Daniel Stoiciu: Sunt inspirat de oamenii care activează ca poduri bulgaro-române

Un interviu despre festivalul cucilor din Brăneşti şi despre bulgarii din România

Vladimir Mitev

Daniel Stoiciu este un cetăţean român cu identitate complexă fiind cunoscător al limbii bulgare şi al istoriei bulgarilor din Vlaşca. Blogul Podul Prieteniei a discutat cu el despre festivalul cucilor din satul lui natal – Brăneşti şi despre unele neînţelegeri principale între bulgarii din România şi bulgarii din Bulgaria. 

Domnule Stoiciu, la începutul lunii martie 2020 în satul Brăneşti aproape de Bucureşti a avut loc festivalul tradiţional al cucilor. În secolul XIX-lea acest sat a fost populat predominant de bulgari. Care sunt rădăcinile acestui festival? Prin ce se deosebeşte de sărbătorile similare din Bulgaria şi România?

Sărbătoarea cucilor se desfășură în mod tradițional în satele din județele Călărași și Ilfov în satele în care existau comunități bulgare, alături de celelalte obiceiuri bulgaresti. Trebuie precizat că au existat bulgari în aproape toate localitățile dintre orașele Călărași și București și în special pe valea râului Mostiștea și pe lângă Dunăre aceștia fiind refugiați din Imperiul Otoman în principal în vremea războaielor ruso-turce.

Războaiele ruso-turce au ruinat Vlaşca care a fost în numeroase randuri scena ofensivelor ruse si a contraofensivelor otomane astfel incat forța de muncă a bulgarilor a fost foarte valoroasă și a avut o importantă contribuție la ceea ce va fi România mica iar mai apoi România actuala. Nu în ultimul rand din randul acestor refugiați bulgari din Vlasca rușii au organizat formațiuni militare și de rezistență care au acționat peste Dunăre. 

Deși sunt o traditie precrestina cucii sunt legați acum ca și data de desfășurare de o sarbatoare religioasa Lasarea secului de brânză (Sirni Zagovezni) alături de Uralie si Impacaciune (Prosca) . 

In Romania cucii au rezistat ca si sărbătoare populara spontana doar in Branesti unde pana în urma cu cativa ani cand a fost foarte aproape de dispariție iar mai nou a fost transformat în festival după modelul celor de la Pernik și Yambol cu toate conotațiile politicianiste care decurg de aici.

Anul acesta festivalul cucilor din Brăneşti a fost marcat de răspândirea virusului corona în regiunea noastră şi în lume. Ce provocări a pus corona virusul în faţa organizatorilor? Cum a fost petrecerea anul acesta? Ce este similar şi diferit între festivalul din anul acesta şi festivalurile cucilor din Brăneşti în anii anteriori?

Vreau să fac o deosebire între tradiţia populară spontană (care a rezistat în timpul războaielor iar mai curand in istoria României regimurilor legionar și comunist) și festivalul care printre altele trebuie să țină seama și de considerente sanitare. 

Din câte am înțeles festivalul a primit aprobarea autorităților sanitare destul de greu în condițiile actuale și putem considera că a fost un noroc pentru ca după o săptămână au fost interzise adunările de peste 1.000 de persoane. 

Cu toate acestea cateva grupuri din România și câteva străine nu au mai venit iar dintre spectatori apreciez că au fost mai puțini cu aproape 20%.

Brăneştiul este aproape un cartier al Bucureştiului. Cum influenţează asta localnicii? În ce măsură ei se asociază de strămoşii de origine bulgară?

A fost o vreme în care bulgarii erau majoritari în localitate și chiar ‘ulafii’ (vlahii) știau bulgăreşte, dar ceea ce este de precizat este că toți participau la un loc la toate obiceiurile bulgaresti și românești, existând texte separate în română si bulgară pentru aceleași cântece (cum a fost Lazarul).

Cu toate acestea bulgarii la început se casatoreau doar între ei fiind nevoiți să-și caute pereche în localitățile unde mai existau bulgari existând şi probleme de consangvinizare la un anumit moment.

As vrea să subliniez faptul că la momentul despre care vorbim națiunile română și bulgară așa cum ni le imaginăm azi nu existau și cu atât mai mult cred că oamenii simpli aşa cum erau ei nici nu şi-ar fi imaginat vreodată că vor exista țări așa cum sunt azi țările noastre. 

