Ivan Duminica: Mă străduiesc să fiu o punte de legătură dintre bulgarii basarabeni, bulgarii din metropolă şi moldoveni (români basarabeni)

Istoricul bulgarist din Republica Moldova stă de vorba cu blogul ”Podul Prieteniei” despre ultimul său volum ”Coloniile bulgarilor din Basarabia (1774-1856)”, despre comunitatea bulgărească din Moldova”, despre perioada conducerii româneşti a Basarabiei şi despre dorinţa sa de a vedea ultimul volum său tradus şi tiparit în limba bulgară

Vladimir Mitev

Ivan Duminica s-a născut la 1 august 1988, în satul Tvardiţa, r-nul Taraclia, Republica Moldova. Și-a făcut studiile la Şcoala Medie nr. 4 din or. Ceadâr-Lunga (1995–1998), Gimnaziul (1998–2004) și Liceul Teoretic (2004–2007) din s. Tvardița. În anii 2007–2010 a fost student al Facultăţii de Istorie și Filosofie la Universitatea de Stat din Moldova. A urmat masteratul și doctoratul la Facultatea de Istorie a Universității din Veliko Târnovo „Sf. Chiril şi Metodie”, Republica Bulgaria (2010–2014), obținând titlul științific de doctor în istorie.

Din anul 2013 este cercetător ştiinţific în cadrul Grupului „Etnologia bulgarilor” la Centrul de Etnologie al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Este vice-președinte al Societății Științifice a Bulgariștilor din Republica Moldova.

Domeniul de interes include cercetarea istoriei bulgarilor din Basarabia în secolele XIX–XX.

Dl Duminica este laureat al diferitor premii: Най-добър чуждестранен студент в Република България / Cel mai bun student străin în Republica Bulgaria (2014); „Докторант на годината” на Великотърновския университет „Св. Кирил и Методий”, България / „Doctorandul anului” al Universităţii „Sf. Chiril şi Metodie” din Veliko Târnovo, Republica Bulgaria (2014); Premiul Guvernului Republicii Moldova „Studentul Anului din Europa Centrală şi de Est – nivelul doctorat” (2014); Premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru Realizări Ştiinţifice Valoroase ale Tinerilor Savanţi (2014); Premiul Municipal pentru Tineret în domeniul știinţei (etnologie) (2015); Premiul Național pentru Tineret 2016, în domeniul tehnico-științific.

A fost distins cu: Почетен знак на Държавна агенция за българите в чужбина. София, България / Placheta onorifică a Agenţiei de Stat pentru Bulgarii de Pretutindeni (2014) și Почетен знак /плакет/ на община Твърдица, Сливенска област, България / Placheta onorifică a orașului Tvărdița, reg. Sliven, Bulgaria (2017).

Este autor și coautor a patru monografii:

• Храм Успения Божией Матери cела Кирсово. Исторические аспекты [Biserica Adormirii Maicii Domnului din satul Chirsovo. Aspecte istorice], Chişinău, 2012;

• Тараклии – 200 лет [Taraclia la 200 de ani]. Vol. I. 1813–1940, Chişinău, 2013 (coautor Nicolai Cervencov);

• Българските преселници в Бесарабия в края на XVIII – първата половина на XIX век в историографията [Imigranţii bulgari din Basarabia la sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX în istoriografie], Chişinău, 2015.

• Coloniile bulgarilor în Basarabia (1774–1856). Chişinău, 2017.

Domnule dr. Ivan Duminica, la sfârşitul anului 2017 Dvs. aţi publicat în limba română cartea „Coloniile bulgarilor din Basarabia (1774-1856)”. Ce va determinat să cercetaţi această temă, cadru cronologic şi să publicaţi cartea în limba română? Care sunt sursele istorice, subiectele şi descoperirile noi, care sunt prezentate în cartea Dvs.? Ce reacţii a provocat monografia Dvs. în Republica Moldova şi în regiune?

