Porno-critica socială a lui Radu Jude

Recenzia filmului Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

Era o vreme când, la începutul anilor ’70, apariția primelor producții pornografice estetizate, precum Behind the Green Door și The Devil in Miss Jones părea să semnalizeze că actele pornografice, să zicem sex nesimulat, vor fi incluse în mod natural în cinematografia mainstream. Dacă ținem cont că începutul acestei decade a însemnat avansarea drepturilor și sensibilităților revoluției sexuale din anii ’60, precum legalizarea avortului în spațiul occidental, se putea crede că se va ajunge în situația în care un lung-metraj artistic va include și scene în care protagoniștii vor face sex, precum iconicul In the Realm of the Senses din 1976 (care a scandalizat la Festivalul Cannes din acel an). Cu toate acestea, pornografia a evoluat ca un tip de divertisment separat de cinematografie, iar cinematografia se va menține la distanță de acest nou gen de divertisment ieșit din revoluția sexuală. Cum se poate ghici, cinematografia românească nu se poate lăuda cu multe filme care să conţină scene de sex nesimulat. O asemenea performanţă ar fi fost de neconceput chiar şi în perioada tranziţiei, adică anii ’90 şi prima jumătate a deceniului următor, când societatea era cuprinsă de un fel de revoluţie sexuală haotică şi fragmentată, iar artiştii căutau să se îndepărteze de ipocrizia cenzurii regimului trecut. Cel mult, putem găsi producţii obscure şi complet uitate ca Proprietarii de stele din 2001, dar publicul tranziţiei putea vedea unele scene erotice, însă cam atât, nimic explicit.

Filmul lui Radu Jude este o expunere a ipocriziilor din societatea românească, aşa cum s-ar putea intui şi din titlu: sexul e cu ,,bucluc’’ şi orice încercare de pornografie personală sau comercială va duce la o serie de probleme şi confuzii.

Iar în mediul urban românesc sunt multe lucruri care pot interveni în timp ce un cuplu face sex, precum rude din familia extinsă care vor să li se ia chestii de la farmacii, asta deoarece locuinţele se construiesc pentru profit şi avem cel mai mare aglomerate locuinţe la nivelul UE, uneori cu câte 2-3 generaţii într-un apartament de două camere. După secvenţele explicite care durează doar trei minute, un generic ne spune titlul filmului şi ne arată un citat ce pare destul de aleatoriu din eposul Mahābhārata, ceva despre cum lumea se prăvăleşte în oceanul adânc al timpului, adică totul este uitat, dar mai întâi îmbătrâneşte şi moare, asta însemnând nu doar persoane, ci şi toate strădaniile lor cotidiene. În prima parte a filmului, ,,stradă cu sens unic’’, o urmărim pe protagonista Emilia Cilibiu, profesoară la un colegiu bucureştean, dar şi protagonista unui clip pornografic cu partenerul, filmare ce ajunge pe net, parcurgând diverse străzi din Bucureşti pentru a ajunge la şedinţa cu părinţii – unde se va decide dacă va fi sau nu profesoară. Să te plimbi prin Bucureşti în cel de-al doilea an de pandemie poate fi o experienţă nu departe de imaginea unei distopii bizare, un oraş cu străzi în renovare, clădiri în renovare, totul este în renovare şi toată lumea se deplasează ca maşina personală, ceea ce înseamnă că dacă nu conduci o maşină insulă, îţi va fi foarte dificil să navighezi un asemenea oraş tentacular şi labirintic. Obiectivul lui Jude surprinde şi cum amestecul de comercialism agresiv al reclamelor la case de pariuri şi lupte MMA, naţionalism confuz cu fantezii dacice sau cărţi cu amintirile unor foşti securişti vândute alături de volumele bestseller ale unor intelectuali de dreapta pare să forjeze o masculinitate agresivă, cu şoferi, mai ales de bolizi 4X4, mereu predispuşi la agresivitate verbală, în timp ce mulţi nu vor să respecte măsurile anti-pandemie. 

