Primul tur al alegerilor prezidențiale din România avut, așa cum se știe pe toată planeta, un rezultat complet neașteptat. Cei mai mulți comentatori presupuneau că va urma un tur doi între candidatul Partidului Social Democrat (PSD) și președintele AUR (Alianța pentru Unirea Românilor). Un tur doi între Marcel Ciolacu, actualul prim-ministru, și George Simion, un politician apărut de nicăieri – ceea ce vrea să spună din zone naționaliste și reacționare. În schimb, în turul doi au intrat un candidat independent la care nimeni nu se aștepta să ajungă așa departe – deja celebrul Călin Georgescu. Pe locul doi s-a clasat Elena Lasconi, candidata formațiunii de dreapta USR (Uniunea Salvați România). Evident, acel tur doi de luna trecută nu a mai avut loc, anulat fiind de Curtea Constituțională. Peste două milioane de români (un procent de 22,94% din voturi) au ales un candidat puțin cunoscut și cu un discurs undeva între extremism de dreapta și aberații paranoice, conspiraționiste și în general plin de ciudățenii care în trecut puteau fi găsite doar pe cele mai obscure site-uri ale conspiraționismului sărit de pe fix. Nu și acum.
Trebuie știut că, în România postcomunistă, mereu au existat zone, medii și edituri care au promovat teorii conspiraționiste, revizionism istoric influențat de naționalism revanșard, antisemitism și rasism. În anii 2000, în special după integrarea României în Uniunea Europeană, scena reacționară din România s-a îndreptat spre noi teme și le-a transformat în spaime existențiale, precum homofobia și antifeminismul. Homofobia era prezentă și în vremea regimului Ceaușescu, România fiind singura țară din spatele Cortinei de Fier în care homosexualitatea era criminalizată și persoanele LGBT erau vânate de securitatea comunistă. În ciuda noului suflu cosmopolit după ieșirea din ultimul deceniu de comunism marcat de privațiuni și izolare, vechile frici au persistat. Homofobia a căpătat susținere din partea dreptei conservatoare și au apărut cărți cu o patină intelectuală, dar care se opuneau organizării comunității LGBT prin argumente libertariene, oricât de ciudat ar suna asta. Opoziția față de feminism era foarte prezentă în online și se îmbina cu asociații anti-avort mai mult sau mai puțin informale.
Discursul lui Călin Georgescu bifează toate momentele conspiraționismului reacționar de la noi din ultimele patru decenii. Avem respingerea științei medicale și opoziția față de vaccin? Avem, ba chiar Călin Georgescu nu crede că există virusuri și se opune chimioterapiei, știut fiind ce putere vindecătoare are zeama de varză. Avem reabilitarea mișcării legionare și a lui Ion Antonescu, reprezentanții fascismului românesc. Avem scepticism față de războiul din Ucraina, că doar cine a fost acolo să-l vadă cu ochii lui, nu? Teorii conspiraționiste despre daci? Avem, și chiar cu ceva originalitate față de dacopații obișnuiți, candidatul suveranist crezând că și vikingii erau tot daci, cred că asta vrea să spună prin chestia cu ,,Valahala’’. Fără îndoiala, Dan Alexe ar trebui să-și actualizeze cartea despre dacopatie. Tehno-misticism dacic? Bifat, cu toții știm că în acele tuneluri din Bucegi sunt Tesla coils construite după invazia lui Scorpius, dar câți dintre noi știm că și piramidele ascund asemenea tehnologie scarrană? Multe părți părți din discursul candidatului suveran sunt incredibil de originale, așa cum se poate vedea aici. Personal mă amuză faza cu scriitorii români clasici și moderni care ar fi fost interziși. Oricât de dubioase ar suna, aceste fragmente de paranoia pe steroizi au devenit mainstream, cum se zice, datorită unor rețele sociale nereglementate și a unor miliardari care vor să transforme tot ce este media într-un fel de 4chan planetar.
