Valeri Velikov, Radio Varna, 15 martie 2025
Astăzi expiră termenul limită pentru depunerea la Biroul Electoral Central al României a cererilor de participare la alegerile prezidențiale. Există destule semne de întrebare în jurul candidaților care vor putea participa, precum și a atitudinii alegătorilor. Unul dintre aceste semne de întrebare este dacă liderii celor două partide românești de extremă dreapta, Alianța pentru Unirea Românilor și Partidul Oamenilor Tineri, George Simion și, respectiv, Ana-Maria Gavrilă, vor candida și, în cazul în care se vor înscrie, dacă unul dintre ei îl va abandona pe celălalt, așa cum au anunțat deja.
Vom comenta natura alegerilor prezidențiale din România, mai ales în contextul abandonului favoritului în funcție, Georgescu, cu jurnalistul Vladimir Mitev, analist al proceselor politice din România și autor al blogului Podul Prieteniei. Salut!
Bună ziua!
Să le spunem ascultătorilor noștri de la început, care sunt principalii candidați în cursa prezidențială din România?
Da, este aproape clar cine sunt ei. În plus față de ceea ce ați spus acum un moment, ieri, George Simion a reușit să se înscrie și chiar cu 600 000 de semnături, ceea ce este un semn de susținere pentru el. Iar astăzi, o așteptăm și pe Ana Maria Gavrilă, care este liderul Partidului Oamenilor Tineri, celălalt partid care îl susține pe Georgescu, să depună documente. Dar aceștia sunt candidați din așa-zisa tabără suveranistă.
Presupun că este interesant și cine sunt candidații proeuropeni, în linii mari. Unul dintre ei este Crin Antonescu. Acesta este o persoană din establishment. Vă reamintesc că soția lui, Adina Vălean, a fost comisar european. El este un reprezentant al coaliției care guvernează în momentul de față. Aceasta este formată din cele două mari partide tradiționale din tranziție și partidul maghiar.
Cu toate acestea, Antonescu nu stârnește în general prea mult entuziasm în rândul populației. Îmi amintesc că la alegerile care au fost anulate în decembrie 2024, reprezentanții coaliției de guvernare au fost cei care nu au reușit să ajungă în turul doi. Adică, a existat o luptă la ambele capete ale sistemului politic, cu sectorul ONG de o parte și suveraniștii de cealaltă. Această tendință centristă în România pare să fi slăbit acum. Dar să vedem rezultatele, desigur.
Celălalt candidat care are o orientare pro-europeană este Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului. El însuși, așa cum am spus de mai multe ori, are un trecut ONG. A început ca activist pentru schimbare socială, inițial la nivelul Bucureștiului, și apoi a acționat prin partidul sectorului civil, Uniunea Salvați România. Dar în cele din urmă s-a despărțit de acesta.
Are o anumită susținere în orașele mari, în special în București. Dar în afara marilor orașe poate că nu este atât de recognoscibil și poate că acolo tendința suveranistă este mai importantă.
Am avut deja ocazia să spun în presa bulgară că în România, candidații la prima vedere, și poate la a doua vedere, par a fi poziționați clar într-o direcție a spectrului politic, dar de fapt fiecare dintre ei are o anumită deschidere în cealaltă direcție.
Adică, Crin Antonescu este în relații destul de bune cu Victor Ponta. Și Victor Ponta candidează și el și este un reprezentant al suveraniștilor din Partidul Social Democrat. Pe de altă parte, Nicușor Dan este un fel de om conservator de ONG, chiar cred că a folosit această expresie pentru el. Sunt diverse indicii, diverse gesturi din partea lui că are și un fel de deschidere către segmentul conservator din societate.
La fel, am avut ocazia într-un alt mediu să spun că și George Simion, care uneori este criticat în acest fel pentru că este naționalist sau pentru că este pro-rus, s-a aliat de fapt la nivel european cu Giorgia Meloni și cu suveraniștii din Polonia, care sunt antirusiști.
