Sergiu Celac: Sfârșitul iluziilor că războiul în Europa este imposibil

Sergiu Celac e diplomat român, vicepreședinte Asociației române al Clubului de la Roma, fost ambasador în Marea Britania și expert de politica externă în vecina de nord. S-a născut la 26 mai 1939 în București. A fost traducător de la limba engleză și limba rusă tusdoi lideri comuniste din Romania – Gheorge  Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. În perioadă decembrie 1989 – iunie 1990 a fost primul ministru al afacerilor externe român după caderea comunismului în guvernul lui Petre Român. A participat în mulți conferințe ca ambasador și expert de relațiile internaționale.

Interviul a fost publicat in mai 2015 pe saitul revistei ”Tema”, care în acest moment nu mai exista, și pe saitul Fundației Universitare a Marei Neagră.

Interviu realizat de Vladimir Mitev

8 mai 2015

Stimate domnule Celac, in aprilie, la Craiova, prim-miniștrii României, Serbiei și Bulgariei s-au întâlnit și au anunțat crearea Grupului de la Craiova. De ce aceasta formațiune capătă contur abia acum iar nu, de exemplu, în urmă cu opt ani, când România și Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană? Care este motivul pentru o colaborare mai adâncă între cele trei țări?

Cred ca nu este nimic misterios în alegerea momentului pentru aceasta întâlnire. Pur și simplu, cei trei premieri au căzut de acord că tema pusă în discuție (o mai strânsă colaborare în domeniile vitale ale infrastructurii și energiei) corespunde intereselor naționale ale fiecăreia dintre țări și se încadrează în tendințele majore ale evoluțiilor europene. Între timp, țările nostre au făcut progrese importante și sunt capabile să se angajeze în proiecte mai ambițioase care, probabil, nu ar fi fost posibile cu opt ani în urmă.

Inițiativa pentru crearea Grupului de la Craiova a aparținut prim-ministrului roman Victor Ponta. Ce dimensiuni concrete poate să capete colaborarea dintre cele trei țări în acest format? În ce măsură această inițiativă înseamnă că România vrea să joace un rol mai important în Balcani? Este această inițiativă un semn că România iese din obișnuita percepție de sine ca o insula într-o mare de slavi?

Dimensiunile concrete ale colaborării viitoare vor căpăta substanță pe măsură ce realizăm proiectele comune pe care ni le-am propus și încep să devină vizibile avantajele economice pe care le obținem cu toții. Pe un plan mai larg, țările din întreaga zona a sud-estului european au perspectiva clară de integrare în Uniunea Europeană. Este firesc pentru state ca Bulgaria și România, care au trecut prin procesul dificil de pre-aderare și apoi de acomodare cu regulile și modalitățile de lucru ale UE, să împărtășească propria experiență țărilor vecine și prietene din regiune. Dar ambițiile de lider regional nu fac parte din arsenalul politicii externe și diplomației românești. Diferențele lingvistice și, într-o oarecare măsură, culturale nu sunt percepute în România ca un factor de dezbinare ci, dimpotrivă, ca un stimulent al regionalismului constructiv în contextual mai larg al civilizației europene.

România și Bulgaria sunt considerate la Bruxelles ca un grup distinct care are aceleași priorități în cadrul UE, de pildă, admiterea în spațiul Schengen, mecanismul de cooperare și verificare, problemele imigranților români și bulgari în Regatul Unit sau imigranții romi în Europa de Vest. După părerea dumneavoastră, în ce sfere pot cele două țări să colaboreze mai mult? În ce măsură vedeți o schimbare în gândirea din cele două țări de la concurență la acțiuni commune și sprijin recipăroc?

Toate temele pe care le-ați amintit sunt importante pentru ambele țări în relațiile cu instituțiile UE și guvernele celorlalte state membre. În această privință există contacte, consultări și abordări commune ale guvernelor bulgar și român. Nu văd aici niciun motiv de concurență de vreme ce este în interesul național atât al României cât și al Bulgariei ca aceste probleme să-și găsească rezolvarea cât mai curând, fără niciun fel de discriminare sau standarde duble, în deplină conformitate cu litera și spiritual tratatelor, practicilor și procedurilor Uniunii Europene.

În noiembrie 2014 România a ales drept președinte un etnic german. Ce schimbări a adus Klaus Iohannis în politica externă a României?

Cred că veți fi de acord cu mine că, doar după câteva luni de la intrarea în funcție, este prematur să se facă un bilanț al performanței instituției prezidențiale. Acest adevăr este cu atât mai valabil în domeniul politicii externe, unde orice schimbare bruscă, chiar la nivelul nuanțelor, poate semăna confuzii și ridica semne de întrebare din partea aliaților și, deopotrivă, din partea altor parteneri internaționali. Aș spune – în calitate de expert și fost diplomat – că semnalele transmise în această perioadă de România în domeniul politicii externe se caracterizează prin seriozitate, predictibilitate și consecvență, fără surprize sau inovații riscante. Stau mărturie agenda de vizite și contacte la nivel înalt ale președintelui Iohannis, declarațiile oficiale, măsurile concrete întreprinse alături de aliații și partenerii strategici ai României într-un context geopolitic regional și international complicat.

