”Arta este o rană transformată în lumină…”
Georges Braque
Krum Gherghițov
Aș spune că traducătorul Ognean Stamboliev manifestă o înclinație deosebită către autorii români, pe care îi apreciază și îi place profund. Și se străduiește întotdeauna să ne prezinte cât mai multe dintre operele lor și să ne familiarizeze cu ele într-un mod cuprinzător. Și sunt, fără îndoială, opere valoroase, semnificative, ale unor autori precum Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Emil Cioran, Matei Vișniec, Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Marin Sorescu și o serie de alții.
De ceva vreme, Stamboliev s-a îndreptat și către opera remarcabilă a scriitorului de ficțiune și filosofului-disident Octavian Paler (1926-2007). Acum câțiva ani a tradus romanul său existențial Viața într-o Gară, apoi reflecțiile sale filosofice din Apărarea lui Galileo, iar acum ne oferă un volum de aproape 400 de pagini, cu eseurile lui Paler, sub titlul 21 de scrisori imaginare către 21 de oameni mari, care, fără îndoială, îmbogățesc portretul acestui autor. Astfel, aș spune eu, se conturează în fața cititorului figura unui filosof și eseist interesant, capabil să reflecteze radical și surprinzător asupra problemelor clasice ale artistului și ale existenței sale sociale, morale, estetice și culturale.
Octavian Paler demolează postulatele asupra acestor probleme, încremenite în timp, luminându-le într-un mod original, provocator. Expunerea amestecă analiza filosofică cu discursul agitat al eseistului. Și aici el ne oferă ceva interesant – fiecare scrisoare se încheie și cu o poezie compusă de el. Scrisorile sună astfel cu un magnetism special și rețin interesul cititorului, iar întreaga expunere este plină de maxime filosofice, de deducții filosofice care aruncă literalmente în aer judecățile noastre hristologice despre acești autori clasici.
În cartea sa Octavian Paler trimite scrisorile sale marilor filosofi și scriitori care l-au mișcat profund cu judecățile lor despre artă și viață. Prin urmare, temele principale de aici sunt despre frumusețea în artă, despre libertate, despre armonia sau dizarmonia în artist sau filosof, între ceea ce se spune în operele sale și viața sa personală, tema principiului stoic în conduita noastră de viață în situații fatidice. O temă importantă este cea a singurătății omului în societatea modernă. Interesante sunt reflecțiile sale cu privire la eternul spirit indisciplinat
lui Don Juan, tragismul lui Sisif în existența sa – eterna ascensiune spre vârf, nemurirea operelor de artă și arhitectură din Grecia antică etc. Altfel spus, în toate „provocările” sale la adresa personalităților analizate și a filosofiei lor, se impune ideea armoniei dintre existența morală propovăduită de un autor în operele sale și stoicismul și portretul moral al vieții sale în realitate. De foarte multe ori ele sunt în opoziție diametrală.
Teza că artistul se construiește pe sine ca artă cu viața sa persistă în toate portretele. Iar această teză le face dinamice, interesante, cu perspective neașteptate. Astfel, un fir major în toate scrisorile lui Paler este relația care scoate la iveală intuiții în conflictul artist-moralitate-frumusețe-adevăr. În spirit, dialogurile sale filosofice au influențe din filosofia morală a moraliștilor francezi La Rochefoucauld și Montaigne. Modul de a scrie al autorului este hotărât aforistic, „debordând” de concluzii și intuiții filosofico-morale.
”Scopul filosofiei nu este să ne spună ”speranța într-o altă” lume”, ci să ne deschidă ochii asupra a ceea ce a fost la îndemână și nu s-a văzut. Căci lumea nu are nevoie de sfințenie, ci de frumusețe. Dacă nu ne putem salva decât renunțând să mai căutăm raiul aici, pe pământ, eu cel puțin prefer să mor vinovat”.
