Tudor Filip: Giurgiu și Ruse cuceresc prin lumina specială a cerului lor

Dacă ai pasiune și ești prins în ceea ce faci, pentru tine lumea este frumoasă oricum, crede pictorul giurgiuvean care a făcut 50 de ani de la prima expoziția sa în 2017

Interviu realizat de Vladimir Mitev

Tudor Filip este un pictor român, născut în Giurgiu la 10 decembrie 1937. A studiat la marele profesor de pictură din Giurgiu Tiberiu Marinov. Prima expoziție lui Tudor Filip are loc la 1967 în Giurgiu și el celebrează în 2017 aniversarul al 50-lea de la începutul oficial al carierei sale de pictor. Pictorul giurgiuvean a avut expoziții in multe orașe din România – precum București, Craiova, Calafat, având vernisaje și în Bulgaria (Ruse) și Ungaria (Budapesta).

”În pictura lui Tudor Filip culoarea este un prilej de meditație, acorduri de armonii grave sau strălucitoare, un joc de lumini și umbre o anume stare sufletească, o bucurie a spiritului”, scrie despre arta pictorului profesorul lui Tiberiu Marianov. Filip pictează piesaje (înclusiv din Balcic), portretele unor personaje teatrale (precum Arlechin) și natura statică. Picturile lui sunt pline de culaore, energie și lumină – o realitate vizuală pe care el a descoperit în Giurgiu. Cerul asupra orașelor Giurigu și Ruse este ceva deosebit pentru Tudor Filip, care se bucura de o viața lungă de realizări ca om creativ.

Domnule Filip, aveți o mare carieră ca pictor. Ce a însemnat să fii pictor în anii `60, `70 ai secolului XX? Ce difențe are în această profesie atunci și astăzi?

Atunci oamenii admirau arta mai mult și au fost mai sensibili. După revoluție oamenii au mai mult preocupări.

Dacă a fost dificil să fii pictor în acești ani? Dacă parinții Dvs. au zis: ”Nu e bine să fii pictor, trebuie să fii avocat sau inginer”?

N-a fost nicio problemă cu parinții. Ei au fost oameni foarte obișnuiți. La mine a fost un noroc extraordinar. În 1962 am mers la școală. Am avut un profesor  de pictură absolut extraordinar. Este vorba de Tiberiu Marianov. Am avut o legătură apropriată cu el – și ca pictor și ca profeor extraordinar. El a știut să predea. A fost om de bunătate rara. Este minunat ca profesor.

O mare parte din copii din Giurgiu de atunci au învațat cu el. Făceam expoziții împreună cu colegii. Ne-a stimulat să muncim împreună. ”Am cântat” cu același voce, colaborând și împârtășind reușitele noastre artistice. Mi-a plăcut să fiu în mijlocul vieții.

Rămân cu impresia că atunci au fost timpuri de mai multă siguranță, inclusiv siguranță socială. Pare că a fost suficient să ai talant. Presupun că schimbările care au luat loc după Revoluția au creat o mai mare nesiugranță pentru pictorii.

Nesiguranța economică, da. Până la începutul tranziției a existat o mare căutare a picturilor. În 1991 am făcut o expoziție exact la 15 ianuarie, când a fost născut Eminescu la Galeria Municipiului București. Acolo am mers cu 60 de lucrări într-o sală mare. Am vândut 30 din ele. Atunci veneau grupuri de turiști din Anglia, America, Germania, Austria, Polonia, din toată Europa. Am avut o vizitatoare – o doamnă, italiană, care lucra la București. Doamna asta  a trecut în revista lucrărilor și a zis: ”Să-mi spui care sunt reținute și care nu sunt reținute”. În cinci minute a pus ochi pe cea mai frumoasă pictura din expoziție. A cumpărat trei lucrări.

Dacă nu vie dor de aceste timpuri – cel puțin din punct de vedere al picturii și al vieții profesionale?

Din punct de vedere al picturii eu n-am niciun fel de diferență. Am același pasiune și atunci, astăzi. N-a fost niciun fel de influență asupra mea atunci. N-am făcut politică niciodată. Deci, mi-am făcut treabă, expoziții. N-am avut probleme. Fiindcă am reușit să vând multe picturi atunci, mi-am luat o garsonieră în București. Am văzut aproape toate muzeele din țară la noi – Brașov, Cluj, Oradea. Am fost peste tot. Plecam de seara, călătorind în noapte și ajungăm in orașul respectiv, unde stateam pentru o zi. Și apoi din nou călătoream în noapte. Dacă ai pasiune și ești prins în ceea ce faci, pentru tine lumea este frumoasă oricum.

Ați zis la prima întâlnire noastră că cerul asupra orașelor Ruse și Giurgiu este special. Înțeleg că culoarele sunt totodată ceva special în operele Dvs. Dacă trebuie să descrieți stilul Dvs. – și în termeni de obiecte de pictură, și în termeni de mijloace artistice, cum îl veți descrie?

