Iancu-Constantin Berceanu: Bulgarii și românii au nevoie de media dedicate cunoașterii spațiului lor comun

Vladimir Mitev

Cu ocazia viitoarei aderări depline a Bulgariei și României la spațiul Schengen, blogul româno-bulgar Podul Prieteniei a discutat cu Iancu Berceanu – profesor la liceul bulgar din cel mai mare sat de etnici bulgari din Banat. Iancu Berceanu ne împărtășește experiențele și impresiile sale despre relațiile dintre bulgarii și românii din Banat și dintre cele două țări. El comentează măsura în care este firesc ca cele două popoare să coopereze. De asemenea, el comentează ce se poate face mai bine în ceea ce privește mass-media și rolul lor în cunoașterea celor două popoare. În final, Iancu Berceanu a comentat ideea deschiderii unui centru cultural bulgar în România. De altfel, el a sugerat ca un astfel de centru să fie deschis nu numai la București, ci și la Timișoara.

”Conservare și promovare identitară la minoritățile etnice din județul Timiș, în contextual politicii transfrontaliere a României”, cartea profesorului Iancu-Constantin Berceanu, este printre cele mai noi apariții ale Editurii de Vest din Timișoara. Conținutul ei reprezintă, de fapt, teza cu care autorul a obținut anul trecut titlul de doctor în geografie cu calificativul „Magna cum laude” la Universitatea de Vest din Timișoara. O‌ recenzie a tezei poate fi consultată aici.

Domnule Berceanu, ce trebuie să știm despre dvs și relația dvs la bulgarii din Banat?

Mă numesc Berceanu Iancu Constantin, sunt profesor de geografie în Dudeștii Vechi (Stár Bišnov), Județul Timiș, România, din 2004. Practic toată cariera mea didactică s-a desfășurat la Dudeștii Vechi, între bulgari. 

Sunt român, m-am adaptat foarte ușor acolo, născut în Oravița, în județul Caraș-Severin. Am și în familia mea oameni care aparțin altor etnii, în familia mea extinsă se vorbesc mai multe limbi, sunt mai multe religii. Am fost crescut de mic în spiritul toleranței și al bunei înțelegeri. Asta m-a ajutat foarte mult să mă integrez în comunitatea bulgară.

Mai mult de atât, eu sunt bănățean. Bulgarii de la Dudești Vechi sunt bulgari bănățeni. Foarte multe aspecte din cultura lor locală, a bulgarilor din Dudeștii Vechi, se regăsesc în cultura tuturor etniilor din Banat.

În primul rând, spiritul de toleranță, interculturalitatea, frecvența mare a familiilor mixte, dorința de a învăța de la celălalt. Noi nu percepem alteritatea etnică ca pe un corp străin, ci o privim de multe ori ca pe o provocare sau ca pe o oportunitate de a afla altceva, de a învăța altceva, de a profita de ceea ce are sau ceea ce poate să facă celălalt. De asemenea, am văzut și un spirit de solidaritate.

În ce s-a manifestat acest spirit de solidaritate?

Concret. Eram profesor numai de un an și jumătate în Dudești Vechi, în vara lui 2005 s-a întâmplat, sau iarna lui 2005, de fapt au fost niște inundații catastrofale în județul Timiș, în localitatea Iohanisfeld, și nu numai. Atunci populația comunei, care era cam 80% bulgară la acea dată, în 2005, a făcut chetă. S-a implicat primăria, s-a implicat referentul cultural, s-a implicat Uniunea Bulgarilor din Banat UBB-R, s-a implicat și Părintele Catolic. Oamenii au sărit imediat în ajutor, au trimis cele necesare oamenilor sinistrați. Niciunul nu a zis: ”Eu sunt bulgar, de ce îmi trebuie mie să îi ajut pe români sau ăia nu-s de-ai noștri.”

