Interviu realizat de Vladimir Mitev
Prof. Reza Davari este filozof iranian, preşedintele Academiei ştiinţelor din Iran de la 1998. A fost editorul-şef multor jurnale ştiinţifice iraniene. Carieria lui academică e legată cu publicarea celor 50 cărţi în sfera filozofiei şi a celor peste 700 articole la conferinţe, seminare şi în jurnale diferite. Peste 40 cărţi şi articole ale profesorului Davari sunt traduse în limba engleză, cea rusă, cea arabă, cea franceză şi altele. Totodată omul de ştiinţă a ocupat poziţii de conducere în educaţia înaltă şi în sfera culturii din Iran. Între 1980 şi 1982 a fost director Comisiei naţionale iraniene a UNESCO.
Acest interviu a fost publicat la 20 octombrie 2016 pe saitul revistei ”A-specto”.
Domnule Davari, după intrarea în forţa a acordul nuclear există mai intensivă colobarare politică şi economoică între Iran şi Occident. Dacă aceste relaţii au ajuns la o etapă calitativ nouă?
Este posibil să nu răspund acestei întrebări precis, pentru că nu sunt politician. Nu cred că tensiunea politică şi cea economică între Iran şi grupul celor şase (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China – nota editorului) a crescut din nou. Cauza de bază pentru această tensiune nu mai există după căderea sancţiunilor ale UN legate cu programa nucleară Iranului. Acest lucru, despre care medii scrie în ultimă perioadă, e legat cu dificultăţile în aplicarea acordului nuclear. Fireşte, noi suntem dezamagiţi că ne ciocnim cu aceste dificultăţi, chiar dacă ele nu sunt neaşteptate pentru noi.
Fără îndoială, negocierile nucleare au fost punct de porninre pentru schimbarea în relaţiile între Iran, SUA şi Europa de Vest. Scopul negocierilor însă nu a fost legat cu îmboldirea schimbării. Ambele parte au avut nevoie de această comunicare. Aşa că noi nu trebuie să ne surprindem când nu observăm mare schimbare în relaţii. Convorbirele au avut ca obiectiv nu să schimb relaţiile, dar să rezolv probleme care apar şi să calmeze disconforturile între negociatorii – fără semnificaţie dacă sunt bazate pe fapte sau nu.
Cu toate acestea acordul nuclear între Iran şi cele şase ţări va influenţa relaţiile între Iran şi restul lumii. Aparent eforturi sunt necesare pentru a aplica clauzele acordului nuclear şi pentru a elimina barierele existente prin negocieri şi colaborare. Condiţia actuală a negocierilor se caracterizează prin faptul că participanţii nu pot să plece. În acelaşi timp ambele părţi în ele nu aştepată o mare îmbunăţire în relaţiile mutuale. Nu se poate aştepta rezultatul acum, pentru că începutul acestei comunicării a fost pus cu lipsa dorinţei.
Profesorul dvs. Ahmad Fardid introduce termenul iranien ”gharbzadeghi” (literal ”intoxicarea cu Occidentul” – pierderea subiectivităţii vizavi de Vest şi reproducerea fără critică valorilot şi gândirii lui – se poate întâlni tot termenele engleze ”occidentoză” şi ”vestoxicaţia”. Cum omenirea se poate salva de la ”vestoxicaţia”? Care este soluţia oferită de la Iran şi care este preţul plătit pentru această soluţie?
Subiectivitatea e linia caracteristică filozofiei europene moderne. Voi aţi menţionat corect că profesor Fardid descrie o dimensiune a acestei subiectivităţii ca occidentoză. E dificil să se zice cum omenirea s-ar putea salva de la acest fenomen. Nu e vorba de un problem care e rezolvabil cu scheme şi planuri politice. Din această cauza niciună ţara nu poate găsi soluţie, prin care pleacă de la lumea şi înfiinţează o nouă epocă a istoriei. Gânditorii trebuie să reflecte asupra acestor întrebări.
