Cea mai naturală colaborare în cadrul UE este între România și Bulgaria, crede diplomatul bulgar
Interviu realizat de Vladimir Mitev
Lyubomir Kyuchukov este diplomat și analist de politică externă bulgar. A absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova, specializându-se în Universitatea Georgetown din Washington. A început cariera sa diplomatică ca atașat în ambasada Bulgariei din București. A fost ministrul adjunct al afacerilor externe, membru al Consiliului de integrare europeană și euroatlantică la Președinția Bulgariei, membru al Consliliului de Eurointegrare la Consiliul Ministerial al Bulgariei. În perioadă 2009-2012 a fost ambasador la Londra. Acum este director al Institutului de economie și relații internaționale. Stăpânește limba engleză, rusă, română, franceză și folosește italiană.
Domnule Kyuchukov, la discuția organizată la începutul lunii aprilie în Sofia, de la Institutul pentru Economie și Relații Internaționale, Fundația ”Friedrich Ebert” și Societatea Diplomatică Bulgară, a fost prezentată ideea de creare a unei strategii europene pentru regiunea Mării Negre, care să devină înițiativa presedinției bulgărești a UE în prima jumătate anului 2018. Ce este esența acestei ideii? Ce acțiuni concrete ale UE și ale țările regionale ar putea aduce materializarea ei?
Ideea pe care am lansat-o împreună cu ambasadorul Biserka Benisheva este că în timpul presedinției sale a Consiliului UE Bulgaria să accepte ca o prioritate politică a sa crearea unei ordinii de zi european a Mării Negre. Altfel zis, să fie creată o strategie pe termen lung a UE pentru regiunea Mării Negre. Mai mult, acum câțiva ani Parlamentul European a promulgat o rezoluție care cere asta. În 2003 Grecia a impus ca prioritate a președinției sale aderarea Balcanilor în UE. Rezultatul a fost Ordinea de Zi din Thessaloniki care de atunci și până astăzi determină politică europeană către această regiune. În timpul președinției sale în 2008 Franța a creat Uniunea Mediteraneană, care cuprinde nu doar cele 28 țări-membre ale UE, ci și 15 țări din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. În același timp, UE are propria sa strategie pentru regiunea baltică cu forme dezvoltate și o rețea întărită a colaborării, inclusiv cu Rusia. Pare că singură mare ”fără stăpân” a UE este Marea Neagră.
După 2013 confruntarea în regiunea Mării Negre a crescut. În momentul de fața Turcia și Rusia au legatări complicate cu UE, în timp ce Ucraina și Rusia sunt în cofruntare. În ce măsură, privind aceste condiții de confruntare, este realizabilă o inițiativă pentru strategia europeană către regiunea Mării Negre și pentru o colaborare regională mai intensă? Cum ea ar putea influența contradicțiile în această regiune, între UE și unele țări concrete din ea?
Problemele sunt existente și numeroase. Printre ele se enumeră conflictul din Ucraina, Crimea, numeroasele conflicte înghețate în spațiul post-sovietic, creșterea tensionilor și cursa înarmării din tipul ”Războiului Rece”, ciocnirile unor interese coflictuoale lângă liniile geopolitice de putere, riscurile terorismului internațional, islamul radical șamd. Simpla numire a lor arată că nu e suficient doar să le constatăm, ci trebuie să căutăm și soluția activă și mutuală a lor. O poziție pasivă n-ar rezolva niciuna dintre aceste probleme. Iar pentru a fi un factor în această regiune, pentru a avea o poziție proactivă, unită și consistentă, UE trebuie să urmărească în mai mare măsură țelurile ei strategice. În momentul de fața, UE a scăzut activitatea sa în plan regional. Ea a pus accent pe problemele securității, inclusiv în cadrul NATO, iar în același timp se observă o colaborare crescută, macar și uneori tumultoasă, între cele două forțe regionale prezente aici – Rusia și Turcia. Toate aceste lucruri nasc o dezbatere pentru crearea unei strategii a UE, nu doar necesară, ci chiar deja întărziată.
