Monica Vârbanova
La 3 decembrie 2024, ziarul bulgar Capital a realizat un interviu cu Vladimir Mitev, încercând să afle ce se întâmplă în România în timpul alegerilor, care sunt motivele nemulțumirilor din țară, în condițiile în care aceasta a obținut atâtea succese în ultima perioadă, și care ar putea fi politica externă a Bucureștiului dacă suveranistul Călin Georgescu câștigă alegerile prezidențiale. În zilele care au urmat interviului acordat de Vladimir, partidele proeuropene au anunțat că vor coopera, iar președintele României, Klaus Iohannis, a declasificat documente ale serviciilor secrete care arătau intervenția unui „actor statal” extern și a lumii interlope în sprijinul campaniei lui Călin Georgescu. În acest context, la 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale din România și a decis că procedura de desfășurare a acestora trebuie reluată de la început. În seara zilei de 6 decembrie 2024, președintele Klaus Iohannis a anunțat că va rămâne la putere până la învestirea următorului președinte. Decizia de a organiza noi alegeri va fi luată de viitorul guvern și de Iohannis.
Actualul interviu reflectă situația la data de 3 decembrie 2024. Interviul a fost folosit pentru articolul „Ce a mers prost în România?” de Monika Vârbanova și Kiril Kircev, publicat pe site-ul ziarului Capital la 6 decembrie 2024.
România arată bine din exterior – Schengen, scăderea vizelor pentru SUA, economie în creștere, dar se pare că oamenii din țară sunt nemulțumiți? Ce spun ei, ce spun, împotriva a ce votează?
În legătură cu primul tur al alegerilor, am observat faptul că a existat șoc la victoria lui Georgescu, dar și satisfacție că niciunul dintre cei doi Ciuca-Colacu nu a ajuns în turul al doilea. Intervenția în alegeri a Curții Constituționale, care a forțat renumărarea voturilor exprimate în țară și a amenințat cu anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, precum și decizia de a organiza trei alegeri în trei duminici consecutive, dintre care una era sărbătoare națională, au fost văzute de românii liberali ca încă o demonstrație a mediocrității și inadecvării elitelor politice care au luat deciziile până acum.
De pe margine, vedem niște date macroeconomice generale despre România și ne gândim că lucrurile stau foarte bine acolo. Dar românii discută între ei că 80% din PIB-ul țării este produs în 12 orașe mari. Adică, mari părți ale țării sunt similare cu nordul Bulgariei – un deșert economic. Oamenii din aceste zone au mai puțin acces la coridoarele puterii și sunt captivi într-un model socio-economic mai retrograd.
Când călătorim în România, ne este mai ușor să vedem dezvoltarea marilor orașe românești – cum ar fi București, Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara etc. Dar mai rar vedem așa-numita „Românie profundă”, România orașelor mici, cu locuitorii lor care sunt mai religioși, mai conservatori, au o legătură mai puternică cu Biserica Ortodoxă Română sau sunt neoprotestanți, au propriul lor simț al dreptății și al onoarei etc. Această Românie profundă, precum și diaspora, a fost cea care a votat nu în mică măsură antisistem în primul tur al alegerilor prezidențiale pentru Călin Georgescu.
Unii dintre susținătorii lui Georgescu subliniază că nu vor să intre în război cu Rusia în numele Occidentului și au rezerve față de corporațiile occidentale care au colonizat România și i-au exploatat resursele. De asemenea, ei consideră că cele două partide majore ale tranziției, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, „nu au făcut nimic” pentru ei. Din declarațiile lor se poate deduce că nu au înțeles exact ce susține Georgescu sau nu pot indica ce susțin din ideile sale, dar el pare diferit, încrezător și solid în mesajele sale și aparent și-a convins alegătorii că este împotriva sistemului (chiar dacă legăturile sale cu vechile elite din acesta sunt cunoscute).
Vorbind cu mulți români în ultimii ani, am impresia că aceștia nu simt că au reușit ca societate. Dimpotrivă, ei consideră că optimismul și pozitivismul bulgarilor cu privire la țara lor sunt ceva cu care le este greu să fie pe deplin de acord. Românii sunt de obicei critici față de realitățile lor. Ei observă că unele lucruri merg bine, dar afirmă, de asemenea, că mai sunt multe de făcut. Există și gândul că, fiind una dintre țările din UE cu o populație și o suprafață mai mare, elitele politicii externe românești consideră că România ar trebui să aibă un rol mai important în regiunea sa.
