Rezumatul cărţii ”Relaţii politice bulgaro-române (1944 – 1989)”

Autorul cercetării – Spaska Şumanova a acordat acest rezumat cititorilor blogului Podul Prieteniei. Rezumatul poate fi descarcat şi în format .pdf de la pagina blogului pentru e-cărţi.

Dezvoltarea relațiilor politice bulgaro-române din perioada 1944–1989 a fost influențată de factori multipli. Fără îndoială, plasarea Bulgariei și a României în sfera de influență sovietică la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a determinat (și) impunerea unui regim politic în aceste țări, respectiv socialismul de tip sovietic. Partidul comunist, factorul central decizional pentru sistemul politic de stat instituit, definește obiectivele, stabilește sarcinile, direcționează procesele și oferă o evaluare a rezultatelor obținute în toate domeniile vieții publice din țară, precum și în sfera politicii externe și a activității internaționale. Prin urmare, relațiile bilaterale dintre Bulgaria și România depindeau direct de partidele comuniste aflate la conducere, iar, într-o etapă ulterioară, acestea au fost ombilical legate și de percepțiile sau nemulțumirile personale ale liderilor de partid și de stat din cele două țări vecine.

Faptul că Bulgaria şi România au făcut parte din Blocul Estic, bloc creat la sfârșitul anilor ‘40, a fost un factor ce a determinat natura relațiilor lor, relații influențate de problemele și crizele care însoțesc dezvoltarea comunității socialiste din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Schimbări în relațiile dintre blocurile de Est și de Vest, formate după cel de-al Doilea Război Mondial, blocuri ce pendulează între opoziția extremă și încercările de a depăși contradicțiile dintre ele, au un impact asupra relațiilor dintre Bulgaria și România.

Fără întrerupere, relațiile politice dintre Bulgaria și România în perioada 1944–1989 au avut plusurile și minusurile lor. Dezvoltarea acestora a fost determinată atât de apartenența lor la comunitatea socialistă, cât și de obiectivele specifice pe care cele două țări și le-au stabilit în dezvoltarea lor politică. În același timp, relațiile bilaterale reflectă locul specific pe care îl ocupă fiecare în cadrul Blocului de Est, precum și dependența lor de URSS ca lider în cadrul sistemului socialist și al mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Aceste caracteristici de pe parcursul istoric al Bulgariei și al României din a doua jumătate a secolului al XX-lea determină relevanța subiectului dezvoltării relațiilor politice între cele două țări. Lipsa unui studiu istoric în stare să prezinte și sî analizeze comprehensiv toate aspectele acestei problematici determină căutarea, descoperirea și înmulțirea surselor care conțin informații diverse despre sensul și natura relațiilor dintre cele două țări vecine ce au gravitat pe orbita URSS după cel de-al Doilea Război Mondial. 

* * * 

În istoriografia bulgară și românească, problema relațiilor bilaterale din anii socialismului a fost abordată doar în contextul istoriei balcanice și a evenimentelor internaționale. Unul dintre cercetătorii bulgari contemporani care a lucrat pe teme ale relațiilor bulgaro-românești, în special în perioada de dinainte și după 1944 este Blagovest Nyagulov. Lucrarea acestuia se bazează pe un studiu sistematic al arhivelor, literaturii și periodicelor din Bulgaria și din România. În viziunea sa asupra relațiilor bulgaro-române în istoriografia de după cel de-al Doilea Război Mondial se evidențiază perioada Stalin, de la sfârșitul anilor ’40 până la mijlocul anilor ’50 ai secolului XX, ca un timp în care studiile istorice privind relațiile bilaterale, influențele și legăturile sunt realizate în mare măsură în ordinea politică a lucrurilor. Subiectele definitorii pentru istorici sunt cele care evidențiază cooperarea dintre bulgari și români de-a lungul secolelor. În consecință, subiectele de conflict din prima jumătate a secolului al XX-lea, care ar putea reînvia ostilitățile din trecut, au fost interzise sau evitate. O schimbare în literatura istorică a avut loc după 1956, odată cu consolidarea ideii de „național“ în toate sferele activității publice, atunci când lectura problemelor controversate din istoriografie referitoare la relațiile cu vecinii noștri a fost filtrată prin lentila priorităților naționale. Un exemplu în această direcție a fost cel legat de dezvoltarea subiectului privind istoria Dobrogei. 