Nu s-a pus niciodată problema asta. De asemenea, aduc aminte că în luna decembrie 1989, cam acum 35 de ani, în 17-18 până în 20 decembrie, când se desfășura Revoluția la Timișoara, brutarii din Dudeștii Vechi au trimis cu camioneta pâine și cornuri manifestanților și oamenilor care aveau nevoie de acest ajutor. Eu am citit aceste lucruri în cronologia minorităților naționale, într-un volum în care a publicat un articol despre bulgarii, domnul doctor Nicolae Markov, și am întrebat oamenii mai bătrâni din sat care au prins acele vremuri și mi-au dat un feedback ceva de genul cum să nu-i ajutăm, dar și noi aparținem de Timișoara și acolo sunt copiii noștri, poate pâinea și cornurile au ajuns la prieteni ai copiilor noștri, ai nepoților noștri, sigur că suntem aproape de acei oameni și sigur că îi ajutăm.

N-am putut să le dau exact cu formă de citat, dar cam așa ceva, cam acest feedback am primit eu. Eu mi-am imaginat când m-am dus la Dudeștii vechi că voi găsi o etnie asemănătoare cu cârșovenii, un fel de croați din Caraș-Severin, cârșovenii de la Carașova, Reșița, Iabalcea, Vodnic, Rafnic, sunt mai multe localități cu cârșovenii, tot slav-catorici, mi-am imaginat. Am văzut însă că bulgarii din Dudeștii Vechi au o cultură distinsă, aparte. Ei vorbesc bulgară. Pe orice bulgar, dacă îl întreb din Dudeștii vechi, o să spună ”as sam palćene” sau o să spună pe românește, „Sunt bulgar”. În limba română ei așa să identifică, ca bulgari.

A existat și în literatura, în limba română, articole în care se susținea că ar fi vreo legătură cu „pauliceni” / „pavlikeni” – cu acea sectă din secolele VIII-IX din Imperiul Bizantin, care a fost destrămată de acțiunile împăratului Basileului și că ar fi fost deportați supraviețuitorii acelei secte, ar fi ajuns în Tracia, apoi s-ar fi răspândit în toată Bulgaria și pășchenii, bulgarii de la noi din județul Timiș ar fi urmașii lor.

Eu nu cred chestia asta, pentru că bulgarii noștri din Banat n-au absolut nicio legătură cu armenii, cu cultura armeană. Mai mult sunt alte surse care susțin că „palćenin” ar însemna, pe românește spus, „al lui Paul”. Paulus a fost un călugăr numit ca episcop și trimis în Bulgaria, dacă nu mă înșeală memoria, în anii 860-866 împreună cu Formosius, alt episcop care va ajunge și papă la un moment dat.

Acest Paulus ar fi creștinat și el bulgari, dar i-a învățat să se roage în limba latină, i-a învățat după ritul latin. Majoritatea bulgarilor au fost creștinați după ritul bizantin, greco-bizantin. Și ca să se auto-identifice și-au spus, da, noi suntem bulgari, suntem creștini, suntem ai lui Paul, „palćene”.

Nu sunt eu persoana cea mai potrivită, cea mai îndrept să vorbesc despre originea bulgarilor bănățenii, însă mie mi se pare varianta a doua mai plauzibilă. Dar n-ar fi exclus ca unii dintre strămoșii bulgarilor să fi fost creștinați după acea erezie pavlikeană. Nu știu cât s-a numărat sau dacă mai sunt mulți care supraviețuiesc și astfel.

Însă contactul meu pe care l-am avut cu dudeștii vechi nu a fost, să zic așa, un șoc etic. Nu a fost pentru mine o lume nouă. Practic erau tot bănățeni, dar care vorbeau altă limbă, ceea ce nu-i o surpriză, că și în județul în care m-am născut eu, sârbii din zona Dunării vorbesc sârbește, am avut prieteni și colegi maghiari care între ei vorbesc ungurește, așa ceva nu-i ieșit din comun.

N-am învățat să vorbesc bine bulgară, însă înțeleg tot. Alți prieteni îmi spun, da, bulgarii te-au învățat numai să asculți, nu să și răspunzi. Mi-am făcut repede prieteni, am fost și ajutat, am fost și promovat.