Mă ocup cu cercetarea istoriei bulgarilor basarabeni încă din anii, când eram elev. Trăiam atunci în satul Tvardița, o localitate bulgărească din sudul Republicii Moldova. După lecțiile la școală în drum spre casă întâlneam oamenii vârstnici și-i întrebam despre trecutul satului nostru. Astfel în anul 2005 a apărut prima mea cercetare, dedicată foametei din 1946–1947 în Basarabia. Am arătat cum bulgarii din Tvardița au trecut prin acest calvar. Subiectul dat a stârnit interes în liceul, unde îmi făceam studiile, și cu acordul administrației de acolo, în decurs de câteva zile am ținut fiecărei clase lecții unde le povesteam despre ceea ce am reușit să cercetez. La Universitatea de Stat a Moldovei am continuat cercetarea istoriei conaționalilor noștri. Anume atunci, comunicând cu unii colegi de facultate, vorbitori de limbă română, am observat că mulți din ei nici nu știu că în țara noastră locuiește o comunitate numeroasă de bulgari, deja nu vorbesc despre faptul că ei habar nu aveau de unde și când au venit acești bulgari în Moldova. Într-adevăr mulți din ei nu aveau de unde să știe multe despre bulgarii basarabeni, pentru că referitor la ei nu au fost scrise cărți în limba română. Ultima broșură în care se vorbea despre emigrarea bulgarilor în Basarabia sub titlul „Bulgarii din Basarabia de Sud” a fost editată încă în 1938 de către un bulgar din Constanța, Dumitru Mincev. Acest fapt m-a motivat să scriu o carte în limba română despre această „comunitate enigmatică” din Bugeac. În același timp am vrut, ca studiul meu monografic să nu fie o simplă lucrare de sinteză, invers să conțină ceva nou, inedit. Cu acest scop am început să cercetez în arhivele din Chișinău și Odesa. Prin Internet am comandat dosare și din Sankt Petersburg, cu regret serviciul este prea costisitor și respectiv, m-am limitat doar la ceea ce consideram important. Trebuie să fiu recunoscător dlui prof. Nicolai Cervencov, un cunoscut istoric-bulgarist de la noi, care mi-a oferit niște documente inedite (legate de statistica coloniilor emigranților transdanubieni), pe care el le-a descoperit în arhivele din Rusia. Am avut noroc de tipografia „Lexon-Prim” (în frunte cu dl Eduard Potânga), care a aflat despre proiectul meu și a propus să participăm împreună la concursul de editare a monografiilor, lansat de Ministerul Culturii. Am acceptat. Comisia ministerială a apreciat manuscrisul pe care l-am prezentat și am fost susținut necondiționat în editarea acestei cărți. În așa fel la sfârșitul anului 2017 am scos de sub tipar monografia „Coloniile bulgarilor din Basarabia (1774-1856)”. O să menționez că, conform contractului au fost editate 500 de exemplare, mai mult de jumate din tiraj a fost repartizat în bibliotecile din țară.

De la început am primit reacții pozitive. Toți aprecieau în primul rând faptul, că în Moldova a apărut un studiu monografic despre bulgari, elaborat de un bulgar, și anume în limba română. Aceasta este raritate la noi. În Moldova mulți minoritari editează cărți în limba lor maternă sau în limba rusă. Ei cred că subiectul abordat în cărțile lor nu va fi interesant pentru cititorul românofon. Pe exemplul propriu m-am convins că de fapt lucrurile stau altfel. Deja la începutul anului 2018, Biblioteca Științifică Centrală (Institut) al Academiei de Științe a Moldovei a declarat lucrarea mea „Cartea lunii februarie 2018”. Au apelat la mine cercetători și din România, cărora le-am trimis cartea dată. Am avut solicitări și din Bulgaria, însă colegii de acolo își exprimau dorința ca această lucrare să fie tradusă în limba bulgară, ca să fie mai accesibilă cititorului bulgar.