Și acest lucru este, de asemenea, interesant de analizat și de gândit, deoarece se pare că fiecare dintre candidații mai importanți are o deschidere către celălalt segment în politică, în linii mari. Chiar dacă există polarizare, fiecare dintre candidați încearcă să conecteze diferite elemente ale ambilor poli. Iar întrebarea este, desigur, cine va fi cel care va câștiga, ce combinație va câștiga.
Dar acest lucru nu îi face mai greu de recunoscut de către alegători, având în vedere că, în linii mari, unii dintre ei încearcă să fie ambele în pozițiile lor?
Cred că fiecare dintre principalii candidați are susținătorii săi și nu este lipsit de caracter. Mai degrabă, ceea ce vorbesc eu ca aspect al unei punți, este așteptarea statului român în sine. Adică, vedem că a existat o declarație, de exemplu, a președintelui interimar Ilie Bolojan că România nu ar vrea să aleagă între Europa de Vest și Statele Unite.
Lucru pe care, de altfel, l-am auzit de la guvernul nostru din Bulgaria. Țările noastre, Bulgaria și România, sunt mai mult sau mai puțin la periferia încă oarecum a Occidentului. Și nu își pot permite să se confrunte cu una dintre părțile sale.
Din acest motiv, cred că candidații înșiși, indiferent dacă își au originile într-un segment sau altul, încearcă, de asemenea, să fie, cred eu, oarecum deschiși dialogului cu elemente din cealaltă parte, deoarece este o situație foarte complicată. Și dacă vor câștiga și vor deveni președinte, cu siguranță, cred eu, linia pe care vor trebui să o conducă va fi aceea de a fi un fel de punte și la nivel internațional, dar și la nivelul României, între elementele Occidentului care par să se îndepărteze acum.
Există vreunul dintre principalii candidați care să iasă în evidență față de ceilalți? Există cineva care este comentat în societate ca favorit?
Cred că Georgescu a ieșit în evidență, dar nu a fost lăsat să candideze. Sunt acuzații destul de grave împotriva lui. Poate peste 20 de ani de închisoare ar putea primi dacă acuzațiile sunt dovedite.
Era clar că el era cumva incomod pentru o parte importantă a statului sau a societății românești. Înlăturarea sa lasă tabăra suveranistă fără un lider clar. Există acum mai mulți lideri care sunt mai mici. Va trebui să vedem în ce măsură ei pot atrage voturile întregului bloc. Și acesta este un lucru, că nu există un lider clar în blocul suveranist. Și încă ceva, există atât susținere, cât și scepticism pentru fiecare dintre candidații care par mai semnificativi.
Eu nu văd, cel puțin în acest moment, un lider clar. Poate că Nicușor Dan are unele aspecte ale comportamentului său care sugerează că s-ar putea aștepta ceva mai mult de la el. El a făcut deja declarații pe teme de politică externă. El s-a poziționat în favoarea Ucrainei și, de asemenea, în favoarea așa-numitului format „Weimar Plus”.
Triunghiul Weimar este format din Polonia, Germania și Franța. Iar Weimar Plus include alte țări care sunt, de asemenea, pro-ucrainene și se află în Europa. Deci, se pare că până acum doar Nicușor Dan dă semne că vrea să fie un om de stat și deocamdată se poziționează în materie de politică externă.
Nu am observat ca ceilalți candidați să facă declarații mai proeminente în acest moment. Poate când campania va începe cu adevărat vom auzi ce gândesc pe diverse teme.
Ce comentează oamenii din România? Dumneavoastră comunicați cu mulți dintre ei. Această înlăturare a lui Georgescu, cum este percepută – ca o interferență externă în alegeri, ca o presiune din partea cuiva, ca existența unor motive obiective pentru îndepărtarea sa? Care este opinia în această privință?
Cred că până și susținătorii lui Georgescu înșiși se așteptau ca el să fie înlăturat. Îmi amintesc că acum câteva zile, când a apărut decizia Curții Constituționale care a confirmat descalificarea sa, Georgescu însuși a spus că vrea să fie un politician al păcii și nu a chemat la proteste sau violență sau orice fel de reacție. Și, în consecință, susținătorii săi au părut să accepte acest lucru și nu au existat excese în acest sens în seara respectivă.
