Vladimir Mitev, Mediapool, 3 iunie 2024
Acest articol a fost publicat de Mediapool pe 3 iunie 2024 și este republicat cu mici modificări.
Pe 12 martie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, și-a anunțat oficial candidatura pentru funcția de secretar general al NATO printr-un articol vizionar în Politico Europe. În acesta, Iohannis spunea toate lucrurile corecte pe care un lider al Alianței ar trebui să le spună – sprijin pentru creșterea mobilității militare, pentru victoria Ucrainei în războiul cu Rusia, pentru creșterea interoperabilității între armatele statelor membre, pentru dezvoltarea de noi tehnologii, pentru solidaritate în cadrul NATO, pentru alianța de valori etc. Iohannis a îndrăznit să candideze în condițiile în care se știa că cel puțin 20 din cei 31 de membri ai Alianței îl susțin pe olandezul Mark Rutte pentru funcția de secretar general. El a făcut acest lucru la scurt timp după ce Partidul Popular European și-a organizat forumul de la București pe 6 și 7 martie 2024. Este posibil ca acest lucru să le fi dat oamenilor din regiunea noastră impresia că președintele român este în ascensiune și că țara sa își arată din nou ambițiile de pilon euro-atlantic în regiune.
Trei luni mai târziu și înainte de summitul NATO de la Washington (9-11 iulie 2024), candidatura lui Iohannis pare să fie acolo unde era la început. Doar Ungaria și-a exprimat până acum sprijinul pentru el. Turcia, despre care se zvonea că ar fi în măsură să îl susțină pe Iohannis, l-a susținut pe Mark Rutte. Polonia nu îl susține pe Iohannis, dar nici pe Rutte.
Iohannis nu este văzut făcând campanie printre capitalele europene pentru candidatura sa. Vizita sa la Washington, la 7 mai 2024, a fost văzută în presa românească drept ultimul cui în sicriul candidaturii sale – pentru că președintele american Joe Biden nu a abordat public subiectul. Se știe că SUA, Marea Britanie și marea majoritate a țărilor NATO îl susțin pe Rutte. Cristian Pantazi și Dan Tapalaga de la g4 media scriu că candidatura lui Iohannis nu a fost discutată cu niciunul dintre partenerii occidentali înainte de a fi anunțată, iar când a fost anunțată a provocat „iritare” în rândul acestora, deoarece a întârziat procedura de selecție a noului secretar general.
G4 media atribuie această candidatură sortită eșecului la orgoliul mare al lui Iohannis, care râvnește la funcții internaționale și are o atitudine „imperialistă” în țara sa natală. Neoficial, însă, în România circulă și ipoteza că Iohannis nu a avut niciodată intenții reale de a deveni secretar general al NATO, ci vrea doar ca numele său să fie discutat în capitalele occidentale, cu scopul final de a obține o funcție în viitoarea Comisie Europeană – de exemplu, cea de comisar pentru apărare. Un argument în sprijinul lui Iohannis este că partea estică a UE și NATO este slab reprezentată în aceste organizații occidentale.
„Cred că există într-adevăr un decalaj destul de mare în acest moment în ceea ce privește nivelul de reprezentare între Est și Vest în instituțiile internaționale. Unele lucruri au fost realizate de-a lungul timpului – de exemplu, faptul că doamna Kristalina Georgieva este director general al FMI și Mircea Geoană este secretar general adjunct al NATO. Dar încă nu este suficient. Până în prezent, nu am văzut un interes sau o dorință consecventă din partea aliaților și partenerilor noștri occidentali de a asigura un echilibru între Est și Vest în ocuparea acestor posturi. Trebuie să existe un echilibru și acesta trebuie să se bazeze pe realitatea pe care o avem în acest moment, și anume că majoritatea amenințărilor și riscurilor se află în Est. Nu pot vorbi despre aspectul politic al acestor decizii. Pot doar să-mi exprim speranța, ca cetățean al unei țări NATO și UE, că această problemă va fi în cele din urmă rezolvată”, a declarat pentru Mediapool un fost înalt oficial român din domeniul apărării și securității, care a solicitat anonimatul.
În timpul vizitei sale la Washington, la 7 mai 2024, Klaus Iohannis a primit premiul „Distinguished International Leader” din partea Atlantic Council, în semn de „recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european”. Dar Iohannis a primit și un cartof fierbinte – o solicitare a SUA ca România să predea Ucrainei unul dintre cele patru sisteme de rachete Patriot pe care le-a cumpărat în 2017. În prezent, unul dintre aceste sisteme este deja operațional în România, în timp ce celelalte trei se află la diferite niveluri de activare.
