Esenţa posttranziţiei: ”Oamenii înaintea profiturilor!”

O privire către forţele sociale din Bulgaria şi România, care sau născut în tenebrele tranziţiei şi îşi arată dorinţă de a-și corecta neajunsurile prin umanizarea politicii

Vladimir Mitev

Acest articol urmează să fie tiparit în următorul număr al revistei Timpuri Noi (număr 9-10, septembrie-octombre 2019), care va ieşi la sfârşitul lui octombrie 2019. 

Se intrevede oare un sfârșit al acestei tranziţii? Dar al istoriei? Conştientizând faptul că istoria este o poveste fără sfârşit, este oare un semn că exact din aceste”nesfârșite” contradicţii ale tranziţiei ”fără sfârşit” se nasc noi relaţii, idei şi comunităţi?

Încerc să analizez tranziţia din Bulgaria, şi în anumită măsură din România prin prisma propriei sale negații, definită de mine ca ”posttranziţie” sau ”postpostcomunism”. În opinia mea aşa-numitele noi stângi ar putea juca un rol important în acest proces.

Tranziţia în sine a fost dominată de negarea perioadei dinainte – a socialismului, prin ideologia anticomunismului. În plan economic ea a creat o pătură de oameni înstăriţi, care însă adesea au prosperat, folosind sau chiar parazitând resurselor socialismului. În plan social tranziţia a fost cutremurătoare pentru mare parte din societate şi a erodat relaţiile sociale şi familale. Ea a fost neumană şi chiar i-a dezumanizat pe participanţi –atât pe câştigatori cât şi pe pierzatori.

În anumit sens, exploatarea moştenirii socialismului își are obirșia în însăși ADN-ul tranziţei, pentru a construi o societatea nouă, postcomunistă. Acest proces însă ajunge inevitabil la saturare. Resursele care pot fi exploatate, relaţiile dintre indivizi în interiorul comunității, care pot fi folosite în interes privat scad. Astfel apar cel puţin două comunităţi – a celor care și-au consolidat statutul în timpul tranziției, şi a celor mulţi, care au fost împinși în jos de noile condiţii. Contradicţia dintre ele a dat naştere unui proces de transformare, pe care eu îl numesc ”posttranziţie”.

Posttranziţia este înainte de toate o încercare de a corecta tranziţia şi a reface echilibrul distrus. În prima linie se sitează cei plasați într-o poziție ingrată de status-quo-ul tranziţiei. Un aspect specific lor este însă faptul că ei nu caută soluţia problemelor tranziţiei într-o întoarcere imposibilă a timpului dinainte de 1989. Proiectul lor este să îmbunătăţească ceea ce este posibil în prezent şi viitor. Intelectualii şi liderii lor propun acţiuni, care deși nu sunt revoluţionare, pot să aducă schimbari graduale. Adesea reprezentanţii posttranziţiei au acces la cunoașterea de tip tehnocrat – de exemplu, cunosc foarte bine regulile europene în domenii diferite, dar spre deosebire de elitele tranziţiei sunt sensibili la problemele compatrioţilor săi. Asta predetermină şi poziţii critice față de status-quo-ul la nivel naţional şi european.

Tranziţia a fost dominată de ideologia de piaţă, care îmbină cele doua dimensiuni ale dreptei – cea liberală şi cea conservativă. Iată de ce este logic ca primii oameni care formulează o identitate posttranziţională să fie de stânga. Observăm asta în Bulgaria şi România.

În Bulgaria, ”Bulgaria Solidară” şi candidatul independent pentru eurodeputat Vanya Grigorova sunt un exemplu de reprezentanţi politici pentru comunitatea posttranziție. La alegerile europene ea a câştigat numai 0,5% din voturi, dar a influenţat întregul discurs politic, care a devenit mai social după euroalegeri. Mesajul ei a fost ”Oamenii înaintea profiturilor!”. privit ca o unire în acţiune, cuvânt şi esenţa.

În România în ultimii ani există un mic partid social democratic– ”Demos”, care a atras un număr mare de economişti profesioniști şi experţi pe subiecte sociale.

Mesajele ”Bulgariei Solidare” şi a celor de la ”Demos” sunt înainte de toate moderne. Aceștia își canalizează atenția către drepturile muncitorilor. Apară categoriile sociale slabe de cetățeni ai statului neoliberal agresiv, care crede că grija socială este un exces şi o risipire de bani. Susţin refacerea statului care are grijă de omul de rând în detrimentul corporaţiilor, al oamenilor de afaceri cinici şi al oligarhilor. Doresc un sistem progresiv de taxare, care să corecteze inegalităţile sociale crescânde. Organizează proteste. Comunică bine cu media. Îmbină tinerețe, carisma şi caracter în relaţiile cu elitele tranziţiei.

