Małgorzata Kulbaczewska-Figat a intervievat-o pe Clare Daly, membră de stânga a Parlamentului European, în contextul raportului Binding the Guardian, comandat de biroul său. Binding the Guardian tratează abuzurile statului de drept în trei țări din UE, pe care Comisia Europeană nu a reușit să le expună și să le contracareze
Małgorzata Kulbaczewska-Figat
Acest articol a fost publicat în ziua de 10 decembrie 2021 pe site-ul polonez Strajk.eu
Atunci când Comisia Europeană raportează cu privire la statul de drept în statele individuale, acționează într-adevăr întotdeauna ca un arbitru imparțial? Și ce se întâmplă dacă răspunsul la această întrebare este negativ? Raportul elaborat de o echipă de politologi și comandat de europarlamentarul irlandez de stânga Clare Daly arată, pe exemplul Spaniei, Franței și Bulgariei, amploarea „omisiunilor” și inconsecvențelor Bruxelles-ului. Iar autorii săi demonstrează: statul de drept este un lucru minunat, democrația merită să lupți pentru ea, dar… Un guvern care respectă perfect legea poate la fel de bine să urmărească interesele marilor afaceri, nu pe cele ale propriilor cetățeni care muncesc.
Poate că din cauza acestor concluzii, raportul intitulat Binding the Guardian a trecut aproape neobservat în presa mainstream. Ar fi fost foarte diferit dacă autorii principali – politologul bulgaro-britanic Albena Azmanova și tânăra cercetătoare stagiară Bethany Howard, susținută de alți cinci academicieni de la universități precum Berlin la Oxford – ar fi urmat calea obișnuită și ar fi trasat o opoziție simplă între democrația liberală și populism. Cu toate acestea, ei se abat de la această cale chiar în primul paragraf al raportului.
„Dezvoltarea guvernelor autocratice, lipsite de responsabilitate – mai ostentative în Est, mai insidioase în Vest – este o patologie transeuropeană. Astfel de guverne s-au dezvoltat atât în țări conduse de lideri eurosceptici (cum ar fi Ungaria lui Viktor Orban), cât și în cele conduse de loialiști europeni (Bulgaria lui Borisov). Ele au apărut atât în vechile țări europene (Spania, Franța, Austria), cât și în cele noi (Polonia, România). Salvgardarea statului de drept a devenit o chestiune de urgență politică.”, citim în raport.
Autorii nu resping conceptul de stat de drept. Ei citează remarcile amare ale lui Marx despre faptul că statul și legea servesc doar pentru asigurarea dominației celor care dețin mijloacele de producție asupra clasei muncitoare, despre iluzia drepturilor egale în democrația liberală. Dar ei le pun la îndoială, urmând argumentul istoricului Edward Thompson: nu este oare simpla limitare a arbitrariului conducătorilor prin instituirea primatului legii o realizare importantă, oferind anumite garanții indivizilor? O altă concluzie rezultă de aici: Uniunea Europeană ar trebui să susțină statul de drept și are toate motivele să admonesteze țări precum Polonia, unde dreapta aflată la putere alunecă spre autoritarism. Problema se află în altă parte, și anume în țările care ar trebui să fie avertizate sau pedepsite, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Binding the Guardian expune aceste standarde duble pe exemplul a două state vest-europene și a unui stat balcanic. Autorii ne amintesc de violența cu care au fost dispersate protestele vestelor galbene – reacţie care nu a primit nici măcar un avertisment din partea Comisiei Europene.
De asemenea, ei ne reamintesc că CE nu a găsit probleme cu statul de drept nici în reforma sistemului judiciar din Franța din 2018, care a fost puternic contestată de avocații francezi, și nici cu trei ani mai devreme, când a fost introdusă o stare de urgență cu restricții de amploare asupra libertăților civile după atentatele din Paris. Ei amintesc, de asemenea, cazuri de tratament cel puțin discutabil al presei, inclusiv intimidarea obișnuită a jurnaliștilor care au dezvăluit modul în care Franța vindea arme Arabiei Saudite, pentru războiul din Yemen.
