Câini – un film românesc despre pustiul în jur și în noi

Pelicula, care este o coproducție româno-bulgară a provocat nemulțumirea publicului din orașul Ruse din cauza imaginilor violente, dar filmul ar putea fi văzut și ca o oglindă a vieții în regiunile sărace și de graniță nu doar din România, ci și în Bulgaria

Vladimir Mitev

Cinematografia română vine în Ruse din Sofia, cel puțin când e vorba de marele ecran. Șansele pentru a vedea un film european în sălile cu proiectare 3d din mall, sunt limitate din motive comerciale. Iată de ce inițiativa ”Sofia Film Fest pe drum – Ruse” dă speranța pentru tangenţa cu ceva diferit.

Anul acesta festivalul itinerant a venit în Ruse pentru trei zile (3-5 noiembrie 2017) și a proiectat nu doar filme din Bulgaria și din Europa Occidentală, ci și o peliculă românească – ”Câini” de Bogdan Mirică, care este coprodusă de bulgari – directorul Stefan Komandarev și producătorul Katia Trichkova. În cadrul aceluiași eveniment anul trecut cetățenii orașului Ruse au putut să vadă o altă coproducție româno-bulgară – ”Aferim” lui Radu Jude, care povestește despre timpurile primei jumătății a secolului XIX, când identitatea românească se afirmă în opoziție a influențelor otomane și fanariote din Vlahia. Atunci în Ruse a venit însuși directorul român Jude împreună cu coproducătorul Rosița Vălkanova. Ea a dat interviu blogului ”Podul Prieteniei”.

Filmul ”Câini” este un western balcanic ”crud și dezgolit”, potrivit celor spuse de Katia Trichkova. El povestește despre conflictul între un tânăr din București, care pe neaşteptate moștenește un mare teren de pământ de la bunicul său într-o regiune lânga granița cu Ucraina, și o gașcă mafiotă care a fost condusă de cel decedat, și care supraviețuiește din afaceri de contrabandă transfrontalieră. Noul şef al găscii – Samir (în rol cunoscutul actor român Vlad Ivanov), încearcă să-l covningă pe cetățenul din capitală să nu vândă terenurile, lucru care ar aduce în localitate un om străin și ar tulbura idila satului. Tânărul se simte din ce în ce mai nesigur în mediul necunoscut, unde peste tot se simte amenințare.

În cadrul întregului film în meleagul îndepărtat, care crează o senzaţie de pustiu – atât afară, cât şi în sufletele locuitorilor, se aude lătratul câinilor. De fapt, oamenii acolo sunt tot câini. Deznodământul vine atunci când Samir, din ce în ce mai nesigur pentru viitor, începe să ucidă, unul dintre omoruri este comis cu ciocanul, arătat în prim plan pe ecran. Abia atunci spectatorul înțelege că de fapt protagonistul filmului este polițistul bătrân și bolnav Hogaș, care i-a observat pe mafioți în cadrul întregii sale vieți fără să-i poată opri. El se întâlnește cu Samir după al doilea omor comis de el în cadrul aceleași zile. Ei vorbesc liniștit despre viață. Polițistul înțelege ce s-a întâmplat, dar nu-l atacă pe șeful găscii. Însă când Samir încearcă să plece nestingherit, Hogaș retrăiește în mintea sa totul în câteva momente – neputința din toţi anii să oprească contrabandă, boala sa în stare care avansează, cinismul ucigașului. Polițistul îl împușca pe criminalul în spate, înfaptuind la rândul său o crimă, dar împarte dreptate.

Imaginea, sunetul, costumele și celelalte elemente ale filmului recreaază cu succes estetică regiunii de granița și a relațiilor salbatice. Ceea ce publicul din Ruse n-a putut înțelege a fost violența arătată. ”Care este morala acestui film?”, ”Dumneavoastră aţi viziona un astfel de film înainte de cină?”, au fost unele dintre întrebările care au fost puse de spectatori după sfârșitul filmului.