Despre noutatea științifică a lucrării vorbesc diferite recenzii, care au apărut la Chișinău, aici doar o să menționez, că în baza unor surse noi documentare am reperat o nouă trasare cronologică privind întemeierea unor colonii bulgare, pentru multe din ele au fost remarcat locul de proveniență din Bulgaria. Sursele arată clar și numărul familiilor care au întemeiat o anumită colonie. În circuitul științific am întrodus și surse noi bisericești, care din motive cunoscute până nu demult nu erau accesibile pentru cercetători. Acestea ne permit să datăm întemeierea unor biserici și școli parohiale în colonii. Personal, consider o reușită incontestabilă a monografiei faptul, că am reușit să elaborăm patru hărți noi, pe care am arătat localitățile coloniștilor transdanubieni după data întemeierii, situația etnică și de gender în aceste localități. Apropo acest lucru a fost posibil datorită conlucrării internaționale. Dat fiind faptul, că nu sunt cartograf am apelat la specialiști din domeniu, precum dr. conf. Dorin Lozovanu din Chișinău și Călin Pantea din Oradea. În procesul de elaborare a hărților am descoperit faptul, că unele colonii ca de exemplu Camcic, Culevcea, Noul Caragaci, Tropoclo și Eschipolos întemeiate după razboiul ruso-turc din anii 1828-1829 au fost amplasate în ocolul colonial Bugeacul de Jos, însă ei nu au avut legături directe cu alte colonii fiind amplasate în așa numite enclave, înconjurate de sate cu populațiea de alte etnii.

(În partea a doua acestei emisiuni în limba bulgară (cu subtitrări în limba română) Ivan  Duminiica vorbeste despre ultimul său volum)

Voi prezenta câteva detalii importante din biografia Dvs. Sunteţi fiul unei bulgăroaice, născut în regiunea UTA Găgăuzia din sudul Republicii Moldova. După clasa a patra aţi fost elev în unul din satele bulgărești din sudul țării. Ați absolvit Universitatea de Stat din Moldova (Chişinău), specialitatea „Istorie”, ați preferat să locuiți în camera din camin cu o persoană care nu posedă limba rusă, dar vorbeşte doar limba română. Apoi ați studiat „Istoria Bulgariei” la Universitatea din Veliko Târnovo, unde și ați susținut doctoratul. Astăzi sunteţi cercetator bulgarist la Institutul Patrimoniului Cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Pare că legătura între toate aceste momente din istoria dvs. personală este dorinţa dvs. să fiţi un mijloc şi o legătură între culturi şi spaţii diverse. În ce măsură vă vedeţi ca un pod al prieteniei nu doar între bulgarii din Basarabia şi bulgarii din Bulgaria, ci şi între bulgarii din Republica Moldova şi moldoveni (românii basarabeni), între bulgarii şi românii din celelalte spații românești? Istoria românească şi cea bulgărească (respectiv cea a moldovenilor (românilor basarabeni) şi a bulgarilor din Basarabia) este foarte interconectată, dar în ce măsură ea ar putea fi o bază pentru apropiere, cunoaştere reciprocă şi colaborare, dacă deseori este interpretată prin prisma egoismelor naţionale, care exclud vederi alternative?

În 2014 într-un ziar din Sofia despre mine a apărut un articol, dacă nu greșesc sub titlul: „Istoricianul care vrea să construiască poduri”. Vreau să vă afirm că au trecut patru ani de atunci și mi se pare că am reușit să construiesc dacă nu poduri din piatră sau fier, dar măcar de suflet. Aici am în vederea faptul că ultimul timp colaborez activ cu ziarul „Tvărdișki glas” care se editează în orașul Tvardița, reg. Sliven. Orășel, de unde cu 188 ani în urmă au plecat o jumătate de populație, ca în Basarbia să înființeze o Tvardiță nouă dar cu tradiții vechi. În ziarul menționat am și o rubrică cu o denumire simbolică „Legături de sânge”. Redactorii cu toată stima mi-au oferit o pagină din ziarul dat, pentru ca să public acolo informațiile despre evinimentele culturale sau ceva din istoria Tvardiței basarabene. În așa fel după părerea mea s-a făcut un pod în domeniul cultural-științific dintre două Tvardițe, cu cea din mitropolă cu cea din diasporă. Știu că fiecare bulgar basarabean este capabil să construiască așa poduri de legătură, unii chiar și reușesc în acest sens. Uitați-vă la cazul doamnei Raina Mandjukova, care tot e originară din Basarabia. Ea acuma activează ca jurnalist la o televiziune bulgară și prin emisiunea sa „Oblace le bealo” construiește poduri de legătură sufletească dintre bulgarii de pretutindeni. Sunt și multe alte cazuri în acest sens.