Practic toată cariera mea didactică s-a desfășurat acolo, mi-am luat grad didactic 1. Lucrarea mea de grad didactic 1 a fost bazată pe un experiment didactic în care am prezentat, de fapt, strategii didactice moderne la liceu din Dudesti Vechi și imediat a fost lucrarea publicată la Editura Eurostampa. Primăria Comunei Dudesti Vechi m-a ajutat cu costurile de editare.

Mai departe, în 2018 m-am înscris la doctorat, mânat de dorința de a da o formă științifică observațiilor mele dacă în 2018 aveam deja 14 ani de experiență la Dudestii Vechi și nu numai la Dudestii Vechi, la Cenad am prezat, promovare și conservare identitară la minoritățile etnice din județul Timiș în contextul politicii transfrontaliere a României. Cam așa sună tema mea. Mi-am luat doctoratul în 2023 – anul trecut – cu calificativ „magna cum laude”. A ieșit o carte de vreo 400 de pagini în care am citat aproape 600 de surse bibliografice și alte surse de informare. Am muncit pe brânci, dar cu patos, cu optimism. Efectiv, mi-a fost drag să fac această muncă.

Am aplicat chestionare, am aplicat interviuri. Cum am spus mai înainte, am dat o formă științifică observațiilor mele. 

Ce ați observat la Dudestii Vechi?

Încă de când am ajuns acolo, în urma examenului de titularizare, am uitat să vă spun că eu am ajuns la Dudestii VEchi pentru că era singurul post titularizabil din județ. M-am dus la examen, am luat o notă mare, am optat pentru Liceul Teoretic Dudestii Vechi și m-am dus la post. Ulterior liceul a primit numele Sfinții Kiril și Metodii.

Dar v-am spus, nu m-am simțit niciodată străin între bulgari. Ce am observat acolo? Că vin bulgari din Bulgaria și participă la activități culturale.

Datorită faptului că m-am aflat în Dudestii Vechi, am dat mâna cu singurul cap încoronat, cu singurul om care a fost odată încoronat cu țarul Simeon al Bulgariei. A vizitat Dudestii Vechi, a vizitat comuna, școala, biserica catolică, dar și capela comunității ortodoxe române din Dudestii Vechi. Și el m-a întrebat cum interacționează românii cu bulgarii.

S-a bucurat tare mult când i-a spus că interacționăm foarte bine și, practic, românii și bulgarii sunt prieteni. Acum, din comunitățile etnice minoritare pe care le-am cunoscut eu de-a lungul timpului, mie mi se par bulgarii cei mai apropiați de români. Sunt chiar mai apropiați decât sărbii.

Cum îi priviți pe bulgarii de azi și cum vedeți relațiilor lor cu români în perioada modernă?

E ca și când am fi același neam, dar care vorbește limbi diferite. Din păcate, bulgarii de astăzi sunt, să zic așa, o umbră a ceea ce au fost ei cândva. Cândva ei au fost, acum o mie de ani, bulgarii aveau un stat puternic, medieval, care punea presiune pe Imperiul Bizantin.

De fapt, practic, dezintegrarea Imperiului Bizantin a fost, să zic așa, ajutată și de ascensiunea țaratelor bulgare. Bulgarii au fost cândva o forță. Sfinții Chiril și Metodiu au fost primii care au demonstrat că Evanghelia se poate transmite și în altă limbă, în afară de latină și greacă, se poate transmite în scris.

Au făcut un alfabet pentru slavi. Bulgarii au făcut ceva în istoria lor. Au lăsat o urmă, dacă peste mii de ani un istoric o să întrebe cine au fost bulgarii, cu siguranță că vor indica o inscripție glagolitică sau o icoană cu Sfinții Chiril și Metodii, cu alfabetul chirilic.

Cred că astea sunt punctele forte. Dar, cum au spus bulgarii, percepția mea este că sunt o umbră a ceea ce au fost cândva. Noi, la nivelul anului 2024, am prins ce a mai rămas din ce a fost altădată.

Împreună cu bulgarii, noi românii am suportat jugul otoman. Tot împreună ne-am eliberat de jugul otoman. Am avut, într-adevăr, și momente de tensiune.

