Ascensiunea și căderea lui Liviu Dragnea

În ultimii doi ani şi jumătate, în România, doi demoni au bântuit țara – lupta pentru justiție şi lupta împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea

Vladimir Mitev

Acest articol a fost publicat pe 4 iunie 2019 pe site-ul ziarului bulgar ”Cuvânt”. Aici este publicat în versiunea sa completă. 

Politica românească are o dinamică mai alertă decât cea din Bulgaria, deseori aceasta reușind să mobilizeze clasele sociale. În timp ce în Bulgaria ultimii zece ani au trecut sub semnul așa-numitei „stabilități”, momente de cotitură au avut loc periodic în viața politică de la vecinii din nord. Alegerile europene din 26 mai 2019 au reprezentat un astfel de moment.

Conform datelor BEC, după numărarea a 96% din voturi, primul a trecut linia Partidul Național Liberal – PNL (partid de opoziție) cu 26,89%. Liberalii sunt urmați de social-democrații de la PSD – 22,89% şi Alianța 2020 – 21,78%. Mai trimit euro-deputați alte trei partide, cel al fostului premier, Victor Ponta – Pro România (6,57%), partidul fostului președinte, Traian Băsescu – PMP (5,75%) şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (5,42%). Partenerul de coaliție al social-democraților, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, n-a reușit să treacă pragul electoral.

Pentru ca bucuria să fie completă pentru alegătorii de dreapta, luni după alegeri, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la 3,5 ani închisoare, fiind acuzat de angajări fictive la direcția de protecție socială Teleorman. Simplu spus, cariera politică a liderului pesedist s-a terminat.

În acest mod se încheie o mini-epocă în politica românească. Dragnea a devenit liderul PSD în octombrie 2015, atunci când clasa urbană de mijloc a ieșit la protest, înfuriată fiind de tragicul incendiu de la clubul Colectiv din București. S-a cerut demisia premierului şi liderului PSD de atunci, Victor Ponta. În acel moment românii de dreaptă au asociat evenimentul de la Colectiv cu corupția, responsabilă de lipsa de atenție în ceea ce privește standardelor de siguranță din cluburi. Mai înainte vreme, tot în 2015, Ponta fusese acuzat, în perioada în care a fost avocat, de înșelăciune, complicitate în evaziunea de taxe şi spălare de bani, așa că ura străzii s-a îndreptat masiv împotriva lui. Iar Ponta s-a retras.

În acea perioadă, cu Laura Codruța Koveşi în frunte, anticorupția se afla în „epoca sa de glorie”. După demisia lui Ponta, un guvern de tehnocrați, cu Dacian Cioloş premier, a fost investit. A fost un guvern în care miniștrii şi secretarii de stat au provenit din mediul de afaceri şi cel al ONG-urilor. Cabinetul s-a numit tehnocratic pentru conducerea sa slab legată de elementul politic, bazată mai ales pe „experți” şi instituții nealese de nimeni la urne. În România, timp de mulți ani instituțiile alese democratic, precum parlamentul, au o încredere publică mult mai mică decât instituțiile nealese, precum serviciile de informații sau procuratura anticorupție. Politica de până acum este legată de corupție, clientelism, lipsa calităților profesionale şi etice etc. Iată de ce, o parte din societatea românească, mai degrabă clasa urbană de mijloc, își pune speranțele pentru modernizarea socială în personalitățile şi instituțiile tehnocratice.

Alegerile parlamentare din 2016 au prăbușit însă proiectul „Cioloș”. La votul din decembrie 2016 evident că a prevalat o altă logică, cea conform căreia elementul politic reprezintă în mai mare măsură interesele majorității, că instituțiile nealese afirmă mai ales interesele proprietarilor capitalului din țară, capital cel mai adesea străin. Victoria PSD, cu peste 45% din voturi, însemna că sub conducerea lui Liviu Dragnea PSD-ul atrăsese o parte din clasa de mijloc prin promisiuni de reduceri fiscale, ridicarea veniturilor şi politici pro-business.