Acesta este un fragment din scrisoarea sa către filosoful Blaise Pascal. Reflecțiile lui Paler asupra unor persoane, figuri majore, fundamentale ale filosofiei și literaturii, sunt ajutate de cunoștințele sale profunde despre filosofia antică și istoria ideilor. Acestora le dedică cel de-al doilea capitol al cărții, ”Mitologii subiective”.
Această vechime apare pentru Paller ca un corectiv în reflecțiile noastre asupra istoriei gândirii și esteticii în diferite timpuri, și mai ales astăzi. Octavian Paler este provocator, chiar enigmatic pe alocuri, aș spune eu, în expunerea sa. Gândirea sa zburdă frenetic, luând turnuri neașteptate. Îl ține pe cititor în suspans permanent și se străduiește să o „aranjeze” într-o anumită succesiune logică.
Iată încă un mic exemplu din narațiunea sa:
”…Parthenonul nu este doar un templu, ci mai ales un punct de vedere asupra lumii. Printre coloanele sale vom redescoperi toate argumentele care fac balanța să încline în favoarea soarelui, a iubirii și a vieții”.
Sau acest fragment:
”… M-am gândit uneori că amintirile noastre sunt cele care ne urmăresc și vor să ne destrame. Și poate că fiecare are lupul său.”
Astfel, scrisorile sale sunt un fel de joc cu filosofia și viața artiștilor, în care jocul schimbă totul, dinamizează. Nu degeaba filosoful său preferat este Socrate, care se îndoia mereu și pentru care nu exista un adevăr absolut.
Dar cine sunt aceste personalități cărora Paler le scrie scrisorile sale imaginare? Acestea sunt figuri impunătoare ale filosofiei și literaturii – ale căror opere au modelat modelul filosofic și moral al omului în timp. Scriitori și filosofi care l-au lăudat, au suferit, s-au resemnat, au plâns sau au râs de acest Om. Acești mari oameni sunt Miguel de Unamuno, Albert Camus, Stefan Zweig, Marcel Proust, Rainer Maria Rilke, Oscar Wilde, André Gide, René Descartes, Franz Kafka, Gustave Flaubert, Lucius Annaeus Seneca, Cesare Pavese, Friedrich Hölderlin, Pierre Lotti, Jacob Burckhardt, Nicolas Chamfort, Jean-Jacques Rousseau, Herbert Wells, Erasmus din Rotterdam, Blaise Pascal. Am citat în mod deliberat toți autorii, deoarece este imposibil să adaug acești autori în coloana „și alții”. Fiecare scrisoare se încheie cu o poezie scrisă chiar de Octavian Paler.
Dar acesta nu este un final extravagant al meditațiilor filosofice. Este concluzia în termeni poetici a unei meditații moderne, profunde din punct de vedere analitic, a unui filosof care conversează cu Eternitatea, a unui filosof care aduce cu anxietate în timpul nostru judecățile unor autori celebri și le conferă o nouă anxietate, semnificație și o acută reflexivitate contemporană. Mitologia și timpul modern sunt amestecate într-o nouă spațialitate care face ca timpul nostru să fie înțeles mai profund, mai tragic-elevat sau mai poetic sublim. Așa că voi încheia acest text cu unul dintre poemele sale finale:
Către domnul Oscar Wilde
MOARTEA LUI SOCRATES
Am rămas singur.
De ce tremurați?
Verdictul
a fost deja pronunțat.
De ce tremuri, pentru numele lui Dumnezeu.
Din cuvintele,
pe care n-am reușit să le spun,
am văzut că tăcerea
a fost spulberată.
Am îmbătrânit de mult.
Nu mai vreau să vorbesc,
nici despre viață,
nici despre moarte.
Și nu înțeleg
de ce tremurați acum?
Otrava e puternică și pregătită.
Și voi sunteți atât de palizi!
Oare nu sunteți voi,
ucigașilor, vrednici…
Octavian Paler. „21 de scrisori imaginare către 21 de oameni mari”,
Traducere de Ognean Stamboliev, Editura Gea Libris, Sofia
Foto: Coperta ediției bulgare a cărții lui Octavian Paler (sursă: Ognean Stamboliev)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
