Ambasador Valentin Radomirski
Valentin Radomirski a fost ambasadorul Bulgariei in România de la 2009 până la 2012. În 1974 a absolvit Comerț internațional și relații economice la Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova. A lucrat în ambasadele Bulgariei din Londra, Moscova și Chișinău. De la 2005 până la 2009 a fost consilier pentru politica externă și securitate națională în cabinetul premierului Serghei Stanișev.
Acest text e transcriere discursului Radomirschi la masa rotundă ”Marea Neagră – perete de securitate sau ușa pentru politică”, organizată de la Institutul pentru economică și relații internaționale și de la fundația ”Friedrich Ebert” din Sofia la 12 aprilie 2016.
La 9 ianuarie 1853 – cinci luni înainte de începutului Razboiul Crimeii prințesa mare Elena Pavlovna dă cină corpusului diplomatic în Peterburg. Încă în începutul convorbirii cu ambasadorul englez George Hamilton Seymour imperatorul Nicolai I înceapă să vorbească despre tema iubită să – ”omul bolnav Europei – Turcia”:
”Aș vrea să vorbesc cu voi că gentleman cu gentleman. Dacă avem șansă să ajungem la accord între mine și Anglia, atunci pentru mine va fi indiferent ce fac sau nu fac alții. Și așa, vorbind sincer, eu vă spun direct că dacă Anglia intenționează să intre în Constantinopol în viitorul aproapriat, eu nu va permit asta să se întâmplă. Nu va împun aceste intenții, dar în aceste cazuri e de preferat să se vorbească mai clar. Pe partea mea eu sunt gată să mă obligez să nu intru acolo ca proprietar. Bine înteles, calitatea de pază e altceva. Poate să se întâmplă așa că evenimentele să mă obligă să intru în Constantinopol, dacă apare ceva neexpectat. Dar nici ruși, nici englezi, nici francezi nu trebuie să ocupă Constantinopol. Din această cauză n-o să-l primească și Grecia. Eu niciodată nu voi permit asta.”
Apoi regele continuează așa:
”Hai ca Moldavia, Valahia, Serbia și Bulgaria să intră sub protectoratul lui Rusia. Eu înteleg deplin importanța Egipetului pentru Anglia. Din această cauza pot să spun că în distribuirea moștenirii otomane, după desființarea imperiului, voi va ocupa Egipetul, și eu nu voi reacționa. Același voi spune și despre Candia (cum ați chemat Critului – notă autorului). Această insula o să fie bună pentru voi și nu am nimic împotriva devenirii ei patrimoniu englez.”
În ultimele doi săptămâni Nicolai I și Seymour mai au trei convorbiri, care dezvoltă propunerea regelui pentru împărțarea Imperiului otoman, fără să determină destinul lui Arabia, Mesopotamia și Asia Mică.
Imperatorul face trei greșele basice. În primul rând crede că Franța e slabă după revoltele în sfârșitul lui anile 40` și că noul imperator Napoleon III nu va risca să intre într-un război distant pentru el. Din aceasta cauză Nicolai I subestimează Franța în calculațiile sale. Cel al doilea, el exclude Austro-Hungaria de la calculațiile sale, pentru că crede că ea nu poate să-l rezistă. Cel al treilea, el supraestimează legaturile prietenoase sale cu regina Victoria, fără să înțeleagă bine teoria și practica constituțională engleză.
Un an după prima convorbira lui Nicolai cu Seymour, flotul anglo-francez intră în Marea Neagră. Cei doi admirali care îl comandă anunță înainte puterii ruse că trebuie să gardă corabiile și portele turcești de la atacă rusă. Similaritatele cu epizode separate de la ultimii doi ani nu pot să nu ne sugerez ce convorbiri, unde și cu cine au luat loc și lua loc astăzi cu participarea puterilor mare. De exemplu, intâlnirea de mulți ore în Soci între ministrul extern rus Sergei Lavrov și secretarele de stat american John Kerry, care a luat loc doar doi zile înainte intâlnirea NATO în Antalia.