Au fost războaiele balcanice. În al doilea război balcanic s-a manifestat o tendință, expansionistă, un fel de expansionism mercantilist târziu al clasei politice românești. S-au gândit ei cumva că Bulgaria e slăbită de războaie și hai să mai punem mâna pe două județe, reclamând faptul că Mircea cel Bătrân a stăpânit întreaga Dobroge pentru un timp, într-o perioadă limitată.

A urmat primul război mondial în care, natural, Bulgaria și România au luptat una împotriva celeilalte. Au fost inamici. În 1940 s-a asemnat tratatul de prietenie (Tratatul de la Craiova).

Eu l-am citit, mi s-a părut așa interesantă formularea termenilor din acel tratat. Parcă doi vecini s-ar fi împăcat după ce unul dintre ei a luat o grădină, un plaț de la celălalt. Apoi a returnat bucata de teren, bucata de pământ și s-au dat mâna și s-au împăcat.

Într-adevăr, în 1940 încoace cele două țări. Într-adevăr, n-au mai avut animozități, n-au mai avut nimic de revendicat una împotriva celeilalte. 

Acum, cum se reflectă această prietenie între România și București și Sofia, între România și Bulgaria în relațiile dintre bulgari și români?

Minoritățile etnice, fără să vrea, sunt ambasadori vii ai țării înrudite sau ai țării de origine. Așa cum vlahii din Bulgaria sunt, să zic așa, reprezentanți ai românilor și a culturii române în Bulgaria, tot așa bulgarii din Banat sunt reprezentanți ai Bulgariei în județul Timiș în România. Chiar dacă vlahii vorbesc un dialect destul de diferit de limba română literară, și e normal să fie așa, sau bulgarii bănățeni au dialectul lor și au făcut și o limbă literară proprie.

Practic dialectul bulgar-bănățean reprezintă a doua limbă literară, este de fapt o limbă microliterară aflată pe lista limbilor amenințate cu dispariția, lista pe care o ține UNESCO. Chiar dacă avem identități puternice locale, totuși reprezentăm în mare măsură țara înrudită. Cred că relațiile prietenești între Sofia și București, lipsa animozităților, lipsa revendicărilor, a netezit cumva calea și o bună comunicare între bulgari și români.

Acum, lucrurile pot fi privite și pe partea cealaltă. Dacă minoritatea bulgară din România are relații bune, proactive și își dorește să acționeze sinergic, solidar cu poporul român, cu certitudine vor exista semnale transmise către Sofia și asta va întări relația dintre cele două țări vecine, România și bulgarii. Am observat la Dudeștii Vechi, în primii ani de când am fost acolo, că oamenii din Bulgaria îi vizitează pe bulgarii din Dudeștii Vechi.

Este vorba în principal de bulgarii catolici, care o parte din ei au originea chiar în Dudeștii Vechi. Sunt acei bulgari care în anii 1883-1886 s-au întors în patria de origine, după dezrobire. Dar vin și bulgari din Banatul Sârbesc.

Ce mai ați remarcat cu privire la bulgarii din Banat? 

În județul Timiș, în România, s-a conservat foarte bine limba, cultura, specificul bulgarilor catolici. În Serbia au fost în cea mai mare parte asimilați.

Cred că a fost ușor să se întâmple acest lucru și din cauza apropierii între cele două limbi. În România, însă, s-au conservat. Aduc aminte că primul ziar tipărit în limba bulgară a bănățenilor a apărut la Vinga, în graiul Vinganilor.

Au apărut câteva numere după care s-a încetat tipărirea lui și presa în limba bulgară a revenit la Timișoara cu forțe proaspete în perioada interbelică sub domnia regelui Carol II. Acea perioadă interbelică de revenire a scrierii în limba bulgară cu alfabet latin, bulgarii de aici, de la noi, din zilețul Timișoara o numesc perioada de renaștere. În sfârșitul secolului XIX a fost perioada de trezire a conștiinței naționale, atunci au apărut scrierea bulgară cu caractere latine și s-a produs o revenire în perioada interbelică pe teritoriul României, sub un rege al României.