”Bulgaria Solidară” este organizaţia, care cel mai categoric s-a opus tratatelor pentru comerţ liber între UE şi SUA (TTIP) şi UE şi Canada (CETA). ”Demos” de asemenea a avut poziţii critice la adresa infiinţării tribunalelor supranaţionale, care au şi condamnat statul român în trecut. Demos a atras între activiştii săi câteva feministe faimoase din România, aşa că subiecte precum violenţa asupra femeilor şi egalitatea genurilor contează mult pentru partidul acesta. ”Bulgaria Solidară” susţine legalizarea cânepei pentru nevoi medicale

În esenţa, acestea sunt poziţii care încearcă să apere ţesutul uman şi social, să dea speranţă, să-i sprijină pe cei nevoiași. Dacă tranziţia a fost dominată de setea de control şi acumulare de putere în detrimentul comunităţii, posttranziţia este o perioadă, în care ne dăm seamă că în viaţă există şi alte relaţii decât cele de putere – precum cele bazate pe grijă pentru celălalt. Această conştientizare nu revocă nevoia că comunităţile şi liderii posttranziţiei să se lupte în plan social cu reprezentanţii trecutului, care deţin puterea. Însă în posttranziţie lupta nu se desfâşoara între un ego şi alt ego, ci între spiritualitatea umană conservată în tranziţie şi lipsa de spiritualitate și umanism.

Câte posibilități de a ieşi din tranziţie avem?

Spre deosebire de Bulgaria, în România dezbaterile pe tema aşa-numiteler ”partide noi şi partide vechi” sunt mai pronunțate. Discursul are în vedere faptul că partidele vechi, care au condus în perioada tranziţiei sunt corupte, clienteliste, au dat puterea pe mâna unor oameni de afaceri dubioși şi au falimentat în plan moral. În acelaşi timp partidele noi, care au fost create după ce a fost permis să infiinţezi un partid în România cu numai trei membri fondatori, poartă un altfel de etică, sunt cinstite şi curate şi vor conduce competent.

”Demos” se situează printre partidele noi din România. Dar ”Demos” nu a avut influenţa socială suficientă pentru a fi admis la alegerile europene din mai 2019, pentru că are nevoie de 200 000 de semnături pentru ambele voturi ca să participe. Un nou partid clasic din România este Uniunea Salvaţi România (USR). Ceea ce il caracterizează este că reprezintă interesele celor care au câştigat în tranziţie – clasa urbană de mijloc, oameni din generaţiile mai tinere, care lucrează ca IT-işti, cei cu profesii creative, care sunt bine educaţi şi bine conectaţi la Europa şi Occident. Nu este întâmplător că USR mai este numit și ”partidul celor tineri”. El dă puterea generaţiilor care au crescut în timpul tranziţiei şi se simtă reprezentanţii unei noi culturi în raport cu generaţiile vechi, care și-au însușit bine regulile (şi presupusul ”cinism”) al timpurilor mai vechi.

În ce măsură însă este USR un partid al posttranziţiei? Sloganul lui de bază este schimbarea elitelor tranziţiei cu altele noi, necorupte. Dar ideologia lui este o combinaţie între cele două ideologii ale tranziţiei – anticomunism şi anticorupţie. Ambele ideologii au ajuns la vârf după întrarea României în UE şi și-au format elitele româneşti. Mi se pare însă că ambele pierd tot mai mult sensul şi obiectul său de interes.

Societatea românească este atăzi tot mai de consum, şi sperietoarea comunistă – PSD, a pierdut mare parte din influenţa şi din liderii săi, trimişi în penitenciar. Anticorupţia ajunsese la nivel înalt înainte de a fi oprită în perioada 2017-2019, când reformele judiciare au venit împreună cu revocarea şefei DNA Laura Koveşi, și sub a cărei conduceri s-au creat diviziuni adânci în societatea românească. Elitele politice din România se vor innoi mereu şi procesul schimbării lor nu poate fi oprit, în special având în vedere că previziunile pentru alegerile prezidențiale din noiembrie îl indică câștigător, pentru un nou mandat, pe Klaus Iohannis, iar ca principal oponent al acestuia, pe liderul USR Dan Barna.

Toate astea arată că USR este un partid al câştigătorilor tranziţiei din Romănia, în pofida faptului că obiectivul principal al acestuia este innoirea clasei politice. În acest sens partidul este ”revoluţionar” prin propria retorica, dar cu cât va creşte influenţa sa cu atât va deveni mai conservator. În condiţiile unui câştigătoar posttranziţie, probabil USR ar fi forţa de bază, dar schimbarea va veni din altă parte – din cei pentru care tranziţia continuă să fie o traumă. Anume acest electorat atrage atenţia lui Demos şi al noii stângi din România.

