Întâlnire cu bulgarii basarabeni de la granița româno-ucraineană

Corespondentul al Radioului Național Bulgar din Ruse, Asya Penceva, a parcurs distanța până la Isaccea-Orlivka și a prezentat cu propria poveste ceea ce a văzut pe drum

Asya Penceva

Acest text este o transcriere a videoclipului publicat de Asya Penceva pe canalul ei de YouTube. Ea a vizitat granița dintre România și Ucraina, pe malul Dunării, la câteva zile după începerea ostilităților din Ucraina, care a dus și la creșterea fluxului de migranți către UE.

Totul va fi bine. Nu știm când, dar va fi.

Asya Pencheva: Aceste cuvinte ale Valentinei, o bulgăroaică din Odesa, au fost un semn destul de clar că poporul ucrainean are un spirit neîmblânzit.

Când am plecat în Ucraina, am ezitat în legătură cu punctele de trecere ale frontierei. Prima și, conform informațiilor preliminare, cea mai convenabilă trecere a fost cea de la Galaţi, pe partea română, unde se află granița cu Republica Moldova și aproape alături de Ucraina și de orașul Reni. Totuși, această poartă de intrare în România s-a dovedit a nu fi preferată de refugiați, deoarece ar fi pierdut timp și cu autoritățile moldovenești.

Prima mea întâlnire a fost cu Tarana.

În Odesa este casa mea. Am lăsat totul. Mi-am luat câteva lucruri și ceva de mâncare pe drum. Restul a rămas acolo. Dar ce te faci când ai șanse să fii aruncat în aer? Vedeți ce se întâmplă la Kiev și în alte orașe? Se demolează clădiri. Oamenii au doar o singură parcare. Și dacă Doamne ferește rămânem sub ruine, cine ne va găsi? Ne aflăm într-un bloc de 12 etaje. Va cădea și vom muri acolo. Știți că Ucraina nu s-a pregătit pentru război și de aceea nu avem niciun adăpost, nu avem o apărare bună, nu avem mijloace speciale de apărare aeriană. Dacă Ucraina se pregătea de război în toți acești ani, ar fi fost pregătită pentru război. Iar noi, se pare, că am fost surprinși…

Putin… cine ar fi crezut asta? Deși după operațiunea din est (Donbass – n.r.) se putea presupune că acest lucru era posibil. Dar, în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, am continuat să credem că nu se va întâmpla, mai ales cu vecinii din Belarus. Luați în considerare faptul că Belarus este complice la o crimă, așa cum se întâmplă de obicei: un criminal și un complice. Nu pot să cred că este posibil să nu mă întorc. De atâtea ori visez să mă întorc acasă. Casa mea este deschisă, răscolită și spartă. Și dacă ne vom afla sub ocupație rusească, nu mă voi mai întoarce. Nu vreau să trăiesc sub ocupație rusească.

Fluxul mare de oameni se îndreaptă spre Isaccea. De pe malul opus, oamenii din orașele din sudul Ucrainei traversează Dunărea cu feribotul prin punctul de control Orlivka. Acolo am stat – cu oameni care veneau în număr mare. Primul lucru clar vizibil a fost punctul de sprijin al voluntarilor. Le datorăm o adâncă reverență acestor oameni care, cu propriile mijloace și eforturi, i-au primit pe ucraineni și le-au oferit, la două mese pliante, strictul necesar la început. Ceai, supă, sandvișuri, biscuiți, scutece și piureuri pentru copii, fructe, dezinfectanți, apă, sucuri. Altceva e că a doua zi acești tarabagii au devenit 10, iar voluntarii – zeci.

Primarul din Isaccea, Anastase Moraru, a stat cu oamenii săi până la miezul nopții de vineri. Iar în dimineața următoare l-am văzut din nou, devreme, cu un iatac mai gros. Toți cei care au sosit din Ucraina au fost invitați cu amabilitate să bea un ceai sau să se sprijine. I s-a oferit adăpost la Isaccea sau în orașul vecin, mai mare, Tulcea. A fost asigurat transportul spre diferite puncte din România, inclusiv la aeroportul din București. Toate acestea au fost oferite gratuit. Iată ce a declarat Anastase Moraru, primarul orașului de frontieră Isaccea.

Totul este foarte simplu. Dorința noastră este de a ajuta cetățenii Ucrainei.

Cine plătește?

