Matei Vișniec – prejudecata unui interpret

Criticul Krum Gherghițov despre relația specială dintre traducătorul Ognian Stamboliev și dramaturgul român

Krum Gherghițov 

Ognian Stamboliev, cunoscutul nostru traducător din română și italiană, critic muzical și literar, are o anumită înclinație spre opera scriitorului franco-român Matei Vișniec (n. 1956). De mult timp, cu o consecvență meticuloasă, a tradus majoritatea operelor de ficțiune și teatru ale acestui autor de renume mondial, cum ar fi romanele sale. Domnul K eliberat, Panică în orașul luminilor, Haosul planificat, Neguțătorul de începuturi de roman, culegerea de poeme Orașul cu un singur locuitor, colecțiile de piese de teatru O mansardă la Paris privind moartea, Un călător în ploaie și o serie de alte lucrări. 9 cărți în total!

Această prejudecată a lui Ognian Stamboliev se explică nu doar prin ambiția sa de a prezenta cititorului bulgar un autor contemporan cunoscut pentru importanța sa. Prejudiciul arată înțelegerea estetică și criteriul traducătorului pentru literatura și teatrul contemporan. În opera lui Vişniec găsește o personalitate foarte apropiată și similară în ceea ce privește atitudinea creatoare. În el este atras de reflectarea sensibilității contemporane a unui scriitor care nu scrie în caracteristicile tradițional-clasice ale literaturii, ci produce opere despre care se poate spune că au o viziune modernă asupra lumii, opere care explorează atitudinea existențială a individului modern, opere care exprimă o filozofie globală a lumii în ansamblul ei și a prezenței omului în ea. Lui Ognian Stamboliev îi plac tocmai astfel de autori care arată o viziune neașteptată, uneori absurdă asupra lumii, autori care “demontează” individul în totalitatea sa pentru a ni-l arăta în contradicția sa extremă (este fascinat, de exemplu, de dramaturgul Eugène Ionesco!) Este o literatură care nu are nimic de-a face cu canoanele tradițional-clasice, o literatură pe care o putem numi extrem de elitistă, care se simte confortabil în hainele modernității și postmodernității. 

Cele mai recente traduceri ale lui Ognian Stamboliev din opera lui Matei Vișniec sunt romanul Love as a Shoe, Love as an Umbrella și colecția de piese de teatru Horses Under the Window.

DRAGOSTEA CA UN PANTOF, DRAGOSTEA CA O UMBRELĂ

Un roman teatral

Acest roman de Matei Vișniec, publicat în 2016, are 564 de pagini. Este prea voluminoasă pentru o lucrare de proză. Dar ceea ce este surprinzător este că se citește foarte repede, pentru că prinde prin impetuozitatea și entuziasmul său în narațiunea scriitorului. Este o confesiune răsuflată și spontană a autorului, care ne povestește despre intrarea sa în lumea teatrului, despre întâlnirea cu cultura europeană în Franța, despre descoperirea diferențelor dintre fenomenul cultural al “artei” într-o țară totalitară ca România (de la mijlocul secolului al XX-lea) și același fenomen în atmosfera unui oraș ca Parisul. Acesta este un roman străin de liniaritatea narativă, dar un roman care se folosește de fragment, de schița cinematografică, de parabola filosofică, de digresiunea lirică – toate atribute ale esteticii postmoderne. Are spiritul unei narațiuni autobiografice, dar, privindu-se pe sine și experiențele sale în artă, Vişniec face de fapt propriile descoperiri despre legile adevăratei literaturi și ale artei. “Este o călătorie în lumea ideilor, în istoria teatrului, prin trecutul și prezentul celei de-a doua patrii a autorului, Franța, iubitul său Paris (Orașul luminilor, acest oraș al viziunilor și al fantasmelor”, cum îl va numi, căruia îi va dedica un roman aparte, foarte interesant, compus inițial!), și mai ales sudul Franței, Provence” (Ognian Stamboliev).

A trecut mult timp de când nu am mai citit un roman despre arta teatrală atât de pătrunzător și de bogat în semnificații, un roman în care viața unui scriitor este povestită ca un amestec de cotidian și de înălțare deasupra acestuia spre tărâmurile exaltării creatoare. Din acest contrast puternic se naște energia romanului ca operă stilistică. Sunt tentat să citez câteva dintre reflecțiile sale despre teatru ca artă. : 

1. Teatrul este o întâlnire activă, într-o oglindă vie, cu sinele.

2. Teatrul este un ochi închis care se trezește.

3. teatrul este un strigăt, o revoltă spontană provocată de singura ideologie capabilă să ne schimbe – emoția.