Până la mijlocul anilor ’80, subiectul relațiilor bulgaro-române după cel de-al Doilea Război Mondial a fost explorat în principal de Parașkeva Kișkilova și Jorjeta Grigorova. În articolele sale, P. Kișkilova trasează, deși în termeni mai generali, nu numai legăturile politice, economice și culturale din etapa comple- xă și importantă a întăririi regimurilor democratice naționale de după cel de- al Doilea Război Mondial, care se încheie odată cu declararea celor două state naționale (în 1947), dar și dezvoltarea relațiilor bilaterale până în 1970. În monografia ei „Politica balcanică a Bulgariei socialiste 1944–1970“, J. Grigorova prezintă contactele diplomatice, politice, economice și culturale dintre cele două țări în contextul istoriei balcanice și a evenimentelor internaționale. Presupunând că „cele două țări sunt socialiste, politicile și cooperarea lor se bazează pe principiile marxism-leninismului și internaționalismului proletar, unității și cooperării cu țările sistemului socialist mondial“, autoarea considerând dezvoltarea lor ca fiind una „ascendentă“. O astfel de abordare, caracteristică științelor istorice anterioare anului 1989, conduce la întrebarea privitoare la cursul particular al opoziției față de URSS ca lider al țărilor socialiste, opoziție care a început în mod deschis în România în anii ’60 ai secolului XX, prin punerea pe tapet a unor probleme privitoare la chestiunea muncitorilor, mișcarea comunistă internațională și impactul acesteia asupra relațiilor dintre cele două țări. Un alt istoric interesat de subiect este Rumyana Todorova, ace- asta examinând tratatul din ianuarie 1948 semnat între Bulgaria și România, tratat ce viza relațiile țărilor din Europa de Est și URSS prin construirea unui sistem de tratate de prietenie de doi ani privitoare la cooperarea și asistența reciprocă în contextul politicii Războiului Rece din perioada 1947–1948. 

Schimbarea politică din Bulgaria din 10 noiembrie 1989 a fost urmată de schimbări nu atât de bruște, dar profunde în ceea ce privește condițiile de muncă ale specialiștilor în istoria bulgară contemporană. Schimbarea majoră face ca perioada postbelică să fie una dintre cele mai limitate, pornind de la selecția tematică și accesul la documentele de arhivă, la cele privitoare la deschiderea ideilor, interpretărilor și conceptelor noi. Urmărirea liniei partidului unic și controlul ideologic nu mai sunt necesare. O importanță deosebită o are și accesul liber la arhivele statului, care s-au deschis treptat după 1991– 1992. Cu toate acestea, există încă documente de arhivă care nu au fost procesate sau sunt în curs de procesare, iar accesul la acestea rămâne, totuși, limitat. Oportunitățile de muncă au fost extinse și la arhivele departamentale ale Ministerului de Interne, Ministerului Afacerilor Externe (pentru perioada de după 1975), precum și la Arhiva de Istorie Militară de Stat. 

Cu toate acestea, condițiile de muncă mai libere și accesul la documentele de arhivă nu provoacă un interes științific mai mare pentru subiectul relațiilor Bulgariei cu vecina sa din nord, în ciuda proximității geografice și a proceselor identice care se desfășoară în cele două țări și a eforturilor paralele pentru aderarea la structurile europene. Puțini cercetători bulgari sunt familiarizați cu arhivele românești și cu perspectiva istoriografiei românești asupra naturii relațiilor României cu țările balcanice, în special cu Bulgaria din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Prin urmare, în istoriografia contemporană, relațiile bulgaro-române continuă să fie tributare trecutului, nu ca un obiect de studiu independent, ci ca fapte și evenimente din istoria Balcanilor, istoria blocului din Europa de Est sau istoria generală a Europei. Istoricii, care în ultimii ani și-au concentrat atenția asupra relațiilor dintre Bulgaria și România, accentuează politicile dintre cele două state, lipsind însă din analize contractele economice și culturale.  

Iskra Baeva este interesată de problemele bulgaro-române, dar subliniază situația politică din cele două țări și politica externă a acestora către Est și Vest, fără a ține cont în special de relațiile bilaterale ale acestora. În alte publicații, relațiile bulgaro-române reprezintă doar o notă privitoare la tema comună a construirii Blocului Estic. Lyubomir Ognyanov, în „Diplomația Bulgariei contemporane“, consideră relațiile bulgaro-române ca parte a subiectului politicii balcanice din Bulgaria de după cel de-al Doilea Război Mondial. Krastyo Manchev urmărește dezvoltarea României după cel de-al Doilea Război Mondial în contextul istoriei balcanice, scoate în evidență evenimentele principale din politica internă a țării, precum și schimbarea atitudinii Partidului Comunist Român față de URSS și pozițiile sale cu privire la problemele mișcării internaționale comuniste și muncitorești. De asemenea, a acordat un loc specific „politicii minoritare naționale“ a Bulgariei și României din a doua jumătate a secolului al XX-lea. 

