Ionel Aurelian Cotoban: Fără a-şi cunoaşte istoria comună, românii şi bulgarii simt o mare apropiere

Interviu cu autorul cărţii ”Ortodoxie fără graniţe. Pelerin pe ambele maluri ale Dunării” despre valoarea ortodoxiei astăzi, despre nihilismul timpurilor şi despre legăturile româno-bulgare stravechi

Vladimir Mitev

Aurelian (Relu) Cotoban este de profesie inginer agronom, lucrează ca diriginte de poştă, este doctorand în management. Are două cărţi publicate şi numeroase articole scrise pentru diferite reviste sau site-uri de ştiri. Locuieşte în Chirnogi – o comună aflată pe malul Dunării, înfrăţită de 6 ani cu Municipalitatea Tutrakan şi situată la 70 de kilometri de municipiul Ruse. Localitatea Chirnogi este foarte veche, dovezile arheologice arată o aşezare permanentă de circă şase-şapte mii de ani. Legăturile localităţii cu bulgarii şi Bulgaria sunt multe. Drumul Olteniţa-Bucureşti a fost construit cu piatra, adusă şi cărată de către căruţaşii bulgari. Biserica Adormirea Maicii Domnului în cartierul Stupinele (Chirnogi) a fost construită de meşteri bulgari. Prima biserică din Chirnogi, Sf. Nicolae, avea la începutul anilor 1800 un preot hirotonit de către Vladica de la Ruse. La recensamântul din 1820-1830 populaţia Chirnogiului era de peste un sfert bulgari declaraţi. ”Toate acestea sunt poate o explicaţie sau fire nevăzute ce leagă ca un pod de prietenie peste Dunare (mai durabil şi mai trainic decât orice pod din fier) cele două popoare”, crede Aurelian Cotoban.

De-a lungul timpului, el a participat la diverse întâlniri româno-bulgare cu oameni simpli, cu autorităţi civile şi religioase. Românul credincios a fost la Galeria de Artă din Ruse pentru deschiderea expoziţiei de icoane din sticlă şi de porturi tradiţionale din România în ziua de 5 decembrie 2018. Atunci el a dăruit unor participanţi din Ruse cartea sa ”Ortodoxie fără frontiere (pelerin pe ambele maluri ale Dunării)”, în care povesteşte despre locuri bisericeşti şi slujbe comune ale românilor, bulgarilor şi ale celorlalte popoare ortodoxe ”pe ambele maluri ale Dunării”.

Domnule Cotoban, dvs. sunteţi autorul cărţii ”Ortodoxia fără frontiere – pelerin pe ambele maluri ale Dunării”, în care povestiţi despre mai multe obiective de pelerinaj religios în România şi Bulgaria şi despre întâlnirile unor români şi bulgari credincioşi în zona de lângă Dunăre. Ce este în opinia dvs. valoros, şi ar putea să-i provoace pe români să viziteze Bulgaria? Care sunt descoperirile dvs. din vizitele la bulgari – nu doar în termeni de obiective pentru pelerinaj, ci şi în termeni de relaţii umane?

Am să vă răspund cu cea mai mare sinceritate la această întrebare, pentru că în opinia mea de călător, turist, pelerin prin Bulgaria, am ajuns la constatarea că Bulgaria este cu adevărat o destinaţie turistică nu numai prin părtiile de ski din zona Bansko-Rila, sau prin zona litorală de la Marea Neagră, zona celebră a Nisipurilor de aur. Bulgaria trebuie descoperită cu proprii ochi, mai cu seamă cu propria inimă, şi nu numai prin programele şi spoturile publicitare ale agenţiilor de turism. Aşa cum se specifică în întrebare, aici este cheia înţelegerii a esenţei acestei probeme numite ,,relaţii umane“.