Interviu cu Lyubomir Kyuchukov cu subtitlare în limba română și limba engleză acordat emisiunii Sămbătă 150 Radioului Național Bulgar. Tema este ideea de strategie europeană către Marea Neagră și viitorul Balcanilor.
Viceprermierul bulgar Denitsa Zlateva a participat la discuția deja menționată. Care este poziția guvernului bulgar vis-a-vis de această idee? În ce măsură ideea este cunoscută în țările europene și în țările din regiunea Mării Negre? Cum văd ele ideea?
Pentru a deveni politică statală, această ideea trebuie să fie recunoscută în primul rând de guvernul și instituțiile statului. În timpul discuției, vicepremierul, cel ce deținea competența în aceste chestiuni europene a susținut aceasta idee. Dar noul guvern bulgar urmează să aibă ultimul cuvânt. Pasurile următoare constituie consulări cu alte țări-membre al UE, care sunt interesate în urma acestei idei. Este natural ca aceste țări să fie în primul rând România și Germania, cu care acum 10 ani am inființat Sinergia Mării Negre. Totodată, trebuiesc realizate consultări cu Comisia Europeană și cu alte două țări din grupă, în cadrul careia Bulgaria va fi președintele UE – Estonia și Austria (președințiile UE se fac în succesiuni de trei țări – notă editorului). Așa Marea Neagră ar putea deveni o temă în ordinea de zi a acestor conducerii. Ceea ce e pozitiv este faptul că Austria este activă tradițional în cadrul Colaborării Dunărene și în legarea regiunilor Dunării și Mării Negre. Președinția austriacă o urmează pe cea românească, iar București dintotdeaună a încercat sa joace un rol activ în regiunea Mării Negre. Cu alte cuvinte, crearea unei strategii europene a Mării Negre ar putea începe cu președinția bulgărească și să se termine cu acceptarea acestei strategii în timpul președinției românești.
În 2008, UE, prin susținerea activă a Germaniei, a României și a Bulgariei înființează programa ,,Sinergia Mării Negre”. Care sunt diferențele între inițiativa de acum și Sinergia Mării Negre? De ce este necesar ca Sinergia să fie dezvoltată și upgradată 10 ani mai tărziu?
Sinergia Mării Negre a fost un moment important în orientarea UE spre Sud-Est. Ea a fost bazată pe o abordare inclusivă cu participarea tuturor țărilor din regiunea mare a Mării Negre, și a sprijinit o mulțime de forme de colaborare multilaterală cu participarea activă a UE. Pe de altă parte, Sinergia Mării Negre n-a avut resurse financiare solide și asta a limitat efectivitatea ei. Ea a suferit mult din cauza confruntării politice din regiune. Atunci atenția s-a direcționat prioritar spre o altă politică europeană – Parteneriatul Estic, dar acum pe baza unei abordării exclusive – fără Rusia și Turcia. Decada de la Sinergie impune o analiză și un bilanț al efectivității ei și o căutare a soluțiilor despre viitorul ei. Cred că Sinergia trebuie să fie reactivată prin resurse financiare și instituționale suplimentare, iar în același timp să fie dezvoltată și să devină un mecanism practic pentru realizarea unei abordări strategice a UE către regiunea Mării Negre, această dezvoltare devenind o parte din ordinea de zi a Mării Negre.
Pare că în UE are loc o creștere în comunicarea regională – de exemplu, în unele forme de dialog mediterane, sau, în cadrul Grupului de la Vișegrad. În ce măsură inițiativa de a crea o euroregiune a Mării Negre este un răspuns al acestei tendințe de regionalism în politica europeană? Cum această ideea ar putea deveni o parte din planurile pentru reforma a UE?