Publicațiile Ilianei Marcheva dedicate relațiilor bulgaro-române din a doua jumătate a secolului al XX-lea au un caracter pozitiv. Urmărirea relațiilor dintre Bulgaria și România de la mijlocul anilor ’50 și până în anii ’60 stă la baza concluziei principale, conform căreia dezvoltarea lor este influențată de contradicțiile și crizele din blocul estic și din mișcarea comunistă muncitorească condusă de URSS. În articolul său „1956 prin ochii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Todor Jivkov“, I. Marcheva a evidențiat întâlnirea celor doi lideri de partid la un an după evenimentele din Ungaria (28 martie – 4 aprilie 1957), subliniind și întrebările derivate din această întâlnire: (i) cum priveau Dej și Jivkov „cataclismele“ din 1956; (ii) ce probleme au provocat evenimentele maghiare în Bulgaria și România; (iii) ce decizii și acțiuni au fost luate de liderii de partid etc. Confruntate cu revolta din Ungaria, deși își exprimau susținerea necondiționată pentru URSS, au apărut și primele diferende în pozițiile celor două țări. Liderul roman, cu mai multă experiență internațională și mai „pragmatic“, se dovedește mai precaut și evită să se implice într-o intervenție activă, în timp ce Jivkov, „mai neexperimentat și emoțional“, menține ideologia, iar de aici, și linia de politică externă a Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Distincțiile sunt rezultatul obiectivelor politice externe și interne ale celor două țări, ce vor iniția separarea treptată a pozițiilor lor și diferitele abordări ale evenimentelor din Blocul Estic din anii ’60 ai secolului al XX-lea. Prin compararea celor doi lideri – Jivkov și Ceaușescu – I. Marcheva a ajuns la concluzia că aceștia au în comun „mult mai multe asemănări decât diferențe“, asemănări ce se datorează regimurilor politice, modului de conducere a celor două „mecanisme ale puterii“, comportamentului nomenclaturii comuniste, precum și influenței factorilor externi. În același timp, aceasta subliniază că „Jivkov este flexibil și Ceaușescu este mai dogmatic“, indicând că dictatura lui Ceaușescu „provoacă mult mai multe traume societății românești“. 

În studiile sale de istorie militaro-politică, de istoria inteligenței, istoria organizațiilor de securitate europene și euro-atlantice, a relațiilor civil-militare și a operațiunilor internaționale de menținere a păcii din 1945, bazate pe documente puțin cunoscute și recent descoperite din arhivele bulgare și străine, Yordan Baev dezvăluie în special poziția României cu privire la înființarea Organizației militare a Pactului de la Varșovia în perioada 1955–1969, cu accent pe tensiunile dintre România și URSS de la începutul anilor ’60. Odată cu distanțarea României este menținută politica „discriminatorie“, ceea ce duce la încălcarea independenței și suveranității statului român. Y. Baev și-a concentrat atenția asupra exacerbării relațiilor dintre România și aliații săi în legătură cu intervenția militară din Cehoslovacia din 1968. Acesta subliniază că în a doua jumătate a anilor 1960 și 1970 Leonid I. Brejnev a atribuit un rol „conciliator“ lui Todor Jivkov „pentru a-l convinge, descuraja și influența pe Nicolae Ceaușescu“. El consideră că „dezvoltarea relațiilor bulgaro-române în diverse domenii oferă informații indirecte interesante despre relațiile Uniunii Sovietice“. Constată că relațiile publice și de partid continuă pe parcursul perioadei la diferite niveluri, aspecte legate de existența în ambele țări a „regimurilor similare, comuniste și unite“. 

În general, cercetările de după 1989 folosesc documente de arhivă noi, nepublicate, literatură istorică actualizată, iar altele noi sunt aprofundări privitoare la dezvoltarea relațiilor și cooperării bulgaro-române din perioada socialistă. Aceasta relevă nu doar „prietenia ceremonială“, ci și problemele comunicării bilaterale din domeniile politic, economic și cultural. Cu toate acestea, revizuirea istoriografică generală arată că, până în 2020, publicațiile disponibile dezvăluie și analizează problemele individuale ale relațiilor dintre Bulgaria și România, dar nu creează o vedere panoramică a direcțiilor și diver- sității erei socialismului și nici nu dezvăluie pe deplin caracterul și importanța lor ca formă de comunicare interstatală la nivel bilateral. 

În istoriografia românească, relațiile politice, economice și culturale bilaterale bulgaro-române din perioada socialismului au fost, de asemenea, abordate mai ales în contextul evenimentelor internaționale, motiv pentru care nu există un studiu cuprinzător pe această temă. Evenimentele legate de statul bulgar au fost reduse la planul „Valev“, vizitele oficiale frecvente dintre N. Ceaușescu și T. Jivkov și sfârșitul regimului politic din Bulgaria (1989), dar fără o analiză deliberată sau o evaluare generalizată. 

O revizuire recentă a literaturii științifice asupra problemelor relațiilor bilaterale dintre Bulgaria și România arată că acest subiect, parte a istoriei contemporane a Bulgariei, are nevoie de un studiu sistematic și cuprinzător bazat pe colecțiile documentare, jurnalele și memoriile publicate din 1989

încoace, precum și pe o serie de cărți științifice de referință, biografii specializate și enciclopedii istorice. 

