Interviu cu cercetătorul de la Institutul de Studii Istorice al Academiei de Ştiinţe din Bulgaria despre cartea lui ”Cei nesinceri”, care studiază relaţiile între România, Bulgaria, Germania şi Austro-Ungaria la începutul Primului Război Mondial şi despre relaţiile româno-bulgare astăzi
Vladimir Mitev
Docent doctor, Vladimir Zlatarski, este cercetător de la Institutul pentru Studii Istorice al Academiei de Ştiinţe din Bulgaria. El studiază istoria Bulgariei de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului XX, prin prisma relaţiilor internaţionale. Este specialist în istoria relaţiilor bulgaro-germane şi bulgaro-austriece şi este expert de Studii Balcanice. Este autorul monografiilor ”Reich-ul şi Regatul. Prezenţa germană în Bulgaria (1933-1940) (2014) şi ”Cei nesinceri. Bulgaria, România şi Forţele Centrale 1913-1914” (2018).
Domnule Zlatarski, cartea dvs ”Cei neinceri” urmăreşte încercarea nereuşită a Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi României să construiască o alianţă între ele în ajunul Primului Război Mondial. Aşa cum sugerează şi titlul, o cauză importantă pentru pierderea de timp în relaţii şi alinierea nereuşită între jucători, este spiritul de lipsa reciprocă de încredere, scepticismul, frica, suspiciunea şi diferitele prejudecăţi între popoare şi, în cea mai mare măsură, între conducătorii lor. Ce viziune au ţările germane pentru relaţiile între România şi Bulgaria în perioadă 1913-1914? În ce măsură există un ”patronat” german asupra ambelor ţări balcanice?
Bulgaria şi România au o istorie îndelungată de relaţii bilaterale. Prima perioadă cuprinde perioadă de la Eliberare (anul 1878) până la anul 1940. Eu o numesc un timp al antagonismului bilateral. Statul contemporan român este creat cu câteva decenii înainte de statul contemporan bulgar, şi joacă un rol important în luptele de eliberare ale bulgarilor. Acolo sunt găzduite activiştii mişcării de eliberare naţională a bulgarilor. Când Bulgaria devine un stat de sine stătător în 1878, începe o competiţie între ambele ţări. Ea este mai slab exprimată în cazul statului bulgar, care priveşte în alte direcţii, dorind să-şi continue activităţile de unire naţională. Dar mărimea pământurilor populate de bulgari îi sperie pe români, pentru că o Bulgarie Mare va fi cu certitudine un hegemon regional, poziţie, pe care statul român o doreşte pentru el. Mai mult, Bucureştiul atunci caută o îmbunătăţire a graniţei dobrogene, adică o extindere în pământurile bulgăreşti. Începe o fixare a politicii române asupra Bulgariei, a cărei ascensiune rapidă creează frică la nord de Dunare.
În afară de această cauza regională, mai există şi una mare, geopolitică: pentru România, care este presată între două imperii mari – cea rusă şi cea austriacă, relaţiile bulgaro-ruse sunt turnesol pentru relaţiile cu Sofiia. Când aceste relaţii sunt rele, relaţiile bulgaro-române sunt bune şi invers. Asta se datorează fricii, pe care Bucureşti o simte timp de multe decenii în privinţa Rusiei. Este o frică, care are cauze istorice şi este legată în ce mai mare măsură de pierderea Basarabiei, care a fost anexată de Imperiul Rus în 1878. Iată de ce, încă din anul 1883, România devine parte din sistemul securităţii al viitorilor Forţe Centrale Austro-Ungaria şi Germania, chiar dacă face asta într-un mod secret (doar un cerc limitat în jurul regelui Carol I ştie asta).