Perioada comunistă a fost la începutul ei, în perioada stalinistă, favorabilă minorităților etnice. S-a făcut școală la Stár Bišnov, la Vinga, la Breștea, în limba bulgară, în dialectul bănățean, cu scriere cu caractere latine. Dar în perioada lui Nicolae Ceaușescu, care a avut un regim, pot să zic, un mix de legionarism, xenofobie, totalitarism, îmbrăcat într-o formă, să zic așa, de fals comunist, atunci majoritatea minorităților etnice au avut de suferit, au fost încercări și de românizare în acte a numelor.

De exemplu, pe fiul tău puteai să-l numești Pali, da, dar în buletin obligatoriu trebuia să scrii Paul sau Pavel. Puteai să spui fiul lui Ghiusi, dar în buletin trebuia să apare Gheorghe. Care zic eu că este o anomalie.

Am văzut în perioada mea de activitate profesională, în cataloage, o revenire a numelor în limba bulgară. România acceptă sau nu are nicio problemă ca bulgarii să scrie numele în documentele oficiale așa cum le pronunță, așa cum își spun ei. În perioada comunistă a fost oprit difuzarea ziarului bulgăresc „Banatski balgarski glasnik”  și s-a produs o revenire imediat după Revoluție, când a luat ființă Uniunea Bulgară din Banat, UBBR, în conducerea unui cărturar bănățean bulgar, Carol Matei Ivanciov, secondat de Nicolae Markov, care a fost redactor la noul ziar bulgăresc „Náša Glás”, și s-a produs o explozie de activități culturale, de contacte, de evenimente cu rol proactiv în conservarea identității România încurajează conservarea identității comunităților minoritare etnice.

Este foarte bine pentru noi ca țară, România, ca bulgarii să scrie în limba lor, cel mai bine gândește în limba ta maternă și orice scriere, orice operă literară, dacă apare în maghiară sau în bulgară, apare pe teritoriul României, poate avea valoare și noi putem să ne mândrim că a apărut în țara noastră. 

Ce se mai întâmplă cu minoritatea bulgară după căderea comunismului? 

Am intrat într-o fază a tranziției demografice care afectează toată populația Europei.

Oamenii nu mai fac copii, fac câte unu, maxim doi în medie. Cu ochii mei am văzut cum absolvenții liceului unde lucrez pleacă la vârsta de 18-19 ani spre Timișoara, spre Arad sau în alte țări și nu se mai întoarce. Se stabilesc acolo. Sigur că această hemoragie demografică și-a spus cuvântul, tinerii au plecat, bătrânii s-au dus în cele sfinte, casele au fost vândute, le-au cumpărat românii care s-au așezat în Dudeștii Vechi.

Ansamblul de dansuri „Palucenka” de la Dudeștii Vechi nu mai este alcătuit exclusiv din Bulgaria. Sunt și copii români și chiar le place dansul bulgăresc, muzica bulgărească. Are și Uniunea Bulgară ansambluri de dansuri în care au fost primiți copiii români care le place coreografia, le place muzica, le place arta.

Nu este un lucru neobișnuit ca un tânăr român care îi place arta muzicală și dansul să activeze la Slaviak și într-o formație de dansuri sârbești sau într-o formație de muzică, într-un ansamblu muzical sârbesc, el să fie român. Nu este un lucru așa ieșit din comun, destul de frecvent. Bulgarii din banatul sârbesc i-am văzut venind des la Dudeștii Vechi, oamenii îi cazau la casele lor și sigur că, vorbind, fiecare și-a spus povestea vieții, povestea familiei.

Un bun prieten bulgar, un istoric, Constantin Calciov, mi-a relatat că, stând de vorbă cu un bulgar din banatul sârbesc, lor a dus aminte că cum el este nepotul stră-nepotului al unui moșul cutare și a unei baba cutare și cum au chemat-o. Ăsta alaltă îi spune la fel, îi face un fir genealogic. Și, în final, s-au găsit că, de fapt, sunt neamuri.

Apoi am aflat că nu este caz singular, pentru că satele cu bulgari catolici din banatul sârbesc au fost populate cu oameni proveniți din matca bulgarilor bănățenii de la Stár Bišnov / Dudeștii Vechi, în cursul secolului XIX. 