 

Mă străduiesc să fiu și ca o punte de legătură dintre moldoveni (români basarabeni) și bulgari. Întotdeauna spun colegilor mei moldoveni, că istoria arată că două popoare au trăit pașnic și chiar au avut intersecțiuni culturale. De exemplu, bulgarul Ioan Doncev în anul 1865 elaborează la Chișinău două cărţi fundamentale pentru cultura română din Basarabia: „Abecedă rumână” şi „Cursulu primitivu de limba rumână”. Iată un exemplu cum un bulgar a devenit autorul primei gramatici româneşti scrise cu litere latine în Basarabia țaristă. La rândul său mulți coloniști bulgari înainte de a se stabili în Bugeac la începutul secolului al XIX-lea au locuit în satele moldovenești de pe lângă Prut. Și azi în aceste sate poți găsi purtători de familie „Ghenciu”, „Bulgaru”, ceea ce vorbește despre faptul că mulți au format familii mixte, cu moldovence, și au rămas în aceste sate cu traiul permanent. În raionul Taraclia avem chiar un sat Valea Perjei, unde deja circa 200 de ani trăiesc pașnic cele două entități culturale.

Istoria bulgarilor și românilor este foarte apropiată. Și ca să depășim „supărările istorice” trebuie din nou, chiar și la istorie să apelăm. Bulgarii sunt datori românilor așa cum și românii sunt datori bulgarilor. Atunci când Bulgaria se afla sub jugul Imperiului Otoman anume Țările Române au fost, ca vecinii, cei buni care au oferit adăpost pentru luptătorii bulgari pentru eliberarea națională. Anume în București, la 1869 a fost format Comitetul Central Revoluționar Bulgar. Academia de Științe a Bulgariei, de asemenea s-a născut în România atunci când în 1869 în orașul Brăila a fost creată Societatea Literară Bulgară. Mulți emigranți bulgari stabiliți în România au lăsat și urme în cultura românească. Originar din Sliven, Anton Pann a devenit compozitor al muzicii imnului național al României.

În razboiul ruso-turc din anii 1877–1878 românii au luptat pe teritoriul Bulgariei și au fost cei care au eliberat, împreună cu rușii: Plevna, Grivița, Rahova și Smardan. În același timp trebuie să recunoaștem că dacă nu ar fi fost acest război România nu ar fi îndrăznit să-și declare independența față de Imperiul Otoman.

Aproape nimic nu se vorbește despre faptul că în 1886 Bulgaria și România erau gata să se unească sub o formă de confederație. Ca exemplu a fost luat modelul austro-ungar a monarhiei dualiste. Însă Marele Puteri nu au văzut cu ochii buni apariția eventuală a unui stat puternic în Balcani. Consider că anume amestecul Marilor Puteri a și adus la apariția „supărărilor istorice” dintre România și Bulgaria. Dacă Rusia nu ar fi oferit Dobrogea României în schimbul Basarabiei de Sud în 1878 nu ar fi existat această problemă. Sursele istorice arată clar că nici românii nu doreau Dobrogea pledând pentru păstrarea în componența sa a Basarabiei de Sud, însă vocea statelor mici arareori se aude atunci când statele mari au interese strategice.

(În partea a doua acestei emisiuni cu subtitrări în limba română este prezentat un volum din culegerea Relaţii moldo-bulgare)

Ați menţionat în unul din interviurile dvs., pentru postul de televiziune naţional de la Chișinău (emisiunea dedicată comunității bulgărești „Unda Bugeacului”), că sţiinţa istorică bulgărească încă n-a cercetat profund perioada conducerii româneşti a Basarabiei (1918–1940), pe care Dvs. consideraţi că merită a fi cercetată. Ce nu se ştie şi nu se înţelege bine în Bulgaria despre această perioadă? Cum schimbările dese ale balanţelor geopolitice din secolul XX i-a afectat pe bulgarii din Basarabia?