Care este atitudinea dumneavoastră față de militarizarea avansată a Europei de Est? Sunteți îngrijorat că România devine un stat de primă linie în confruntarea dintre Vest și Rusia? Care sunt cauzele ce explică faptul ca România consideră adesea Rusia ca un adversar?

Timp de decenii, mai ales după încheierea formală a razboiului rece, am crezut cu toții că folosirea forței militare pentru atingerea unor scopuri politice sau achiziții teritoriale nu mai este de conceput în Europa. Evenimentele ultimului an au marcat sfârșitul iluziilor. După razboiul împotriva Georgiei din 2008, soldat cu obținerea controlului militar asupra unor teritorii georgiene, anexarea ilegală a Crimeei și implicarea Federației Ruse în acțiunile separatiste din sud-estul Ucrainei constituie, după părerea noastră, violări flagrante ale dreptului internațional și ale practicilor politice statornicite în cadrul sistemului de securitate convenit pe continentul european. În plus, situația strategico-militară în bazinul Mării Negre se schimbă în mod substanțial, punând sub semnul întrebării aranjamentele politice și perspectivele colaborării pe plan regional. Toate acestea se petrec în imediata vecinătate a granițelor României și sunt privite, pe bună dreptate, ca amenințări potențiale la adresa securității sale naționale.

Ați spus că România nu poate avea, în același timp, mai multe politici diferite față de Republica Moldova. Care ar putea fi conturul unei politici românești unitare în raport cu Chișinăul?

Am pornit de la ideea că, în 1995, toate partidele și forțele politice din România au reușit să se pună de acord că obiectivul național este acela de a adera la Uniunea Europeană și NATO. Acest consens național a funcționat în toată perioada care a urmat. Într-adevăr, am susținut încă din anul 2012 necesitatea unei politici unitare și limpezi, în deplină transparență, în relațiile cu Republica Moldova pentru a evita impresia eronată că România ar avea gânduri sau planuri ascunse în această privință. Între timp, lucrurile au evoluat. România sprijină ferm independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul granițelor sale internațional recunoscute precum și aspirațiile sale de integrare europeană. În 2014 România a fost prima țară membră a UE care a ratificat Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Această expresie de solidaritate este firească, ținând seama de identitatea lingvistică, etnică și culturală comună, care a rămas intactă în ciuda vicisitudinilor istoriei.

Ce vrea, de fapt, Republica Moldova? Uniunea cu România, integrarea în UE, intrarea în Uniunea Euroasiatică, sau să rămână țara nimănui?

Nu îmi pot permite să mă pronunț, deși – cu titlu personal – pot avea anumite preferințe. Orice decizie privind opțiunile de viitor aparține factorilor constituționali din Republica Moldova, cu sprijinul democratic formulat al populației sale. O condiție necesară în acest sens este retragerea trupelor străine de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova conform dispozițiilor sale constituționale și angajamentelor exprese ale Federației Ruse asumate încă din 1999.

Ce influență are conflictul din Ucraina asupra României? Care sunt interesele Bucureștiului în relațiile cu marele vecin din nord-est și cum le protejează? Ce face România în legătură cu mobilizarea cetățenilor ucrainieni aparținând minorității românești pentru frontul din Ucraina de est?

După cum am arătat, existența unui conflict militar deschis, care a produs deja mii de victime și grave perturbări economice și sociale în imediata apropiere a frontierelor României este un motiv de preocupare serioasă, inclusiv din perspectiva intereselor de securitate națională. Reprezentanții români, atât pe linie guvernamentală cât și din partea societății civile, sunt angajați activ în dezbaterile care au loc cu partenerii europeni și atlantici pentru a găsi raspunsurile potrivite în această situație periculoasă și a preveni o nouă escaladare a ostilităților. Ca stat vecin, România este interesată în menținerea unei Ucraine puternice, unite și prospere, în împlinirea vocației sale democratice europene. În ceea ce privește recrutarea etnicilor români în forțele armate ale Ucrainei, consider că efectuarea serviciului militar este o obligație a oricărui cetățean în conformitate cu legislația națională, cu condiția ca aceasta sa se efectueze pe baze egale și nediscriminatorii.

România are și un alt vecin important – Ungaria. Unii experți de politică externă din România susțin că în ultimii ani Ungaria se poziționează ca un pod între Vest și Rusia. În schimb, România se postează mai categoric în spațiul euro-atlantic. Cum se explică această diferență strategică între politica externă a României și Ungariei? Există un potențial pentru dezghețarea relațiilor dintre cele două țări?