O porţiune semnificativă din prima parte a filmului o surpride pe Emilia Cilibiu aşteptând la semafoare şi traversând treceri pietonale, iar privitorul are senzaţia de blocaj într-un oraş în care totul pare să curgă după o logică proprie, unde oamenii nu au niciodată timp şi te întrepi cum de cineva se poate deplasa din punctul A în punctul B, în situaţia în care trotuarele înguste sunt ocupate de maşini? Apoi, violenţa cotidiană produsă de inegalitate, lipsurile îi împing pe oameni să reacţioneze agresiv în mall-uri, în timp ce posedarea unei maşini pentru a te deplasa oriunde în Bucureşti înseamnă statut social. Cumva, filmul relevă un fel de pornografie a vieţii urbane post-tranziţie: săli de jocuri şi schimburi valutare ocupă acelaşi spaţiu cu afişe politice ca şi cum tot timpul ar fi o campanie electorală, treceri de pietoni blocate de bolizi, discuţii în farmacii despre creşterea bugetelor structurilor de informaţii în dauna educaţiei şi sănătăţii, discuţii în farmacii despre leacuri tradiţionale contra cancerului sau clădiri istorice lăsate în paragină. Cine vede pentru prima oară un film regizat de Radu Jude nu poate scăpa de impresia că regizorul redă un fel de caleidoscop al stângii din mediul urban românesc şi modul în care aceasta vede societatea. Impresia este vizibilă mai ales în ultima parte a filmului, când Emilia Cilibiu trebuie să suporte judecata părinţilor scandalizaţi că ai lor copii au văzut-o în ipostaze mai mult decât erotice. În aceste ultime patruzeci de minute din film, putem vedea personaje ale căror replici fac aluzii la textele unor intelectuali de dreapta, precum cel interpretat de Andi Vasluianu, care nu vrea ,,dictatură sanitară’’ (sintagma predilectă a conspiraţioniştilor anti-vaccin din România) vinovată de injectarea fricii în ,,omul recent.’’ Un profesor care se vrea a fi familiarizat cu dezbaterile stângii autohtone citează studiul lui Sebastian Ţoc despre cum pedagogia reproduce relaţiile de putere şi citează statistici privind riscul de sărăcie şi excluziune socială din România.  Întâlnim şi aluzii la imaginarul alt-right local, extrema dreaptă virtuală, cu conspiraţii ca ,,pizdificarea bărbaţilor’’ sau obsesia că o feministă liberală precum Mihaela Miroiu ar fi, de fapt, o stângistă radicală. Interpretată de Katia Pascariu, membră a colectivei de teatru politic şi care acum poate fi văzută în spectacolul ,,ACROBAŢII – 7 zile din viaţa unor profesori de ţară’’, profesoara Emilia Cilibiu înfruntă curajos o judecată ciudată şi plină de ipocrizie, aflată în antiteză cu informaţiile la zi ale profesorului progresist. Profesorii unei fictivei şcoli bucureştene ,,cu tradiţie’’ reproduc un discurs găunos şi pseudo-ştiinţific (prezent şi-n restul societăţii româneşti), cu noţiuni stupide ca ,,viaţa şi sănătatea mentalo-psihică şi fizică a copiilor noştri’’, dar şi multe aluzii caragialiene: un profesor poartă numele Ghiţă Niţescu, directorul adjunct de numeşte Niţă Ghiţescu, o profesoară se numeşte Chicoş. În aceeaşi logică sucită, directoarea repetă autoritarismul despre cum profesorul ,,trebuie să aibă o conduită morală ireproşabilă’’, adică mantra tuturor conservatorilor care le neagă oamenilor dreptul de a-şi trăi viaţa personală aşa cum doresc ei.

Însă temele din partea a treia se regăsesc în mare parte şi în secvenţele montajelor din partea a doua, intitulată ,,mic dicţionar de anecdote, semne şi minuni’’, unde nu reţinem multe detalii, cu excepţie mesajului asupra căruia Radu Jude insistă, acela că românii au o serie de prejudecăţi şi funcţionează într-un regim contradictoriu, de camuflare socială şi expunere în viaţa privată, sau că întreagă societate românească e structurată ierarhic şi se crede că nu doar femeile trebuie să se supună bărbaţilor, dar şi copiii trebuie să reproducă dorinţele părinţilor, natura trebuie să facă loc construcţiilor de beton şi cu o utilitate socială destul de îndoielnică, pietonii ocupă cumva un loc inferior în această ierarhie generalizată în comparaţie cu şoferii, ba chiar şi animalele au fost lăsate de la Dumnezeu, aşa cum se exprimă un personaj, să fie consumate de oameni, ştiut fiind că ,,toate animalele, toate lucrurile au un scop de la Dumnezeu.’’ În această stratificare socială atât de greu permeabilă valorilor democratice ca egalitatea de şanse şi toleranţa, angajaţii sunt exploataţi de patroni şi cultura se supune fie profitului capitalist şi consumerismului, fie frustrărilor naţionaliste care ascund inegalităţile. 

 Unele scene nu par să aibă o logică anume în discursul filmului, precum secvenţa în care un tip vorbeşte la telefon despre cum securitatea comunistă îi vâna pe cei care difuzau manifeste la sfârşitul anilor ’80 sau studenţii care discută într-un restaurant despre studenţii niponi forţaţi să devină piloţi kamikaze numiţi tokkotai, mai ales că proveneau de la facultățile umaniste, deoarece ,,studenţii de la facultăţile realiste, tehnice, mai scăpau, ăia de la cele umaniste erau consideraţi mult mai puţin importanţi şi nu scăpau’’ – cumva o aluzie la marginalizarea umanioarelor în neoliberalism? În orice caz, acel student care-l include pe Aurel Vlaicu la categoria piloţilor sinucigaşi are un umor incredibil. Din toată observaţia aruncată asupra stângii locale, nu ştim cum se poziţionează Radu Jude în privinţa pornografiei virtuale, temă care provoacă dezbateri şi controverse acerbe în mediile feministe. Judecat din postura de critică socială, filmul lui Radu Jude îşi atinge scopul.

Dacă vrei să vezi primul film românesc cu scene de sex nesimulat, copii forţaţi să interiorizeze violenţa masculină a războiului şi episoade cu sadism istoric sub drapelul Uniunii Europene, dar şi fantezii de răzbunare feministă în care falocraţii sunt violaţi oral cu un dildo, profesoare cu simpatii progresiste recitând un poem porno al lui Eminescu sau singurul exemplu în care cuvântul ,,mansplaining’’ e folosit în context conservator (iar aici cu siguranţă cinematografia românească a bătut ceva recorduri), filmul lui Radu Jude este ceea ce cauţi. Am menţionat că a fost distins cu premiul Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin de anul trecut? Pentru cei care nu ştiu, Ursul de Aur înseamnă premiul Oscar în versiune germană.

Foto: Screenshot din trailerul filmului lui Jude

Citește în limba engleză!

Citește în limba bulgară!

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author