* * * 

Obiectul cercetării în această monografie îl reprezintă relațiile politice bulgaro-române din intervalul 1944–1989, iar subiectul cercetării științifice face referire la factorii politici interni și internaționali ce influențează dezvoltarea relațiilor dintre Bulgaria și România după cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv (i) mecanismele și domeniile de interacțiune dintre cele două țări vecine, (ii) subiectele abordate, (iii) rezultatele obținute și (iv) problemele nerezolvate în relațiile bilaterale din perioada socialistă a Bulgariei și României. 

Obiectivul principal este de a urmări și analiza întregul, în contextul funcționării sistemului totalitar și în contextul relațiilor din cadrul sistemului socialist, cele mai importante tendințe și specificități în dezvoltarea dialogului politic dintre Bulgaria și România de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până la cădere regimurile comuniste din ambele țări – cu 1989 ca an terminus. 

Prin urmare, cadrele cronologice sunt clar delimitate și acoperă intervalul 1944–1989. Anii citați marchează începutul și sfârșitul perioadei socialiste în dezvoltarea Bulgariei și României – de la impunerea unor regimuri politice similare în ambele țări și includerea lor în sfera de influență a URSS de la sfârșitul anilor 40 (Blocul Estic) și până la prăbușirea sistemului socialist odată cu răsturnarea lui T. Jivkov și N. Ceaușescu. În aceste granițe cronologice ies în evidență etapele în care relațiile politice dintre Bulgaria și România reflectă inclusiv problemele specifice ale fiecărei țări în cadrul politici interne, chestiuni interne derivate din problemele comunității socialiste și tendințele din viața internațională. Relațiile bulgaro-române trec prin etape diferite, marcate atât de succese, cât și de incapacitatea celor două țări de a obține rezultate constructive vizavi de problemele controversate. 

Atingerea obiectivului formulat în acest studiu este legat de (i) urmărirea și analiza consecventă a situației geopolitice din lume și a Balcanilor din a doua jumătate a secolului al XX-lea; (ii) prezentarea și înțelegerea direcțiilor și schimbărilor situației politice interne din Bulgaria și România în diferitele etape ale dezvoltării lor de după cel de-al Doilea Război Mondial; (iii) descoperirea locului și rolului Bulgariei și României în Balcani și în cadrul blocului socialist; (iv) monitorizarea relațiilor bilaterale bulgaro-române în contextul apartenenței celor două țări la Blocul Estic; (v) clarificarea specificului relațiilor politice dintre Bulgaria și România din punctul de vedere al locului ocupat de cele două țări în sistemul socialist și a dependenței acestora de URSS – liderul incontestabil al comunității socialiste și al mișcării comuniste internaționale din secolul XX; (vi) descoperirea și analiza problemelor mai puțin cunoscute sau devoalate publicului în cadrul relațiile bilaterale dintre Bulgaria și România – ambele moștenite din perioada dinainte de război (pre-1944) și reapărute în era socialismului, unele dintre ele fiind depășite, iar altele rămânând nesoluționate chiar și în prezent. 

Realizarea sarcinilor stabilite permite o prezentare completă a tendințelor în dezvoltarea relațiilor bulgaro-române; dezvăluirea naturii și caracte- rului lor în cadrul proceselor de confruntare și recunoaștere între Est și Vest; o explicație a diferitelor poziții pe care țările balcanice și cele vecine le dețin față de URSS. Studii de acest tip sunt importante pentru a clarifica procesul istoric în perioada analizată, deoarece în ciuda similitudinii structurale și funcționale a sistemelor politice și a guvernului, în ciuda cadrului ideologic unificat al dezvoltării sociale și economice a țărilor lagărului socialist (estul blocului), există diferențe semnificative între țări, care rămân neobservate și neexplicate în studiile generale. 

Respectarea abordării tematico-cronologice din acest expozeu face posibilă prezentarea și urmărirea constantă a faptelor și evenimentelor istorice în contextul dezvoltării Bulgariei și României după cel de-al Doilea Război Mondial – ca parte a Blocului Estic și în mediul internațional în schimbare în intervalul anilor ’50-’80 ai secolului trecut. Prin aplicarea metodei comparativ- istorice, a unei viziuni panoramice și a unei înțelegeri mai obiective a generalului și specificului în pozițiile Bulgariei și României în raport cu obligațiile lor în cadrul comunității socialiste, atitudinea lor față de URSS și mișcarea internațională comunistă, se ajunge la estimarea rolului lor privind politica internațională și inițiativele acestora legate de relațiile interbalcanice. 

Pentru prima dată în istoriografia bulgară s-a încercat prezentarea completă și complexă a subiectului relațiilor politice bulgaro-române din era socialismului. Un volum mare de documente arhivistice bulgare și române au fost introduse în circulația științifică, relevând nu doar contacte politice bulgaro-române, dar și relațiile bilaterale economice, culturale și juridice. Sunt analizate subiecte importante și esențiale în relațiile politice bulgaro-române, precum rezolvarea problemelor stringente apărute după semnarea Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940) și delimitarea frontierei bulgaro-române de-a lungul Dunării. Pentru prima dată faptele sunt dezvăluite și este expusă problema construirii complexelor de ambasade românești și bulgare în relațiile politice dintre cele două țări. Pe baza documentelor de arhivă, chestiunile legate de conservarea și întreținerea monumentelor culturale și istorice din cele două țări sunt abordate și analizate în contextul relațiilor politice bulgaro-române. Au fost examinate și analizate noi surse documentare pentru o prezentare cuprinzătoare a evenimentelor legate de încercările de soluționare a problemelor de mediu din zona Ruse, ca parte a relațiilor politice dintre Bulgaria și România din anii ’80 ai secolului XX. 

* * * 

Din punct de vedere al structurii, monografia conține o introducere, trei capitole (împărțite tematic în subcapitole), concluzii, anexe, sursele utilizate (documente de arhivă, publicații, periodice și memorii) și literatura de specia- litate (studii și referințe), plus o listă a abrevierilor. 

În introducere (рр. 9–22) este explicată necesitatea dezvoltării subiectului, se discută obiectivele generale și cele principale, se prezintă obiectul și subiectul, domeniul de aplicare și metodele de cercetare utilizate. S-a făcut o trecere în revistă a literaturii privitoare la studiile istorice dedicate relațiilor politice bulgaro-române. Sunt indicate principalele lucrări, memoriile partici- panților direcți la evenimente și sursele arhivistice descoperite în arhivele din Bulgaria și România. 

Primul capitol, „Bulgaria și România în perioada de tranziție la la „democrațiile populare“ (1944–1948)“ (рр. 23–80), urmărește comportamentul celor două țări la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În contextul realităților politice, relațiile politice bulgaro-române sunt determinate de directivele partidului și cele ale guvernului. În perioada „democrațiilor populare“, personalitățile politice și diplomatice din Bulgaria și România au invitat la o bună înțelegere, făcând apeluri comune pentru cooperarea bilaterală, dezvoltarea relațiilor de prietenie, aprofundarea asistenței și a sprijinului reciproc. Acest lucru se datorează situației postbelice aproape similare a celor două state și sarcinilor identice urmărite, prima dintre ele fiind de a stabiliza regimurile politice și de a ieși din izolarea internațională în care erau poziționate ca „state învinse“ dată de postura de foști aliați ai Germaniei hitleriste. Al doilea motiv major ce a generat direcția în relațiile dintre Bulgaria și România a fost tri- butar integrării celor două țări în cadrul emergentului Bloc Estic aflat sub con- ducerea URSS. 

După consolidarea blocului occidental și sub influența Uniunii Sovietice, Bulgaria și România încep să-și rezolve problemele de dinainte de război și să extindă legăturile politice prin organizarea unui summit între prim-miniștrii Gheorghi Dimitrov și Petru Groza (12 – 16 iulie 1947). Rezultatul cel mai important al primei reuniuni bilaterale din 1944 a fost soluționarea problemelor restanțe în urma semnării Tratatului de la Craiova și încheierea unui Tratat de prietenie, cooperare și asistență reciprocă (semnat la 16 ianuarie 1948 la București). Obiectivul principal al tratatului a fost acela de a garanta independența națională și de a consolida apărarea celor două republici, de a crea condiții pentru o cooperare politică, economică și culturală cuprinzătoare și de a facilita relațiile politice, economice, de transport și culturale. Prin semnarea tratatului, Bulgaria și România considerau că toate problemele sunt soluționate și își transferau atenția de la consecința războiului la perspectiva unei viitoare cooperări politice și economice. 

Al doilea capitol, „Relațiile politice bulgaro-române – de la „stalinism“ la „calea specifică a dezvoltării“ (1949–1970)“ (рр. 81–173), urmărește relațiile dintre Bulgaria și România de la sfârșitul „democrațiilor populare“ în țările comunității socialiste și recalibrarea pe o nouă axă, respectiv alinierea accelerată la modelul socialismului sovietic, în așteptarea semnării unui nou Tratat bilateral de prietenie, cooperare și asistență reciprocă (19 noiembrie 1970). Ne referim în principal la anii stalinismului (până în 1953), anii „destalinizării“ și începutul primelor discrepanțe semnificative între pozițiile Bulgariei și României față de Uniunea Sovietică și Blocul Estic, în special vizavi de proble- matica integrării economice și militare a țărilor din lagărul socialist din cadrul Consiliul pentru Asistență Economică Reciprocă (CAER) și Organizația Pactului de la Varșovia, anul „Primăverii de la Praga“ (20 – 21 august 1968) și intervenția militară a celor cinci state membre ale Pactului de la Varșovia, conflictul dintre URSS și China. 

