O privire asupra sentimentelor celor două națiuni sud-europene una față de cealaltă și asupra diverselor idei de generare a unei dinamici în conexiunile lor
Vladimir Mitev
Cea de-a doua parte a interviului cu profesorul de studii europene de la Universitatea din Cluj-Napoca se referă la motivele lipsei de dinamică și de încredere în relațiile bulgaro-române și la modalitățile de depășire a obstacolelor. Comerțul bilateral dintre cele două țări este destul de bun, dar este generat mai ales de corporațiile multinaționale care fac comerț între ele sau cu partenerii lor locali. Cele două țări sunt împiedicate de faptul că se află în afara spațiului Schengen. Un mini-Schengen pentru ele este o soluție, la care Mișcoiu ține foarte mult, dar nu este momentul pentru aceasta, deoarece cele două țări nu au încrederea necesară între instituțiile lor. Centre culturale între ele și multe proiecte culturale la scară mică ar putea crea dinamică și cunoaștere reciprocă între popoarele lor. Poate că tocmai oamenii sunt cei care ar putea acționa ca o punte de prietenie în relațiile bilaterale.
Una dintre regiunile sărace ale României este partea sa sudică, care se învecinează cu Bulgaria. Și aș dori să pun câteva întrebări despre relațiile cu bulgarii, pentru că este puțin contraintuitiv sau surprinzător ceea ce există acum. Sunt două țări în NATO, în UE, și există o serie de legături istorice între ele. Dar, în același timp, locuitorii lor sunt distanți, inconștienți, nu ştiu unul de celălalt, nu se asociază foarte mult. Și poate că și la nivel de state există o anumită competiție. Și în măsura în care fac ceva împreună, par, de asemenea, să se poziționeze, în general, diferit pe diverse probleme importante de politică externă. Așadar, în ce măsură relația cu bulgarii poate ajuta România să-și dezvolte regiunile sărace din sud? În ce măsură există, în opinia dumneavoastră, un potențial pentru ceva în relațiile româno-bulgare?
Este o întrebare foarte interesantă. Și aveți dreptate, este foarte derutant pentru o mulțime de observatori când văd nivelul destul de scăzut al relațiilor dintre România și Bulgaria. Cred că trebuie să raționăm în termeni de argumente istorice și culturale. Iar dacă luăm partea românească a relațiilor și modul în care România percepe acești vecini diferiți, este foarte interesant. Deci, relația cu Imperiul Țarist și apoi cu Ucraina, a fost mai mult sau mai puțin considerată din punct de vedere istoric ca fiind îndepărtată în zona rămășițelor Imperiului de Est și a URSS. România a avut relații destul de distante cu ei. De asemenea, în ceea ce privește Moldova a existat o frățietate. O relație de tip Big Brother a fost concepută de România după anii ’90. În relația cu Ungaria a existat o competiție continuă și uneori aceasta a dus chiar la dispute, bineînțeles, pe tema Transilvaniei și a problemelor minorităților. Iar singurul vecin mai prietenos până la războaiele din fosta Iugoslavie a fost Iugoslavia și, bineînțeles, Serbia din Iugoslavia. Acest lucru a lăsat un loc foarte marginal pentru relațiile cu Bulgaria.