Dar unele știri pur și simplu nu ajung la noi. De exemplu, în 2024, timp de opt luni consecutive, România are cea mai mare inflație din UE. De asemenea, nu vedem inegalitatea din societatea românească. Există și un discurs în România conform căruia corporațiile străine controlează economia, iar Europa de Vest a transformat-o într-o colonie. Eficiența serviciului fiscal nu este ridicată – mai ales în ceea ce privește TVA. România este, de asemenea, una dintre țările cu cele mai mici venituri bugetare ca procent din PIB din UE.
În Bulgaria, suntem obișnuiți cu narațiunea că românii sunt excelenți și fac totul bine. Cu toate acestea, această narațiune arată că știm puțin despre România și că îi vedem doar fațada.
Cum va arăta următorul guvern al țării – care sunt oportunitățile și va conduce România în direcția „corectă”?
Partidul-cheie pentru formarea viitorului guvern este Partidul Social Democrat, care are 22% în alegeri. Celelalte două „blocuri” politice – cel pro-european (Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România), care o susține pe Elena Lasconi, și cel suveranist (partidul AUR, SOS România și Partidul Tinerilor) au o influență politică egală – peste 30%. Depinde de Partidul Social Democrat unde se va înclina balanța. Dar pentru a afla, trebuie să treacă turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Luni seara, partidul a decis să-l facă din nou președinte pe Marcel Ciolacu, care a demisionat cu o săptămână înainte din cauza eșecului său în primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial, Ciolacu a declarat că partidul nu va susține niciunul dintre cei doi candidați în turul doi al alegerilor prezidențiale și îi va lăsa pe români să decidă singuri cu cine să voteze. În ceea ce privește formarea unui guvern, partidul ar căuta o formulă cu Partidul Național Liberal și partidul etnicilor maghiari, fără Uniunea Salvați România.
De altfel, liderul Uniunii Salvați România și candidat la președinție, Elena Lasconi, a fost dură în timpul campaniei în atacurile sale la adresa lui Ciolacu din cauza anchetelor care îl leagă de proprietarul companiei de construcții Nordis, care are o reputație notorie și a fost legată de fraude pe scară largă. Faptul că Ciolacu rămâne în fruntea Partidului Social Democrat și că nu caută să colaboreze cu Uniunea Salvați România și Lasconi înseamnă, potrivit unor comentatori, că Georgescu va câștiga alegerile prezidențiale și va exista o guvernare comună între social-democrați și blocul suveranist. Dar nici acest lucru nu este atât de sigur, deoarece în interiorul „blocului” suveranist există dispute între lideri. În plus, până acum zece zile, Ciolacu, făcea parte din marea coaliție legată de președintele demisionar Iohannis, față de care suveraniștii erau constant nemulțumiți.
Marți, însă, Ciolacu s-a simțit nevoit să declare că „România nu are niciun viitor lângă Rusia”, după ce un cont X, care se identifică cu personalitatea ideologului conservator rus Alexander Dugin, dar nu poate confirma că este într-adevăr al său, a postat că în curând Republica Moldova va fi parte a României și România va fi parte a Rusiei. Vicepreședintele Partidului Social Democrat, Victoria Stoicu, a făcut declarații similare de disociere de curentul rusesc și fascist din politica mondială. Și Remus Pricopie, rectorul universității SNSPA, echivalentul românesc aproximativ al Universității Noua Bulgarie, apropiat de social-democrați, și-a declarat sprijinul pentru Elena Lasconi în turul al doilea.
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere și faptul că există o tendință suveranistă chiar în cadrul Partidului Social Democrat. Marius Ghincea, important expert român în politică externă, a scris pe Facebook, în cursul nopții de marți spre miercuri, un lucru despre care vorbește toată lumea – că există o luptă a două tendințe în interiorul Partidului Social Democrat – proeuropeană și suveranistă. Ghincea leagă a doua aripă de fostul premier Victor Ponta, cunoscut pentru afinitatea sa pentru China și Turcia.
Această eterogenitate și contradicție a Partidului Social Democrat nu ne permite în acest moment să vedem viitoarea formulă de guvernare. Nu vom ști ce direcție ia partidul decât în turul al doilea al alegerilor prezidențiale și după aceea.
În România, se tem de bulgarizarea politicii lor – adică de combinația dintre fragmentare și polarizare care ar bloca procesul politic. Se știe, însă, că România intră într-o perioadă dificilă, în care următorul guvern va trebui probabil să reducă cheltuielile publice, în care vor exista nemulțumiri în stradă și în care este importantă și stabilitatea politică, pentru că incertitudinea scade ratingul de credit al țării și crește dobânzile la care se împrumută pe piețele internaționale.
