Alexandru Ionașcu
În ultimii ani, în presa din afară au apărut diverse relatări despre relații dintre profesoare din preuniversitar și elevii lor, de fiecare dată respectivele profesoare fiind sancționate. Cu toate acestea, publicul a fost de fiecare dată șocat aflând că o profesoară poate avea o relație cu unul din elevii ei, mai ales că, de obicei, bărbații sunt cei care profită de autoritatea lor din mediul de învățământ pentru a începe relații cu eleve. Pe cât de inacceptabile sunt aceste relații, ei bine, pe atât de mult filmul pe care îl voi discuta în acest text caută să ne spună că, dacă plasăm o relație dintre o profesoară și elevul ei într-o societate dominată de ipocrizia ortodoxiei majoritare, atunci, ca prin miracol, o asemenea relație se preschimbă în ceva pâclos din punct de vedere moral. Și mai grav, Balaur (2021), lungmetrajul de debut al lui Octav Chelaru pare să sugereze că o femeie care se implică într-o relație cu elevul ei merită să fie făcută de rușine în fața familiei și a celor din sfera ei profesională, simpla sancțiune disciplinară nefiind suficientă.
În ce măsură ne influențează contextul social deciziile și unde este granița dintre viața personală și sfera privată? Cum putem ști unde se termină consimțământul și unde începe abuzul? Întrebări cu atât mai importante în condițiile în care societatea românească nu acceptă discuțiile despre sexualitate și are mereu tendința să blameze femeile și să le stigmatizeze sexualitatea. Filmul lui Octav Chelaru nu încearcă să răspundă la aceste întrebări (în caz că vă așteptați la așa ceva), ci să ne imerseze în aceste probleme cu care se confruntă femeile și învățământul românesc preuniversitar. Dar și să ne ofere ceva în plus, ceva deranjant în plus. Pentru cine dorește să știe ce se întâmplă în acest film (ceea ce se mai numește și fir narativ), derularea narațiunii arată așa. La un liceu considerat cel mai bun din oraș (la capătul acestei povești va deveni al doilea cel mai bun liceu din oraș), Ecaterina Ivanovici este o profesoară de religie nonconformistă, ceea ce vrea să spună că preferă să le pună elevilor ei întrebări dificile să facă ora de religie nu prin urmarea la literă a programei materiei, ci prin întrebări care se vor dificile moral, dar care nu conving pe măsură ce filmul avansează și situația profesoarei se complică. Ce înseamnă asta? Frustrată sexual de un soț preot pentru care sexul este ceva mecanic pe care-l faci înainte de culcare, cu socri care o blamează pentru ce a făcut la un moment dat în liceu pentru care nimeni nu merită să fie blamat, Ecaterina cedează magnetismului din privirea elevului Iuliu și cei doi au o experiență sexuală în mașina ei, pe un deal din afara orașului. Mai trebuie să menționez obtuzitatea societății românești dominată într-o măsură atât de mare de biserica ortodoxă și reprezentanții ei, și vom înțelege situația sufocantă în care se află o profesoară al cărei soț este preot.
Până acum, Octav Chelaru încearcă să ne arate contextul tradiționalist-sufocant din care protagonista noastră caută o scăpare, însă lucrurile încep să capete o turnură dubioasă, ce pare să arate spre o încercare de pedepsire a unei femei care a cedat și a avut un contact sexual cu un elev. De ce scriu pedepsire? În discuțiile cu elevii de liceu, s-ar zice că unul dintre ei, elevul Iuliu, nu doar că gândește nonconformist, dar este în căutarea libertății când îi spune profesoarei că omul este liber să aleagă. Nimic rău până aici, Iuliu este un elev care crede în libertatea de-a alege, nu? Ei bine, nu. Iuliu adaugă imediat că omul poate alege doar dacă nu mai există ,,nicio regulă, niciun sens’’. Având în vedere evoluția sa de mai târziu, personajul interpretat de Sergiu Smerea este un sociopat de la un capăt la altul. Ideea că nu poate avea o relație cu profesoara sa îl preface într-un fel de Hyde hotărât să-și pedepsească partenera cu care a avut o relație pasageră. În acest sens, intră prin efracție și îi schimbă pastilele soțului (Alexandru Papadopol), o agresează pe o prietenă a profesoarei și o constrânge pe cea din urmă să recunoască relația extraconjugală de față cu soțul ei. Am putea crede că Iuliu încearcă să-și protejeze relația cu profesoara sa, să zicem atunci când îl droghează pe fiul ei pentru a putea afla de la acesta ce știe despre relația extraconjugală a mamei sale.