Această perioadă este foarte interesantă din punct de vedere politic. Bulgarii basarabeni după 27 martie 1918, când la Chișinău a fost votată Unirea cu România s-au trezit într-un stat nou, care era România Regală. De la început ei au fost ostili noului regim politic și românii bine înțelegeau acest fapt. De aceea ca să atragă simpatiile bulgarilor, dar și al altor minorități, Bucureștiul a recurs la favorizarea dezvoltării național-culturale a minoritarilor. Clar lucru asta se făcea și cu scopul de a diminua influența Rusiei și a altor aspecte rusești în Bugeac. De aceea bulgarilor li s-a permis deschiderea școlilor naționale, răspândirea cărților în limba bulgara. Însă România fiind rivală în arena politică internațională cu Bulgaria a înțeles că dispersând pe bulgari de ruși, ea îi împinge spre Bulgaria, patria-mamă, ceea ce nu era favorabil pentru români, pentru că în așa fel se întăreau interesele Bulgariei în Dobrogea și Bugeac. De aceea în 1924 proiectul cu școlile naționale a fost închis și s-a început romanizarea prin desrusificare treptată a bulgarilor. Cu scopul colonizării Bugeacului cu români și aromâni din Vechiul Regat guvernul român favoriza plecarea bulgarilor în Brazilia în anii 20 ai sec. XX. După estimările cercetătorilor în această perioadă din Basarabia de Sud au plecat circa 10 mii de bulgari.

În pofida acestor evenimente trebuie să recunoaștem că anume în perioada interbelică bulgarii basarabeni au primit posibilitate să participe în viața politica a Regatului. Avem parlamentari și senatori, ca de exemplu originarul din Bolgrad, Ivan Jeleazcov și Vasil Tomov din Ismail, care au fost aleși ca deputați din partea Partidului Național Liberal, bulgarii Stefan Constantinov și Hristofor Hristoforov au trecut ca senatori pe listele Partidului Național Țărănesc. Un reprezentant de vază al Partidului Poporului era Haralambie Mitanov. În perioada anilor 1921−1927, a fost ales în funcţia de deputat în Parlamentul român. Intelectualii noștri, în schimbul susţinerii în alegerile parlamentare cereau favorizări de la partidele româneşti pentru conaționalii lor din Basarabia. Această politică a dat roade. În 1928, când PNȚ a venit la putere la Bolgrad toate instituţiile au fost ocupate de bulgari. Primar a fost numit B. Camburov, director al liceului pentru băieţi – V. Melnicov, revizor şcolar – Stoicev. Chiar în organele Siguranţei Generale a Statului din Bucureşti activa Rusev din Bolgrad etc.

Trebuie să vă spun chiar și atunci bulgarii basarabeni se gândeau la venirea rușilor. Pentru că oricum ei nu puteau să uite despre faptul că anume rușii i-au adus în Basarabia, anume rușii le-au dat drepturi și privilegii, anume acești ruși le-au dat pământuri și libertate de religie. De aceea, atunci când sovieticii au ocupat Basarabia în iunie 1940 bulgarii i-au întâmpinat ca pe frați. Însă ei repede s-au dezamăgit. Sovieticii și-au aprins aici mașina lor represivă. În primul rând a fost arestată intelectualitatea bulgară: învățători, preoți, primari, foști deputați. Unele biserici au fost transformate în depozite și săli de cinema. Aceste acțiuni i-au dezamăgit pe bulgarii noștri. Vă ofer un exemplu elocvent. În iulie 1942, deja când românii din nou au venit în Basarabia, comunele bulgărești au fost vizitate de consulul general bulgar Ivan Stanciov. El a comunicat cu locuitorii din Cișmeaua-Văruită și Bolgrad. Bulgarii locali au spus consulului bulgar despre sovietici următoarele: „Am așteptat pe ruși, dar nu au venit acei pe care i-am așteptat”. Adică ei au așteptat pe cei din perioada țaristă, dar au venit acei care nu sufereau tot ce era țarist. De aceea, concluzionează consulul „intrarea armatei române în Bolgrad era privită de localnici ca o a doua Înviere”.

