Jurnalismul înseamnă storytelling. Aceasta este prima lecție, pe care începătorii acestei meserii o primesc de la cei mai experimentați. Dar poveștile sunt mult mai vechi, pornind de la cel mai vechi cotidian.
În trecut poveștile au fost numite basme. Ne aducem aminte de povestea ”Cositorii” a lui Elin Pelin, în care protagonistul Blagolaja (Cel Bun mincinos) știe cel mai bine ce și cum e în viață. ”Ce beneficii ai de la adevăr?”, îi spune el tânărului Lazo, care reacționează cu emoție la poveștile lui Blagolaja. ”Să-ți povestesc despre pantalonii zdrențăroși ai bunicului Todor sau despre kamelaukionul preoțului cel bătrăn? Sau să-ți povestesc despre noi – săracii, care am venit cu coase și saci și am călătorit o săptămână întreagă până în Tracia pentru a cosi? Toate acestea, prietene, sunt adevăr. Dar ce beneficii îți oferă acest pur adevăr?” Lazo nu e fericit – de ce trebuie să asculte povești neobișnuite despre niște oameni ciudați. ”Ei sunt ciudați, dar buni. Le asculți, le asculți și uiți totul… Și se prea poate ca la un moment dat, lucrul cel ciudat să ți se pară adevărat. Acesta este motivul pentru care au inventat oamenii povestea. Și cântecul există tot din această cauză… Scopul lor este să te poarte dincolo de adevăr, să înțelegi că ești om”, răspunde marele povestitor.
Cuvintele Blagolajului mi-au amintit de conferința “The Power of Storytelling”, care a atras 200 de oameni într-o sală mare a complexului World Trade Center din București, în octombrie 2013. Dupa achitarea unei taxe acceptabile, am avut privilegiul să-i ascult pe câțiva dintre cei mai respectați oameni din jurnalismul american contemporan. Ei ne-au împartășit experiența lor, gândurile lor și… minciuni frumoase. Storytelling (sau non-fiction) e un gen jurnalistic, pe care organizătorii conferinței îl promovează în România prin revista lor și pe care doresc să îl exporte în regiunile apropiate. Este o modalitate de a scrie, un nou tip de scris, în articolele căruia se utilizază instrumente literare, în timp ce tot ceea ce se scrie este bazat pe fapte și evenimente reale.
Ce a fost real și ce a fost fals în prezentările vorbitorilor noștri, în unele momente a fost dificil de distins. Blagolaja știe -cu cât mai dulce este o poveste, cu atât este ea mai mincinoasă. Cei care sunt încântați de adevăr, pot fi serioși și neclintiți ca piatra.
Sunt două lucruri, pe care mi le-am amintit din cadrul prezentării lui Tom Junod. Primul este că în timpul unui interviu cu Matt Damon pentru revista ”Esquier”, Tom și Damon au băut bere timp de 7 ore seara și 5 ore în dimineața urmatoare. Cel de-al doilea este că în Australia, a fost în același pat cu Nicole Kidman. Desigur, Tom nu a vorbit doar despre aceste întâmplări, ci despre mult mai multe lucruri. În discursul său a explicat arta profesiei de jurnalist, a prezentat tehnici de scriere, a povestit despre relațiile de afaceri cu editorii, a exprimat gânduri despre lume și a prezentat chiar și unele eșecuri ca jurnalist. Dar amintirea aventurilor sale a fost cea mai luminoasă.
Junod a venit în Australia pentru a îi lua un interviu lui Nicole Kidman, în timpul filmărilor pentru filmul ”Eyes Wide Shut”, în care joacă alături de soțul ei, Tom Cruise. Fascinată, ea a decis să meargă la hotelul marelui jurnalist. Nu ne surpinde faptul că el era în baie, când a fost sunat de la recepție și informat ca Nicole Kidman se afla în lift, în drum spre el. Jurnalistul si-a băgat brusc lenjeria sub pat. În momentul următor actrița a întrat în camera și s-a așezat pe patul lui. Tom s-a așezat lângă ea și au început să vorbească. Dar idila nu a durat mult. Au sunat din nou de la recepție: la telefon era Tom Cruise. ”Unde e soția mea?”, a întrebat sex-simbolul. ”În patul meu”, a răspuns istețul jurnalist. După un moment de pauză, Tom Cruise a reacționat: ”Doar în visul tău, amice! (In your dreams, pal!)”
Discursul lui Jacqui Banaszynski, care a primit Pulitzer și lucrează la ”Seattle Times” a fost însă foarte diferit de cel al lui Junod. Ea este o femeie cu părul alb, fără soț sau copii. A crescut într-un mediu cu posibilități limitate, fără șanse mari de realizare profesională și egalitate. Viața și cariera sa s-au bazat pe știri dureroase, care impresionează cititorul. A scris despre un cuplu homosexual, care a suferit de SIDA (AIDS), despre refugiații kurzi din Iraq, despre un bebeluș, care a murit, pentru că mama lui l-a închis în casă, vrând să se distreze cu noul său iubit…
Banaszynski spune povestea unui tată aflat în conflict cu fiul său. Întors din Vietnam, fiul devine activist al mișcării anti-militare. Tatăl, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, interpretează pacifismul fiului său drept o lipsă de patriotism. Jacqui vorbește cu ei separat. Se pare că ambii gândesc la fel în multe privințe, inclusiv în privința războiului. Jurnalista scrie un articol despre povestea celor doi. Când explică fiecare temă, ea prezintă opinia unuia și imediat dupa aceea opinia celuilalt. După citirea articolului, bărbații deschid ochii și se împacă.
Am decis că Tom Junod e un Blagolaj american, pentru că povestea lui a fost ca vata de zahar – dulce și fără profunzime. I-am acordat încrederea mea lui Jacqui Banaszynski, pentru că adevărul echivalează uneori cu durerea.
Citește și în limba bulgară!
Sursă: Revista ”Tema”