Al doilea exemplu vest-european este Spania și dispersarea forțată a referendumului catalan pentru independență (considerat de CE ca fiind o problemă internă a Madridului), urmată de arestări în masă ale activiștilor locali care au fost acuzați în serie de incitare la violență. În acest caz, Spania a fost criticată de asociațiile internaționale pentru drepturile omului, dar nu și de Uniunea Europeană. Ce legătură are cu democrația, se întreabă autorii, de asemenea, dispoziția care impune amenzi de până la 30.000 de euro organizatorilor de adunări neînregistrate sau protestatarilor care comit „încălcări grave ale ordinii și securității”?
Capitolul despre Bulgaria este dezastruos pentru gardienii europeni ai statului de drept. Lista de patologii pe care Comisia Europeană „nu a reușit să le observe” în practica politică de acolo pare izbitoare. În 2019-2020, Sofia a fost chiar lăudată în rapoartele anuale ale CE pentru progresele sale în lupta împotriva corupției. Între timp, partidul GERB, aflat la guvernare, a deturnat ani de zile fonduri UE, a subjugat mass-media, a construit o întreagă rețea de afaceri susţinute prin stat şi partid și a folosit legile anticorupție pentru a elimina concurența politică. Protestele masive de stradă și schimbarea politicii SUA față de guvernul GERB, și nu „lupta UE pentru statul de drept”, au fost cele care l-au adus în cele din urmă la putere pe Boiko Borisov, complet discreditat.
Un raport al unui europarlamentar irlandez spune în sfârșit: statul de drept nu este totul! De fapt, lupta pentru acesta este abia la început. Cu toate acestea, nu este suficient să condamnăm cu onestitate acele guverne europene care au încălcat principiile democratice. Este nevoie de o schimbare completă a filozofiei de guvernare. Autorii scriu că scopul guvernelor europene ar trebui să fie garantarea securității și stabilității economice. Ei observă că, în deceniile anterioare, guvernele „au expus societățile la forțele pieței”, iar atunci când societățile au început să se revolte, și-au intensificat controlul asupra oamenilor în loc să le asculte cererile de bază. Cercetătorii concluzionează că, fără o îndepărtare de la această tendință, fără o restabilire a capacității de acțiune a oamenilor și fără o mai mare sensibilitate socială din partea celor aflați la putere, doar lupta pentru statul de drept va fi un punct mort. Statul poate să respecte perfect procedurile și totuși să nu reușească să garanteze o viață decentă pentru majoritatea celor care muncesc.
Strajk.eu i-a cerut eurodeputatei Clare Daly, în calitate de inițiatoare a raportului, să comenteze principalele constatări și concluzii ale acestuia.
Raportul se concentrează asupra a trei cazuri-statale: Franța, Spania și Bulgaria. De ce tocmai acestea?
Ceea ce s-a întâmplat în aceste țări în ultimii ani este cea mai bună dovadă a modului în care conceptul de protecție a statului de drept este tratat de către Comisia Europeană într-un mod nepărtinitor și selectiv. Ar trebui adăugat, însă, că acestea nu sunt singurele exemple.
Faptele adunate în raport arată că autoritățile franceze și spaniole meritau cel puțin critici severe pentru abordarea lor față de statul de drept. Cu toate acestea, se pare că acestea s-au dovedit a fi prea mari și prea importante, prea legate de centrul istoric al Europei, astfel încât Comisia Europeană să le adreseze asemenea critici, cu atât mai puțin să le sancționeze.
Și Bulgaria? Concluzia în sine este că pentru Comisia Europeană a fost mai important ca oamenii săi de încredere să fie la putere în acest stat de frontieră al Uniunii Europene decât să ia în serios informațiile despre guvernarea lui Boiko Borisov. Aceste rapoarte au fost ignorate în mod deliberat. Comisia îi trimitea chiar semnale clare lui Borisov că va continua să aprobe delapidarea fondurilor UE. Cum altfel poate fi interpretat faptul că CE era perfect conștientă de aceste practici și totuși a continuat să asigure Sofia că banii vor continua să curgă!
Oare Uniunea Europeană nu și-a dat seama cât de mult se compromitea? În Bulgaria, ca peste tot în Europa de Est, o parte a cetățenilor au sperat că aderarea la comunitate le va schimba viața în bine. Între timp, această comunitate a permis distrugerea în continuare a statului, care fusese deja doborât de transformarea socialismului în capitalism.