Am reușit să facem totul aici datorită fondurilor oamenilor obișnuiți și ale companiilor care au dorit să ajute. Oferim posibilitatea de a înnopta în primele zile în special în Ișca și Tulcea. După cum vedeți, sunt foarte mulți tineri din Tulcea și Galați care își oferă voluntar mașinile proprii pentru a ajuta la deplasarea oamenilor prin orașe. Oamenii noștri din Isaccea sunt oameni buni.

Asta pe teritoriul României. Trăiască poporul român. De cealaltă parte a barierei se află ucrainenii, dintre care cel puțin jumătate vorbesc o bulgară mai arhaică. Ce altă limbă pot vorbi, fiindcă aceștia sunt bulgarii noștri basarabeni care trăiesc de generații în sudul Ucrainei, în Odesa, Izmail și în împrejurimile lor?Majoritatea nu au pașapoarte bulgare, pentru că nu au avut nevoie de ele până acum. Cu toate acestea, autoritățile române de frontieră au relaxat regimul de intrare în țară, iar ucrainenii nu mai au nevoie de invitație, nici de declarație pentru copiii cu un singur părinte, nici de certificate sau alte documente. Au intrat doar cu un pașaport, pe care îl au toți. Au existat dificultăți pentru tinerii din țări terțe, cum ar fi Turcia și Tunisia. S-a dovedit că toți erau studenți la marină sau la medicină în Odesa și se grăbeau să ajungă acasă.

Am absolvit universitatea. Acum studiez la un institut filologic.

Când a pornit următorul feribot între România și Ucraina, am crezut că voi fi singură la bord și că toată lumea călătorește în direcția opusă. Am fost surprinsă că din nou erau cu mine bulgari care se îndreptau spre Odesa, spre familiile lor, ca să nu fie singuri. Bărbații nu au voie să părăsească țara, așa că Katia și Alexandra se aflau în salonul pasagerilor.

Din Bulgaria ne întoarcem acasă, la Odesa. Acolo sunt copiii noștri, acolo sunt casele noastre. Nu putem să ne abandonăm patria și să plecăm. Va fi greu. Dacă Bulgaria ne acceptă, vom veni în Bulgaria.

Ne-au lăsat să intrăm. Noi putem pleca, dar oamenii noștri nu pot. Îi adună pe toți la rând. Vom vedea ce va fi. Nu știm nimic. Suntem oameni mici.

În primele minute pe teritoriul ucrainean, chiar înainte ca feribotul să acosteze, un soldat al armatei ucrainene a interzis toate fotografiile și apelurile pe telefonul mobil. Această interdicție nu a fost ridicată până când nu au fost verificate documentele și motivele pentru care fiecare a intrat în țară. Din acel moment, a trebuit să mă asigur că există într-adevăr o coadă de 40 de kilometri de mașini, așa cum se spunea pe canalele de știri. Nu a fost cazul și, în ciuda prezenței a sute de persoane, nu a existat haos, tensiune sau agresiune. În ciuda situației militare, soldații de frontieră, polițiștii și vameșii au respectat regulile, au tratat pe toată lumea cu înțelegere, nu au permis nicio rearanjare în coloane și nu au ridicat tonul la nimeni. Este uimitor să vezi cum acești oameni au rezistat încercărilor de a șmecheri, de a se rearanja, de a trece fără bilet pe feribot sau fără toate ștampilele din documente.

Spuneți la radio că este război în Ucraina!

Asta mi-a spus unul dintre soldați în timp ce îmi ștampila pașaportul. I-am spus: “Da, de aceea sunt aici!”. Au venit la bord copii, de la copii mici la adolescenți. A fost emoționant să vedem cum au început să se joace pe platformă, alergându-se unul pe altul, sărind, agățându-se pentru a încerca să scuture nava. Și-au arătat animalele de companie, câini, pisici, o chinchilla, un porcușor de Guineea. Făceau schimb de jucării și le spuneau mereu mamelor lor că sunt bine.

În timp ce navigam pe Dunăre, am realizat din nou cât de aproape suntem de acești oameni datorită fluviului care a fost întotdeauna un alt nume pentru libertate. Datorită râului care ne unește, care este strada noastră și care ne face vecini de fapt.

Foto: Punct de sprijin la punctul de frontiera Isaccea (sursă: YouTube)

Citește în limba engleză!

Citește în limba bulgară!

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter.