Dezvăluirile jurnaliştilor întăresc covingerea oamenilor că ”cu toţii sunt nişte ticăloşi” şi din cauza asta nu are nici un sens să încercăm să schimbăm lucrurile
Dimităr Săbev
Acest articol a fost publicat pe 25 septembrie 2018 pe site-ul Bodil.
Cine zice că în Bulgaria nu există jurnalism de investigaţie? Există, şi chiar mai mult decât este capacitatea auditoriului de a-l digera. ”Bivol” a dezvăluit multe scheme criminale – de la firmele offshore ale sindicalistului Trencev, până la Gheorghiu – cipriotul sărac, care posedă firme de milioane de euro. Jurnaliştii de la NOVA şi bTV uneori produc publicaţii de investigaţie de înaltă probă. Ikonomedia, de asemenea. Chiar şi în mediile publice BNT şi BNR, care se află sub control, se strecoară dezvăluiri.
În ciuda acestor şi a altor exemple, am curajul de a afirma că jurnalismul bulgăresc de investigaţie se află într-o criză gravă. Mai ales, pentru că investigaţiile s-au transformat într-un scop în sine: şi pentru jurnalişti, şi cu atât mai mult pentru public. Jurnalismul de investigaţie este un gen atractiv la noi. El aduce influenţă şi popularitate, dar rareori îşi pune sărcini semnificative precum ar fi schimbarea în modul de gândire şi de comportament al societăţii.
Să lasăm deoparte schemele cunoscute, când prin dezvăluiri ”jurnalistice” sunt loviţi concurenţii de afaceri, sau se exercită presiune asupra instituţiilor. Să ne oprim numai la ipoteza că jurnaliştii ar fi corecţi. Chiar în acest caz, dincolo de dorinţa de a deveni vestit, programul maxim pentru o investigaţie este că ea să provoace reacţia dorită a instuţiilor. Influenţa asupra atitudinii publicului larg nu stă la ordinea zilei.
Numai că o astfel de influenţă există şi ea nu întotdeauna este una pozitivă. Dezvăluirile jurnaliştilor activează vestitul sindrom bulgăresc ”cu toţii sunt nişte ticăloşi” şi întăresc starea de dezgust pasiv al oamenilor. Cititorii şi spectatorii pot scrie în Facebook vreun comentariu indignat sau chiar să doneze online mediei. Dar, oricât de ar fi, asta nu schimbă starea lucrurilor.
Publicul bulgar interiorizează materialele jurnalistice cu un mazochism pervers, pentru că ele afirmă convingerea lui cât de rea este situaţia. Dezvăluirile despre unele afaceri necurate cu zone offshore, cercuri de partid, întreprinderi care poluează, conflicte de interese, dare şi luare de mită – totul trece ca la teatru în faţa ochilor bulgarului care a văzut de toate şi nu mai poate fi surprins cu ceva nou în domeniul josnicilor umane.
Într-un anumit sens oamenii din această ţară au nevoie de astfel de dezvăluiri, pentru că ele confirmă viziunea lor despre viaţă – murdară şi lipsită de speranţă. În afară de asta, pentru mulţi dezvăluirile despre crimele altora servesc ca scuze pentru josnicia şi pasivitatea lor.
Alternativă exisă şi ea se numeşte punctul de vedere al jurnalistului. Lipsa ei este una dintre slabiciunile lui ”Bivol”: investigaţiile lor scot la iveală crime, dar nu-le pun în context. Corupţia şi nelegiurile nu se analizează dincolo concluzia veşnică ”toţi sunt legaţi ca maţele porcului”. Cititorul, înecat în date despre adrese care coincid, avocaţi, naşi, persoane fictive şi firme fantome, simte că lucrurile stau prost – dar nu înţelege de ce s-a ajuns până acolo şi cum se poate schimba situaţia.
În ultima înstanţă jurnalistul este un procuror? Armele jurnalitului nu sunt programele moderne de analiză a datelor, ci cuvântul şi adevărul. Dacă nu poţi folosi cuvântul, atunci adevărul tău se pierde pentru public. Bineînţeles, şi mai jalnici sunt cei care au ”multe cuvinte”, dar vorbesc în principiu, fără a se ocupa de fapte.