În timpul vizitei sale în SUA, Iohannis a declarat că România ar putea lua în considerare posibilitatea de a furniza Ucrainei unul dintre sistemele sale de rachete Patriot, pentru care Bucureștiul a plătit aproape 4 miliarde de dolari. Deschiderea sa pentru această conversație a fost anunțată după ce Joe Biden a abordat subiectul, iar Germania a îndemnat anterior țările europene să furnizeze sisteme antiaeriene Ucrainei și și-a exprimat disponibilitatea de a oferi Kievului un complex Patriot. Ulterior, în mai 2024, premierul român Marcel Ciolacu a explicat că ministrul Apărării, Angel Tîlvar, a avut rezerve serioase în privința furnizării unui sistem Patriot Ucrainei. Ciolacu a adăugat ulterior că dificultățile cu care se confrunta ideea nu însemna că era imposibil de implementat.
La rândul său, Iohannis a precizat că nu dorește să discute „în spațiul public” problema unei eventuale furnizări a sistemului Patriot către Ucraina și că ar prefera ca aceasta să fie rezolvată cu experți militari și cu Consiliul Suprem de Apărare a Țării din România, un organism consultativ al șefului statului. De asemenea, Iohannis a subliniat că desfășurarea sistemului Patriot este un proces complex, care implică o serie de aspecte logistice și juridice, și a precizat:
„…nemaivorbind de faptul că eu nu accept, sub nicio formă, ca România să rămână fără apărare antirachetă și antiaeriană”. „Deci, în măsură în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva. Altfel nu se va face nimic”, a precizat președintele român, subliniind că „nu există un orizont de timp” pentru această decizie.
Evazivitatea guvernului român și a politicienilor români este probabil legată de dorința acestora, pe de o parte, de a părea aliați occidentali loiali și, pe de altă parte, de a nu lăsa impresia că dau prioritate apărării Ucrainei în detrimentul celei a României. Suveraniștii români l-au ținut mult timp pe Iohannis sub amenințarea armei și l-au acuzat de o serie de păcate, printre care servilismul față de partenerii occidentali și faptul că nu a apărat cu fermitate interesele naționale românești în raport cu Ucraina. Recent, vicepreședintele principalului partid suveranist din România, AUR, Claudiu Tărziiu, a făcut revendicări teritoriale la adresa Ucrainei, unde în nordul Bucovinei trăiește o populație vorbitoare de limbă română.
O altă problemă pentru guvernanții români este că în septembrie 2024 vor avea loc alegeri prezidențiale în România. Iohannis, care candidează pentru funcția de secretar general al NATO, trebuie să își demonstreze solidaritatea cu Occidentul și aliații săi (Ucraina) într-un moment în care cota sa de popularitate în societatea românească este extrem de scăzută. Există o luptă nedisimulată între favoriții la funcția de viitor președinte, printre care se numără premierul Marcel Ciolacu, care reprezintă blocul Iohannis în politica românească, dar și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, pentru cine va cuceri electoratul suveranist. Astfel, atât furnizarea unui complex de rachete Patriot către Ucraina, cât și respingerea acestei propuneri ar putea pune piedici succesorilor lui Iohannis la alegerile prezidențiale și parlamentare de la sfârșitul anului 2024.
Potrivit lui Marius Ghincea, politolog român, doctor la Institutul Universitar European din Florența, Iohannis nu are nicio șansă să devină secretar general al NATO. De asemenea, Ghincea consideră că, dacă Iohannis are șanse pentru o funcție europeană, aceasta ar putea fi cea de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe (despre care politologul român menționează că, în mod tradițional, este ocupată de figuri mai impersonale) sau de comisar pentru Extindere și Vecinătate, „pentru a sprijini Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest”.
În ultimii 10 ani, Klaus Iohannis a fost un simbol al orientării politicii externe a României bazate pe unitatea dintre SUA și Europa de Vest. Dacă un astfel de pariu va continua să fie valabil și în viitor va deveni clar după alegerile din SUA, dar și după ce alegerile europene vor arăta noul raport de forțe în Parlamentul European și în Comisia Europeană.
Probabil că, în curând, nimeni nu va mai vorbi sau nu-și va mai aminti că Iohannis a fost candidat la funcția de secretar general al NATO. O investigație a presei românești Recorder din această primăvară a arătat că acesta pare să se pregătească să locuiască într-un fel de „palat” în centrul Bucureștiului după ce va înceta să mai fie președintele României.
Iohannis pare să creadă în viitorul său politic. Rămâne de văzut dacă o va face și care va fi acesta.
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsltter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