Orientarea strategică de politică externă ține de deciziile suverane ale fiecărui stat în conformitate cu procedurile constituționale stabilite, cu modul de înțelegere a proprului interes național și uneori cu anumite afinități de ordin ideologic sau considerente pur pragmatice, așa că mă abțin să comentez motivația opțiunilor altui stat. Nu trebuie uitat însă că atât România cât și Ungaria sunt membre cu drepturi depline ale NATO și UE și participă direct la elaborarea pozițiilor politice ale acestor organisme, dar au și anumite obligații ce derivă din calitatea de membru, în special în sfera valorilor pe care și le-au însușit și s-au angajat să le respecte. Nu se pune problema unui dezgheț în relațiile bilaterale, care evoluează pozitiv și se încadrează de mai mulți ani pe o traiectorie constructivă ascendentă, după cum s-a constatat și cu ocazia recentei vizite la Budapesta a ministrului de externe al României.

Ațifost traducătorul lui Nicolae Ceaușescu. Cum explicați faptul că politica externă a României socialiste a fost mai independentă decât cea a altor țări din blocul răsăritean iar Bucureștiul a întreținut relații bune cu SUA, Israel și China, de exemplu.

Am fost traducător de engleză și rusă încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar aceasta nu m-a împiedicat să am o carieră diplomatică oarecum normală. Pe tema politicii de independență a României în cadrul blocului comunist s-a scris mult, iar elucidarea subiectului reclamă cel puțin spațiul unei teze de doctorat. Aș preciza doar că momentul crucial, care a făcut posibile dezvoltările ulterioare, a fost obținerea retragerii trupelor sovietice din România încă din 1958.

Sunteți vicepreședinte al Asociației Române pentru Clubul de la Roma, o oranizație internațională de experți care a avertizat încă în anii 1960-70 că omenirea trebuie să investească în dezvoltarea durabilă și în protecția ecologică. Ce părere aveți despre direcția în care se mișcă lumea? Merge oare în direcția mai multor conflicte și distrugeri, spre autodistrugere și contaminarea mediului?

Am fost editor și coautor al Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României la orizontul 2013-2020-2030, aprobata de guvern în 2008. Acum aproape trei ani Clubul de la Roma a celebrat la București a 40-a aniversare a raportului sau istoric Limitele creșterii (Limits to Growth). Timp de peste patru decenii oamenii de știință au atras atenția asupra discrepanței crescânde dintre stocul limitat de resurse al planetei și modelul de dezvoltare bazat pe un consum iresponsabil și nesustenabil. Cred că, între timp, a apărut un început de conștientizare la nivel politic asupra pericolelor sistemice care ne pândesc și se întreprind deja unele masuri practice, mai ales sub egida Organizației Națiunilor Unite. Iar soluții viabile la scară globală nu pot fi convenite și implementate decât prin colaborare rațională și nu prin confruntare și conflict.

Ați fost și sunteți în conducerea unor fundații și think-tank-uri românești preocupate de politica externă și relațiile internaționale. Care sunt primele lecții pe care le învață diplomații români pentru a promova interesele țării?

Și aceasta întrebare mă pune în încurcătură pentru că cere un raspuns mai lung și complex. Cu riscul de a simplifica excesiv lucrurile, aș spune că elementele centrale ale pregătirii pentru diplomație sunt cultivarea curiozității intelectuale paralel cu însușirea rigorilor disciplinei profesionale. Diplomatul este acea persoană ciudată care trebuie să înțeleagă bine mecanismele politicii deoarece operează în acest cadru, dar în același timp refuza să râvnească puterea care emană din sfera politicului. Aceasta este deosebirea fundamentală între un diplomat și un politician.

Familia dumneavoastră e din Basarabia, de pe la Bolgrad, regiune cu o populație mare de bulgari. Aveți contacte sau prieteni și în Bulgaria? Cum ați putea descrie etapa actuală a relațiilor dintre români și bulgari?

Îmi amintesc de povestirile bunicii mele, soție de preot ortodox, despre vecinii și prietenii, unii dintre ei bulgari, pe care i-a avut în zona Bugeacului, care pe atunci făcea parte din România. Ne-a învățat și pe noi, copiii, un cântec patriotic bulgăresc pe care îl fredona adesea cu plăcere: Shumi, Maritza okraveena / Plache vdovitsa luto ranena… Arta culinară din regiune era destul de sofisticată și cosmopolită, cu elemnte din multe tradiții: română, grecească, poloneză, ucrainiană, bulgară, rusă, evreiască… Cand dorea să ne rasfețe, bunica ne pregătea jirimovciki, specialitate bulgărească – un fel de chifle mici unse cu usturoi. În timpul misiunii mele la Londra am fost bun prieten cu ambasadorul bulgar Ivan Stancioff, care și-a prezentat scrisorile de acreditare la regina Angliei îmbrăcat în uniforma de ceremonie a tatălui său, care fusese și el șef de legație la Londra. Întrețin și acum relații colegiale apropiate cu mai mulți politologi de vază din Bulgaria.

Sursă: Fundația Universitară a Marei Neagră

Citește și în limba bulgară!

About Author