Dincolo de aceste detalii atât de factuale, tema cu adevărat interesantă este incredibila deplasare tectonică în discursul public de la noi. Mă refer la apariția unor dezbateri despre fascism și pericolul reprezentat de noile fascisme online. Chiar dacă, în mare parte, discuțiile despre pericolul fascist s-au limitat la analiza acelui fascism din România interbelică reprezentat de mișcarea legionară, o asemenea turnură în dialogul public de la noi este demnă de observat. Până la aceste alegeri prezidențiale, spațiul public românesc însemna teama de comunism și lupta împotriva corectitudinii politice, acea marotă a extremei drepte care demonizează comunități întregi. Intelectuali, jurnaliști, acei universitari care mai obișnuiau să facă gazetărie (nu, CTP nu se pune) sau să apară la talk show-uri politice, acei actori suficient de notorii sau de influenți în mediile de profil încât să fie invitați pe la emisiuni culturale, toți insistau obsesiv că România și chiar întregul continent european se confruntă cu un singur mare pericol: comunismul. Reviste literare finanțate public ne spuneau cum comunismul e în continuare un pericol deoarece ne va fura beletristica aceea cu estetică puternică, actori veterani din vremea comunismului ne asigurau cum corectitudinea politică ne va lipsi de tradițiile noastre puternice precum mersul la colindat, iar oricare site reacționar obișnuit ne amenința lunar, uneori zilnic cu acele vremuri bune în care familia tradițională va fi înlocuită de poliamorie și vom face cu toții sex doar pentru plăcere. Paranoia amuzantă, sigur, dar totul la mai mult de trei decenii de la dispariția acelor regimuri. În tot acest timp, media din anglosferă și diverși influenceri, filosofi celebri și ironici, podcasturi socialiste și feministe cunoscute vorbeau vreme de peste un deceniu despre ascensiunea extremei drepte și normalizarea discursului urii. Ca de obicei, spațiul public românesc nu se clintea deloc, era fixat pe comunism. Inclusiv presa discuta cu frenezie despre cum fosta securitate e încă prezentă în instituțiile românești. Din nou, asemenea discuții aveau și încă au loc la peste trei decenii de la dispariția regimului Ceaușescu.
Dintr-o dată, candidatul suveran Călin Georgescu reușește imposibilul și fascismul este recunoscut din ce în ce mai mult drept un pericol la adresa democrației românești. Un amic cu care discutam luna trecută îmi spunea că este îngrijorat cu privire la viitorul democrației din România, o democrație liberală și așa măcinată de inegalități, instituții slabe și un învățământ public sufinanțat, cu un curriculum care nu mai ține pasul cu provocările acestui secol atât de ironic, mai zis și al XXI-lea. Alți prieteni îmi spuneau că nu vor să-și piardă libertățile de care se bucură în prezent și se gândesc serios să plece din țară dacă un candidat precum Călin Georgescu va ajunge președinte. În special generația celor născuți la începutul anilor 2000, mai cunoscuți și ca zoomeri, simt pericolul și au organizat proteste în București și în celelalte orașe mari. Deși proteste restrânse ca număr de participanți, faptul că unii zoomeri ies în stradă pentru drepturile democratice și contra fascismului arată că mentalitățile politice încep să se schimbe și noile generații nu mai acceptă chestii învechite precum comunismul, securitatea și ce a mai făcut PSD-ul – o deplasare generațională semnificativă. În schimb, mulți români devin din ce în ce mai pesimiști.
Între timp, acel prim tur de alegeri prezidențiale a fost anulat, România deja are un nou guvern care în mare este cel vechi și candidatul la prezidențiale propus de partidele pro-europene este tot o figură cunoscută. Fără îndoială, Crin Antonescu este primul politician din istoria României care nu era sigur dacă vrea să revină-n politica mare. Cât despre autorul acestor modeste rânduri, tot ce poate spera un doomer ca mine pasionat de anime, benzi desenate și filme cu Nicolas Cage este că ne vom putea apăra drepturile&libertățile din prezent, vom câștiga altele, comunitatea LGBT va obține parteneriatul civil și apoi mariajul egal și vom trăi într-o societate mai egalitară&echitabilă. Utopic pentru nivelul est-european, vei spune, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne dorim o lume mai bună. Primul tur de alegeri prezidențiale din România a avut un rezultat complet neașteptat, atât de neașteptat și anticlimactic, încât platforma TikTok este investigată de Comisia Europeană, iar candidatul suveran a ajuns cunoscut de-a lungul și de-a latul Balcanilor. Peste tot în Europa de Est și cu siguranță și în Balcani, politica este haotică, viața este amuzantă și noi suntem anticomuniști, dar locuim în blocuri comuniste deoarece ar trebui să trăim un secol (cel puțin) pentru a ne putea permite altceva. Cum ar spune un celebru poet securist, ironia este puternică.
Hold the presses: președintele Klaus Iohannis și-a anunțat demisia ieri, 10 februarie 2025. Este primul președinte al României care demisionează. La nord de Dunăre, politica merge mai departe, imprevizibilă ca-ntotdeauna.
Foto: Protest suveranist după demisia lui Iohannis care e menit să continue cu presiunea împotriva sistemului (sursă: YouTube)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