Mulțumesc de această introducere la relațiile între români și bulgari în Banat, dar și în general. Acum ambele popoare, ambele națiuni au aderat la Schengen pe deplin. Ce putem aștepta, adică la nivel exact de popoare?

Cum această aderare ar putea influența popoarele noastre? Și ce anume să așteptăm să se întâmple între români și bulgari încoace? Dacă e o piedică în fața înfloririi relațiilor între ele, unde se află această piedică să fie chiar mai activi în relațiile sale?

Noi avem împreună cu Bulgaria proiecte de dezvoltare a regiunii transfrontaliere, de o parte și de alta a Dunării, încât din perioada de preaderare, înainte de aderare la Uniunea Europeană, paradoxal, cei mai mulți bulgari din România se află în Banat, dar județul Timiș nu e prins în area de acțiunea acestor programe de cooperare România – Bulgaria. transfrontaliere. În schimb, e cuprins Sudul României, care se învecinează cu Bulgaria și care are mai puțini etnici minoritari bulgari. Nu ar fi asta o problemă. Cu siguranță că se vor dezvolta mai bine proiectele de cooperare, însă o frână a fost în calea cooperării între cele două state slabă dezvoltare economică deopotrivă a României și a Bulgariei.

Doi oameni pot să facă multe lucruri împreună, dacă pot și dacă au cu ce. Dacă nu pot și nu au cu ce, se întâlnesc, discută, bea un ceai și apoi pleacă fiecare acasă la nevoile lui. Cam așa văd eu că s-au întâmplat lucrurile.

Dar eu am văzut în București, când am vizitat București, întotdeauna m-am întâlnit cu turiști bulgari. Am fost la Craiova, m-am întâlnit cu bulgari. Chiar prezența lor e destul de frecventă la târgul de Crăciun în Craiova.

Cu siguranță că intrarea în Schengen va crește intensitatea contactelor dintre români și bulgari. Se vor merge mai mult români în Bulgaria în scop turistic și bulgari în România. Deci în ceea ce privește relațiile sociale, cele două popoare sigur se vor apropia și mai mult.

Acum, legat de firme, de companii – sigur că dacă nu îți mai trebuie să stai la coadă să-ți verifice documentele, se vor intensifica legăturile, va crește numărul de companii cu activitate mixtă în Bulgaria și în România. Eu mă gândesc așa că s-ar putea face și proiecte mari, de anvergura.

În perioada comunistă, România a făcut împreună cu Iugoslavia proiectul Porțile de Fier I și proiectul Porțile de Fier II. Acum românii și bulgarii puțin probabil să facă pe sectorul comun al Dunării o hidrocentrală pentru că nu avem cădere de apă, mă rog, relieful nu e tocmai favorabil, dar România și Bulgaria au experiență în energia nucleară. Românii au la Cernavodă, foarte aproape de Bulgaria, o centrală nucleară care de fapt este un proiect mai mare, dar funcționează o mică parte din capacitatea proiectată.

Cred că cele două guverne ar putea să facă ceva în comun. De asemenea, s-ar putea dezvolta turismul pe ambele maluri ale Dunării, transportul fluvial nu știu în ce măsură mai este de actualitate pentru că el a decăzut încă de până în anii 80, încă din perioada socialistă, oamenii preferă să transporte marfa mai puțină și mai rapid pe șosea, nu cu vasul. Dar în linii mari, cu siguranță că intrarea ambelor țări în spațiul Schengen va avea efect pozitiv.

Cât de natural e pentru românii și bulgarii să colaboreze?

Eu am căutat să văd lucrurile un pic în esența lor și în istorie am observat că românii și bulgarii, ca popoare, dar și ca entități politico-teritoriale, ca țări, au avut relații de colaborare. De pildă, cronicarii bizantini pomenesc de vlahi și de bulgari că mereu erau împreună și împotriva lor, a bizantinilor. Apoi otomanii, când au ocupat Peninsula Balcanică, imediat au luat contact și cu românii.