UE este într-o dezbatere grea despre viitorul său. Indifernet cât sunt scenariile – 5, cum în Cartea Albă a Comisiunii Europene, 15 sau chiar 55, de fapt direcțiile sunt doar două: înapoi spre o Europă a națiunilor (din punctul meu de vedere, asta înseamnă mai mult o Europă a naționalismelor) și înainte – către un nivel nou al integrării. Până acum domină ideea de o Europă a mai multor viteze, care dă șansa de a fi păstrată unitatea UE după Brexit, dar creează probleme și diviziuni serioase pentru viitor. În schimb, ideile pentru dezvoltarea colaborării regionale și pentru o interacțiune mai activă nu formează niveluri noi ale integrării, ci ajută în căutarea unor poziții comune și abordării referitoare la problemele de interes comun pentru câteva țări-membre a UE.
Din acest punct de vedere, formarea unei macroregiuni a Mării Negre n-ar putea realiza aceste funcții, pentru că în ea vor fi incluse două țări-membre ale UE, și alte țări care nu sunt membre UE. În principiu UE susține activ crearea unor macroregiuni cu țeluri precum: căutarea unor soluții pentru problemele comune ale țărilor din anumite regiuni, dezvoltarea colaborăriii și atingerea unei coeziuni economice, sociale și teritoriale. În momentul de față sunt create patru macroregiuni europene: Baltică (împreună cu regiune din Rusia), Dunareană, Adriatico-Ioniană, și Alpină. Crearea a unei macroregiuni a Mării Negre ar putea deveni construcția de bază a Strategiei UE pentru Marea Neagră, și un instrument efectiv în realizarea ei, pentru că macroregiunile au acces la fondurile structurale și de investiții ale UE.
Dar în Europa de Sud-Est are loc și pentru colaborare regională în cadrul UE. Acum doi ani împreună cu fostul ministru de externe bulgar Solomon Pasy am lansat ideea de crearea a unei grupe B-5 (sau ”Vișegrad Balcanic”) cu participarea Bulgariei, a României, a Greciei, a Croației și a Sloveniei (în caz că e interesată). Exemplul Grupului de la Vișegrad este suficient de convingător privind rolul și câștigul unei colaborări de acest tip.
De mulți ani România și Bulgaria sunt percepute „la un loc” de partenerii săi europeni, dar în loc de a crea un duo în colaborarea sa bilaterală, pare că ele fac contrariul. Care ar putea fi parametrii unei colaborări mai strânnse în plan bilateral și în Marea Neagră, dacă regiunea este definită nu ca o provocare a securității, ci ca un loc al proiectelor economice care duc profit mutual în spiritul colaborării regionale?
Urmârind forța unei logici nu prea înțelegibilă, când au fost candidați pentru UE, și în primii ani ca membri, Bulgaria și România pare că au fost mai mult într-un regim de competiție decât într-unul de colaborare. Există o explicație pentru asta, dar ea n-ar putea fi o scuză – ambele țări au fost sub presiune să completeze reformele necesare, au fost sub mecanimsul de cooperare și verificare (MCV), au avut probleme interne serioase. Nu există o colaborare mai naturală în cadrul UE decât cea între România și Bulgaria – fie prin prisma problemelor comune, pe care ele le au de rezolvat (desființarea MCV, aderarea la Schengen, eventual la eurozona, securitatea în Marea Neagră și la Balcanii, șamd), fie legată cu coordonarea și protejarea unor idei și initiative mutuale în cadrul UE.
Ceea ce este esențial pentru ambele țări este să se încerce o schimbare: în primul rând, felul cum aceste doua state sunt privite ca două membre cu probleme în UE, în al doilea rând, noțiunea conform căreia contribuția lor este mai mică față de problemele pe care le crează. O premisă obligătoarie pentru asta este consolidarea infrastructurii, a legăturilor bilaterale și multilaterale din regiune, independent de numeroasele probleme și conflicte din zonă, inființarea unei rețele de fel propriu, de dialog și de colaborare.
Citește și în limba engleză!
Citește și în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