Aşa ajung la a doua parte a întrebării dvs. Doresc să dezmint afirmarea că cu mult înainte de Primul Război Mondial, Germania caută drumuri pentru a înclude Bulgaria în sfera sa de influenţă. Nimic nu este mai puţin adevărat! Arhivele germane arată foarte clar că până în vara anului 1914, în Berlin nu este dorită nici un fel de angajare cu Bulgaria. Numai războiul care bate la uşă schimbă această constantă dură a politicii germane. Abia atunci ea începe să se deschidă pentru anunţurile, care guvernul bulgar face după eşecul în Al Doilea Război Balcanic. Aşa că, nu se poate vorbi de un ”patronat german”, cum l-aţi numit, cel puţin în cazul Bulgariei. În cazul României, în deceniul înainte de Primul Război Mondial, are loc o schimbare a atitudinilor sociale şi politice, în ciuda alianţei secrete cu Germania şi Austro-Ungaria, în care Bucureştiul se află formal. Ideea pentru întoarcerea Basarabiei este înlocuită de dorinţa de a poseda Transilvania, care este bogată şi este populată predominant de români, dar face parte din Austro-Ungaria. Asta predetermină o curbă lină a orientării române de la Forţele Centrale la Antanta. Relaţiile româno-bulgare nesincere şi marcate de interese care se neagă reciproc, nu contează pentru cele doua tabere europene. Ceea ce contează este determinarea ţărilor după începutul războiului.
Faptele adunate de dvs arată fără îndoială că Germania a avut o politică naivă şi mioapă cu privire la Balcani înainte de Primul Războiu Mondial. Până în ultimul moment, Berlinul nu şi-a dat seamă că România se muta în orbită rusă şi că se distanţează de la alianţă militară cu Forţele Centrale. În acelaşi timp alianţa între Grecia şi Imperiul Otoman, care a fost dorită de Berlin în ajunul Războiului European, a fost utopică pentru fiecare om, care cunoaşte regiunea. Pe de altă parte, Austro-Ungaria se orientează bine în ceea ce se întâmplă în Europa de Sud-Est. De ce germanii s-au lăsat să fie aşa de uşor manipulaţi de conducatorii români, şi de ce s-au comportat atât de sceptic cu bulgarii în 1913-1914? În ce măsură lumea germanofonă a avut o estimare corectă a celor ce se întâmplau în regiunea Europei de Sud-Est atunci?
În lumea germanofonă de atunci, Viena a fost capitala care avea cunoaşterea şi experienţa despre cum funcţionează lucrurile în Balcani. Bismarck odată a spus că problemele Sud-Est-ului trebuie rezolvate de către austrieci, iar germanii să-i susţină pe ei. În ajunul Primului Război Mondial acest lucru deloc nu mai este aşa. Între Viena şi Berlin există o neînţelegere totală cu privire la problematica balcanică, în special după vara anului 1913. Şi cu Germania este forţa puternică în coaliţie, ea conduce politica comună într-un fel care dezamăgeşte complet Monarhia Dublă. În Berlin mizează totul pe înţelegerea iluzorie cu Marea Britanie şi urmârind această utopie, nu reuşesc să observe multe lucruri. La Viena au o privire clară: România se desprinde irevocabil de Forţele Centrale şi se îndreaptă spre Antanta, iar Bulgaria, care a suferit o dezamăgire din cauză lipsei susţinerii ruse în războaiele balcanice, este gata să-o înlocuiască.
Luni de zile diplomaţia Vienei încearcă fără reuşită să-i convingă pe kaiserul Wilhelm al II-lea şi ministerul de externe german că, este necesar să susţină Bulgaria. Însă Berlinul refuză, punând mizând orbeşte pe cartea română şi greacă. Mersul Primului Război Mondial dovedeşte corectitudinea estimărilor austriece şi eroarea estimărilor germane. Cauzele pentru acestă încurcătură sunt atât influenţa vederilor personale şi a preferenţelor kaiserului, cât şi slăbiciunea instituţională a ministerului de externe german, pe când îl conduce secretarul de stat Jagow. Aceste cercuri cred numai în ceea ce doresc să audă şi această situaţie aduce succes pentru o perioadă lungă a diplomaţiei române bine gândite. În acelaşi timp apelurile unor diplomaţi germani cu experienţă pentru un realism treaz rămân fără efect.
