Cei dispreţuiţi au pierdut încă o dată
Interviu de Małgorzata Kulbaczewska-Figat
Site-ul polonez Strajk.eu l-a intervievat pe fondatorul blogului Podul Prieteniei Vladimir Mitev despre alegerile prezidenţiale din România. Jurnalistul bulgar a comentat cum se explice sprijinul pentru Klaus Iohannis, cum ea poate fi interpretată în plan internaţional şi intern, cât de mult se afirmă Franţa în România şi regiune şi ce trebuie aşteptat în relaţiile româno-poloneze după realegerea lui Iohannis ca şef de stat.
Urmează textul interviului:
Aşa cum mulţi comentatori au prevăzut, Klaus Iohannis a câştigat al doilea său mandat de preşedinte al României. Aţi comentat pentru Televiziunea Bloomberg Bulgaria că românii ”au transmis un mesaj de loialitate euroatlantică”, votând astfel. Oare geopolitica şi politica internaţională sunt într-adevăr atât de importante pentru majoritatea cetăţenilor României?
Există multe motive pentru euroatlanticismul românesc. Unul dintre ele este legat de securitate – pentru că românii şi în special elitele româneşti se simt ameninţate şi provocate de către Rusia. Dar mai există şi motive culturale – legate de complexele naţionale a elitelor româneşti, anume, că românii prin definiţie sunt un popor latin, ”occidental”, care însă a fost influenţat şi subminiat puternic de influenţe culturale orientale şi euroasiatice. Românii încă împărtășesc conceptul ca sunt ”o insulă” în mare de slavi, care îi îndeamnă să caute o salvare de regiunea coruptă şi săracă în care se află printr-o alăturare şi subordonare directă intereselor occidentale.
Însă în ultimii ani în România a existat de asemenea o opinie că ţara este o colonie economică a Vestului. Românii îşi dau seamă că resursele naturale, băncile şi companiile energetice din ţara lor sunt proprietatea capitalului străin.
De ce atunci, n-a apărut o mişcare de protest semnificativă? De ce nimeni n-a încercat să organizeze furia oamenilor în jurul acestor subiecte, cerind liberalizare economică reală şi căutare unor parteneri în loc de colonizatori. În Europa de Est şi partidele de stânga şi cele de dreaptă au câştigat voturi datorită unor discursuri similare .
Există un criticism crescând că din cauza puternicilor interese de afaceri străine România nu se poate desprinde din poziţia ţării muncii ieftine, care creează probleme sociale – precum sărăcie şi emigraţie. Însă românul de rând ar putea fi în acelaşi timp prooccidental – din motive culturale, şi să simtă că legătura României cu Vestul este inegală şi nedreptată pentru aceată naţiune.
De asemenea, românul de rând – la fel ca bulgarul de rând, căută soluţii accesibile şi posibile a problemelor şi nevoilor sale în sistemul în care el trăieşte. În acest sens eu nu cred că motivele geopolitice sunt singura explicaţie pentru victoria lui Iohannis, chiar dacă ar putea fi percepută astfel şi în context internaţional va fi percepută exact aşa.
Totuşi, ar trebuie să existe oameni care stau în spatele succesului lui Iohannis. Cinevea a profitat din conducerea lui în anii anteriori.
Clasa urbană de mijloc, elitele româneşti, inclusiv establishmentul de securitate găsesc sens în a sprijini candidatura lui Iohannis. Există câştigatori ai tranziţiei care a avut loc în ultimii 30 de ani. Ei sunt în special interesaţi în mediul de afaceri, în lupta împotriva corupţiei, care schimbă vechile elite ale tranziţiei cu altele noi dar care nu doresc schimbări majore şi noi restructurări dureroase a modelului economic şi politic din România. Ei votează pentru stabilitate. Iohannis personifică această stabilitate. El personifică o stabilitate românească, care este proocidentală fără nuanţe şi fără culoare locală. Prin realegerea lui clasa urbană de mijloc, care a protestat împotriva redefinirii anticorupţiei, făcută de socialdemocraţi, se va simți împuternicită.
Există animite realizări particulare ale lui Iohannis în primul său mandat?
De fapt, el n-a făcut prea mult. El a fost catalogat ca fiind retras, neemoţional, lipsit de pasiune şi încet în reacţiile sale politice. Dar prin faptul că nu a făcut prea mult, probabil că nici nu a eşuat mult.