La Giurgiu și la Ruse are influența specială a luminei. Este un lucru deosebit. Cât despre muncile mele, mi-au spus o dată: ”Toate lucrurile tale sunt autoportrete.” Așa că eu nu trebuie să vorbesc. Cineva care le cunoaște poate înțelege tot despre mine. Ele vorbesc de la sine.

Înțeleg că Dvs. ați avut șansa de a trăi și picta în alte orașe. Dar ați ales să locuiți și pictați în Giurgiu. De ce?

M-a atras această lumină și Dunarea. Giurgiu este cel mai sudic oraș al țării. Aici și la Zimnicea temperaturele sunt cele mai mari.

Până să merg la școală (era război atunci), m-am învațat să înot. Când a fost războiul, în Giurgiu a fost o fabică de zahăr. A căzut o bombă aproape de ea, a făcut o gaură. Și noi copii mergeam pe jos acolo și ne jucam inotand in ea.

Cel mai bine lucrez în orașul meu natal. Pictez și la Comana. Plec de dimineață, și seara mă întoarc. În scurt, lumina m-a atras în Giurgiu.

Totodată ați descoperit lumina specială a Balcicului, facând și o expoziție pe tema la începutul anului 2017 în Muzeul Județean din Giurgiu. Ce legătură ați avut cu Balcic?

Eu citiseam foarte mult despre Balcic. Am cărți acasă. România a luat Balcic în 1913 și l-au ținut până la 1940. Cea mai mare parte din artiști români stăteau la Balcic împreună cu regina Maria. Acolo e castelul Mariei care a avut gradina cu flori. Ea spunea la băiatul ei – prințul Nicolae: ”Nicule, simt că locul asta mă iubește”. În momentul când ea a văzut acest loc frumos, a fost cuprinsă de dorul de tara.

Ne-a invitat un colecționar de artă (Dan Mihalache) la o tabără de creația la Balcic în 2009 pentru două săptămâni. Am mers cu Dan – un prieten veche din timpul primei expoziției mele. Am mers in cartiere diferite din orașul Mării Negre, pictând. Făceam prânz în după-amiază, lucrăm de dimineață până seară.

Lumina din Balcic asemână mult cea din Giurgiu/Ruse. Te inspiră pentru lucru. Nu eram obosiți. Era o plăcere. Este un lucru unic la Balcic. Dar mai are și încă ceva. Bulgarii ați făcut un lucru deosebit. N-ați stricat nimic din ceea ce a fost moștenit de la regina Maria în Balcic.

Aparent, legăturile româno-bulgari totodată influențează artiști din ambele țări…

Am un prieten din Ruse pe care nu l-am văzut din 2002. Îl cunosc pe Kostea Raikov din 1970. El mă vizita acasă, eu îl vizitam acasă. Mergeam la restaurant la Strangeata. Vedeam Ruse si la Muzee.

Ați participat și în schimburi între Ruse și Giurgiu în sfera picturii…

Sala de artă din centru Giurgiului e făcută în 1986. În 1987 am inaugurata cu o expoziție a cenaclului nostru. În 1988 am făcut acolo o expoziție personală. Atunci domnul Marianov a fost președinte ceanaclului. 1994 m-a chemat că să-l ajut.

El s-a bolnavit și a activat mai ușor. Atunci în 1998 profesoara de arta plastică Elena Cioclu a făcut un concurs internațional de pictură cu participanți din vreo 50 de țări. 1998 a zis să facem un program transfrontalier cu artiști din Bulgaria. Din 1994 sunt președintele cenaclului. În 1998 pictorii giurgiuveni am făcut o expoziție la centrul cultural Zora aproape de Dunare și apoi a avut loc și o expoziție la Sala Mare orașului Ruse.  În 2002 eu am avut și o expoziție personală. A venit primarul adjunct al orasului Ruse. Au venit ziariști, televiziuni.

Acum – în aprilie 2017, a fost o expoziție pictorului giurgiuvean Mirel Matei la Ruse.

El mi-a povestit. Tot acolo la Sala Mare. Acolo are o șefa extraordinară – Elena Velikova. Ne-a primit extraordinar în trecut. Înainte de a intra în UE au existat regulamente stricte pentru transportarea pictorilor peste granița. Velikova a făcut așa că ne-au făcut controlul de vama pentru picturi acolo – la centrul cultral Zora. A venit vameșul și a făcut toate formalitățile. Acum Matei mi-a spus că n-a avut niciun fel de problema cu vama. Nu l-a întrebat nimeni despre lucrările.

Faceți 50 de ani de prima expoziție dar presupun că nu va veți opri. Ce va urma în viața Dvs. profesională?

Am avut ultimă expoziție aici în februarie. A fost a 26 expoziție personală. 20 și ceva de lucrări. M-am gândit să dăruiesc Muzeului Județean din Giurgiu 50 de lucrări din diferite perioade. Și atunci voi face o expoziție.  Eu lucrez tot ce fac din o bucurie că să dăruiesc bucurie oamenilor. Este un gest generos și mi-ar place să dăruiesc ceva orașului meu.

Citește și în limba bulgară!