În timpul Războiului Rece, Bulgaria și România au fost printre cei mai fideli sateliți ai URSS și participanți la construcția și validarea organizațiilor din Blocul Estic – Consiliul pentru Asistență Economică Reciprocă și Organizarea Pactului de la Varșovia, care respectă cu strictețe linia Moscovei și întreprind diverse acțiuni pentru întărirea păcii și aprofundarea relațiilor bilaterale. 

„Noul curs“ socialist, modelat odată cu moartea liderului sovietic Iosif V. Stalin, a relativizat liberalizarea modelului politic și economic stabilit în țările Europei de Est și în contextul schimbărilor relațiilor internaționale și a contradicțiilor din mișcarea internațională comunistă și muncitorească apărute la sfârșitul anilor ’50 – la începutul anilor ’60 ai secolului al XX-lea, cele două țări și-au dezvoltat relațiile din poziții diferite – Bulgaria ca partener loial al URSS, iar România ca „disident“ în Blocul Estic. Procesele politice în curs de desfășurare din ambele țări duc la consolidarea și concentrarea puterii în mâinile unui lider de partid și de stat – Todor Jivkov în Bulgaria și Nicolae Ceaușescu în România. 

În politica sa externă, Republica Populară Bulgaria susține toate ideile și acțiunile URSS, iar Todor Jivkov reușește să construiască relații personale cu Nikita S. Hrușciov și Leonid I. Brejnev, ceea ce îl ajută nu numai să-și consolideze pozițiile, ci și să dezvolte economia din țară. Alte sunt principiile ce ghidează politica externă română: soluționarea problemelor internaționale numai pe baza relațiilor bilaterale; menținerea unei poziții centriste cu privire la problemele contestate atât în relațiile internaționale, cât și în cele dintre părți; o demonstrație puternică a pozițiilor independente vizavi de toate problemele și reticența de a coordona acțiunile țărilor socialiste într-o manieră mai organizată, subliniindu-se legăturile sale istorice cu civilizația occidentală ca o contrabalansare a influenței politice a URSS. Această direcție a politicii externe a României reflectă tendințele naționaliste în creștere în comportamentul partidului și conducerii statului român. „Curba politică“ din relațiile dintre Bulgaria și România se datorează tocmai diferitelor poziții abordate de cele două țări în ceea ce privește URSS-ul, Consiliul pentru Asistență Economică Reciprocă și Organizația Pactului de la Varșovia, ceea ce va impune Bulgariei prudență în relațiile cu România și, în multe cazuri, o întârziere a deciziilor cu privire la problemele cu țara vecină. 

Sunt luate în considerare schimbările care au avut loc în relațiile dintre Bulgaria și România în acest interval – ședințele bilaterale rămân fără rezultate reale deoarece problemele contestate (trasarea frontierei interstatale de- a lungul Dunării, complexul hidrotehnic „Somovit – Islaz“ etc.) nu găseau o soluție reciproc avantajos acceptată. Distincțiile au fost rezultatul firesc al politicii externe a celor două țări. Căutarea și găsirea mecanismelor de depășire a acestora au fost urmărite, dar, în realitate, singurul proiect comun finalizat definitiv, urmare și a presiunii URSS, a fost construirea „Podului Prieteniei“ de la Ruse – Giurgiu (deschis oficial la 20 iunie 1954). 

Capitolul trei „Bulgaria lui Jivkov, România lui Ceaușescu (1971–1989)“ (рр. 174–299), se concentrează asupra relațiilor bulgaro-române de la semnarea celui de-al doilea Tratat de prietenie, cooperare și asistență reciprocă până la sfârșitul domniei lui T. Jivkov în Bulgaria și N. Ceaușescu în România (noiembrie – decembrie 1989). Dezvoltarea relațiilor internaționale în anii ’70 și ’80 ai secolului XX a fost marcată de pregătirea și organizarea Consiliului de securitate și cooperare în Europa și semnarea așa-numitului Act final de la Helsinki (1 august 1975), un act pionier în procesul de recunoaștere a problemei nucleare. Această perioadă a fost urmată de un „nou Război Rece“ legat de cursa înarmării dintre URSS și Statele Unite ale Americii, dar și de începutul schimbării globale care a avut loc sub mandatul prezidențial al lui Ronald Reagan în Statele Unite ale Americii (20 ianuarie 1981) și după alegerea lui Mihail S. Gorbaciov în calitate de secretar general al Comitetului Central Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (11 martie 1985), care s-a încheiat cu prăbușirea sistemului socialist și a divizării blocurilor din Europa. Sunt prezentate locul, rolul și poziția Bulgariei și României în procesele internaționale din lume, Europa și Balcani. 