În primavara şi vara lui 2019 în România au izbucnit câteva proteste grele în companii străine şi în unele cazuri ele au reuşit să aducă concesii pentru lucratori. ”Demos” şi-a arătat solidaritatea cu protestatarii şi chiar a participat la proteste în unele cazuri, de exemplu la Târgovişte. ”Demos” a atras în rândurile sale pe unii dintre cei mai mari experţi pe probleme sociale şi de muncă din România.

La rândul lor, foşti membri ai partidului, care s-au distanţat de acesta, au infiinţat Institutul pentru Solidaritate Socială, prin care încearcă să facă publicaţii pe subiecte precum educaţie civilă şi sărăcia din România. Această dezvoltare este un semn că cercurile noilor stângi nu sunt limitate numai la simpatizanţii lui ”Demos”.

Una dintre problemele de bază pentru ”Demos” este greaua moştenire ideologică a tranziţiei, care stigmatizează stânga. Încercările partidului de a formula mesaje şi să poartă lupte în afară ”consensului” tranziţiei sunt adesea întâmpinate cu ironie, ură sau neînţelegere. Asta ridică bariere pentru vorbitorii publici ai mișcării ”Demos” care trebuie să aleagă cuvintele sale foarte atent, deși aproape inevitabil mesajele lor vor interpretate greșit.

”Demos” se află și în relații dificile cu celălalt partid de stanga și cu orietări asemănătoare – Partidul Socialist Român, care în general atrage generaţiile mai bătrâne. Acesta din urmă stăpâneşte mai greu tehnologia şi mesajele lui sunt pe undeva învechite – de exemplu el îşi exprima nostalgia față de timpurile lui Ceauşescu sau puterea industrială a României înainte de tranziţie. Însă PSR este mai categoric pe problemele de politică externă şi mai critic la acţunile statelor capitaliste occidentale în ţări precum Venezuela. ”Demos” sunt criticaţi că sunt prea influenţaţi de concepţii americane şi occidentale cu privire la genderi şi asta le diminuează posibilitățile de a pătrunde în cercurile largi ale populaţiei. La rândul său PSR nu poate câştiga mulţi tineri cu retorică din timpul socialismului, care foloseşte cuvinte precum imperialism.

Ieşirea din tranziţie în Bulgaria

Sistemul politic românesc este caracterizat de tensiunea între instituţiile nealese prin vot – precum serviciile de informaţie, şi partidele politice, exemplul cel mai reprezentativ și mai mediatizat este Partidul Social Democrat. Această tensiune a dus la multe proteste, mobilizare, contradicţii, care lasă impresia că societatea românească este politic vie.

În acelaşi timp, perioada de după intrarea Bulgariei în UE este dominată de stabilitatea sistemului politic, având un partid lider precum GERB. Sistemul politic creat la noi, dă siguranţa multor grupe sociale, dar supune la test altele. În Bulgaria, de asemenea, există tensiune între aşa-numitele noi şi vechi partide şi persoane politice. Dar această tensiune este mai dilutată, pentru că sistemul politic bulgăresc în principiu este amestecat şi contradictoriu. In interiorul acestuia, GERB își răsfrânge tendințele rusofile, în timp ce conservatorismul de stânga al BSP, este la fel ca cel al sociademocraţilor români, fapt care îi și apropie, și cu siguranță explică ascensiunea lui Donald Trump şi al forţelor politice similare în plan internaţional. Astfel tineri şi bătrâni coabitează în aceleaşi partide politice. ”Bulgaria Democrată” ar putea avea un lider tănâr precum Radan Kanev, dar se ştie că mâna de fier acolo este fostul premier din anii 90 Ivan Kotov. ”Da, Bulgaria” este considerată de unii echivalentul bulgăresc al USR, dar ”da-bulgariştii” nu au problema de a fi în coaliţie cu un partid al tranziţiei precum ”Bulgaria Democrată”.

La rândul său BSP are membri tineri, care vorbesc despre nevoia de înlocuire al elitelor politice, moştenite din timpul tranziţiei.