În această distantă 1853 Marea Neagra pentru primul rând devine centru manevrelor politice și mișcarelor diplomatice jucătorilor geopolitice acestei perioade. De la lacul intern turc în sfârșitul veacului 18, regiunele în jurul ea devin un dintre cele mai importante regiune a lumii. Cauza e legatură organică cu Marea mediterană estică – punctul de început pentru control asupră teritorii mari la trei continente. Acestă intersecție între Europa, Asia și Orientul mijlociu și concentrează problemele cele mai ascuțite ”ordinei mondiale” de astăzi. Asta se explică de la întâlnirea interesele naționale țările regionali mai importanți – Rusia și Turcia, cu interesele marilor jucători geopolitici și geoeconomici – SUA, UE și China.
Atenția care regiunea Mării Negre atrage se explică cu importanța tranzită lui. El asigurează ieșirea Rusiei către ”marele calde” și întrarea rivalilor potențiale către ”partele moale ale Rusiei”. El dă și importanța economică drumurile, care îl traversează și conectează Occidentul cu Asia Centrală, Orientul mijlociu și Caucaz. În același timp proiectele pentru gazoducte permită să se prognozeze creștere importanței regiunei Mării Negre în economica și geopolitica mondială, dar pe altă parte el se dezvoltă ca un dintre punctele cu mai mare potențial pentru conflict. Realitatea arată că structurele regionale diferite n-au cum să depășească conflictele locale și să garanteze dezvoltarea regiunii în siguranță.
În ultimele doi ani o dintre cele mai mari țări mării negre – Ucraină, s-a întâmplat cu schimbarile uriașe și s-a renunțat de rolul mediator în organizațiile regionale. După aderarea Crimei cu Rusia și confrontația ruso-turcă Turcia și Ucraina se apropriează pe baza anti-rusă.
Deteriorarea relațiile între polurile basice regionale în Marea Neagră – Rusia și Turcia, a adus la escalația tensiunilor în întregă regiune. ”Conflictele îngețate” s-au încuțit. Bataliile între Armenia și Azerbaijan în timpul vizitelor liderilor lor în Washington a arătat că sub suprafața exista putere care sunt gată să foloseasca acestei escalației tensiunilor. Un alt exmeplu e autonomia gagauză în Moldova. Înainte conflictul ruso-turc ambele putere regionale au construit-o ca oponent ideii române pentru unirea cu Moldova. Acum ea e ruptă între cele trei influențe. Problemele osetino-abhaze Gruziei pastrez un nivel înalt al tensiune în coasta nord-estică Mării Negre.
Alocarea armate și tehnica de luptă în Crimea și tările membri NATO din Marea Neagra a marit riscul de confruntare. Acest risc a reintorc Marea Neagră în epoca ”războiului rece” în care liniei de contact intre ambele blocuri de confruntare a trecut prin ei. Din nou s-a apărut cu noua forța problema pentru delimitarea apelor teritoriale și zonelor economica țărilor litorale Mării Negre. Disputele iuridice despre colizia corabii turce cu podul fiind construit către Crimea sunt doar vârful aisbergului între realitatele ”de facto” și ”de iure” în Marea Neagră. Mai regular apar publicații care dezvolt un pic teza pentru reconsiderarea statului strâmtoarele și Convenția de la Montreau.
România dă mare atenție Mării Negre în ultimele decenii, care a adus la creșterea influenței sa în regiunea. Această atenție nu se explică doar cu faptul că președintele trecut Traian Băsescu a fost ofițer mariner. Vecina noastra a turnat Marea Neagra în prioritate și a adus atenției hegemonilor geopolitice. SUA a pus-o să fie stâlp politicei propria în regiunea și asta explică de ce baza din fața a schutului antirachetă lângă Marea Neagră e în România. Relațiile complicate americano-turce poate să ajută creșterii importanței României pentru SUA și respectiv NATO. Nu e coincidența că la 23 marție 2016 în timpul vizitei sale în Ankara președintele român Klaus Iohannis a anunțat că expectează summit-ul NATO din Varșovia deja planuit pentru iulie să oferă ”măsuri decisive pentru creșterea nivelul siguranței în Marea Neagră”.
