai intensă. Într-un anumit sens, tranziția justă – fie ea justă sau nu – a început deja, sau cel puțin închiderea minelor este aproape finalizată.
În anii ’90, minerii din România păreau amenințători. Chiar și astăzi, nu departe de clădirea guvernului din București, se află un monument dedicat victimelor minerilor – o amintire dureroasă a acelor ani. Dar în 2025, contextul s-a schimbat radical: clasa mijlocie urbană triumfă. Câștigătorul alegerilor prezidențiale din mai 2025, Nicușor Dan, este reprezentantul acestei noi clase sociale dominante, legată de sectorul ONG-urilor, de elita tehnocrată și de valorile unei clase mijlocii urbanizate și educate.
Pe acest fundal, minele sunt în curs de închidere definitivă – sfârșitul simbolic și real al unei epoci.
Planeta Petrila
Aici aș dori să închei introducerea mea cu filmul Planeta Petrila, înainte de a trece la următoarele teme. Pentru mine, acest film este un fel de rămas bun de la mineri și de la minerit – fără ură.
Oricine îl vede poate simți respectul pentru munca lor. Filmul arată cum este scos la suprafață ultimul ton de cărbune din mina Petrila, iar întreaga peliculă este impregnată de respect pentru această muncă, dar și de conștiința sfârșitului unei epoci.
Filmul arată cum cetățenii – inclusiv artiști și reprezentanți ai sectorului ONG – pot schimba mediul urban prin intervenție creativă și protest civic. Povestea spune cum mina Petrila a fost salvată de la distrugere datorită eforturilor comunității locale. Personajul principal al filmului și ideolog al mișcării culturale Planeta Petrila – Ion Barbu, rostește o replică memorabilă: „Singura șansă a Petrilei este șansa culturală.” Aceasta este viziunea mișcării Planeta Petrila pentru viitorul post-minier al regiunii – evenimente culturale, dezvoltarea muzeelor și transformarea patrimoniului industrial într-un spațiu cultural viu.
Tranziția justă în România
Indiferent de succesul filmului Planeta Petrila, care datează din 2016, concluzia care se poate trage este că România nu este cu mult mai avansată în tranziția justă decât Bulgaria. Este adevărat că acolo procesele de organizare a licitațiilor pentru întreprinderile mici, mijlocii și microîntreprinderi se desfășoară mai rapid. Dar, potrivit unuia dintre interlocutorii mei din districtul Gorj, aproximativ o treime din fondurile acestor licitații sunt destinate construirii de pensiuni și mici hoteluri – ceea ce nu duce la angajarea efectivă a unui număr mare de mineri disponibilizați. În final, nu este vorba de o tranziție reală, ci doar de „bani buni” pentru oameni care au deja capital.
Corina Murafa, una dintre cele mai importante experte în tranziția justă din România, este foarte nemulțumită de modul în care se desfășoară acest proces. Ea vorbește despre lipsa ideilor și a voinței politice. În opinia ei, proiectele aprobate sunt banale și au un efect redus.
În același timp, literalmente până acum câteva zile, ministrul energiei era Sebastian Burduja, un om care simpatizează cu Donald Trump. Cu alte cuvinte, el vedea interesul țării în prelungirea vieții atât a minelor, cât și a centralelor pe cărbune. Astfel se ajunge la o situație în care ideile legate de tranziția verde și susținute de sectorul ONG se dezvoltă în principal în Valea Jiului. Acolo, potrivit discuțiilor pe care le-am avut la sfârșitul anului trecut, există peste 30 de organizații neguvernamentale active. Cu toate acestea, impresia este că chiar și aceste idei complexe și dezvoltate de descentralizare, autoguvernare și independență față de centru se realizează prea lent – iar efectul lor pe scară mai largă rămâne încă de realizat.
Tranziția justă are loc atunci când organizațiile și instituțiile recunosc interesul lor în aceasta
Și de aici aș dori să împărtășesc câteva concluzii care sper că vă vor interesa. Unii dintre cei prezenți au vorbit destul de critic despre sindicate. Ca observator extern al luptelor pentru o tranziție justă și verde, poate că nu am înțeles toate detaliile, dar văd o diferență între sindicatele din România și cele din Bulgaria.
În Bulgaria, KNSB – din câte știu eu – susține unele elemente ale tranziției echitabile. De exemplu, cartografierea competențelor lucrătorilor din „Marița-Iztok” se realizează cu sprijinul lor. Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții lor, reiese clar că sunt interesați și de recultivarea minelor. Această atitudine a KNSB este diferită de cea a sindicatelor din România.