Cred că se întâmplă ceva sau cel puțin putem specula dacă se întâmplă ceva. Va trebui să vedem în zilele următoare. Dar eu cred că însuși statul român poate să se asigure că adoptă linia Georgescu, dar nu că Georgescu însuși o pune în aplicare.
Adică, de exemplu, rectorul uneia dintre universitățile influente din România, care este o universitate unde se predau studii de gen, adică teoretic o universitate care ar trebui să fie anti-Trump, acest rector l-a nominalizat pe Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace datorită eforturilor sale pentru reconciliere în Ucraina.
Iar Trump tocmai căuta pe cineva care să-l nominalizeze pentru acest premiu…
Da, eu îl văd ca pe un semn că însăși elita românească caută niște gesturi, niște deschideri către Trump. Întrebarea este cine va face această conexiune. Și despre asta este vorba în această luptă.
În multe feluri se indică faptul că Georgescu nu ar trebui să fie acea persoană, cel puțin din punctul de vedere al statului român. Dar eu sunt convins că oricine va ajunge președinte trebuie să aibă relații bune, într-o formă sau alta, cu administrația americană. Pentru asta, va trebui să vedem cum evoluează lucrurile în următoarele zile și săptămâni.
Cred că însuși statul român are interesul să nu se înstrăineze de SUA sau să nu se înstrăineze de Europa de Vest. Are interesul să fie o punte de legătură. Acest lucru este indicat deocamdată de liderii săi.
Mă întreb, care este starea de spirit în societatea în sine? Rezultatul alegerilor va duce la o mai mare dezbinare sau va uni societatea într-o anumită măsură?
Cred că și aici este dificil să răspundem fără echivoc până acum. Mi se pare că anularea alegerilor care a avut loc anul trecut a fost un șoc pentru societate. A arătat că a existat un eșec în modul în care a fost organizat procesul. Dacă ne uităm la stat, este important ca acesta să dea semne că reușește cumva să repornească procesul politic și să includă oameni care au fost excluși și care se simt excluși.
Cum se poate face acest lucru? Evident, alegerile care vor avea loc în mai vor fi un pas în această direcție, dar nu ar trebui să fie singurul. Și ar trebui să existe treptat o reînnoire a sistemului și oameni care să apere interesele care au rămas întotdeauna suprimate.
Ceea ce vreau să spun este că, în general, în România, oamenii din orașele mari, din clasa de mijloc, au resurse și au un acces relativ bun la putere, în timp ce mi se pare că oamenii care îl susțin pe Georgescu se simt cumva excluși și izolați. Și această contradicție în interiorul României înseși, care poate avea dimensiuni geopolitice, dar este pur românească până la urmă, această contradicție trebuie să aibă un răspuns cumva. Trebuie să li se ofere un fel de oportunitate de dezvoltare oamenilor din acele zone care sunt poate mai puțin dezvoltate sau mai conservatoare. Trebuie să existe o modalitate de a-i reprezenta în guvern, în măsura în care o democrație implică și o rotație a elitelor la vârful statului.
Vedem ce se întâmplă aproape în toată Peninsula Balcanică în acest moment. Este vorba de anularea alegerilor din primul tur în România. Drama examinării alegerilor noastre de către Curtea Constituțională În Bosnia și Herțegovina există, de asemenea, tensiuni. Ca să nu mai vorbim de Serbia, unde acum weekendul va fi punctul culminant al protestelor, mai ales la Belgrad. Există vreun comentariu în România, dar și din punctul dumneavoastră de vedere ca jurnalist, la ce s-ar putea datora această destabilizare a regiunii în acest moment?
Mi se pare că regiunea noastră este dependentă de circumstanțe externe, în special de ceea ce se întâmplă în Occident. Vedem cum apar diviziuni în Occident. Pe de o parte este administrația americană, pe de altă parte este Europa de Vest.