„Direcția „corectă” în cel de-al doilea mandat al lui Trump nu trebuie căutată doar în geopolitică, ci și în termeni economici – cum poate România să-și realizeze reformele și ajustările la politicile actuale cu un cost social mai mic și continuând să-și dezvolte potențialul economic – inclusiv în „România profundă”, nu doar în marile orașe.
Cum vor afecta rezultatele alegerilor – parlamentare și prezidențiale – poziționarea geopolitică a României cu privire la relațiile cu SUA și UE?
Pentru România, relațiile cu SUA, indiferent cine este la Casa Albă, sunt vitale din perspectiva securității. Când Trump este stăpânul Casei Albe, înseamnă că stigmatul asupra tendinței suveraniste slăbește. Și asta este ceea ce vedem acum – partidele suveraniste au de trei ori mai mult sprijin în aceste alegeri decât au avut în 2020.
Pe de altă parte, România a atras investiții semnificative din Europa de Vest. De exemplu, industria auto românească – care este foarte dezvoltată – este strâns legată de industria germană și franceză. Elitele culturale și academice ale României sunt puternic eurocentrice. România este deosebit de importantă pentru NATO în domeniul securității, iar elitele de securitate românești au legături durabile cu Occidentul.
Combinația acestor factori sugerează că o proporție importantă a românilor este, de asemenea, orientată spre Europa de Vest. Nu-mi pot imagina că, după toți acești ani de muncă pentru integrarea României în Occident, țara a decis brusc să părăsească NATO și UE. Nu există nicio logică economică. Apartenența la aceste comunități de integrare garantează securitatea și dinamismul economic al țării.
Aproape nimeni din România nu și-ar dori să facă din țară un nou Belarus sau o nouă Ucraina. Dar mi se pare că sunt unii care vor ca ea să ia calea Ungariei. Să diversifice investitorii străini – de exemplu, prin cooperarea cu China (există atitudini tradițional pro-chineze în rândul românilor). Să încerce, prin politică fiscală sau altfel, să întărească capitalul românesc, întreprinderile mici și mijlocii – ceea ce, de exemplu, au făcut suveraniștii polonezi când au fost la putere. Să încerce să fie mai influentă din punct de vedere al politicii externe în regiunea sa, mai degrabă decât să stea ca o insulă în ea.
Ea are ambiții în această direcție, și nu de ieri de azi. Dar acestea sunt legate și de schimbarea echilibrelor în însăși societatea românească. Un candidat la prezidențiale care a mărturisit dorința unei Românii mai ambițioase, inclusiv pe baza unei legături cu sectorul suveranist al societății sale – Mircea Geoană – a fost discreditat în timpul campaniei în diverse moduri (inclusiv pe baza propriilor gafe și greșeli). Era favorit la începutul cursei prezidențiale și a ajuns să aibă doar 5% susținere în primul tur. Mă întreb dacă, aparent paradoxal, voturile lui Geoană, care l-a susținut pe Lasconi pentru turul doi, s-au revărsat asupra lui Georgescu. La urma urmei, la începutul secolului, Ioana a fost cea care l-a numit pe Georgescu la Ministerul de Externe al României.
Acum îl vedem pe Georgescu, care a sugerat o oarecare schimbare față de linia anterioară, fiind din nou satanizat și canardizat. Și din nou, ca și în cazul Ioanei, el însuși este autorul multor declarații ciudate, în cazul său „ezoterice”, care îl fac să pară inadecvat sau periculos dacă ajunge președinte. Rămâne de văzut dacă Georgescu va juca cu adevărat un rol în politica românească sau dacă va rămâne eternul candidat la conducerea țării care nu este luat în serios (interviuri în presa națională în care Georgescu își anunță disponibilitatea de a fi prim-ministru există de 10 ani sau mai mult).
Oricine ar deveni președinte, România se va confrunta cu provocările economice și sociale despre care vorbesc în acest interviu. Acestea trebuie abordate dacă societatea și elitele sale au ambiția de a-și dezvolta țara. Cu toate acestea, pasiunile sunt atât de mari în acest moment, încât problemele reale și discuțiile despre cum să le rezolvăm au cedat locul agitației pro și contra unei opțiuni politice sau alteia. Dacă retorica, fragmentarea și polarizarea continuă și după alegeri, așa cum pare să se întâmple până acum, chiar dacă va exista o schimbare în România, geopolitică sau de altă natură, este puțin probabil ca aceasta să fie deosebit de rapidă și va fi atenuată de rezistența la ea.
Foto: Buzău – orașul premierului român Marcel Ciolacu, este unul dintre orașele României profunde (sursă: Andrei Stroe via Wikipedia Commons, CC BY 3.0)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