După 1944, atunci când bulgarii au fost poziționați într-un stat nou, adică URSS din nou nimeni nu a luat în considerație opinia lor. S-a început experimente economice. Am în vedere crearea colhozurilor. De aici încolo țăranul simplu deja trebuia să muncească așa cum îi dicta statul. Acest fapt a distrus mentalitatea țăranului bulgar care era legat de glia sa. Acest lucru s-a simțit în anii 90 ai sec. XX, atunci când după prăbușirea URSS acestor țărani li s-au întors pământurile, însă ei deja nu mai erau atașați de acesta. Ei nici nu știau cum e posibil să-ți îngrijești pământul de unul singur. De aceea azi vizitând multe sate bulgărești văd multe pământuri lăsate pârloagă. Unii bulgari neavând posibilități să-l prelucreze aleg să-și vândă pământul la proprietari mai înstăriți.

(Prima parte acestei emisiuni cu subtitrări în limba română povesteşte despre aniversarul al 25-lea de la infiinţarea bulgarologiei la Academia Ştiinţelor din Moldova)

În aprilie, la Chişinău a avut loc olimpiada naţională la limba bulgară. Cunoaștem de asemenea că în oraș funcţionează Biblioteca bulgără „Hristo Botev” şi Societatea Ştiinţifică a Bulgariştilor din Republica Moldova, un mediu prin care se face cunoscută, în Bulgaria, elita bulgarilor din Moldova, datorită și muncii jurnaliştilor precum Evelina Şvidcenco în cadrul emisiunei „Unda Bugeacului”. Singura universitate bulgărească din străinatate „Grigori Ţamblac” funcţionează în Taraclia. Ținând cont de această situație, ce rol joacă bulgarii în viaţa socială din Republica Moldova? Spre ce se îndreaptă comunitatea bulgărească de acolo? Ce aşteaptă ea de la bulgarii din Bulgaria şi ce îi lipseşte în cea mai mare măsură?

Bulgarii din Republica Moldova se confruntă cu multe probleme. Și vreau să vă asigur că rezolvarea lor uneori depinde și de ei însăși. De exemplu, în unele sate situația demografică este dezastruoasă, din cauza că populația migrează în Rusia sau în UE, determinând totodată numărul mic de elevi în școli. Pentru a evita anumite cheltuieli din bugetul local, deja se pune problema închiderii unor școli. Situația dată am înregistrat-o în raionul Leova, unde satele bulgărești sunt ca enclave printre satele moldovenești. În cazul lichidării acestori școli elevii vor fi nevoiți să frecventeze școlile apropiate, adică moldovenești, unde predarea va fi în limba română. Ca rezultat mulți conaționali de-ai noștrii o să piardă posibilitatea să învețe limba bulgară și istoria Bulgariei. De aceea, ei vor fi ușor asimilați. Deja peste câteva generații urmașii lor nu o să țină minte că buneii lor erau bulgari. Așa cum s-a întâmplat cu satul Bașcalia din raionul Basarabeasca. Despre originea bulgară a majorității locuitorilor de acolo vorbesc doar numele lor de familii.

De asemenea din câte știu nu stau chiar așa bine lucrurile nici la Universitatea de Stat din Taraclia „Grigori Țamblac”, unde sunt puțini studenți. E necesar ca pe viitor această instituție să devină mai atractivă printre tinerii bulgari basarabeni, de ce nu, chiar și pentru tineretul bulgar din Bulgaria. Observ că, în ultimul timp Bulgaria face tot posibilul să ajute această universitate. Astfel, în octombrie 2017 a fost creat un consorțium dintre Universitatea de Stat din Taraclia cu Universitatea din Ruse „Anghel Kăncev” și Universitatea din Veliko Târnovo „Sf. Kiril și Metodiu”. Rămâne de văzut ce roade v-a da acest proiect în viitorul apropiat.