Întrebarea dacă jurnalistul trebuie să intre în rolul unui procuror este cheie. Ea se proiectează şi asupra faptului dacă este admisibil că la noi responsabilitatea pentru protecţia mediului să cadă predominant asupra organizaţiilor neguvernamentale. Oare este admisibil că o parte din societatea civilă să preia funcţii de la instituţiile publice, în cazul în care instituţiile nu-şi fac treabă?
În opinia mea, nu este admisibil. De fapt, pentru instituţiile este convenabil când jurnaliştii sau ”ecologii” le preiau funcţiile, pentru că asta le eliberează de responsailbitatea de a fi active. Societatea, convinsă în imoralitatea totală a puterii, încetează să mai aşteapte din partea ei dreptate – şi o parte dintre oameni îşi transferă încrederea către jurnalistul sau ecologul. Asta e mare lucru pentru ego-ul lor, dar nu ajută ţara.
Într-adevăr procuratura din Bulgaria nu-şi face treaba şi a devenit o unealtă pentru interese politice şi de afaceri. Numai că nu este treaba jurnaliştilor, chiar şi celor de investigaţie, să joace rolul unor procurori. Fă faptele, pe care le-ai descoperit publice, interpretează-le şi dă-te la o parte fără a te opri să ceri răspuns de la societate. Tu influenţezi instituţiile prin societate.
De asemenea şi rolul de judecător nu e pe măsura jurnalistului. Nimeni nu are drept să-şi asume rolul de judecător moral al naţiei şi să sugereze că ”aceştia sunt criminali, noi suntem cei buni”. Verdictele le da tribunalul şi Cel de Sus. Jurnalistul de investigaţie poate arăta atitudine, dar nu şi să pronunţe condamnări.
Oamenii au nevoie nu atât de noi dezvăluiri despre abuzurile atotcunoscute, cât de o nouă perspectivă. Şi de o poveste, o istorie. Un exemplu este nuvela ”Jungla” de jurnalistul şi scriitorul american, Upton Sinclair. Autorul a lucrat luni de zile sub acoperire într-o întreprindere de produse de carne din Chicago, pentru a povesti ce se pune în crenvurştii. Povesteşte sub forma unei cărţi cu protagonişti literari, dialoguri, subiect. ”Jungla” prezintă o imagine în ansamblu a capitalismului sălbatic de la începutul secolului XX, şi nu informaţii picante despre afacerile murdare ale unor firme. Când a iesit de sub tipar, consumul de crenvurşti a scăzut cu 90% şi imediat a fost adoptată o lege federală pentru inspectarea calităţii cărnii.
Oare societatea bulgărească este gată să înţeleagă ce se ascunde în crenvurştii? Sau preferă să zgârâie pe realitate? Să ştii înseamnă să trebuiască să schimbi – şi mulţi preferă să nu vadă întregul, focusaţi pe bucăţi. Folosind mantra ”cu toţii sunt nişte ticăloşi”, poporul se scufundă în nirvana sa de dezgust, stând pe murdariile, dezvăluite în investigaţiile jurnalistice, chiar dacă ele sunt la nivel mondial.
Am văzut cu ochii mei dosare pline de fotografii, documente împrimate, tăieturi din ziare, note, şamd, care au stat în baza unor publicaţii impresionante, brandate ca cercetări jurnalistice. Să ştiţi: cei mai mari ”jurnalişti” de investigaţie lucreză în umbra partidelor.
Mediile centrale nu publică dezvăluiri despre prietenii proprietarilor lor şi nu cred că cineva este mirat de asta. Dar şi în sectorul neguvernamental există obiecte de investigaţie admisibile şi inadmisibile. Să o numim o luptă selectivă pentru dreptate.
Situaţia în Bulgaria, în momentul de faţă, este de aşa natură că indiferent în ce sector şi în ce registru bagi mâna, te vei lovi de neregularităţi. ”Instituţiile responsabile” înţeleg situaţia foarte bine, dar nu fac nimic până nu primesc ordin de sus ”să investigeze”.
Asta nu se va schimba prin dezvăluiri noi şi tot mai drastice, ci numai prin educaţie în netoleranţă faţă de nedreptatea în societate. Anume acestei cauze i se dedicaseră ”protoblogger-ii” Karavelov şi Botev (publicişti bulgari şi luptatori pentru libertatea Bulgariei, care au trăit în România în secolul XIX – nota editorului). Jurnalismul îşi poate îndeplini funcţia de câine de pază numai într-o societate care respectă corectitudinea.
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