Chiar prima confruntare armată dintre români și otomani s-a produs pe teritoriul Bulgariei de astăzi. Vlach cu Vodă s-a bătut cu turcii, cu otomanii pe teritoriul Bulgariei, românii fiind într-o misiune de a ajuta pe bulgarii, care erau atacați de otomanii. Am suportat împreună 500 de ani de dominație otomană, apoi a venit momentul fericit 1878, am eliberat jugul, bulgarii nu l-au eliberat complet, au trebuit să mai treacă 30 de ani până în 1908 ca să devine țară independentă.

Am avut doar la începutul secolului XX, în 1913 și în 1916 am avut conflict armat, dar cea mai mare parte a istoriei noastre am cooperat, am lucrat împreună. Îmi aduc aminte din romanul Desculț, scris de Zaharia Stancu, un scriitor român născut în Teleorman, aproape de Bulgaria, că exista o imagine socială a bulgarului ca prieten, ca colaborator, exista o solidaritate între țăranul român și țăranul bulgar pe partea cealalta a Dunării. Iar când România a intrat prima dată în conflict cu Bulgaria, personajele din acel roman dădeau din umeri, ce avem noi cu bulgarii, că doar sunt ”ai noștri”.

Expresia asta, ai noștri, am mai auzit-o spusă de români și am auzit-o frecvent rostită și de bulgari, și din Bulgaria, și de bulgarii de aici, toți au invocat această apropiere cu românii. Mai pot să vă spun că bulgarii sunt, dintre minoritățile etnice, cei mai buni vorbitori de limba română. La liceul din Dudeștii Vechi, care este liceul cu program normal, la care se adaugă predarea limbii bulgare materne, deci nu se predă în limba bulgară, ci se studiază limba bulgară extra, ca limba maternă, pentru că profesorii de limba română întotdeauna au fost bulgari, ba mai mult tineri bulgari din Dudeștii Vechi au absolvit facultăți de litere și au devenit profesori de limba română în localitățile din area înconjurătoare, în Sannicolau Mare, în Valcani, în Cenad, în Timișoara și nu-mi vine acum în minte, dar cu siguranță că sunt și în mai multe locuri. Și acum avem studenți de la Dudeștii Vechi care au optat pentru facultate de științele comunicării sau facultate de litere în care intră și studiul limbii române.

În sfârșitul acestei discuții, pe ocazia intrării românii și bulgarii pe deplin în zona Schengen, care e semnificația mediilor pentru a dezvolta o mai bună cunoaștere sau a încuraja mai mare activitate între românii și bulgarii? Cum apreciați nivelul actual a acestor medii și numărul lor și calitatea lor? Și ce ar putea fi îmbunătățit în această privință că să ne bucurăm de ce eu uneori numesc identitate dinamică, adică o comunicare nehegemonică și cumva naturală, prietenoasă sau cu bună voință între noi.

Din păcate, eu spun din capul locului, comunicarea media între români și bulgari este la un nivel foarte scăzut. În anii 70, când la televiziunea română nu-l vedeai decât iubitul conducător Nicolae Ceaușescu și toată lumea strângea televizorul, românii din sudul țării aveau antene urcate sus pe casă sau pe bloc și prindeau posturile de televiziune din Bulgaria și aveau ocazia să vadă un film sau un concert, o emisiune cât de cât mai plăcută. Oricum nu era Ceaușescu pe ecran, însă această legătură aparține trecutului.

În presa românească se vorbește și se scrie foarte puțin despre Bulgaria, nu știu cât de mult se vorbește în Bulgaria despre România. În mod clar, media ar putea să ajute la cimentarea, la întărirea relațiilor dintre cele două țări, cu sau fără Schengen. Schengen cred că va facilita și accesul jurnaliștilor de-o parte și de alta a Dunării.

Jurnaliștii urmăresc întotdeauna interesul politic, interesul economic. Dacă va crește interesul economic și interesul politic, sigur că intensificarea contactelor politico-economice va aduce după sine și mai multe articole, mai multe emisiuni media despre România în Bulgaria și despre Bulgaria în România. Altă problemă, cartea.

