Interviu cu producatorul român de filme despre cinematografia românească, despre ultimul film lui Radu Jude şi legătura filmului cu Bulgaria
Elena Vladova
Acest articol a fost publicat originar pe Revista Urbană pe 11 august 2018.
Producatorul român de filme, Valentino Rudolf, este parte din echipa, care a realizat unele filme, cunoscute publicului din Bulgaria, precum ”Aferim!” şi ”Poziţia Copilului”. Acest an pelicula ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, realizat cu un coproducator din Bulgaria, a primit marele premiu la festivalul din Karlovy Vary. În august 2018 Valentino Rudolf a vizitat Varna pentru scurt timp şi pentru prima dată. Până acum nu a fost invitat la festivaluri din Bulgaria. Cum se dezvolta cinematografia română în opinia lui?
Cum aţi ajuns la lumea cinematografiei?
Sunt un producator freelance. Nu am proprie companie. Cele mai multe dintre filmele mele sunt realizate împreună cu Ada Solomon. Suntem parteneri. Ea este producatorul de bază, eu sunt ”mâna ei dreaptă”. Ea se ocupă de asigurarea finanţării, iar eu mă ocup de modul in care se cheltuiesc banii pentru a se realiza filmul. Adică, ea găseşte banii, eu le cheltuiesc (râde). Am început să lucrăm împreună în 2004, când ea a înfiinţat compania sa Hi Film Production. Am început să lucrăm cu Radu Jude. Primul lui film a fost scurt metrajul ”Lampa cu căciula”, care a fost foarte bine primit la festivaluri. După aceea am continuat să lucrăm la toate filmele lui. ”Aferim!” a primit ”Ursul de argint” de la Berlianale. Ultimul lui film ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a primit marele premiu la festivalul din Karlovy Vary. Filmul este bazat pe evenimente istorice. Premiera lui în România va avea loc în sfârşitul lui septembrie anul acesta. Dar de fapt, primul mare premiu, pe care l-am primit pentru lucrul de producator a fost pentru pelicula ”Poziţia Copilului” lui Calin Peter Netzer – ”Ursul de Aur” la Berlin, în 2013.
Cine îi alege pe regizorii cu care lucraţi?
Ada alege proiectele. Eu nu sunt singurul producator, care lucrează cu ea. Discutăm la care proiect să fiu eu producatorul. Am fost coproducator lui ”One Step Behind the Seraphim” lui Daniel Sandu. Ada mi-a cerut să mă ocup de acest proiect. Istoria filmului se desfăşoară 4 ani din viaţa protagonistului. Am filmat pelicula în două perioade diferite ale anului, pentru a prinde toate anotimpurile. Premiera a avut loc în septembrie 2017.
Aţi fost vreodată la festivaluri în Bulgaria?
Nu, deşi ”Aferim!” este coproducţie şi cu compania din Bulgaria ”Klas Film”. Unele dintre filmele asupra cărora am lucrat, au fost proiectate la Sofia Film Fest. Poate că la festivaluri nu vor să-i vadă pe producatori, ci mai degrabă pe regizori. Însă unora dintre regizori nu le place să meargă la festivaluri – precum Radu Jude. Este greu să-l scoată cineva afară din Bucureşti.
Cum lucrează sistemul de finanţare a filmelor în România?
Şi în România, precum şi în Bulgaria există două sesiuni de stat unde se poate candida pentru finanţare. Una este în primavară, cealaltă în toamnă. Anul trecut, nu ştiu de ce, n-am avut astfel de sesiuni. Anul acesta a trecut deocamdata numai prima sesiune, probabil, la începutul toamnei va avea loc şi cea de a doua. S-a schimbat limita de sus a sumei care se poate acorda unui film, banii sunt mai puţini.
Ştiu că se pregăteşte o nouă lege pentru cinematografie. Recent mulţi oameni am semnat o petiţie către Ministerul Culturii din România, dorind să se facă schimbări în modul de candidare. Nu sunt de acord cu unele lucruri. (Autorităţile) încearcă să politizeze totul. Noi vrem politica să fie exclusa din activitatea noastră. În România, când se evaluează proiectele pentru finanţare, regizorul primeşte mai multe puncte, dacă are deja 5 filme şi dacă ele au primit premii. Comisia mai întâi citeşte scenariul fără să ştie al cui este şi îl evaluează. După aceea devine clar că este al regizorului cutare. Datorită numelui lui punctele cresc. Adică, deja este dificil să nu fie finanţat un film de Radu Jude. Am candidat cu un scenariu de al lui la ultima sesiune şi vom începe să filmăm noul lui film în primavara anului 2019. Acum este uşor să se găsească bani pentru Radu de oriunde, dar asta înseamnă că el trebuie să fie atent cu scenariile. Acum începem lucrul şi cu o regiozoara tănâră, sper că ea se va afirmă.
Câte filme se produc anual în România?
Mai mult de 40 de filme, împreună cu cele documentare, animate şi de scurt metraje.
Câte dintre ele sunt producţiile independente?
