2017: 50 ani de la moartea lui Tudor Arghezi

EPSON scanner Image — Posta Română comemorează Tudor Arghezi (foto: Public Domain)

Ognean Stamboliev

Оgnean Stamboliev este critic, traducator, ziarist. Este autorul carţilor: „Carte noua despre opera” in 2 vol., „Carte despre opereta si teatrul de revista”, „Incomparabilul Kiril Krastev” „Tenorul insorit Nicolai Zdravkov”.

Editează o serie de 30 carţi cu traduceri de poezie, proza si dramaturgie de: Mihai Eminescu, Duiliu Zamfirescu, Ioan Slavici, Ionel Teodoreanu, Panait Istrati, Lucian Blaga, Ion Luca Caragiale, Tudor Arghezi, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Zaharia Stancu, Mircea Dinescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Matei Vişniec, Leo Butnaru, Jean–Paul Sartre, Claudio Magris, Luigi Pirandello si altii. Stamboliev este traducator si autor de librete de opera, studii critice, recenzii, opinii si articole tematice din presa periodica. El este distins cu o serie de premii nationale si internationale, intre care si cel al Academiei Romane (1997 si 2014). Membru – PEN – Bulgaria.

În vara 2017 Ognian Stamboliev a devenit laureat al premiului “Tudor Arghezi”.

Tudor Arghezi (1880-1967) face parte din creatorii pe care cu greu îi putem încadra în vreunul din curentele literare importante ale secolului XX. Ca şi predecesorul sau, genialul Mihai Eminescu, care este în aceeaşi măsură clasic, romantic şi chiar şi “părintele simbolismului românesc”, Arghezi nu se supune unor clasificări rigide. Poetul “ia fiinţă” (aşa cum îi placea să spună) în cercul eminentului poet de origine bulgară, Alexandru Mecedonski (1854-1920) în anul 1886. Pe atunci debutantul nu avea decât 16 ani. Cu numai 7 ani în urmă tăcuse lira poetică a lui Eminescu, dar în atmosfera din România înca se mai resimţea suflul poeziilor lui geniale. La inceput s-a îndreptat spre poezia simbolistă, şi mai precis spre cea a lui Macedonski, ceva mai târziu cunoaşte poezia lui Baudelaire şi Rimbaud. Însă, nici la începutul drumului său artistic, nu a fost epigonul acestor autori. Şi totuşi, ca să ajungă la maturitatea sa artistică cu volumul „Cuvinte potrivite ” (1927), a avut nevoie de mai mult de trei decenii. În perioada aceea atenţia cititorilor din România era atrasă de cei patru mari poeţi: Lucian Blaga, Ion Barbu, Ion Minulescu şi George Bacovia. Fiecare dintre ei este nu numai un mare poet, ci mai ales, profund original. Blaga – expresionistul, cântăreţul neliniştii metafizice, Barbu – profesorul de matematică, un corifeu al ermetismului, Minulescu – simbolistul cu un remarcabil talent satiric, Bacovia – de asemenea simbolist, dar un contemplător pasiv al tragediei vieţii de province.

De fapt, Tudor Arghezi s-a afirmat de timpuriu ca un poet total, absolut, străin curentelor efemere şi al capriciilor modei. Pe parcursul întregului său drum artistic, care a durat mai bine de şapte decenii, el a evitat cu tenacitate repetările de autor şi, pe buna dreptate, afirma că “debutează în fiecare zi dată de Dumnezeu”. Debutul său întârziat a fost primit în viaţa culturală românească ca o adevarată senzatie. Remarcabilul scriitor şi critic literar George Calinescu a spus: “Tudor Arghezi este autorul unei poezii monumentale şi puternice, ce înalţă spiritul uman câtre soare!”

Cu volumul „Cuvinte potrivite” Tudor Arghezi a introdus în lirica europeană din secolul XX o nouă sensibilitate, plină de contraste, întreţinută de reflecţiile despre sensul vieţii omeneşti. El a căutat asiduu acel ceva care se află dincolo de limita conştiinţei noastre, purtând adesea un dialog furios cu necunoscutul, chinuit de îndoieli.

Prin Arghezi în literatura română pe prim plan iese problema relaţiei între individ şi absolut, revin şi temele despre nemurirea sufletului, importanţa creaţiei artistice, lupta şi unitatea spiritului şi a materiei. Pentru el poezia este fructul eforturilor mai multor rânduri de generatii. Se poate face o analogie între estetica lui şi cea a compatriotului său Brâncuşi. Aşa cum arta celui mai mare sculptor al secolului XX este inspirata din sculptura populară în piatră şi în lemn din Oltenia, aşa şi poezia lui Arghezi se naşte din modularea continuă a graiului păstorilor din Valahia. Sub pana sa ţipetele de la ţară se transformă în “vise şi imagini poetice”, veninul în “miere dulce”, noroiul şi rănile în “frumuseţi” nestemate. “În fruct este un sambure amar, pentru că a crescut din furie –scrie el – iar existenţa lui este justificată, pentru că e un fenomen firesc, care se finalizează ca un proces genetic”

Poezia lui Tudor Arghezi, cunoscută lumii culturale datorită traducerilor făcute de o serie de mari poeţi de talie mondială, ca Rafael Alberti, Salvatore Quasimodo, Luc Andre Marcel, Gyula Illyes, Maria Teresa Leon, Alfred Sperber, astăzi este considerată una din culmile liricii moderne româneşti şi europene. “În lume nu sunt mulţi poeţi din generatia lui, a scris academicianul Tudor Vianu, care posedă energia uimitoare a lui Arghezi, fantezia lui splendidă, şi înainte de toate, forţa umană a acestor poezii”.

Citeşte şi în limba bulgară!