Pe români îi îndemn (mulţi sunt convinşi de acest lucru) să viziteze Bulgaria pe cont propriu, să vadă oraşe şi sate, munţi şi văi, castele şi muzee, biserici şi vestigii arheologice. Îi îndemn să interacţioneze şi să relaţioneze cu bulgarii de toate vârstele şi din toate mediile sociale. Doar aşa vor descoperi adevărata faţă a Bulgariei, o faţă frumoasă ca a unui trandafir cuprins de roua dimineţii ce se deschide sub razele unui blând soare balcanic.

În câteva locuri în cartea dvs. vorbiţi cu emoţie despre momentele în care în unele biserici din Bulgaria se ţine slujba religioasă în faţă credincioşilor din mai multe ţări consecutiv în limbile română, bulgară, greacă şi rusă. De ce astăzi popoarele ortodoxe trebuie să fie unite fără graniţe, să stăpânească limbile confraţilor săi de religie şi să împărtăşească unii cu alţii cultura şi experienţa lor de viaţă?

Pentru că de-a lungul istoriei această stare de spirit, aceasta limbă comună care este ortodoxia a ţinut unite aceste popoare din Balcanii şi răsăritul Europei. Ortodoxia, conştiinţa şi apartenenţa la o credinţă comună într-un Dumnezeu al iubirii şi al intrajutorării semenului său au făcut că aceste popoare să reziste încercărilor de asimilare, de înghiţire forţată, atât de către puterea Imperiului Otoman, cât şi de către puterea Imperiului Habsburgic. Ortodoxia a făcut asta promovându-şi valorile proprii de cultură şi spiritualitate, și oferindu-le unora şi altora cu o delicateţe şi cu o dragoste de frate adevărat, fără falşitatea Europei Apusene. Astăzi aceste popoare se confruntă iaraşi cu o încercare de asimilare forţată a unor valori naţionale, perene ce ţin de însăşi fiinţa intimă a fiecărui popor din lacrima această ortodoxă. Aceste încercări vin dintr-o Europa, şi mai cu seamă, dintr-o globalizare ce doreşte să impună doar ,,civilizaţia“ hamburgherului şi a sticlei de cola în detrimentul adevăratelor valori naţionale ale fiecărui popor din zona ortodoxiei. Numai în momentul conştientizării unei apartenențe la o ,,casă comună“ – cea a ortodoxiei înțelegem că aceste popoare cu o credinţă comună locuiesc de secole pe aceste pământuri binecuvântate de Dumnezeu şi vor să rămână pe mai departe în vatra neamului lor. Popoarele noastre nu doresc să fie o frunză în vânt pe meleagurile lumii acesteia, unde un emigrant rămâne toata viaţa lui un emigrant sau un strain, indiferent de valoarea şi pregătirea lui, pe când în acest spaţiu propriu el are rădăcini şi se simte în arealul său firesc alături de familia și rudele sale din spaţiul ortodox.

Cartea dvs. face din cititor un martor al sărbătoriilor religioase şi al întâlnirilor între oamenii ortodocşi de pe ambele maluri ale Dunării. Creaţi impresia că ortodoxia este într-adevăr fără graniţe, că este o comunitate globală. În acelaşi timp împărtăşiţi constant cu cititorul extazul şi bogaţia spirituală din întâlnirile şi locurile pelerinajului. Unde se află puterea ortodoxiei şi cum ortodoxia poate da putere celor credincioşi în timpurile de astăzi, care sunt caracterizate de dificultăţi materiale şi spirituale pentru popoarele noastre?

Dovada acestei ,,puteri“ a ortodoxiei este faptul ca deşi ne aflăm, aşa cum bine mentionaţi în întrebare, într-o lume cu multe dificultăţi totuşi există o legătură genetică, ancestrală între noi şi strămoşii noştrii. Parcă ei ne veghează şi astăzi şi ne îndeamnă să pastrăm această credinţă straveche a ortodoxiei. Dovadă că deşi mulţi, chiar prea mulţi tineri din acest spaţiu răsăritean pleacă temporar după muncă mai bine platită sau după o viaţă mai bună în străinatate, constată că acolo – în Occidentul mai apropiat (Spania, Italia, Anglia, Germania, Franţa, etc.) sau mai îndepărtat (Emiratele, America, Australia, Canada, etc.), deşi din punct de vedere material sunt bine sau foarte bine, totuşi din punct de vedere spiritual sunt goliţi, sunt descărcati ca o baterie epuizată. De aici încep dramele (trafic de arme, de droguri, prostituţie). Oamenii nu mai au un model, un îndreptar moral – nu mai au credintă! Şi totuşi dacă mă uit la exemplul emigraţiei şi migraţiei romaneşti, circă 4 milioane de români, constat că deşi au împânzit lumea în căutarea unui loc de muncă, au creat un număr de episcopii cu foarte multe parohii dincolo de hotârul firesc al ţarii lor. Adică, au dus un petic de Românie peste tot în lume, au creat ambasade de suflet pretutindeni în lume.

În cartea dvs. se poate simţi că astăzi mesajul Bisericii Ortodoxe Române este întâmpinat uneori cu scepticism şi chiar cu dispreţ de către unii români. Unii teologi şi credincioşi din România sunt de opinie că ţara se află în stare de luptă spirituală pentru supravieţuirea şi salvarea sa în condiţiile unei culturi seculare şi a nihilismului, care vine dinspre Europa de Vest şi este în stare de afirmaţie. În cartea dvs vorbiţi şi despre nevoia de a se respecta punctul de vedere nu doar al locuitorului capitalei şi al oraşelor mari, ci şi al omului din periferie, din localitatea mică, al omului, care nu este bine conectat cu vârfurile economice şi politice în societate. În ce măsură nihilismul şi ispita timpului contribuie la o credinţă mai vie şi mai conştientizată? Reuşeşte Biserica Ortodoxă Română în încercările sale de a vorbi oamenilor într-un fel mai modern, punând tehnologiile, venite din Vest, în serviciul unor scopuri spirituale? În ce măsură ortodoxia ar putea fi o religie cu rol social puternic, care luptă pentru o viaţă mai bună a celor neprivilegiaţi aici şi acum, în loc de a propovădui despre realităţi absolute şi viaţa eternă?

Suntem coştienţi că în această viaţă nu se obţine nimic fără luptă. Ortodoxia este într-o luptă continuă de 2000 de ani. Putem spune că nu a avut niciodată ,,pace’’ – nici chiar în timpul marilor împăraţi bizantini, protectori ai credinţei creştine ortodoxe, aşa că pentru biserica ortodoxă nu este ceva deosebit sau anormal să fie atacată din mai multe părţi şi să fie nevoită să se apere. Hidra (diavolul) are multe căpete, oficial a căzut cel al comunismului, cel al ateismului fatiş. Astăzi a apărut atacul din partea neomarxismului, al capitalismului ,,sălbatic” – idolatru care se închină unui singur zeu şi anume banul .

Deşi suntem în secolul XXI , un secol super tehnologizat suntem mai vulnerabili ca oricând, noul şi totodată vechiul flagel al umanităţii, ambalat în hainele modernismului – flagel, numit MANIPULARE .,,Scepticismul şi dispreţul” despre care vorbiţi în întrebare, este real. Nu poate fi negat. Considerăm că este un produs al manipulării globale obţinută cu precadere cu aceste mijloace moderne de comunicare şi socializare, care din păcate, de foarte multe ori îl îndepărtează pe om de om, şi mai cu seamă, pe om de Dumnezeu. Vedem în lumea aceasta modernă cum în politică sunt folosite (mai cu seamă în campaniile electorale) incitări la ură, la violenţă, discreditări şi o negare totală a valorilor proprii, toate acestea fiind constatate în definitiv că o indepărtare în primul rând de Dumnezeu, de fapt de iubirea dintre oameni.