În România, am discutat cu doi lideri sindicali din organizații diferite – din Cartel Alfa și din Blocul Sindical Național. Unul dintre ei se află deseori la Bruxelles și nu cred că are o atitudine anti-europeană. Cu toate acestea, amândoi au fost categorici că sindicatele nu văd un interes în tranziția justă și nu participă activ la aceasta. De aici vine și prima mea observație: în momentul în care o organizație sau o comunitate recunoaște interesul său economic într-un anumit proces, acesta se realizează mult mai ușor, deoarece se implică mai multe părți interesate.
Poate că la nivel local în Bulgaria există și mineri care se opun tranziției, dar se pare că la nivel central în Bulgaria procesele sunt considerate o oportunitate de a absorbi fonduri care, în unele cazuri, pot avea și un efect pozitiv – de aceea, de exemplu, se realizează cartografierea skill-urilor și competențelor minerilor. În România nu se observă un astfel de proces. Sindicatele de acolo se opun, deoarece consideră că simpla abordare a temei cartografierii legitimează viitoare concedieri și va fi percepută de către lucrători ca o trădare.
Prosumatorii din România
Un alt exemplu interesant legat de tema energiei este boom-ul așa-numiților prosumatori din România – gospodării care produc și consumă propria energie. În prezent, acestea sunt peste 200 000. Acest lucru a devenit posibil datorită măsurilor legislative și procedurale necesare, care au permis gospodăriilor să construiască instalații fotovoltaice cu ajutorul finanțării de stat.
Potrivit expertului Greenpeace România, Marian Mândru, chiar și companiile de distribuție a energiei electrice au interesul să conecteze prosumatorii la rețea. Dacă călătoriți prin țară, mai ales din 2022 încoace, veți vedea multe case cu panouri fotovoltaice. Programul de stat finanțează achiziționarea acestora, iar licitațiile se umplu literalmente în câteva minute – de exemplu, se deschid la ora 00:00 și în doar un minut cotele sunt epuizate.
Dar aici există un truc – cine sunt oamenii care reușesc să profite de această oportunitate? România, la fel ca Bulgaria, are o populație numeroasă care se confruntă cu sărăcia energetică. Cei care profită de posibilitatea de a deveni prosumatori sunt în principal persoane din clasa de mijloc. Diferența este că în România această clasă este mai solidă, mai organizată și dispune de mai multe resurse. În opinia mea, aceasta este una dintre explicațiile succesului acestui model în România – o masă critică de oameni cu un interes economic clar.
Când am scris pentru prima dată pe această temă, îmi amintesc că în România exista o mulțime de informații online despre cum să devii prosumator – site-uri care explicau în detaliu ce trebuie să faci, ce documente să prezinți, ce taxe trebuie să plătești, care sunt relațiile cu companiile de distribuție a energiei electrice etc. Oamenii se informau între ei, pentru că aveau interes.
Cheia este existența unei mase critice
Și aici ajung la ideea mea principală – când există un interes clar și o masă critică, are loc o schimbare reală.
Mă bucur că în Bulgaria există deja comunități energetice – în prezent sunt trei, dar ar putea deveni zece. Însă procesul de apariție a prosumatorilor în țara noastră este lent. Poate că motivul este faptul că și clasa de mijloc din țara noastră este slăbită. În plus, ca societate, suntem încă într-un fel de ceață informațională.
Nu cred că motivul este doar lipsa banilor. Nu există o politică de stat clară care să încurajeze achiziționarea de panouri fotovoltaice. Nu există nici informații accesibile – este dificil să ne orientăm cum să devenim prosumatori. În România, dacă știi română și ai ceva bani, poți deveni prosumator. Asta e diferența.
Aceste două exemple – tranziția justă și prosumatorii – confirmă, în opinia mea, vechiul proverb bulgar (și român – nota traducătorului): „Interesul clatină/face fesul”. Iar existența unei mase critice este decisivă. Mulți oameni invidiază românii pentru anumite lucruri, dar adevărul este că în țara lor există pur și simplu mai multe domenii în care oamenii au resurse și motivație – și de aceea se produce schimbarea.
Aceasta a fost expunerea mea. Nu sunt specialist în tranziția verde, nici om de știință, dar tema mă interesează. Am avut ocazia să discut nu numai cu Corina Murafa, ci și cu ministrul român al energiei, Sebastian Burduja. România are ambiții de a-și dezvolta puternic sectorul energetic și crede că are resursele necesare pentru a deveni independentă din punct de vedere energetic în mai multe domenii.
Dacă credeți că vă pot fi de folos cu mai multe informații, nu ezitați să mă întrebați. Dacă nu acum, vă pot răspunde prin e-mail sau în alt mod.
Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Cum a fost posibilă, mai exact, explozia consumatorilor din România?
În România există diferite situații legate de reglementările care se schimbă constant. Acest lucru este uneori perceput negativ. Țara are tendința de a schimba frecvent regulile, dar unul dintre factorii care au contribuit la boom-ul sistemelor fotovoltaice a fost lipsa taxelor. De ani de zile, persoanele care sunt atât producători, cât și consumatori (așa-numiții „prosumatori”) nu plăteau impozite pe energia electrică pe care o produc prin panouri solare.
A existat o perioadă în care s-a discutat introducerea unui impozit, dar a existat o rezistență semnificativă împotriva acestuia. Din câte știu, un astfel de impozit nu a fost introdus. Ulterior, s-a discutat și despre utilizarea obligatorie a bateriilor de stocare, dar, potrivit unui interviu cu ministrul energiei, acesta a negat existența unor astfel de cerințe. Totuși, potrivit organizației ecologice Greenpeace România, reglementările se schimbă frecvent, ceea ce pare a fi o încercare de a limita sau încetini procesul sau de a garanta profitul anumitor interese.
Nu spun că România face totul perfect – și acolo există interese complexe în sectorul energetic. Dar, în anumite privințe, există condiții care încurajează oamenii să instaleze panouri solare. Acest lucru este perceput pozitiv, mai ales având în vedere faptul că, începând cu 1 iulie 2025, plafonul pentru prețul energiei electrice va fi eliminat. În prezent, România subvenționează energia electrică pentru gospodării, dar este evident că acest lucru nu poate continua la nesfârșit – probabil din cauza cerințelor Comisiei Europene și a procesului de liberalizare.
În aceste condiții, prosumatorii au un mare avantaj. Ei nu sunt obligați să producă 100% din consumul propriu. Pot produce mai mult sau mai puțin. Energia excedentară este cumpărată de operatorii de rețea și transformată în venit pasiv. Și cine nu vrea venit pasiv?
Am văzut filmul Planeta Petrila. Este excepțional. Personajul principal este Ion Barbu – caricaturist, artist și activist cultural.
Ion Barbu este figura principală din spatele mișcării Planeta Petrila. Sindicaliștii participă și ei la film și la mișcare – de exemplu, legendarul lider al sindicatului din Petrila, Cătălin Cenușă, este în prezent ghid la Muzeul Salvatorului Miner. Dar impulsul cheie pentru salvarea minei Petrila și pentru căutarea unui viitor post-minier vine din inițiativa culturală.
Cum vedeți rolul sindicatelor în tranziția justă din Bulgaria?
Aici revenim la problema încrederii. În cadrul proiectului nostru pentru o tranziție justă, am întâlnit diferite persoane – inclusiv pe Dimitar Sabev, care se află lângă dumneavoastră, dar și lideri sindicali din Stara Zagora. Există o durere comună – lipsa încrederii. Când sindicaliștii sunt chemați la Sofia pentru discuții, adesea se simt înșelați – nu li se oferă informații complete, nu se respectă acordurile. În același timp, mulți activiști civici nu au încredere în sindicate.
Ca observator imparțial, pot spune că în țara noastră există o lipsă generală de încredere între diferitele grupuri sociale. Formăm cercuri închise în care avem încredere unii în alții, dar la nivel național există o profundă neîncredere. Este o problemă structurală, nu a unei singure organizații sau a unui singur sector, ci a întregii societăți.
Există o teorie cu privire la energia verde, conform căreia, pentru a dezvolta sursele de energie regenerabile, sunt necesare relații bune cu vecinii…
Da, este o chestiune importantă. Nu sunt expert în baterii sau în gestionarea balanței energetice, dar din discuțiile pe care le-am avut cu experți a reieșit clar că există o problemă structurală cu conexiunile de transport al energiei electrice între Europa de Est și Europa de Vest și de Nord. Austria și Ungaria, de exemplu, nu au dezvoltat suficientă capacitate în acest sens. Acest lucru duce la prețuri ridicate la energia electrică în regiunea noastră, deoarece nu putem participa în mod eficient la piața comună.
Fostul ministru român al energiei, Sebastian Burduja, care a demisionat zilele trecute, s-a luptat la nivel european pentru mai multe conexiuni inter-sisteme și sancțiuni pentru țările care nu dau dovadă de solidaritate. El spune că solidaritatea în UE trebuie măsurată și prin infrastructura energetică – conexiuni reale între țări.
Foto: Afișul conferinței (sursă: Universitatea din Plovdiv, Facebook)
Abonează-te la canalul blogului Podul Persan al Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter! El are și canal din Telegram, precum și un newsletter Substack, ambele în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