Inspirat dintr-un caz real, filmul lui Octav Chelaru asupra unui fundamentalism religios cotidian care nu se consideră a fi așa, o formă fundamentalistă de trăire a credinței. Alexandru Papadopol interpretează un personaj al cărui dogmatism religios înseamnă imposibilitatea că lumea ar putea fi mai extinsă decât orășelul în care trăiește și biserica în care slujește. Cum s-ar putea mântui și altcineva decât acei creștini care fac parte din confesiunea numită biserica creștin-ortodoxă? Un asemenea provincialism nu-și poate imagina că o femeie îți poate trăi sexualitatea și în afara căsătoriei, deci personajul lui Alexandru Papadopol este complet ignorant în privința dorințelor soției sale. De cealaltă parte, Sergiu Smerea își fixează mereu privirea asupra cuiva, în special asupra profesoarei de religie, astfel încât spectatorul va ști de la început că acest personaj va avea o influență importantă în film, și nu o influență pozitivă. Pentru elevul Iuliu, normele cotidiene de bază prin care funcționăm și care ne spun să respectăm libertatea celorlalți, să avem grijă de integritatea lor fizică și psihică nu prea există, cel mult sunt un mijloc prin care oamenii sunt controlați (crede el). Prin urmare, acest personaj crede că libertatea este atunci când îți urmezi dorințe egoiste în detrimentul celorlalți. Nu altfel văd lucrurile acei comentatori români care spun mereu la televiziuni private cum nu ar trebui să existe servicii sociale deoarece piața liberă se reglează mereu și duce la progres. Comenatori mai numiți și libertarieni. Cu alte cuvinte, deoarece profesoara nu vrea o relație cu el, Iuliu crede că este îndreptățit să se răzbune pe ea și să îi distrugă viața
Apreciez la filmul lui Octav Chelaru trecea în revistă a unor tare cunoscute dar puțin discutate probleme cu care se confruntă învățământul românesc, cum ar fi lipsa psihologilor care să cunoască dificultățile emoționale cu care se confruntă elevii, mai ales atunci când părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate. Sau convingerea conducerii școlare că trebuie să păstreze aparențele și să arunce vina pe părinți. Mălina Manovici este personajul principal și o interpretează pe profesoara de religie Ecaterina Ivanovici, o femeie prinsă între îndatoririle de soție de preot și dorința de libertate pentru a fi o altă persoană. O dorință care se manifestă tot prin lucruri mărunte și cotidiene, cum ar fi fumatul unor țigări ascunse, jogging seara și chestiune moral-teologice ridicate elevilor ei. Cu toate acestea, momentul în care abandonează conformismul și cedează pulsiunilor erotice este urmat de o serie de evenimente traumatizante care ne spun că o femeie care intră într-o relație cu un elev merită să fie făcută de rușine. Astfel, elevul cu care se implică în escapada sexuală se dovedește a fi un sociopat care urmărește să o facă de rușine în fața soțiului, în timp ce disprețul fiului față de ea și scena de final par să ne spună că femeile care calcă strâmb vor fi pedepsite diferit față de bărbați. Dacă un bărbat care se implică într-o relație cu o elevă este sancționat disciplinar, o femeie care se implică într-o relație cu un elev trebuie arătată cu degetul în fața comunității și abandonată, la fel cum, în ultima scenă a filmului, este abandonată protagonista în momentul în care fiul și soțul închid ușa la camera.
În încheiere, aș spune că sunt dezamăgit de modul în care Octav Chelaru a imaginat personajul feminin aflat în situația de soție a unui preot, adică o victimă a circumstanțelor care atunci când reacționează este pedepsită. În Bacalaureat (2016), Mălina Manovici interpretează tot o profesoară, dar mai hotărâtă și își manifeste autonomia dorind să-și clarifice situația în relația extraconjugală în care se află. În ciuda obiecțiilor mele, debutul în lungmetraj al lui Octav Chelaru este de apreciat pentru curajul cu care abordează un subiect destul de tabú pentru societatea românească. Să remarcăm și atmosfera de thriller ca fundal pentru analiza contradicțiilor cu care se confruntă o femeie prinsă într-un context social religios. Fără tendințe moralizatoare sau critice la adresa bisericii ortodoxe, Balaur ne spune că pot fi lucruri mult mai complicate decât mariajul monogam. Mai există și mariajul monogam cu un bărbat preot ortodox.
Balaur (2021), regia: Octav Chelaru, distribuția: Mălina Manovici, Sergiu Smerea, Alexandru Papadopol
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