Primul lucru, pe care el l-a făcut a fost să adune toți liderii politici în spatele ”pactului apărării”, care înseamnă că partidele politice au acceptat şi au implementat cei 2% din PIB să fie alocați armatei. Prin urmare România se înarmează. Contracte în valoare de miliarde de dolari sunt semnate în parteneriat cu aliaţii NATO. Iohannis a încercat să lanseze o iniţiativă vizionară cu statut de proiect de ţară, numită ”România Educată”. Iniţiativa a fost criticată că ar fi predominant vorbe frumoase de experţi şi persoane publice, care sunt mai degrabă politicieni decât educatori.
După alegerile parlamentare din decembrie 2016, care au fost câştigate de PSD, Iohannis a trecut în opoziție. El n-a putut evita situația prin care s-ar fi blocat el însuși, semnând ordinul pentru revocarea lui Laura Koveşi ca şefa DNA. Abia după alegerile europene din mai 2019, când social democraţii au făcut un rezultat slab, Iohannis s-a simţit împuternicit şi a început să blocheze mai activ activităţile PSD. Marea parte din primul său mandat Iohannis a jucat rolul ”politicianului european”, al forţei anti-PSD în politica românească, care garantează că ţara rămâne fidela ”valorilor europene” în justiţie şi în general. De fapt, sarcina lui de bază a fost să articuleze poziţia anti-PSD a clasei ubane de mijloc. Şi a reuşit să facă asta cu brio.
Aţi spus că preşedintele personifică ”stabilitate”. Ce anume înseamnă asta? Este oare preşedintele o figură influentă în sistemul politic românesc?
Preşedintele român are puterea de a mandata pentru guvernare un lider, ales de el pe baza consultărilor făcute cu partidele parlamentare şi lideri. În acest sens el ar putea fi o figură puternică, în special, când el reuşueşte să aibă suport parlamentar pentru un guvern afiliat. Este ceea ce s-a întâmplat în România puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale, când Ludovic Orban din PNL, partidul lui Iohannis, a devenit prim ministru. De asemenea, preşedinte Iohannis a numit şeful serviciului secret SRI, care este o instituţie tehnocrată puternică în România.
Prim ministrul, guvernul şi preşedintele vin din acelaşi partid – ceea ce înseamnă că ei pot influenţa viaţa politică românească aşa cum doresc. Dar asta nu va fi calea prin care masele, cetăţeni săracii, vor avea un profit…
Cum am spus realegerea lui Iohannis înseamnă stabilitate în sensul că cei care au câştigat din tranziţie vor continua să fie de necombătut în poziţia lor socială dominantă. De asemenea, el garantează clasei urbane de mijloc şi partenerilor că justiţia va fi ”recuperată” din mainile socialdemocraţilor, blocând redefinirea ei de către aceștia . El garantează că România nu va devia de la ”drumul corect”, prescris de partenerii euroatltantici.
Discursul public va fi tot mai accentuat pe un buget echilibrat, pe datele macroeconomice bune, pe investiţiile străine, şi mai puţin pe alocarea banilor către pensionari sau către bugetari. Nu e nevoie să spun că aceste categorii de cetăţeni se simt ameninţate de ascensiunea PNL şi de la căderea PSD, cei din urmă reuşind să crească semnificativ veniturile cetăţenilor din micile oraşe, ale oamenilor în vârtă şi ale bugetarilor. Victoria lui Iohannis înseamnă că politicile sociale nu vor fi sprijinite de cabinetul preşedintelui. Cu puţin timp înainte de instalarea guvernului Orban, parlamentul a aprobat o lege, care a stipulat că salariul minim va fi crescut în funcţie de creşterea valorii coşului minim de consum pentru o viaţă decentă. Iohannis a uzitat dreptul de veto asupra acestei legi. A întors-o în parlament pentru reexaminarea modificărilor legislative, ce i-ar obliga pe angajatori să plătească orele suplimentare prestate de angajaţi lor.