O altă problemă importantă care deranjează pe bulgari este păstrarea raionului Taraclia și conferirea acestuia statutului național-cultural. Bulgarii se tem că în rezultatul reformei administrativ-teritoriale, care a fost anunțată de către guvernul nostru o să fie lichidat raionul Taraclia și ca rezultat el v-a fi comasat cu raionul învecinat Cahul, unde în majoritate locuiesc moldoveni. Prin urmare, bulgarii văd și un pericol real pentru păstrarea identității culturale. În 2011 s-a început mișcarea în vederea oferirii raionului un statut national-cultural. A fost elaborat chiar și un proiect de lege, care din 2015 a fost primit de către parlamentarii moldoveni în prima lectură, însă despre decizia finală asupra documentului dat nici nu este vorbă. Nu există voință politică din partea celor din Parlamentul țării noastre.

(Prima parte acestei emisiuni cu subtitrări în limba română prezintă editarea bulgărească a cărţii despre coloniştii bulgari din Besarabia. Vorbeşte Ivan Duminica)

Înţeleg că căutaţi susţinere la bulgari și organizații bulgărești, pentru traducerea şi tipărirea în limba bulgară a cărţilor Dvs. despre coloniile bulgăre din Basarabia. Vă rog să spuneți cum oamenii interesaţi ar putea să vă ajute? Cum se poate face legătura cu Dvs. şi ce fel de susţinere aşteptaţi?

Vreau să vă spun că de la început am avut câteva propuneri pentru editarea cărții mele în limba bulgară. Interesant faptul că au facut legătura cu mine chiar și reprezentanții diasporei bulgare din Canada. Dar cu regret cum se zice „carul a rămas nemișcat”. Credeam că poate vreo editură din Bulgaria va dori să editeze cartea mea în limba bulgară. În prealabil, trebuie să fie făcută o traducere literară profesională în limba bulgară, care costă bani. Rămâne de văzut ce e de făcut în așa situație. Oricum sunt deschis pentru propunere pe facebook sau pe poșta mea electronică duminicaivan@yandex.ru

La 24 mai în Bulgaria şi în lume va avea loc Ziua scrisului slav şi a Culturii bulgare. Cum este sărbătorită această zi în Republica Moldova?

În Republica Moldova această sărbătoare se numește Ziua scrisului și culturii slave. În decurs de o săptămână se fac diferite festivaluri de cântece, de carte slavă, mese rotunde. Mă irită faptul că unii de la noi care nu știu istoria, și că frații Kiril și Metodiu erau bulgari, leagă această sărbătoare cu rușii și Rusia. Respectiv, trebuie de amintit de fiecare data rușilor, că sunt datori bulgarilor că le-au oferit primul alfabet.

Printre bulgari, această sărbătoare este una din cele mai respectate. De obicei în școli se desfășoară careuri festive, unde elevii recită poezii ale clasicilor bulgar. Pentru noi această sărbătoare are o conotație dublă, pentru că acum ne amintim despre Patria noastră istorică – Bulgaria. Noi bulgariștii, de obicei organizăm în această zi conferințe științifice sau mese rotunde. Anul acesta la data de 23 mai în Biblioteca bulgară din Chișinău „Hristo Botev” se va desfășura o conferință științifico-practică cu genericul „Patrimoniul istorico-cultural al lui Kiril și Metodiu”. Așa încercăm ca și bulgarii din capitala Republicii Moldova să nu uite despre originele lor.

(Prima partea acestei emisiuni cu subtitrări în limba română este un film documentar despre doi primari bulgari ai Chişinăului, care au condus oraşul în secolul XIX)

(Aniversarul al 70-lea bulgaristului mare din Moldova Nicolai Cervencov este o ocazie pentru editarea un volum de studii bulgare, care este prezentat în prima parte acestei emisiuni cu subtitrări în limba română)

Citeşte în limba bulgară!

About Author