Nu va fi schimbarea calitativă în istoria, dacă oamenii nu sunt pregătiţi pentru ea. În sfârşitul sfârşiţilor Europa modernă are rădăcini în Renaştere! Dacă lumea trebuie schimbată prin plan, asta trebuie să lua loc prin realizarea unei revoluţiei în modul, în care oamenii gândesc despre sfere diferite vieţii – filozofia, arta, politica şi religia. Cât despre soluţia oferită şi preţul plătit, pentru care întrebaţi, răspunsurile vor fi daţi în viitor. Cum ştiţi nu se ajunge prin plan la modernitatea. Iar drumul spre postmodernitatea nu trece obligatoriu prin modernitate. Mai ales postmodernitatea e doar o etapă, care este analizat cu termeni moderni. Nu trebuie să uitam că din când în când se menţionează cum sfârşitul modernităţii a venit în lumea propria ei.
În Iran problema nu e felul în care noi abordăm modernitatea. Aici religia a devenit o parte din viaţa. Şi această schimbare e destul dificil de realizat, când secularismul a influenţat toată lumea şi a captivat vieţile şi sufletele oamenilor.
În Iran voi la fel ca Fardid sunteţi considerat de la unii ca Heidegerist. Martin Heideger însuşi criticează tehnologiile şi crede că ele sunt cauza de bază pentru occidentoză – pentru pierderea rădăcinilor omului de azi şi pentru nihilismul care hăţuieşte omenirea. Dar în lumea de azi folosirea tehnologiilor permite unor ţări precum Iran să rezistă ordinea mondială occidentocentristă. În ce masură Republica Islamică reuseşte să dezvoltă tehnologii fără să cade în occidentoză? Care este taina care permite o ţara islamică precum Iran să fie în acelaşi timp fidelă către tradiţiile sale şi să dezvolte tehnologii nucleare, spaţiale şi bio?
Cât despre influenţa lui Heidegger şi felul de gândire lui, pe părerea mea unele grupuri politice ar putea să se bazeze pe el, pentru a scuze comportamentul propriu în societatea. Dar Heideger a avut o influenţa mică asupră comportamentul şi deciziile politice. Acelea care încearcă să crească influenţa lui poate să cadă într-un miraj pentru politica ca tema absolut în formele socialdemocratice şi liberaldemocratice ei. Republica Islamică Iran nu e nici democraţie socială, nici democraţie liberală. Întrucât Heidegger n-a avut vedere pozitivă către aceste două forme se crede că ei trebuie să aibă puncte comune mutuale.
Trebuie să subliniez că vestoxicaţia nu e o vedere sau idea, care poate să fie acceptată sau refuzată prin gândire şi analiză. Vestoxicaţia se referă la felul în care se realizează legatură cu lumea contemporană – cu bazele lui, cu principiile lui sau cu rezultatul interacţionării noastre. În cele din urmă ea nu va pleca din scenă, dacă predicăm, dacă educăm sau dacă discutăm împotriva ei. Noi am putea să reflectăm despre condiţia actuală omenirii în lumea, tendinţele actuale în el sau direcţia istoriei moderne şi am trebui să vedem la unde ne mişcam şi ce va fi viitorul omenirii.
Figurile politice ale Republicii Islamice Iran nu văd incompatibilitate între religia, ştiinţa şi tehnologia şi o mare parte dintre ei vor dezvoltare a ştiinţei şi tehnologiilor. Republica Islamică nu e o revoltă împotrivă nihilismului şi ordinei tehonolgoice mondiale. Ea e o revoluţie împotrivă agresiunei şi tiraniei în numele independenţei prin păzirea principilor şi regulamentelor islamice.
Din când în când ziare şi reviste întreabă cum e posibil să se construieşte un pod între dezvoltarea ştiinţifică şi tehonolgică şi tradiţiile religioase. Dar asta n-are nimic comun cu guvernul. Chiar dacă unii oameni de stat şi administratori gândesc la aceste întrebări, ei fac asta în viaţa personală şi profesională sa. Ei nu amestec această materie cu afacerile politice. În viitorul guvernul nostru se poate ciocni cu problema despre care vorbiţi. Dar până momentul de faţa această întrebare încă n-are loc în afacerile politice din ţară.