Miza acestor alegeri, exceptând, logic, lupta pentru putere, a avut și o altă miză: oare lupta împotriva corupției va continua fără rezistență, continuând să înlocuiască dinozaurii tranziției românești, precum Dragnea însuși, sau înlocuirea elitei politice va fi limitată? Una din primele acțiuni al guvernului social-democrat-ALDE, la putere din ianuarie 2017, a fost să dea o ordonanță de urgență prin intermediul căreia s-a încercat redefinirea „abuzul în serviciu”, săltându-se pragul sau limita financiară peste care se ajungea la corupție, ceea ce implica un fel de dezincriminare a corupției înseși. Guvernul tot a încercat să-i elibereze din penitenciare pe o parte a celor deja condamnați.

Aceste încercări de schimbare au fost argumentate prin anumite cerințe obiective cerute de Curtea Constituțională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Însă modificările au provocat o indignare masivă în zona românilor de dreaptă, cei care în ultimii ani au fost de câteva ori decisivi în politica domestică (spre exemplu, la alegerea lui Klaus Iohannis în 2014 sau la înlăturarea lui Victor Ponta în 2015). În iarna lui 2017 sute de mii de românii au protestat împotriva ordonanței de urgență timp de câteva săptămâni la rând. Guvernul a fost forțat să facă un pas înapoi.

Însă cabinetul PSD n-a încetat să încerce să redefinească lupta împotriva corupției. În perioada 2017-2019 au existat multe încercări ale guvernului de a introduce modificări în zona justiției. De regulă ele intrau în vigoare diluate, după ce oamenii protestau, iar instituțiile românești şi internaționale le ameliorau. Modificările au fost legate de persoana unuia dintre cei mai buni juriști ai României, profesor de drept la Universitatea din Iași, Tudorel Toader, devenit ulterior ministrul justiției. Era însă evident că voința politică din spatele acestor modificări aparținea de fapt lui Liviu Dragnea.

Punctul culminant a fost în vara lui 2018, atunci când o interpretare a Curții Constituționale, în sensul în care procurorii sunt subordonați ministrului justiției a fost folosită politic. După ce ministrul justiției a constatat un număr de abuzuri înfăptuite de Laura C. Koveşi, președintele Klaus Iohannis a fost forțat să-o elibereze din poziția de conducere a DNA. Koveşi a continuat să muncească în sistemul de justiție, pregătindu-se pentru competiția de procuror-șef european, ea împreună cu candidatul francez fiind de departe doi din cei mai buni candidați.

Un alt moment de vârf din marșul lui Liviu Dragnea împotriva anticorupției a avut loc la începutul anului 2019, când secția pentru controlul magistraților a fost pusă sub controlul ministrului justiției. Înfricoșați de pierderea independenței lor, procurorii şi judecătorii au protestat timp de câteva săptămâni înainte ca guvernul să dilueze unele măsuri, ajungându-se la un anumit compromis.

În ultimii doi ani şi jumătate guvernul social-democraților nu a acționat doar în sistemul judiciar. Ei au crescut salariile în sectorul de stat, așa că momentan ele sunt mai ridicate decât cele din privat. Au scăzut anumite taxe. Au mărit taxa pe cifra de afaceri pentru unele companii, argumentând că taxarea pe profit este una mult prea mică dacă ar fi comparată cu cifra lor de afaceri. Dar partidul a luat și măsuri în detrimentul intereselor muncitorilor, transferând povara plății asigurărilor sociale de la patroni la angajați. Astăzi patronii plătesc numai 2,25% din salariu pentru șomaj, în timp ce lucrătorul plătește 35% pentru asigurările de pensie şi de sănătate. Din cauza unor astfel de măsuri, mulți români nu consideră că PSD-ul este un partid de stânga. Chiar simpatizanții săi sunt conștienți că partidul încearcă prea mult să satisfacă interesele afaceriștilor. Se vede că în ciuda retoricii împotriva unor corporații străine, câteva zone ale big business-ului rămân intangibile. De exemplu, soțul premierului Viorică Dăncilă lucrează pentru compania petrochimică OMV Petrom, iar încercările pentru inovații fiscale în taxarea corporațiilor n-au afectat sectorul auto din România, care se află în mare parte în mâini străine.