Eu sunt un cititor de literatură pasionat. Am căutat literatură bulgară tradusă în română și am găsit multe volume tipărite în anii 50-60. Aici a fost acea perioadă de început a comunismului, perioada stalinistă, când se dorea o apropiere a popoarelor din Estul Europei, din lagărul socialist și s-au făcut traduceri foarte bune.

Îmi vine acum în minte novela A cornul de capră. Îmi vine în minte cărțile lui Ivan Vazov, care este, după părerea mea, un scriitor foarte talentat, unul din mari scritori pe care i-a dat această parte de lume. Și pot să spun că, ca român, m-am simțit foarte apropiat, foarte ancorat în cărțile lui Vazov.

Am fost mândru să citesc chiar despre revoluționarii bulgari și despre activitatea lor pe teritoriul României în locuri mie familiare. Dar acum, dacă mă duc în librării, nu găsesc literatură bulgară tradusă în limba română. Nu știu câtă literatură română se traduce în Bulgaria.

Cărtărescu știu că a fost tradus, dar cred că ar trebui făcut un pas în direcția traducerii cărților din bulgară în română și invers. Cred că și oamenii de cultură, iubitorii de carte se pot apropia. Asta nu se va face ușor.

Va trebui cele două state să facă un acord sau să inițieze un program de finanțare a acestor traducerii, că nimeni nu traduce gratis nimic. De asemenea, difuzarea de filme documentare, reportaje. De ce nu?

Pe canale media românești, eu cred că românilor le-ar plăcea să vadă Han Asparuh sau Țar Simeon. Sunt mulți iubitori de filme istorice în România. Vremuri de răscruce, după cartea lui Doncev, care e o carte răscolitoare.

Nu m-am putut dezlipi de ea, dar a fost editată în anii 70 în România. Acum n-a mai fost reeditată. Și cred că și acum așa ar găsi un public de cititori destul de consistent.

E o carte bună. De asemenea, sunt scriitori români pe care cred că bulgarii o să-i placă, o să-i iubească. Dar Schengen, ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, cred că intrarea în Schengen va avea un impact pozitiv, însă acest impact pozitiv trebuie ajutat.

Trebuie să se miște și instituțiile.

Și dacă vorbim de instituții, cât de mult interes sau nevoie, în opinia dumneavoastră, există pentru un centru cultural bulgar în România? Mă refer la o practică similară cu ICR. Deci un centru cultural nu simplu a comunității bulgare, ci cumva susținut de Ministerul Culturii al statului bulgar.

Întâi să apară institutul, să facă ceva bun și apoi va crește interesul. Sigur că acum dacă opresc pe stradă un om care lucrează la fabrică în trei schimburi și îl întreb dacă pe el ar ajuta un Institut Cultural Bulgar în România, eu mi-aș dori, sincer, chiar la Timișoara, un institut cultural bulgar sau un lectorat bulgar la Universitatea de Vest din Timișoara, omul o să dea din umeri, pentru că asta nu ține de viața lui de om obișnuit, de om comun. Dar interes există, cel puțin în lumea iubitorilor de carte, în lumea oamenilor de cultură există acest interes.

Chiar și dacă nu lucram la Dudeștii Vechi, dădeam același răspuns eu personal, aș fi interesat. De exemplu, m-ar interesa un centru cultural slovac. Mi-ar plăcea să mă duc să văd un muzeu, o expoziție, o lansare de carte, să îi pun mâna pe o carte de poezie bună, slovacă, am dat un exemplu aleatoriu cu slovacii, că nu trăiesc printre ei.

Dar interes există și e nevoie și de finanțare. Acum, noi românii și bulgarii tot așteptăm după finanțări europene. Noi vrem să facem multe lucruri pe banii altora.

Parcă statul român și statul bulgar nu mai au bani pentru cultură și pentru educație în propriile țări. Dar interes? Sigur, sigur interes o să fie.

Faceți, numai, un festival al filmului bulgar și o să vedeți câți spectatori o să fie! Deschideți canale de media online cu titrare, cu traducere în limba română și o să vedeți, dacă arătați ceva plăcut, ceva interesant, să vedeți că vor fi multe accesări!

Foto: Iancu Berceanu (sursă:‌ Iancu Berceanu)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.

About Author