Această teza a fost dezvoltată de la ministrul aparării României care a expresat nadejde că la summit-ul in iulie va fi luată decizie pentru crearea ”flotei comune Mării Negre” din forțele marine ale României, Ucrainei, Gruzia și Statelor Unite.
China de asemenea este interesat în vecina noastră și în sfârșitul 2014 a consemnat cu ea contracte pentru investiții de mai mult de 9 bilioane dolari, inclusiv pentru construirea blocurilor 3 și 4 electocentralei nucleare ”Negru vodă” și modernizarea portului Constanței.
În această analiza scurtă importanței țărilor litorale poate să se adaugă și că între alte tările posibilitatea pentru creștere rolul ei în regiune are doar Gruzia ca rezulta zacamintele gazului de raft, găsite lângă ea.
În cartea sa ”Adâncime strategică” Davutoglu dă această caracteristica istorică geopoliticei regiunei noastre:
”Reflecție rivalității globale asupră regiunea reinviează unii zone istorice a influenței… Această rivalitate aduce la confruntarea trei subiecte istorice. Doi dintre ei extinde propriilor sfere de influența, dar un o face mai mică. Prima putere e Imperiul român sfânt al națiunei germane, care extinde sfera ei în direcție de est și sud – de la Polonia, prin Ungaria și Austria, către Croația, și Marele Adriatice și Neagră. Cel al doilea putere e sfera de influența ortodoxă-slavă, care în începutul a fost reprezentată de la concepția rusă pentru Roma Cea a treilea, dar apoi a fost acoperită de la ideologia socialistă și a provocat inființarea Cortina de fier – această sferă se extine de la Besarabia prin Bulgaria și Serbia către Grecia, Marele Adriatice și Egeea. Avansul acestor doi factori impinge factorul otoman, care joacă în nord politică tradițională poloneză să, dar în sudul conta pe infrastructură socio-politică bosniaciilor și albanezilor ca popoare balcane autentice. Politică britană de balans are ca propria sarcină să creeze formații politice de bufer similare cu Iugoslavia trecută, locate între spațiul german și slav.”
Ar fi interesant să discutăm această tema pentru revanșizmul. Dacă Turcia, care a pierdut primul război mondial, Germania, care a pierdut războiul mondial cel al doilea și Rusia, care a pierdut Razboiul rece, au motive să caută revanș și dacă nu se apară în zone cea mai fragilă Europei – Balcani și Marea Neagră? Cauza pentru acest gând imi dă susținerea lui Merkel pentru propunerea turcă pentru ”zona de siguranța din Siria”, care n-are aprobarea nici a SUA, nici a Rusiei.
În această legatură e bine să ne amintim de la discursul lui președintele Rusiei Vladimir Putin în timpul ședinței extraordinare Sfâtului de securitate rus, în care el a spus: ”coaliția militară a Occidentului, adică NATO, jenănd marește propriile forțe militare din Europa de Est, inclusiv în Marele Neagră și Baltică”. După parerea el Rusia încearcă să dispută puterea militară Occidentului, având în vedere tactică agresivă NATO-ului către Europa de Est și pretinsele Alianțului pentur poziții de dominație în regiunea.