În ciuda tuturor acestor evidențe, lupta de bază între principiul tehnocratic şi cel politic are loc pe terenul justiției. În toată această perioadă Liviu Dragnea a fost amenințat de condamnarea care l-ar fi scos din politică. Asta s-a întâmplat. Dar deznodământul actual a fost obținut abia atunci când s-a văzut că balanța socială s-a schimbat în avantajul forțelor de dreaptă.

Timp de doi ani şi jumătate media românească a făcut dezvăluiri despre abuzurile realizate în epoca de aur a anticorupției românești. Prin urmare, astăzi justiția românească are o imagine nu prea bună, cerându-se acțiuni care să ducă la recuperarea încrederii publice în ea. Astfel de acțiuni a realizat fundația Konrad Adenauer, care prin programul său „Lideri pentru justiție” a realizat un film pentru magistrații români tineri, numit „Oamenii dreptății”. El ilustrează fața umană a justiției românești, judecători, procurori, polițiști, notari, avocați sub 30-35 de ani, care acționează cu responsabilitate şi empatie în munca lor.

În paralel cu demonizarea justiției, curgea şi satanizarea lui Dragnea. În mare măsură politica românească a fost redusă la personalitatea acestuia. Au avut loc tot felul de campanii, proteste, performance-uri, care subliniau ura împotriva lui Dragnea. Condamnarea lui a generat un val de energie pozitivă în clasa urbană de mijloc. Puține sunt vocile (precum cea a analistei Maria Cernat) care spun: „Nu sufăr după Dragnea, dar mă doare că întreaga politică românească este redusă la instigare!”.

„Știți gluma aceea că dacă ura împotriva lui Dragnea ar fi convertită în energie electrică ar ajunge umanității cel puțin pentru următorul secol? Dacă n-o știți, v-o spun eu… România are acest obicei de a-și detesta până la desființare liderii care, dacă nu sfârșesc împușcați de-a binelea, vor fi măcar cazați la pușcărie. Iar PSD deține un trist record în acest sens. Mai întâi Adrian Năstase, iar acum Liviu Dragnea sfârșesc încarcerați după aventuri în fruntea partidului.

Curios lucru, din tabăra adversă prea puțini politicieni au sfârșit atât de prost… Să fim optimiști: poate e doar o chestiune de timp!”, scrie ironic Maria Cernat într-un articol pentru site-ul Baricada.

Ce urmează în politica românească? Unii prevăd alegeri anticipate, dar cel mai probabil că în cadrul parlamentului actual să fie formată o nouă majoritate a forțelor de dreaptă. Dreapta nu pretinde că are o anumită sensibilitate socială. Așa că oamenilor din localitățile mai mici, mai slab conectate la coridoarele puterii, se tem pentru viitorul lor. Dar imediat ce au respirat aerul tare al puterii, unii din liderii dreptei câștigătoare – PNL şi Alianța 2020 – s-au certat la cuțite.

În același timp este interesant de urmărit Pro România lui Ponta: se va duce ea către PSD acum cu ieșirea din scenă a lui Dragnea? Logic ar fi ca schimbarea de putere, dacă se va întâmpla, să nu aibă loc imediat, ci treptat, ținând cont de echilibrele dinamice interne şi externe. Cu siguranță, marșul împotriva anticorupției ia o pauză, după ce pe 26 mai românii au votat la un referendum împotriva acțiunilor actuale din justiție. Se așteaptă că viitorul PSD să fie mai deschis la cerințele Bruxelles-ului. Astfel, epoca „Dragnea” din politica românească s-a încheiat la fel de brusc și neprevăzut cum a și început.

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!

About Author