S-a făcut o analiză a stării și direcțiilor de dezvoltare a Bulgariei sub T. Jivkov și a României sub N. Ceaușescu, precum și a perspectivelor și problemelor cu care se confruntă relațiile politice bilaterale. Perioada 1971–1989 a fost una a întâlnirilor politice intense (mai ales cele oficiale) între cei doi lideri de partid și conducători de stat și luarea unor inițiative comune – de exemplu, ideea creării unei zone fără arme nucleare și fără substanțe chimice în Balcani, dar și numeroase alte aspecte remarcabile (rămase astfel din 1989): (i) problema complex hidrotehnic „Nikopol – Turnu Măgurele“ continuă să fie discutată, dar fără rezultate concrete; (ii) conservarea monumentelor culturale și istorice bulgare din România; (iii) construirea clădirilor ambasadelor la Sofia și București pentru misiunile diplomatice ale ambelor țări; (iv) escaladarea situației ecologice de la Ruse etc. 

În anii ’70 – ’80 ai secolului XX, relațiile politice bilaterale dintre Bul- garia și România au fost marcate de tendințele și evoluțiile din cadrul relațiilor internaționale: informațiile implicate în pregătirea și desfășurarea Consiliului de Securitate și Cooperare în Europa (1975); „al Doilea Război Rece“; apariția „noii gândiri“; extinderea „publicității“ și anunțarea „perestroikăi“. În Bulgaria și România, schimbările au dus la îndepărtarea lui Todor Jivkov de la putere (10 noiembrie 1989) și la răsturnarea și executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu (25 decembrie 1989). 

În perioada analizată a existat o schimbare în relațiile dintre instituțiile statului din cele două țări vecine, în special între Ministerul Afacerilor Externe și Adunarea Națională din Bulgaria și Ministerul Afacerilor Externe și Marea Adunare Națională din România. În urma acestor contacte, au fost discutate o gamă largă de probleme legate de îmbunătățirea relațiilor consulare între cele două țări, cooperarea bilaterală în cazurile civile, familiale și penale, facilitarea călătoriilor fără viză pentru cetățenii bulgari și români în cele două țări vecine, deschiderea de noi puncte de control la frontieră la Vidin, Silistra, Ostrov și Kardam, delimitarea graniței terestre dintre Bulgaria și România și altele. 

În anii ’80 аi secolului trecut, întâlnirile formale dintre T. Jivkov și N. Ceaușescu au devenit tradiționale, cu rezultate, totuși, puțin vizibile spre deloc. Discutarea problemelor din trecut și a celor care au apărut pe parcursul dezvoltării relațiilor politice bilaterale bulgare-române a fost evitată, soluția lor fiind practic amânată, ceea ce indică lipsa de voință și acord între cele două țări vecine din Balcani pentru concesii și soluționări reciproc-avantajoase. 

Capitolul de concluzii (рр. 300–305) rezumă și generalizează analiza faptelor, evenimentelor și proceselor istorice care caracterizează dezvoltarea relațiilor politice bulgaro-române din perioada socialistă (1944–1989) prezentate în textul monografiei. Se subliniază că relațiile bilaterale dintre Bulgaria și România depind direct de partidele comuniste și de liderii lor și sunt determinate de apartenența celor două țări la Blocul Estic. Problemele și crizele care însoțesc dezvoltarea comunității socialiste au un impact semnificativ asupra dezvoltării contactelor politice între cele două țări. Desprinderea României de Uniunea Sovietică și ieșirea din cadrul Organizației Pactului de la Varșovia, manifestată, pe de o parte, prin aderarea României la aplicarea principiilor marxist-leniniste în construirea socialismului în țară și, pe de altă parte, în desfășurarea unei politici externe bazate pe naționalism, contrastează cu linia de strânsă cooperare, loialitate și apropiere de URSS urmată de partidul și conducerea statului bulgar. 

Această circumstanță permite Uniunii Sovietice să utilizeze contactele frecvente ale lui T. Jivkov cu N. Ceaușescu (în schimb, URSS-ul furnizând dividende economice pentru Republica Populară Bulgaria) pentru a obține informații despre deciziile și pozițiile conducerii statului și partidului român, despre ideile și acțiunile specifice ale lui Ceaușescu și menținerea României în Blocul Estic. La rândul său, conducerea politică a statului român demonstrează relații bune de vecinătate cu Bulgaria, încercând să indice că linia politică a României este acceptată de alte țări socialiste, doar URSS-ul arătând „neînțelegere“. Legăturile strânse dintre Bulgaria și Moscova rămân o oportunitate pentru România de a îmbunătăți relațiile cu Uniunea Sovietică. 

Faptele arată că diferențele dintre Bulgaria și România s-au reflectat și în pozițiile lor cu privire la relațiile dintre țările balcanice. Activitatea politicii balcanice a părții române este dată de dorința României de a folosi relațiile balcanice ca mijloc eficient de promovare a locului, rolului și prestigiului României în Europa și în lume. În cadrul discuțiilor despre Balcani, T. Jivkov și Bulgaria susțin o politică echilibrată care, pe de-o parte, aderă la poziția URSS, dar nu se angajează în cooperarea multilaterală, întrucât scopul URSS-ului, Iugoslaviei și Greciei era acela de reducere a influenței statelor membre asupra Оrganizației Pactului de la Varșovia și URSS în regiune. Pe de altă parte, pentru a nu izola Republica Populară Bulgaria de procesele aflate în derulare în regiune, scopul fiind acela de semnaliza că există probleme comune în care Bulgaria ar trebui implicată, fără a se crea o uniune regională. 