În rezulta escalației declarațillor și activitatelor NATO asupră Rusiei, cred că în Kremlinul sunt convinși că NATO în Europa de Est și Marea Neagră amenințează securitatea naționala a Rusiei și vrea să creeze tensiune în regiunea. Din această cauza Moscova evaluează activitatele sale ca ”defensive”. În același timp multe ore declarațiile derogatoare conducerii NATO despre potențialul militar rus și acuzațiile în intenții expansionistice Moscover către Europa de Est și mai mult Ucraina provoacă reacția critică conducerilor ruse. Kremlin accuza Pactul, că realizează politică agresivă în Europa, avertizând-ul ca nu intenționează s-o răbdeze în viitorul.
În februarie 2008 ministerul afacerilor externe rus îl invita la ceai cu Lavrov pe ambasadorul american de atunci. În convorbirea ministerul rus proclamează ca poziția rusă e ”categoric NIET”. Când ambasadorul întreabă ce nu e în regulă, Lavrov răspunde: ”Cea ce dintotdeaună am spus – Rusia niciodată nu va accepta aderării Gruziei și Ucrainei în NATO”. Cătevă luni mai tărziu la summit-ul NATO din București a fost făcute primele pasuri către includerii ambelor țări în Alianța.
Ultimele pasuri NATO în partea de est a continentul vechi și mai specific în unii dintre țările în jur de Marea Neagră, inclusiv inființarea forțele pentru reacție rapidă în regiunea, marirea drastică în numărul de exericiții militari, ca și planurile pentru crearea baze militare în țările est-europeane și marirea prezența militară în Marea Neagră nu las nici-o suspiciune în Moscova că Alianța (care lua în vedere amenințarele pentru propria securitate) pentru un succesiv rând a schimbat propria strategia militară, focusând pe Euopa de Est și regiunea Mării Negre. Paralel, NATO neglijează accordul cu Rusia din 1997, care interzice situarea în mod constant noilor forțe militare în această parte a Europei. Ruși încep să concentreze forțele militare proprie la granițelor de vest, aproape de țările est-europene, ca și în zone Mării Negre. Consecințele de la aceste dezvoltării poate să fie foarte neplacuți pentru regiunea și pentru Europe și lumea.
În ultimul deceniu UE activizează prezența să în Marea Neagră, care împreuna cu regiunea în jur e tratat de la Bruxelles ca ”podul” între Europa și regiunea Caspieană, care e bogat cu carbohidrate. Rezoluția Europarlamentululi de la 20 ianuarie 2011 ”Pentru strategia de Marea Neagră a UE” cheamă pentru pregatirea unei strategiei întrege pentru regiunea, care are ca sarcina ”rezolvarea problemelor existante și asigurarea stabilității, securității, democrației și înflorirei în regiunea”. Cea ce e interesent e că ”Regiunea de Mare Neagră are importanța strategică pentru UE. În legatură cu astă Marea Neagră parțial e mare internă pentru UE și din punct de vedere geographică e și mare europeană. Exist mulți sarcine comune înainte de UE și tările din regiunea, care cer decizii comune.”
Deși, politica UE e neclară. De pe o parte ea realizează ”sinergia Marea neagră”, care acoperează toate țările litorale. De pa altă parte dezvoltă politică ”Parteneriatul de est”, din care sunt excluse ambele mare superputere regionale – Rusia și Turcia. Această ambivalența se tratează de la criticile ale Bruxelles că ”standard dublu” și o mască în spatele care se crește rolul țărilor occidentale în Marea Neagră.
În general UE e focusat asupră influența economică în regiunea, iar SUA marește prezența militaro-politică sa. Din această cauză până la evenimentele în Ucraina de la februarie 2014 SUA a apărut mai pasivi decât UE. Criza ucraineană și războiul sirian au adus în prima linie din noul americani. De la finalul acestor doi conflicte în mare măsură depinde viitorul regiunei de Marea Neagră.
În sfârșit, dacă perefrazăm frază cunosocută a Meternich ”Ne avertizează pace”, poate să spunem că în termen scurt în regiunea de Mare Neagră: ”Nu ne avertizează stabilitate”.
Foto: F-16 (sursă: Pixabay, CC0)
Sursă: BTA
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsltter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