Viorică Dăncilă de la PSD a ajuns în cel de-al doilea tur, chiar dacă mulţi comentatori (cred şi dvs) n-au fost convinşi că ea are această capacitate. Ar fi avut ea şanse să câştige alegerile? Poate că programul ei ar putea fi prezentat altfel sau să fi făcut o campanie mai bună…
Nu, nu cred că ea ar fi avut şanse să câştige. Există un stigmat puternic asupra PSD-ului, asupra ”comuniştilor” (chiar dacă ei nu prea mai au nimic în comun cu ideea comunistă), asupra ceea ce românii din clasă de mijloc numesc ”ciuma roşie”. Clasa urbană de mijloc are un dispreţ față de acest partid pentru că el reprezintă oamenii din orașele mici și de la sate, oamenii mai săraci şi mai puţin educaţi. Viorică Dăncilă este imaginea clasică a ceea ce clasa de mijloc gândeşte despre un politician PSD. Asupra s-au declanșat valuri de ură imediat după ce ea a devenit prim ministru, menținându-se pe întreaga perioada cât a stat la conducere. Ea a făcut multe gafe şi românii au continuat să facă mişto de ea. Trebuie notat însă că și Iohannis a atras dispreţul cetățenilor. El a evitat dezbaterea cu Dăncilă. A dat o conferinţă de presă preelectorală într-un mediu controlat cu întrebări comode şi generale.
Secretul succesului Vioricăi Dăncilă în primul tur a fost acela că guvernele PSD au crescut salariile din sectorul public şi pensiile. Mulţi oameni neprivilegiaţi şi-au dat seamă că în ciuda neajunsurilor acestui partid, PSD a făcut ceva pentru ei şi în consecință le-a acordat votul. Curios, şi PNL, şi PSD, şi Iohannis, şi Dăncilă sunt conservatori şi pare că sunt lideri români setaţi pe modelul Trump. Totuși Iohanins are încrederea partenerilor occidentali, vorbeşte limbi străine. În acest sens Dăncilă este neeligibilă. Statul nu are nevoie de ea la vârf. Iohannis este ceea ce își doresc elitele.
Un alt candidat important a fost Dan Barna. I-aţi intitulat ”omul lui Macron din România”. Asta înseamnă că Franţa caută o dezvoltare a relaţiilor sale în România şi o influenţă mai mare în regiune?
Am făcut această afirmaţie deoarece am observat că USR şi Plus, partidele care îl susţin pe Barna, fac parte din grupul macroniştilor din Parlamentul European (Reînnoim Europa). De asemenea, printre ei se află și un eurodeputat român de origine franceză – Clotilde Armand. Am notat că profilul Franţiei se întăreşte nu numai în România, ci şi în Serbia, unde Macron a făcut o vizită de stat în vara lui 2019, şi în Grecia unde prim ministrul Mytsotakis este francofon. Poate că Bulgaria se poziţionează altfel, deoarece se simte o gelozie în cercurile bulgăreşti de politică externă față de sprijinul exprimat de Macron pentru Serbia în regiune.
Nu pot spune prea multe despre influenţa Franţei asupra României, dar desigur anumite mari corporaţii franceze operează acolo şi o fac cu success. Renault Nissan este proprietarul brandului automotiv Dacia, care se bucură de un mare succes în România şi în regiune. Curios, Barna se prezintă ca un politician pro-business şi antreprenor, care se luptă pentru înlocuirea elitelor tranziţiei cu altele noi, mai tinere. Partidul USR într-adevăr îi dă putere pe românii tineri. Aşa că se poate face prognoza că timpul lucrează în beneficiul susţinatorilor lui Barna – dacă ei nu distrug proiectul lor politic prin lupte interne şi scandaluri externe.
Aţi menţionat măsurile prosociale introduse de Viorică Dăncilă şi de guvernele PSD. Credeţi că noul guvern va renunţa la acestă schimbări, întorcându-se la austeritatea clasică? Nu le e frică de furia oamenilor?
Noul guvern a anunţat deja că cifrele bugetului arată mai rău decât se aşteptau şi că bugetul trebuie reechilibrat. Dar eu cred că le e frică de furia publică dacă pensiile şi salaiile ar fi tăiate. Pe 20 noiembrie vicepremierul Raluca Turcan a spus că nu vor fi tăieri ale salariilor şi pensiilor, cum se zvonea. Ceva mai devreme prim ministrul Orban a anunţat că creşterea pensiilor de 40% în 2020 rămâne în vigoare. Totuși, ministrul finanţelor Florin Cîţu care vine din sectorul financiar, afirmă că creşterea poate şi trebuie să se facă prin austeritate. Aşa că în final, sunt pesimist, cred că dacă datele financiare devin mai rele, iar sensibilitatea oamenilor față de drepturile lor sociale scade, guvernul într-adevăr va tăia salariile şi pensiile.