Un lucru greu de înțeles de către bulgari este ca cei de aici au fost întotdeauna loiali țării în care au trăit – România, chiar şi atunci când aceasta a fost împotriva Bulgariei aşa cum şi vlahii de acolo si-au slujit întotdeauna patria în care traiau.

Incepând cu perioada comunista mulţii români au venit în localitate odată cu pierderea interesului bulgarilor pentru menţinerea limbii şi obiceiurilor iar după comunism fenomenul s-a intensificat astfel încât practic dialectul vorbit la Branesti poate fi considerat pierdut.

Diferitele organizaţii patriotice din Bulgaria promovează bulgaritatea în Republica Moldova, Ucraina şi România. Dar pare că ele au mai mare succes în fosta Uniune Sovietică. Cum bulgarii din Vlaşca se referă la activitatea acestor organizaţii? Ce nu înţelegem bine în Bulgaria despre comunităţile bulgarilor din România? 

Cum spuneam pierderea interesului pentru limbă a creat o barieră importantă care nu exista în cazul celorlalți descendenti ai bulgarilor din fosta URSS cu atat mai mult cu cat actuala limba bulgara a fost standardizata in sensul apropierii de rusa in vremea comunismului. Bulgaria este poarta către UE a celor din fosta URSS care o văd că un sprijin economic nu doar spiritual și la randul ei Bulgaria se vede aducandu-i cel puțin la nivel declarativ înapoi în zonele tot mai depopulate.

Mie mi s-a intamplat sa fiu întrebat câţi bulgari mai sunt prin Vlasca de către astfel de patrioți, iar la răspunsul meu ca nu prea mai sunt mi-au spus ca mint, ca ştiu ei mai bine de pe internet cum sta treabă (puteţi compara paginile Wikipedia în bulgară și respectiv română despre Branesti). Aceștia sunt patrioții statisticieni.

Mai este o categorie de patrioți foarte vocală care de fiecare data când se incearcă o apropiere şi nu aud ceea ce cred ei de cuviință devin isterici, facând apel la toate nenorocirile istorice dintre România şi Bulgaria (binecunoscute de bulgari şi arhicunoscute de către români). Aceştia sunt patrioţii combatanţi.

Din fericire există şi câțiva oameni care cunosc și au lucrat în ambele ţări. Sunt oameni excepţionali, care în mod dezinteresat şi apartinic ajută de exemplu în organizarea festivalului sau in revitalizarea asociatiilor bulgarilor care reprezinta adevărate punti de legătura şi care reuşesc întotdeauna să-i inspire pe ceilalti romani sau bulgari deopotriva.

Anul acesta aţi fost invitat la gala Zilei Naţionale a Bulgariei (3 Martie), organizată de ambasada bulgară din Bucureşti. Cum bulgaritatea şi românismul coexistă în identitatea dvs, în gândurile şi în acţiunile dvs.? În ce măsură în opinia dvs bulgarii şi românii îşi cunosc apropierea culturală şi istorică? Ce îi lipseşte relaţiilor bulgaro-române la un nivel pur uman?

Am fost onorat sa fiu prezent la receptia ambasadei într-un spațiu care a adunat la un loc  oameni care-și duc existenta la confluența celor două culturi și națiuni fie ei bulgari sau reprezentanții comunităților din România. Astfel de întâlniri sunt întotdeauna pentru mine interesante și pline de emoții pozitive de fiecare data avand ocazia sa cunosc oameni deosebiti.  

În afara de aceste “elite” oamenii obișnuiți trăiesc în bulele lor fiecare cu grijile proprii într-o nesfarsita tranziție către nicăieri a țărilor noastre neavand alte preocupări în afara de supraviețuirea fizică. Iar bariera de limba pune mari probleme (mai degrabă românilor).

În afară blocajului din mințile oamenilor există și bariera fizică reprezentată de Dunare şi de lipsa infrastructurii (poduri în principal) care sa faciliteze cunoașterea reciprocă la aceasta adăugându-se neapartenenta la Schengen care practic ne condamnă să rămânem înapoiați economic și social.

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!