Biserica ortodoxă foloseşte mijloacele moderne de comunicare, poşta electronică (e-mail), internetul, facebookul, existând pagini ale multor parohii şi preoţi ce ţin legătură permanentă cu credincioşii lor prin aceste mijloace moderne de comunicare. Însă prezenţa fizică în biserică, faţă către faţă, rămâne un element de bază al comuniunii umane sau al comuniunii Omului cu Dumnezeu. Astăzi, într-adevăr biserica ortodoxă este implicată într-o operă de filantropie, binefacere foarte amplă, cheltuind în anul 2017 peste 24 milioane de euro (având peste 718 centre sociale de ajutor şi asistenţă socială pentru cei defavorizaţi). Ea are grijă de omul prezent astăzi pe pământ, având grija totodată şi de sufletul său cand va pleca de pe acest pământ. Ortodoxia reuşeşte să aibă un puternic impact social, să lege ceea ce propovăduieşte cu ceea ce şi împlineşte, în primul rând prin faptul că slujitorii ortodoxiei (vladici, monahi, preoţi, cântăreţi) sunt fii ai poporului, provenind din cadrul poporului din toate păturile sociale, cunoscând nevoile, durerile poporului din care fac parte şi pe care îl slujesc. Această legatură vie implică, şi împune totodată, crearea unor aşezăminte filantropice (spitale, cabinete medicale, cantine sociale, şcoli şi gradiniţe, etc.) pentru toate categoriile defavorizate ale societăţii umane împlinind astfel şi urmând cuvintele Învăţătorului Divin – Isus Cristos

În România astăzi se află moaştele ale cel puţin trei sfinţi bulgari – Sf. Parascheva (Petka) în Iaşi, Sf. Filofteia (Filoteia) în Curtea de Argeş, şi Sf. Dimitrie Basarabov (Dimităr Basarbovski) în Bucureşti. România este şi ţara în care au fost păstrate timp de multe secole ”Marile Minee de lectură de la Târnovo ale Patriarhului Eftimie” – una dintre cele mai importante surse despre literatura bugără medievală, descoperite şi studiate de vestitul teolog şi cunoscător al lumii medievale, Dan Zamfirescu. În ce măsură în opinia dvs popoarele noastre cunosc apropierea sa culturală?

Referitor la cele menţionate în întrebarea de mai sus vă voi răspunde dezarmant de sincer. Nu cred că s-a facut vreo statistică cu privire la gradul de cunoaştere, la gradul de informare asupra apariţiei, dezvoltării, importanţei pentru întregul areal Balcanic al mineelor Patriarhului Eftimie de la Tarnovo, atât în Bulgaria cât şi în România. Cu toate aceste lacune, lipsuri culturale de inţeles şi de bună seamă, cele doua popoare, români şi bulgari, fără a cunoaşte neapărat evenimente, momente istorice din istoria comună mult zbuciumată a celor două popoare, trăiesc şi simt o mare apropiere. Este o legătură care o putem numi genetică, o legătură frăţească asemenea celei aflate între doi gemeni care pot fi despărţiţi de la naştere, pot fi despărţiţi din copilărie, şi totuşi simt instinctual o legătură de apropiere, o legatură de iubire frăţească, o nadejde într-un viitor comun mai bun, o stare de bine care nu poate fi definită exact în termeni literari sau filozofici. Este ca legătura din cadrul familiei care ţine unită familia, pe unii prin legătura de sânge, pe alţii prin legătura de rudenie, două căi diferite având acelaşi rezultat comun. Desigur, se cunoaşte nu numai de teologi, dar şi aproape de către tot omul că, sfintele moaşte ale celor trei sfinţi menţionaţi mai sus, sunt fie de origine bulgară ca Sf. Dimitrie Basarabov, fie au fost salvate din pereglinarea de câteva sute de ani prin întregul teritoriul al Bulgariei de astăzi. Fără cinstirea cu evlavie a celor trei sfinţi de către binecredinciosul popor bulgar, fără însemnările biografice (aghiografice) ale Patriarhului de Târnovo, nu am fi avut astăzi informaţii date de către Patriarhul Iftimie despre viaţa şi calea către Dumnezeu a Sf. Mucenice Filoftea de la Arges. Este de fapt o simbioză a celor două popoare care s-au călit într-un cuptor de foc, acel al Balcanilor.

Citeşte în limba bulgară!

About Author