Schimbarea a apărut după 1985, când propunerile României de a transforma Balcanii într-o zonă fără substanțe chimice și nucleare sunt parte a intereselor și opiniilor României. Evoluția politicii balcanice a Bulgariei este destul de clară – dintr-o o soluționare în expectativă a disputelor bilaterale între diferitele țări balcanice spre a sprijini ideea României de organizare a unui summit al tuturor țărilor balcanice. Acest lucru este cel mai probabil consecința schimbărilor care apar în Blocul Estic și în lume, nemulțumirea față de situația socio-economică a țărilor Europei de Est, solicitându-se o regândire a interacțiunii politice și a cooperării economice în Blocul Estic. 

În a doua jumătate a anilor ’80 аi secolului XX, în condițiile impunerii „glasnostului“ și „perestroikăi“ de către M. S. Gorbaciov, s-a produs o schimbare a relațiilor dintre Bulgaria și România. Întâlnirile intense s-au concentrat pe problemele acumulate, în special în domeniul economiei, conservarea monumentelor culturale și istorice pe teritoriul României și soluționarea problemelor legate de deteriorarea situației ecologice de la Ruse. Cu toate acestea, relațiile speciale stabilite între T. Jivkov și N. Ceaușescu s-au dovedit a fi insuficiente pentru rezolvarea acestora. Încercările repetate ale statului bulgar de a provoca acțiuni eficiente din partea României pentru conservarea monumentelor istorice bulgare rămân nereușite, iar în 1988 clădirea școlii bulgare „Hristo Botev“ din București a fost demolată. După zece ani de susținere a proiectului pentru complexul hidrotehnic „Nikopol – Turnu Măgurele“ (intervalul 1978–1989), liderii de partid și de stat din Bulgaria și România decid suspendarea sa temporară (ceea ce s-a dovedit a fi o decizie definitivă). Problema gravă a poluării mediului de la Ruse de către uzina chimică „Verahim“ din Giurgiu, problemă redusă la tăcere timp de 10 ani (1981–1991), rămâne încă una deosebit de dificilă și de nerezolvat. 

Faptele prezentate oferă motive pentru a concluziona că în a doua jumătate a secolului XX, problemele dificile și conflictuale din cadrul relațiilor bulgaro-române au fost rezolvate la nivel politic. Natura regimurilor politice din cele două țări balcanice vecine scoate în evidență rolul cheie al partidelor comuniste și al liderilor lor în soluționarea problemelor apărute între ele. Încercările de soluționare a disputelor existente se referă nu numai la discutarea acestora între liderii de partid, ci și la inițierea contactelor la diferite niveluri între organele de partid și de stat și înființarea unor comisii în căutarea unui rezultat acceptabil în situații de opoziție dintre Bulgaria și România. În cazurile în care mecanismele și argumentele economice și juridice sunt lipsite de putere, deciziile politice sunt ultima soluție. Cu toate acestea, nu se dovedesc întotdeauna eficiente, așa cum se întâmplă în încercarea de a rezolva problema importantă din punct de vedere politic pentru Bulgaria data de conservarea monumentelor sale istorice din România, precum și problema ambasadei – finalizată cu succes în situația României la Sofia, problemă rămasă nesoluționată în cazul ambasadei Bulgariei de la București. 

Per ansamblu, revizuirea istorică a relațiilor politice dintre Bulgaria și România în perioada 1944–1989 dovedește că acestea sunt determinate de următoarele obiective politice specifice fiecăreia dintre cele două țări și sunt realizate în condițiile unei puternice influențe a diferiților factorii externi, unii cu impact asupra cursului dezvoltării acestor relații. 

* * * 

Datele marilor evenimente din istoria relațiilor politice și diplomatice bilaterale dintre Bulgaria și România din perioada 1944–1989 sunt rezumate în Cronologie (рр. 306–317). 

Anexele textului (рр. 318–343) includ documente necunoscute de arhivă (nr. 1–2), foi de calcul (nr. 3–7) și fotografii (nr. 8–17), care completează și ilustrează aspectele particulare ale relațiilor bulgaro-române din intervalul amintit. 

În text și în referințe, numele țărilor, partidelor politice, organizațiilor publice etc. sunt indicate prin abrevierile lor unanim acceptate – explicate în Lista abrevierilor (рр. 367–370). Aceasta include, de asemenea, prescurtările bibliografice utilizate în sursele folosite și literatură (рр. 344–366) și în notele de subsol ale titlurilor bibliografice ale periodicelor din Bulgaria și din România. Complementar, pentru o orientare mai rapidă și mai ușoară în cuprinsul textului, am atașat la final un Index (рр. 371–378). 

Citeşte în limba bulgară!

About Author