După părerea mea, Uniunii a încetat de mult timp să îi mai pese de astfel de chestiuni. În forma sa actuală, ea are grijă doar de interesele marilor afaceri. Marile afaceri sunt cele care beneficiază de pe urma deciziilor luate la Bruxelles. Factorii de decizie nu sunt interesați de ceea ce gândesc și de modul în care trăiesc cetățenii. Chiar dacă, de fapt, ipocrizia UE, așa cum se vede în cazuri precum cel al Bulgariei, se traduce direct prin pierderea încrederii în UE.
În cazul Bulgariei, dar și al Franței, mai este izbitor un lucru. În rapoartele sale recente privind statul de drept, Comisia Europeană nu numai că nu a reușit să atragă atenția asupra încălcărilor drepturilor cetățenilor, dar… a lăudat guvernele pentru acțiuni care erau pur și simplu antisociale, cu alte cuvinte, care dăunează de fapt cetățenilor!
Cazul Bulgariei ne face să ne întrebăm dacă Polonia ar avea prieteni puternici în UE, ar fi atât de aspru criticată pentru încălcarea statului de drept? Sau Bruxelles s-ar preface că „nu observă” acțiunile guvernului polonez…
Din păcate, eurodeputații polonezi de dreapta au dreptate când spun la Bruxelles: ne criticați atât de aspru pentru că nu vă place politica noastră. Pe de o parte, încălcările în legătură cu care opoziția poloneză trage un semnal de alarmă sunt grave. Pe de altă parte, Uniunea însăși își pierde credibilitatea dacă nu tratează în mod egal toate încălcările statului de drept. Ea însăși oferă argumente guvernelor polonez sau maghiar pentru a spune: nu sunteți imparțiali.
În prezent, criticile Uniunii în Polonia s-au liniștit oarecum, deoarece UE a luat partea guvernului polonez în problema migranților și a crizei de la granița cu Belarus.
Acesta este un alt exemplu de ipocrizie europeană. Unde sunt drepturile omului atunci când problema începe să se refere la migranții de la granițele Europei? Problema dintre Polonia și Belarus nu a fost prima. Am fost în Grecia luna trecută. Am văzut cum Uniunea investește sume uriașe de bani în securizarea frontierelor pentru a împiedica depunerea legală a cererilor de azil. Iar noi ar trebui să primim noi rezidenți pentru că pur și simplu avem nevoie de ei – societățile noastre îmbătrânesc.
În schimb, Uniunea acceptă companii de armament ale căror produse sunt folosite pentru a destabiliza țările din care pleacă apoi refugiații. Mai mult, aceleași companii primesc adesea contracte pentru a construi fortificații la frontieră.
Mulți dintre cei de stânga vorbesc despre necesitatea de a reforma UE pentru a deveni o Europă socială, mai degrabă decât o comunitate de interese corporatiste. Este acest lucru măcar posibil dacă există deja state în comunitate care sunt prea mari și prea puternice pentru a fi criticate pentru abuzuri evidente?
Aceasta este o întrebare fundamentală. Pentru a putea răspunde la ea, este necesar să ne dăm seama că rădăcinile anumitor probleme se află deja în tratatele fondatoare ale Comunității Europene. Uniunea s-a bazat întotdeauna pe proprietatea privată și pe disciplina fiscală, cu alte cuvinte pe baze neoliberale. Nici măcar nu discutăm acest lucru cu cetățenii. Pe de altă parte, întregul discurs privind drepturile fundamentale este o chestiune secundară; s-a dezvoltat mai târziu și, aparent, poate fi liniștit dacă este necesar.
Sunt îngrijorată de viitorul Uniunii. Comunitatea este deja divizată ca niciodată înainte. Se pricepe să le dea altora lecții de democrație.
Raportul sugerează crearea unui mecanism prin care cetățenii înșiși să raporteze încălcările statului de drept sau alte abuzuri de putere care i-au afectat. Funcționarii ar fi obligați să răspundă la astfel de semnale. Va funcționa acest lucru?