Voi folosiţi noţiunea ”haqq” (Adevărul sau Absolut) pentru a marca ceea celei iranieni treubuie să fie loiali pentru a fi liberi de la vestoxicaţia. Cum aţi defini adevărul care face omul liber? Cum timpurile noastre ale internetului, tehnologiei, războaielor hibride, tranzitivităţii şi dinamicei în relaţiile sociale influenţează adevărul filozofic pentru viaţa, importanţa ştiinţei şi filozofia insuşi?
E dificil să se răspundă acestei întrebări. Când am fost tânăr, apoi în vârstă de mijloc şi chiar şi azi mă gândesc că lumea de azi n-are viitor, pentru că omul vede sine în oglindă adevărului şi crede că el însuşi e adevărul. Rezultatul e că individul pierde lumina nădejdei şi viitorului. El simplu serveşte corpul propriu. Dacă legăm acastă idee cu modernitatea asta inevitabil va avea dimensiune politică. În istoria modernităţii omul se consideră adevărul şi măsura tuturor. De ce omul nu se întreabă cine e şi ce putere îi declară ca adevărul? Trebuie să reflectăm asupră această întrebare. Atunci am putea întelege că suntem în zadar. Rezultatul acestei vanităţii este că lumea astăzi este la marginea falezei. Într-un timp în care fiecare are acces la cele mai îngrozitoare arme, dacă afacerile internaţionale se conduc cu mândrie şi vanitate, atunci lumea se va ”ameliora” prin omorârea oamenilor inocenţi, prin haos şi nesiguranţă, şi e simplu imposibil să fie evitate dezastrele mari.
Acest an Republica Islamică Iran a marcat 37 de la începutul revoluţiei, care a dus la crearea ei. Din punct de vedere geografic Iran dintotdeaună a fost punct de intersecţie între Est şi Vest. Dar ce rol joacă ţara la harta filozofică lumii? Care sunt ideile care definează acest rol?
În momentul în care filozofia a fost fără casa şi umbla (Evul Mediu Europei – nota ediotorului), Iran a fost singură ţara afară Europei, care a fost gata să primească şi să dezvolte filozofia elenică. Cum ştiţi între veacurile VII şi XIX nicio ţara afară Europei de Vest, ce excepţia Iranului, n-a avut filozofie. Filozofia lumii islamice a început de la filozofia iraniană şi a fost legată tot cu Spania. Bine înteles în India, China, Japonia, Egipt şi alte părţi ale lumii au existat unele forme ale gândirii, mai ales cea religioasă. Dar filozofia sau aşa-numită metafizică greacă a fost ”găzduită” în Iran, în timp ce a fost realizată în Europa în Evul Mediul în forma sa scholastică.
Filozofia a existat doar în aceste doua locuri – Europa de Vest şi Iran. Noi iranieni dezvoltăm filozofia peste 1 200 de ani. Ea are propria direcţia şi mai mult de 1 000 ani a fost legată cu religia. Legătura între religie şi filozofie are prima importanţa în istoria noastră. Dar noi nu-i dăm atenţia necesară. Dacă îi dăm, se poate că o nouă mişcare filozofică să apare în lume. O precondiţie pentru apariţia ei ar putea să fie dacă profesorii în filozofia islamică reflectă asupra situaţiei actuale a lumii, asupra istoriei filozofiei şi în special asupră filozofie din timpurile contemporane. Aceste ţări care nu au istoria filozofiei proprie, ar putea împărtăşi gândirea vestică, pentru a avea locul propriu în viitor. Dar noi, iranienii, avem o istorie fiolozofiei şi am putea să ne întoarcem la ea. Trebuie să reflectăm asupră situaţia de azi, în care locuieşte lumea contemporană fără viitor. Şi să avem speranţa ca ar putea să apară lumina pâlpâitoare la orizontul viitorului.
Foto: Reza Davari-Ardakani (sursă: Reza Davari-Ardakani)
Sursă: A-specto
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsltter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