Au avut loc câteva proteste masive în România în ultimii ani. Credeţi că societatea românească este obosită de politici antisociale? Oamenii doresc alternative?
Din păcate alternativele la politicile antisociale sunt slabe. Acestea nu au sprijin mediatic, lideri şi sprijin public. Oamenii sunt manipulaţi în a gândi că PSD este cea mai mare problemă, aşa că Iohannis sau USR trebuie votați. Există opţiuni politice precum micul partid Demos, care se poziţionează ca un partid modern, tănâr, european şi socialdemocrat. Dar Demos nici macar nu a putut strânge suficiente semnături pentru a participa în ultimele alegeri europene şi prezidenţiale.
Există un stigmat crescând în societatea românească privind socialismul şi stânga. Cred că alternativele, care există, nu sunt în domeniul partidelor politice, dar mai degrabă în sectorul ONG, în edituri, în centrele sociale, în iniţiative precum Şcoala de vară de la Telciu, în genuri culturale precum teatrul politic, etc. Lucrând pentru o media de stânga, care publică în limba română sunt mulţumit că am interacţionat cu aceste alternative de subsol, care întra-adevăr permit o gândire şi o acţiune nouă în România. Presupun că sferele intelectuale, culturale şi universitare sunt locurile unde se caută alternative. Poate că aceste alternative trebuiesc popularizate nu doar în România, ci şi în întreaga noastră regiunea aşa că acei dintre noi care căută alterantive în Polonia, Bulgaria sau în alte ţări să înţeleagă că nu suntem siguri şi să devenim parte dintr-o societate mai largă.
Dacă tot vorbim despre Polonia… opiniile euroatlantice puternice sunt caracatersitice pentru conducătorii polonezi. Credeţi că alegerea lui Iohannis va avea acelaşi impact asupra relaţiilor polonezo-române?
România la fel ca Polonia insistă să aibă propria sa legătură specială cu Statele Unite. Românii simt că Polonia ar putea fi o ţară model pentru ei. Mulţi români cred că poporul polonez este onest, etic, religios, se luptă pentru drepturile şi tradiţiile sale. De asemenea, Polonia a avut recent câteva reuşite, care au fost distribuite mediatic şi discutate în România: vizele americane pentru cetăţenii polonezi au fost eliminate, ţara a intrat în grupul naţiunilor dezvoltate şi s-a anunţat public că Polonia nu va mai fi ţara muncii ieftine, ca rezultat al creşterii salariilor. Românii simt că Polonia este o ţara cu magnitudine şi importanţă în regiune. Prin urmare, ceea ce Polonia face bine serveşte ca bază pentru autocritică şi i-ar putea mobiliza pe români în cerinţele lor pentru dezvoltare.
În acest context, cred că victoria lui Iohannis păstrează inerţia pozitivă în relaţiile româno-poloneze. Să reamintesc că în septembrie 2019 premierul polonez Mateusz Morawiecki s-a întâlnit cu Iohannis la Bucureşti. Mesajul corespunzător de pe site-ul preşdintelui român vorbeşte despre cooperarea strategică între ambele ţări, despre priorităţile lor comune de politică externă cu privire la vecinitatea estică şi în cadrul grupului B9, care este focusat pe apărare şi securitate în Europea Centrală şi de Sud-Est. De asemenea, este semnificativ că pe 1 octombrie 2019 la ambasada română din Varşovia a vut loc un eveniment, care a marcat 100 de ani de relaţii diplomatice între ambele ţări şi 10 ani de parteneriat strategic între ele. Evenimentul a s-a desfășurat sub motto-ul ”Două ţări, un destin”. La acest eveniment diplomatul român la vârf Bogdan Aurescu a citit și transmis un mesaj din partea președintelui Iohannis. Aurescu a devenit ministru de externe în guvernul Orban. Cred că aceste evenimente vorbesc suficient despre importanţa Poloniei pentru preşedintele român, fost și actual, şi pentru ministrul actual de externe.
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba poloneză!
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