Regiunea noastră are o particularitate în sensul că, din punct de vedere economic, este foarte legată de Europa de Vest, dar, pe de altă parte, multe dintre țări, aproape toate țările din regiunea noastră, fac parte din NATO și au legături tradiționale atât cu Israelul, cât și cu republicanii din Statele Unite. Așadar, pentru regiunea noastră, există un amestec de influențe diferite și, prin urmare, atunci când există un fel de reechilibrare între ele, aceasta afectează în mod inevitabil regiunea noastră și există un fel de, poate, divizare, opoziție și în regiunea noastră.
Ca să nu mai vorbim de mulți oameni care încă mai au nostalgie pentru socialism.
În România, în special, aceasta este și una dintre explicațiile pentru ascensiunea lui Giurgescu. Există într-adevăr o mentalitate conform căreia România a fost cândva suverană. Există o înțelegere a faptului că a fost suverană în anii 1980, când se baza foarte mult pe o economie bazată pe propriile resurse, pe propria piață, pe propria tehnologie. În România, de exemplu, se făceau avioane, sau se producea o navă cisternă și așa mai departe.
Adică, România a avut anumite succese inginerești și, de aceea, în generațiile vechi, dar și în generațiile noi care au moștenit cumva gândirea generațiilor vechi, există o anumită gândire din anii ’80 care a rămas în picioare. Iar Georgescu, printre alte lucruri pe care le face ca vorbitor, întruchipează într-un fel acea gândire din vremurile trecute, care în anumite contexte noi ar trebui probabil să ofere mai multe oportunități oamenilor care nu sunt atât de conectați la capitalul occidental. Pentru că dezvoltarea României din ultimele două decenii, dacă nu mai mult, a fost legată de atragerea capitalului occidental. Dar acest capital are oportunități limitate. Se îndreaptă în principal către marile orașe. Iar oamenii care sunt excluși din această dezvoltare de către capitalul străin tind să rămână cu mentalitatea că trebuie să se bazeze mai mult pe legăturile din interiorul României, pe legăturile dintre ei, pe propriile resurse.
Acest lucru dă naștere și la o contradicție care nu este ușor de rezolvat, dar pe care statul român ar trebui cumva să o abordeze.
Apropo, văd trăsături și paralele foarte asemănătoare în tot ceea ce spunem despre ceea ce se întâmplă în România și în Bulgaria.
Ei bine, acesta este un subiect pentru multe interviuri, dacă îmi permiteți să comentez.
Și un alt subiect pentru multe alte interviuri este, de exemplu, pentru că ne place să ne măsurăm foarte mult cu românii, vedem cum se dezvoltă țara în sine, inclusiv infrastructura, atunci când mergem acolo, spre deosebire de aici. Și asta ne impresionează.
Ceea ce mă impresionează este că aici, în țara noastră, autostrăzile au fost construite, cel puțin în sudul Bulgariei, când exista ceea ce se numește stabilocrație, adică un partid era legat de stat, exista stabilitate, predictibilitate, companiile care trebuiau să câștige contractele le câștigau și așa mai departe. În momentul în care în țara noastră a apărut competiția pentru puterea politică, construcția de drumuri a scăzut semnificativ, din câte văd eu. În mod similar, în România, pentru o lungă perioadă de timp, nu părea să se construiască atât de mult, iar românii erau oarecum invidioși că Bulgaria construiește atâtea autostrăzi câte aveau ei.
Cu toate acestea, în ultimii ani a existat un fel de stabilocrație între cele două partide principale și, în consecință, banii care ar trebui să fie folosiți pentru autostrăzi sunt folosiți din nou. O mulțime de lucruri au fost construite și continuă să fie construite. Asta e bine…
Mai ales pentru partidele care construiesc autostrăzile, este foarte bine.
Da, da, așa este. Adică, poate că sunt un pic cinic. Este bine să construiești autostrăzi, dar asta implică anumite echilibre în societate, evident.
Evident, și cum spunem de obicei în astfel de cazuri, noi vorbim de România, dumneavoastră vă gândiți la Bulgaria. Vă mulțumesc foarte mult în această etapă.
Foto: Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, nu vrea să aleagă între Europa și SUA (sursa: Domeniu public)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