Mi-ar plăcea să cred că da, pentru că fără activarea cetățenilor, fără a le arăta că opiniile lor contează și că experiențele lor sunt importante, Uniunea nu se va pune în mișcare. Deși sunt conștient, desigur, că guvernele noastre i-au ignorat în mod repetat pe denunțători. În Bulgaria, cu referire la raport, aceasta a fost chiar regula.
Raportul concluzionează, de asemenea, că, pentru ca ceva să se schimbe în bine în Europa, guvernele naționale trebuie să își schimbe atitudinea față de guvernare. Acestea trebuie să își asume din nou responsabilitatea pentru întreaga societate și să dea dovadă de sensibilitate socială. Dar nu cumva noi, cetățenii, va trebui să forțăm aceste schimbări?
Bineînțeles că da! Politicienii nu se schimbă. Politicienii reacționează la ceea ce se întâmplă deja. Aceia sunt cetățenii organizați care trebuie să pună presiune asupra lor, să aștepte soluții concrete. Politicienii tind să fie mai degrabă reactivi decât proactivi și, chiar dacă inițiază ei înșiși ceva, de obicei nu este în beneficiul cetățenilor.
Prin urmare, dacă văd vreo șansă de reformare a Uniunii Europene, văd o singură cale : mișcările de masă se organizează în mai multe țări, apar guverne progresiste și prosociale, care apoi cooperează. Până când tratatele vor fi revizuite. Desigur, un astfel de scenariu nu va deveni realitate fără luptă. Dar nu este imposibil! Și-ar fi schimbat vreodată CE abordarea față de Bulgaria dacă nu ar fi fost miile de oameni care au ieșit în stradă în 2020? Fără mișcările de protest, Borisov ar fi fost încă la putere.
Ce rol trebuie să joace stânga în acest sens?
Stânga are de depășit o mare criză internă. În acest moment, chiar și în fracțiunea europarlamentară GUE/NGL, există oameni care cred că ar putea sta în orice fracțiune. Îmi pot imagina că ar putea fi la fel în partidele de stânga din fiecare țară în parte. Facem greșeli tactice, cum ar fi cea a stângii spaniole, Unidas Podemos: a avut un rezultat electoral foarte bun, dar a intrat la guvernare cu social-liberalii și acum le cofirmă mișcările. Probabil că acest lucru își pune amprenta asupra încrederii pe care o dobândise anterior.
Am sentimentul că, în timpul pandemiei, stânga a încetat să mai privească critic modul în care Uniunea Europeană devine din ce în ce mai autoritară. Pur și simplu a aderat la anumite dogme dominante în loc să iasă în față cu critici sociale. Rezultatul este că mii de oameni care au motive economice serioase de nemulțumire protestează acum alături de mișcările anti-vaccinare sau sunt aduși la demonstrațiile organizate de extrema dreaptă. Astăzi, majoritatea cetățenilor din diferitele țări ale UE nu au cu adevărat nicio reprezentare. Și avem nevoie de stânga și de idealurile sale pentru a apăra drepturile fundamentale, sociale și civile.
Avem nevoie, de asemenea, de o alternativă la capitalism pentru a supraviețui ca specie…
Da, mișcările Verzilor sunt vocale în apelurile lor pentru protecția climei, dar ele însele sunt adesea legate de afaceri și nu au conceptul de soluții sociale. Acestea sunt oferite de socialism, combinat cu antimilitarismul. De aceea, nu vorbesc despre socialismul verde ca despre o nouă viziune. Este o idee pe care o avem de mult timp și care nu a devenit învechită. În condițiile actuale, este chiar mai mult – este o necesitate. Și cred că majoritatea oamenilor pot fi convinși de ea. Oamenii își doresc stabilitate, o viață bună și să nu fie ignorați. Socialismul conține toate acestea. Nu spun că formarea unor mișcări de masă, pro-democrație, va fi ușoară. Va fi o luptă. Dar sunt un optimistă și cred în continuare că acest scenariu de schimbare despre care am vorbit nu este imposibil.
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
Foto: Clare Daly a lansat raportul la Palatul Naţional al Culturii din Sofia (sursă: Ministerul Culturii, Bulgaria)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