4. Teatrul este ultima oprire unde ne așteaptă un nou început etc. …. Există 25 de astfel de reflecții despre teatru.

Și pentru că romanul vorbește despre teatru, despre artă, despre atmosfera europeană a acestor concepte, vocea lirică a scriitorului irumpe în multe pagini, transformând concluziile pur filosofice în proză eseistică strălucitoare. Nu puține sunt paginile în care Vișniec contrapune arta Europei cu cea a schemelor și canoanelor ideologice ale artei din anii în care a trăit “Epoca de aur a lui Ceaușescu” în România. Și există și multă pasiune jurnalistică în această juxtapunere. În acest fel, el delimitează coordonatele a două scheme estetice – cele ale Occidentului și cele ale Estului – totalitarismul. 

Romanul Dragostea ca un pantof, dragostea ca o umbrelă este unul dificil de povestit. Trebuie să fie simțit cu simțurile – de gândire, de emoție. Trebuie să fie trăit. Asta îi definește farmecul. Autorul însuși a dat rețeta pentru lectura sa. Lectura unei opere clasice este o lectură de tip “încălțăminte”, adică o lectură pentru a îmbrăca treptat “hainele”, pentru a intra în “pantofii” operei. Lectura de tip “umbrelă” este cea care stimulează gândirea asociativă a cititorului, îi dă naștere la salturi de gândire și imaginație. Acest al doilea tip de scriere este cel pe care Matei Vișniec ni-l oferă în romanul său. Un roman care prezintă lumea, arta și omul în varietatea sa colorată – tristă și amuzantă, dramatică și veselă, carnavalescă și austeră – viața în haina “pantofului și a umbrelei”.

CAI SUB FEREASTRĂ

Jocuri de urmărit și de citit

După cele două culegeri de piese de teatru, Mansarda din Paris și Pasagerul din ploaie, Ognian Stamboliev ne oferă în colecția Caii de sub fereastră traducerea a încă opt piese de teatru de Matei Vișniec. Astfel, ideea pe care și-o face cititorul bulgar despre dramaturgul Vișniec devine destul de bogată. Iar în multe interviuri, acest autor a declarat că dramaturgia și teatrul sunt prima sa mare pasiune.

El poate fi numit unul dintre emblemele modului modern de a scrie despre teatru, care devine adesea postmodern. În piesele sale, se simte spiritul autorilor pe care îi consideră profesorii săi în materie de dramaturgie: Eugène Ionesco, Alfred Jarry, Samuel Beckett, Ion Luca Caragiale. Urmează și dezvoltă modul lor de a construi structura piesei, filozofia lor despre existența individului în lumea modernă. Nu degeaba i se mai spune și “noul Ionesco”.

Iar în colecția de față, Matei Vișniec construiește o structură dramaturgică a pieselor sale, care în ansamblul ei apare ca o metaforă a vieții umane – țesută de relațiile dintre oameni de fuziune și separare, de înstrăinare și vitalitate. De aceea, aceste lucrări, ca și altele, sunt foarte apropiate de absurd (mai ales de Ionesco!), unde satira, carnavalescul-absurd, liricul, paradoxalul există într-un amalgam ciudat. Personajele suferă, dar visează să iasă din “închisoarea” lor de impersonalitate și singurătate resemnată, personaje care au o volubilitate întortocheată a gândirii și a dorinței de a trăi. Astfel, Matei Vișniec construiește un tablou complet sumbru al coordonatelor spirituale ale psihologiei individului din zilele noastre. Dar întotdeauna acest tablou se încheie cu o speranță strălucitoare, cu o întorsătură neașteptată care dă brusc o aromă deosebit de luminoasă tabloului angoasant, “dezmembrat” al lumii și al relațiilor umane. Astfel, Vișniec apare ca un autor mai puțin infinit de trist în operele sale decât profesorii săi.

Unele dintre piese au un caracter pur cameristic, în care, prin intermediul unui număr mic de persoane, sunt examinate relațiile dintre oameni construite pe principiul alienării, al fricii de “celălalt” sau al violenței împotriva “celuilalt”, adică sunt examinate aceste moduri confuze și dificile ale indivizilor de a se raporta unii la alții, exprimate prin acțiuni pur ilogice și, foarte adesea, absurd de grotești. Cu un astfel de caracter psihologic de cameră sunt piese precum The Door, Frumoasa călătorie a urşilor panda, descrisă de un saxofonist care avea o prietenă în Frankfurt, Caii la fereastră. În aceste opere, personajele vor cu disperare să deslușească legile situației de viață în care au căzut, să dezlege enigma singurătății lor, să înțeleagă de ce lumea le-a ridicat asemenea ziduri de alienare.