Din punct de vedere istoric, cred că a existat o cultură a, nu aș spune disprețului, poate că este un cuvânt prea puternic, ci mai degrabă a privi de sus Bulgaria. În general, România a avut vecini mai puternici, state naționale puternice, și mai ales foste mari regate și imperii. Și bineînțeles că exista un complex de inferioritate în raport cu ei. În ceea ce privește Bulgaria, România a dezvoltat în mod ciudat un fel de complex de superioritate și asta impregnează și competiția în cadrul UE între România și Bulgaria, competiţie prin care România nu poate evita, din păcate, ultimul loc în UE în ceea ce privește indicatorii macroeconomici, în ceea ce privește nivelul de trai, de salarii și standarde și așa mai departe. Așa că aș spune mai degrabă că, din păcate, această moștenire culturală ciudată nu este interesantă. Dar știind că acești vecini din sud nu sunt chiar ca noi, poate la un nivel inferior de dezvoltare, nu a ajutat deloc la dezvoltarea relațiilor și la crearea unui destin comun. Și acest lucru este, desigur, nu numai păcat, ci și bizar, pentru că România și Bulgaria sunt națiuni care au avut un trecut comun. Dacă ne gândim din punct de vedere istoric la îndelungata coexistență româno-bulgară într-un stat medieval și, mai mult decât atât, la faptul că amândouă sunt acum parteneri în Uniunea Europeană şi parteneri în NATO. Prin urmare, relațiile lor ar putea și ar trebui să fie mult mai intense. Și este păcat, pentru că și cooperarea de frontieră, cooperarea regională și la nivel de frontieră între cele două țări este destul de redusă, în timp ce Uniunea Europeană însăși oferă acum numeroase posibilități de finanțare a unor proiecte importante pentru construcția de euroregiuni, pentru construcția de cooperare transfrontalieră. Acesta este un aspect pe care cele două guverne ar trebui să îl ia în considerare în viitor, mai ales în zilele noastre, având în vedere noile amenințări geopolitice care ne amenință.
Bine. Ați menționat că UE oferă oportunități pentru dezvoltarea relațiilor transfrontaliere. În această privință, care ar putea fi rolul strategiei Dunării sau care ar putea fi potențialul de dezvoltare a unei infrastructuri comune în ceea ce privește podurile și alte conexiuni, cum ar fi conexiunile energetice etc., între cele două țări?
Cred că atât strategia Dunării, cât și alte proiecte majore sunt încă la nivel declarativ politic și nu sunt suficient de substanțiale. În prezent, există o oportunitate importantă de a reuni resurse umane pentru a stabili mini-strategiile realiste de dezvoltare a diferitelor infrastructuri de-a lungul Dunării și, de asemenea, de a crea împreună centre de dezvoltare. Și dacă luăm în considerare zona Giurgiu-Ruse, există un potențial uriaș și pentru transportul pe Dunăre, dar și pentru o mulțime de investiții în crearea unui centru pentru Balcanii de Nord, în scopul de a crea diferite întreprinderi mici și mijlocii în domenii cum ar fi agricultura, noile tehnologii și așa mai departe. Așadar, cred că, din păcate, chiar și în aceste domenii în care UE lasă o anumită marjă de manevră statelor, mai ales dacă acestea cooperează între ele în cadrul Uniunii Europene, cele două țări ale noastre nu au fost capabile să producă rezultate semnificative.
S-a dat de multe ori ca exemplu faptul că cifra de afaceri bulgaro-română în comerț este foarte mare, undeva la 6,5-7 miliarde de euro pe an. Și aici există o capcană că ea este generată în mare parte de companii străine, de corporații care fac comerț între ele în cele două țări. Deci există o problemă aparent legată de dinamica autohtonă sau proprie în relațiile bulgaro-române. Aparent, partenerii celor două țări sunt poate mai interesați de dezvoltarea relațiilor din motive strategice sau din motive economice. Dar cum ar putea crește dinamica proprie a bulgarilor și românilor în aceste relații? Dacă există o problemă legată de încredere sau atitudine sau indiferență sau atitudine de dispreț între ei credeți că sunt din nou oamenii care ar putea fi un fel de punte de prietenie sau un fel de aplicatori, dezvoltatori, motoare ale acestor relații? Și ce condiții sau ce proiect sau inițiative ar trebui create, dacă este posibil, pentru ca oamenii să poată dezvolta aceste legături în condițiile în care elitele statului vor continua să aibă opinii diferite în multe domenii?