Cartea dvs subliniază un fapt ironic din ajunul Primului Război Mondial. În 1913 şi 1914, conducerea română tot timpul are suspiciune că, Sofia care urmăreşte un curs în direcţia Forţelor Centrale, va schimba vectorul său şi se va conecta cu Rusia. În sfârşit exact Bucureştiul se aliniază Moscovei, iar Bulgaria rămâne fidelă aspriraţiilor sale anunţate către Forţele Centrale. Şi atunci, şi astăzi în România există atitudini rusofobe puternice, dar în sfârşit conectarea cu Antanta asigură României triumful marei uniri a cărei Centenar a fost sărbătorit recent. Ce nu înţeleg corect românii despre bulgari, şi unde greşesc bulgarii cu privire la români când este vorba de politică – şi acum 100 de ani şi astăzi?
În anul 1914, dar şi astăzi, România şi Bulgaria sunt două ţări din Sud-Estul Europei, care au o locaţie importantă, dar nu au scara pentru a-şi realiza singure scopurile. Încercarea Bulgariei să rezolve cu o lovitură toate problemele sale în 1913, în ciuda avertizărilor comunităţii internaţionale, se încheie cu catastrofă. România este aşa de presată de imperiile vecine, că nu poate face singură nimic. Aşa că pentru a-şi atinge scopurile românii şi bulgarii au nevoie de susţinere internaţională, să găsească această nişă în relaţiile între Marile Puteri, care le va permite să-şi rezolve problemele.
Cum am spus, în ajunul Primului Războiu Mondial, în România are loc o schimbare a atitudinilor: problema transilvană înlocuieşte cea basarabeană. Iată de ce România se aliniază taberei care îi promite rezolvarea problemei transilvane. În august 1916 România întră în război de partea Antantei. Iar Bulgaria doreşte să-şi ia înapoi ceea ce a pierdut în Macedonia şi îl alege pe cel care i-o promite – Forţele Centrale. Sofia li se aliniază în septembrie 1915. Aşa că Sofia şi Bucureştiul, pentru a face această alegere grea acţionează după interesele sale naţionale.
Nu putem judeca evenimentele numai după rezultatul final. Sărcina istoricului este să încerce să privească prin prisma oamenilor, care au luat deciziile în epoca respectivă, şi nu se conducă după ceea ce s-a întâmplat. În ultima instanţă România ajunge pe partea victorioasă, dar până în toamna anului 1918, nimeni nu-şi imagina asta. Atunci România este ocupată, a semnat un acord de pace catastrofal pentru ea. Bulgaria se află atunci la extrema cealaltă: şi-a obţinut scopurile, este unită în graniţele etnice. O lună mai tărziu totul se devine invers, pentru că războiul este soluţionat între Marile Puteri.
Ce le împiedică pe ţările din regiunea Europei de Sud-Est să realizeze astăzi o colaborare transfrontalieră de anvergură? Ani de zile lideii României, Bulgariei, Serbiei şi Greciei se întâlnesc regulat la summit-uri, unde îşi urează să dezvolte legăturile de infrastructură, dar niciodată nu anunţa proiecte concrete cu finanţare asigurată şi cu termen de finalizare…
Pe Balcani avem tradiţii serioase să nu ne placă celălalt. Aici stereotipurile sunt foarte puternice, dar nu în ultimul rând este aşa pentru că statele susţin aceată linie. Istoria Balcanilor este un simbol, ea este o sursă de autoapreciere naţională pentru popoarele de aici. Fiindcă în această istorie relaţiile reciproce sunt predominant cele de violenţă şi de nedreptate, lipsa de încredere are o bază puternică în memoria colectivă. Este ceva dificil de depăşit complet. Dar nu trebuie să uităm şi altceva. Astăzi creşte o generaţie pentru care conectivitatea, deschiderea şi libertatea, care UE o oferă este ceva dat, pe care noua generaţie nu va vrea să-l respingă. Bulgarii şi românii călătoresc uşor peste Dunăre. Se cunosc cu proprii sai ochi, şi nu prin prisma altcuiva. Este o dezvoltare naturală. Astăzi relaţiile româno-bulgare sunt bune, nu în ultimul rând pentru că problemele teritoriale între ambele ţări au fost rezolvate într-un mod drept. Dar istoria rămâne importantă, pentru că ea stabileşte cadrul şi învătăţurile. Oamenii trebuie să-o cunoască ca să aibă o orientare. Asta este şi scopul cărţii mele ”Cei Nesinceri”.
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba germană!
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