Personal, trei dintre piesele sale mi-au lăsat o impresie foarte puternică, pentru că nu sunt piese de cameră, ci sunt pânze ample ale unui episod istoric din timpul lumii. Este vorba despre Ioana și focul, Spectatorul condamnat la moarte și Povestea comunismului povestită pentru bolnavii mintal. Ceea ce frapează la aceste lucrări de mare anvergură, în concepția lor, este faptul că povestea unei anumite perioade este spusă în limbajul carnavalesc – grotescul, mascarada, umorul negru umplu întreaga lor atmosferă. Astfel, Vișniec ironizează cu furie perioada istorică descrisă – în Ioana, este lumea revoltei Ioanei d’Arc; în Spectator, condamnat la moarte, este lumea noastră actuală, cea a relațiilor de mascaradă, în care a juca orice “rol” în societate costă un efort foarte mare (se simte foarte mult spiritul lui Luigi Pirandello în această piesă! ); în “Povestea comunismului povestită pentru bolnavii mintal” – este o imagine satirică-grotescă întunecată a manierelor în epoca fostei Uniuni Sovietice. Este dedicată lui Daniil Harms și “tuturor scriitorilor care au murit în închisorile puterii”.

Într-o declarație, Matei Vișniec spune: “Pentru mine, umorul are întotdeauna două fețe. Primul , care te face să râzi, iar al doilea – ascuns. Te poate face să plângi. În piesele mele de teatru ofer un zbor deasupra umorului negru. Iar râsul are întotdeauna un efect de bumerang. Este nevoie de curaj pentru a accepta. Pentru că atunci când râzi de celălalt, nu simți că râzi de tine însuți…”.

Matei Vișniec nu este unul dintre autorii ușor de citit și de perceput. Ele necesită un efort nu doar emoțional, ci și intelectual pentru a pătrunde semnificația uneori enigmatică a scrierilor sale metaforico-filosofice.  Dar întâlnirea cu el, totuși, ne alimentează imaginația, stârnește intensitatea gândirii noastre. Și tocmai de aici se naște bucuria de a-i descifra enigma în operele sale. Este un autor contemporan care dezvăluie cu acuratețe acele contradicții ale sufletului omului modern, sfâșiat între disperare și speranță, între durere și zâmbet, între frică și curaj – un om care se află în fața încercărilor și provocărilor destinului. De aceea, trebuie să mulțumim pentru prejudecata traducătorului Ognian Stamboliev pentru că ne-a introdus în lumea acestui scriitor de-a lungul anilor. 

Matei Vișniec.

IUBIREA CA UN PANTOF, IUBIREA CA O UMBRELĂ. Un roman teatral. Traducere de Ognian Stamboliyev. Publicat de Gaia-Libris. Sofia, 2021.

CĂLĂTORI SUB FEREASTRĂ Jocurile de urmărit și de citit. Traducere de Ognian Stamboliyev. Publicat de Gaia-Libris. С., 2021.

MATEI VIȘNIEC este un scriitor de renume mondial. S-a născut în 1956 la Rădăuți, în România. A studiat filozofia la Universitatea din București. În 1987, după ce piesa sa “Cai la fereastră” a fost interzisă, a părăsit România și a cerut azil politic în Franța. S-a stabilit la Paris pentru a trăi și a munci. Este autorul a numeroase romane și piese de teatru, precum și de poezie… Scrierile sale de teatru au fost jucate în numeroase teatre din întreaga lume. În ultimii ani, mini-festivaluri de teatru “Matei Vișniec” au fost organizate la Avignon, Moscova și Tokyo. În orașul Suceava, în estul României, există acum un teatru care îi poartă numele.

A primit numeroase premii pentru activitatea sa la numeroase forumuri literare și teatrale din întreaga lume. Romanul său, Traficantul de începuturi de roman, a fost distins cu premiul Romanul european al anului 2016.

Piesele sale de teatru “O slujbă mică pentru un clovn bătrân”/reprezentată aici sub titlul “În căutarea unui clovn”/, “Ce să faci cu violoncelul”, “Pâine în buzunar” au fost puse în scenă pe scena bulgară.

OGNIAN STAMBOLIEV este un cunoscut traducător din română și italiană. S-a născut în 1947 la Ruse. A absolvit Universitatea din Sofia “Sf. Kliment Ohridski’’, unde s-a specializat în filologie bulgară și filologie italiană. Apoi s-a specializat în limba română. A publicat în traducere peste 50 de cărți ale unor autori români clasici și contemporani. Este activ în domeniul muzicii și al criticii literare, precum și în jurnalism. Este autorul unei cărți în două volume “New Book on Opera”, a unor cărți biografice despre marii noștri cântăreți de operă Kiril Krastev și Nikolai Zdravkov, a primei “Cărți de operetă și musical” bulgare / “De la Offenbach la Webber”/. Este membru al PEN Club din Bulgaria. A fost distins cu premii ale Uniunii Traducătorilor și Uniunii Muzicienilor, MK, Academiilor din România și Republica Moldova. Recent, a primit Premiul Ruse din partea orașului său natal.

Foto: Matei Vișniec (sursă: YouTube)

Citește în limba bulgară!

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter.

About Author