Răspunsul organizatorilor a fost că filmul a prezentat un anumit stil, a prezentat estetic o poveste și, că nu trebuie să fie perceput la propriu. În loc de a îndemna spre violență, el folosește violența pentru a exprimă anumită idee și a povesti o poveste – cum un om cu principii încalcă legea nu doar pentru a opri râul din societate, ci și pentru a reinstăura senzaţia de dreptate. Indiferent de adnotarea filmului, care menționează că filmul este despre relaţiile mafiote, publicul se pare că venise cu așteptarea de a vedea ceva care e mai puțin american și mai puțin criminal, nu doar omenesc, ci și uman…

Indiferent dacă dă o emoțiune nouă publicului, sau dacă subliniează nemulțumirea ei de realitatea și recrearea ei artistică, ”Câini” este un nou caz de colaborare româno-bulgară de succes în cinema. Katia Trichkova și specialista de costume Elena Stoyanova au povestit pe scurt despre culisele colaborării transfrontaliere în cea de a şaptea artă.

”Motivul pentru colaborarea româno-bulgară în cinemă în afară de poveștile românești bune este și aprorpierea noastră. Noi împărtășim aceeași mentalitate – mai mult sau mai puțin. Este mai ușor să colaborăm și să lucrăm împreună. Iată de ce noi avem multe coproducții cu Grecia și Macedonia. Acest an românii și-au schimbat legislația, aşa că şi ei să pot finanța coproducții străine. Acum așteptăm că românii vor finanța filme bulgărești, pentru că așa presupune reciprocitatea”, a spus după proiectare, în cadrul unei sesiuni de comunicare cu publicul, coproducătorul bulgar al filmului ”Câini” Katia Trichkova. Ea a adăugat că în acest moment au loc discuții și despre alte proiecte de colaborare româno-bulgară în cinema.

Elena Stoyanova, care a făcut costumele pentru film, a împărtășit că când un regizor român îi spune că vrea un anumit actor să arate ca țaran, ea știe ce fel de țaran este cerut. Pentru ea va fi mult mai dificil, dacă trebuie să recreeze un țaran din Elveția sau Franța. ”Nu trebuie să subestimăm că suntem apropriați și adânc în sine noi vorbim aceeași limbă”, a mai adăugat Stoyanova. Ea a împărtășit că a lucrat cu actori deosebiți în cadrul procesului de filmare, care a avut loc în regiuni la distanța între 1 și 3 ore de la București.

Experiența care creatorii bulgari accumulează în munca sa cu vecinii este importantă fără îndoială – nu doar pentru ei, ci și pentru cinematografia bulgără. Filmele românești câștigă glorie ani de zile, și chiar există o etichetă pentru ele – noul val românesc. Faptul că unele dintre cele mai reușite filme ale vecinilor sunt create cu susținere bulgărească este o recunoaștere indirectă și pentru bulgari.

Însă uneori este mai ușor să obții un premiu de la un festival internațional, decât să atingi un public îndepartat, nu atât geografic, cât în termeni de neam și viața. În Ruse cu siguranța pierdem pentru că venirile festivalului ”Sofia Film Fest”, sau ale festivalelor cinematografiei italiene și spaniole care au luat loc în ultimă perioadă, sunt doar accidentale. Aceasta este premisa pentru lipsa de coincidență între așteptările publicului și cinematografia mondială. Chiar dacă multe filme contemporane sunt disponibile online sau se difuzează la televiziunile de filme, în orașul Ruse lipsește un stâlp de bază a culturii – cinematograf care să proiecteze filme europene, care să apeleze la mintea și inimă, ci nu la instinctele publicului.

”Câini” ar putea fi interpretat în diferite feluri, dar oare cel puțin o parte din indignații n-au văzut în el o recreare a realității noastre: în jurul nostru este pustiu, în curţi și pe străzi se aude lătratul câinilor, gată să atace, iar noi suntem înfioraţi şi gată nu numai să primim lovitura, dar şi șă atăcăm în toate direcţiile? Poate că cea mai mare provocare în fața regizorilor, care recreează realitatea română și bulgară, este nu doar să-ne o servească, ci și să descopere cum prin cinema ea ar putea fi depășită și schimbată…

Citește și în limba bulgară!