Cred că granița de pe Dunăre este încă văzută mult mai mult decât este necesar ca fiind o graniță groasă. Și, bineînțeles, dacă atât România, cât și Bulgaria ar fi în Schengen, atunci frontiera ar dispărea sau cvasi-dispărea în mod natural. Și, desigur, după cum știm din experiența multor alte țări, să luăm frontiera austro-ungară sau frontiera austro-ungaro-croată și așa mai departe. Acesta este un factor determinant foarte important, care împinge la mai multă cooperare. Bineînțeles, aveți mare dreptate că nu există cu adevărat capitale autohtone în cele două țări. Dacă luăm un sector uriaș, cum ar fi industria petrolieră, sistemele bancare sau serviciile de retail, cred că atât în România, cât și în Bulgaria, aproape că nu există capital autohton și toate companiile sunt deținute de companii mamă germane, franceze, austriece și altele asemenea. Acest lucru, desigur, limitează marja de manevră a statului pentru a canaliza aceste forme de cooperare și pentru a impulsiona o mai mare cooperare între România și Bulgaria. Dar, așa cum ați spus, de asemenea, pe bună dreptate, există un nivel ridicat de comerț intra-companie între cele două țări, ceea ce arată că, totuși, cooperarea este reală într-o anumită măsură. Așadar, în ansamblu, cred că transformarea acestei frontiere groase într-una mai subțire, care ar putea fi, desigur, realizată în cadrul Schengen, dar statele ar putea să se pregătească și să insiste mult mai mult în acest sens în viitor. Adică, statul român și cel bulgar reprezintă condiția de posibilitate de a avea o percepție diferită unul față de celălalt și de a se vedea unul pe celălalt ca potențiali parteneri de dezvoltare.
În cazul în care aceste țări nu vor fi admise din nou în Schengen în toamnă, în ce măsură ar putea fi viabilă ideea unui mini-spațiu Schengen propriu? Adică, Bulgaria și România să elimine controlul la graniță și cumva prin această eliminare să dovedească faptul că își pot gestiona propria graniță, granița Schengen și, de asemenea, să genereze mai multă dinamică economică între ele?
Da, sunt foarte favorabil acestei inițiative. Am vorbit și cu alte ocazii despre acest lucru. Cred că aceste inițiative la nivel local sunt încurajate chiar de UE. Astfel, puteți obține chiar și unele finanțări importante din partea UE pentru a vă șterge frontierele, ca să spunem așa. Dar, pentru moment, cred că nivelul de încredere comună a celor două guverne unul în celălalt nu este foarte ridicat. Dacă luăm în considerare percepția pe care cele două țări o au una față de cealaltă, modul în care politicienii din cele două state îi privesc sau, respectiv, îi desconsideră pe factorii de decizie din celălalt stat, cred că pentru moment condițiile nu sunt cu adevărat pregătite. Dar, desigur, există o nevoie puternică de a promova astfel de inițiative. Și mai cred că, dacă spațiul mini-Schengen dintre România și Bulgaria va deveni până la un punct o realitate, lucrurile nu se vor opri aici. Deci efectul va fi mult mai important, în ceea ce privește inițiativele de dezvoltare, și va fi un fel de model și pentru celelalte state.
În ce măsură unele inițiative culturale între cele două țări ar putea fi utile în construirea încrederii, cum ar fi, de exemplu, deschiderea unor centre culturale în cele două capitale? Sau poate unele proiecte media sau ale unor ONG-uri care să promoveze cunoașterea reciprocă, înțelegerea?
Astfel de proiecte sunt foarte importante. Desigur, ele pregătesc terenul pentru mai multă cooperare, dar nu vor fi suficiente. Cred că, chiar și la acest nivel, există destul de puține inițiative, dar nu prea multe care să reunească activiștii ONG-urilor din cele două țări, de exemplu. Sau nu am asistat la nicio febră de a crea centre culturale în limba română, în Bulgaria și invers. Și, deocamdată, cred că ambele țări și poate chiar într-o oarecare măsură este mai mult vina României decât a Bulgariei, sunt orientate spre Occident și nu spre țara parteneră din regiune. Iar acest lucru, bineînțeles, împiedică cooperarea și o lasă la nivelul unor evenimente ceremoniale, a unor inițiative comune rare, poate vizibile, dar încă foarte rare, pe terenul societății civile sau al culturii.
Foto: (sursă: Wikipedia Commons)
Citește în limba engleză!
Citește în limba bulgară!
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