Jumătatea sunt independente. Acesta este rezultatul şi din ascensiunea cinematografiei româneşti în ultimii ani. Avem mulţi regizori, care au primit premii la festivaluri internaţionale. Dar totuşi şi producţiile independente se bucură de sprijinul unor sponsori. Nimeni în România nu poate să scoată banii singur din buzunarul său ca să-şi finanţeze filmul. În afară de asta nu avem piaţă de filme. Filmele, pe care le facem, nu se vând bine în ţara noastră. Nu avem săli de cinemă. Sunt numai multiplexe. La începutul anilor 90 sălile de stat de cinemă au fost transformate în restaurante, cluburi, săli de bingo. Reţea existentă a fost distrusă. Dacă într-o cinemă multiplex se proiectează un film românesc şi cinci din Hollywood, nimeni nu va merge la filmul românesc, pentru că el este de regulă proiectat la ore stranii, iar preţul biletului este ca la filmele din Hollywood. Şi în afara de asta într-un multiplex te duci la cinemă cu floricele de porumb şi e normal să-ţi spui: ”O, dau ”Jurassic Park”, am să-l văd pe el!”. Dacă am fi avut o reţea de distribuţie şi dacă biletele pentru filmele româneşti erau mai ieftine, decât pentru cele din Hollywood, ar fi fost altfel. Statul îţi dă bani pentru a face film, dar aşteaptă că tu îi vei întoarce ceva înapoi – banii de la biletele vândute rămân pentru el. Dacă nu reuşeşti să decontezi suma într-un termen stabilit, statul îţi ia filmul. Iată de ce, dacă eu aş fi fost statul, aş fi creat o reţea, care să ajute la distribuţia şi vânzarea filmelor româneşti şi i-aş fi ascultat pe oamenii din străinătate, care spun că vreun film românesc este bun. Pentru că dacă îmi vând filmul, voi avea recuperare a banilor care mi-au fost daţi. Cred că cea mai mare problemă este că statul român nu are grijă pentru vânzarea filmelor româneşti. Poate că asta explică de ce anul trecut banii pentru finanţare au fost reduşi. Noi în această afacere încercăm moduri diferite pentru recuperarea reţelei de distribuţie, dar chiar dacă ne recuperăm vreodată fostele clădiri, trebuie să găsim bani pentru amenajare. Chiar şi în Bucureşti există tot mai puţine săli de cinemă. După decolectivizarea au fost închise 5 săli de cinema. În prezent ele nu sunt într-o stare bună. Uniunea profesională de filme din România avea o sală de cinemă. De doi ani uniunea încearcă să recupereze sala, se face renovare. Lucrurile decurg foarte încet. Eşti aproape convins că ceva se va înâmplă şi dintr-o dată înţelegi că acest lucru este împiedicat.
Succesul cinematografiei româneşti în lume în ultimii ani ar trebui totuşi să influenţeze într-un fel procesele în industria această din România…
Filmele româneşti obţin premii de la diferite festivaluri. Iată de ce statul nu poate refuza de tot să finanţeze cinematografia noastră. Coproducatorul nostru bulgar Rosiţa Vălkanova (Klas Film) nu a reuşit să obţină bani pentru următorul nostru proiect. Trebuia să începem filmarea în octombrie 2018 la Marea Neagră din Bulgaria, dar ea ne-a scris că proiectul nu a primit finanţare şi trebuie să mai aşteptăm puţin. Asta de asemenea este o problemă când filmăm. Dacă în scenariul scrie că acţiunea se desfăşoară iarna, va trebui să aştepţi să vină iarna. Noi, bine înţeles, avem echipament, pentru a crea zapada, dar asta mă va costa enorm. Am făcut asta pentru reclame. Însă uneori o reclamă de 30 de secunde are un buget mult mai mare, decât un film dramatic de 2 ore. Asta e tot ceva straniu. Eu personal nu mai fac reclame şi una dintre cauze este că nu-mi place să filmez lucruri artificale. Nu vreau să-i conving pe oameni că ceea ce este promovat este cel mai bun şi cheltuieşti atât de mulţi bani, ca să le spui că vinzi ceva mareţ, iar asta de fapt nu e aşa. S-a întâmplat să iau mai mulţi bani pentru o reclamă, decât pentru ultimele mele 3 filme luate împreună.
Ce v-a atras la scenariul lui ”Aferim!” – un plot istoric din timpuri trecute?
Ada a ales acest proiect. Pe atunci Radu Jude avea şi alte proiecte. Eu mă ocupam cu asigurarea sălilor pentru filmări, decorurilor şi a costumelor. Am luat multe costume din Bulgaria. Aşa este şi pentru ultimul nostru film ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” – costumele şi echipamentul militar sunt din Bulgaria.
Câte filme bulgăreşti aţi văzut?
Nu multe. 2-3, la HBO. Nu am nevoie de sunet pentru a înţelege că pelicula este bulgărească. Majoritatea sunt sociale.
Numele căror regizori români trebuie să ştim, ca să urmărim filmele lor?
În afară de Radu Jude, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Radu Muntean. Din cei mai tineri am lucrat cu Daniel Sandu. Merită urmărită şi Ivana Mladenovici – ea vine din Serbia, dar a studiat în România. Am lucrat la filmul ei de debut ”Soldiers. Story from Ferentari”.
Citeşte în limba bulgară!
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