În acest context amestecat şi contradictoriu noua stânga bulgară merită o atemție specială, pentru că, în opinia mea, ea posedă potenţial pentru schimbare. O dovadă este iniţiativa cetăţenească ”Să oprim maşina tranziţiei”. Ea prevede introducerea unui minim neimpozitat pentru veniturile persoanelor fizice cel puţin la nivelul salariului minim şi cota specială a TVA-ului de 9% (care există pentru turism) să fie aplicată și pentru apă, alimentare, medicamente de bază, manuale şi cărţi. Iniţiativa este susţinută de Confederaţia Muncii ”Sprijin”, Reţea Anti-Sărăcie Bulgaria, societatea ”Bulgaria Solidară”, Colectiv pentru Intervenţii Publice, Sindicatul Autonom Lucrător, Clubul de Discuţie pentru Politică Socială Locală, revista dVERSIA, portalul analitic Baricada şi site-ul Dokumentalni.com. Eurodeputaţi, economişti, jurişti şi antreprenori sensibili la nevoile sociale s-au alăturat deasemenea iniţiativei. Ea a reuşit să strângă 30 000 de semnături şi a fost depusă în Parlament, dar n-a putut să aducă o schimbare imediată. După alegerile europene însă în Parlament a crescut sprijinul pentru modificări fiscale în spiritul iniţiativei.

Reuşita noii stângi nu va fi consecinţa eroismului unor indivizi, ci va fi rezultatul mişcărilor sociale şi a comunităţilor în continuă dezvoltare. Marea bătălie a noii stângi se dă cu convingerile şi determinarea diferiților forme şovinism – și cu discursurile lor, care se îndreaptă acuzator şi îi pedepsesc pe cei mai slabi. Noii stângişti sub diferite forme se opun campaniei de discreditare a oamenilor cu disabilităţi, priviți ca abuzatori, care parazitează sistemul social. În ciuda apatiei comunităților, noua stânga susţine şi creşterea remuneraţiilor pentru muncă de noapte.

Astfel se formează un front larg în care noua stânga provoacă consensul tranziţiei, care are multe feţe. Cea mai vehiculată teorie este aceea că cei slabi sunt de vină pentru condiţia lor şi ar trebuie să sufere adiţional. Acest tip de înţelegere a situației arată lipsa de suflet, care domină gândirea multor oameni şi instituţii.

Posttranziţia nu este revoluţionară

Noua stângă bulgară încearcă să provoace un anume tip de sensibilitate socială pe subiecte care nu pot produce minuni. Introducerea unui minim neimpozitat va lăsa oamenilor câțiva zeci de leva lunar în plus. Creşterea remuneraţiilor pentru munca de noapte va mări salariile fără a-i face pe oamenii bogaţi. Dar în ansamblu aceste şi alte măsuri vor schimba balanţele tranziţiei, care duc la opresiune şi scăderea energiei vitale a oamenilor. Câştigatorii tranziţiei vor continua să fie câştigatori. Dar pierdanţii vor avea demnitate şi o mai mare siguranţă. Aici se vede esenţa posttranziţiei, care nu este o revoluţie, ci o creştere lentă şi graduală a spaţiului în care fiecare individ să își poată manevra viaţa sa. Asta este şi tratamentul pentru trauma tranziţiei care continuă să-l hârţuiască pe lucratorul bulgar, pe omul cu dizabilităţi, pe cei tineri şi pe cei bătrâni.

În societatea bulgărească, dominată de idei arhaice, în principiu, mulţii îşi justifică lipsa da acţiune socială prin faptul că ”trebuie să devină mai râu, înainte de a fi mai bine” şi că ”numai o revoluţie” ar putea schimba lucrurile. În societatea consumeristă de piaţa a UE şi a lumii occidentale revoluţiile de tipul celei Bolşevice din Rusia sau al celei Islamice din Iran sunt imposibile. Cei care aşteaptă o revoluţie pur și simplu au găsit un alibi potrivit pentru a nu face nimic. În locul inactivității, se simte nevoie de un val de umanizare a instituţiilor şi a societăţii.

Asta a fost înţeles de Jeremy Corbyn şi de Jean-Luc Melenchon. Timp de decade Corbyn a fost marginalizat, dar britanicii au înţeles şi au evaluat integritatea lui. Tot timp el stătea pe poziţiile în care are încredere. Într-o lume a decepţiei această integritate a ieşit la suprafaţa. În ciuda tuturor testelor, Corbyn s-a ridicat şi a dat energie unor întregi comunităţi noi de oameni tineri şi de oameni care mai devreme fuseseră retrase din politică.

Ce fel de schimbare este necesar Bulgariei? Mulţii cred că problema este culturală – Convenţia de la Istanbul, Strategia pentru Copii, Soros, liberalism, ”genderism”. Războaiele culturale însă nu schimbă fundamentul economic al societăţii. Familia bulgărească va fi mult mai fermă iar fertilitatea va crește, dacă omul de rând avea siguranţă în viaţa sa şi spaţiu economic pentru a se putea desfășura. Aici văd eu marea provocare a posttranziţiei. Societatea noastră are nevoie de schimbare, de dezvoltare şi de reînnoire. Viaţa, nu profitul sau puterea este valoarea fundamentală pentru fiecare încercare de schimbare!

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!