Sfânta Coca-Cola şi îngerul socialist

Un capitol din romanul lui Farid Ghadami, numit ”Comuna morţilor sau o elegie despre cămașa însângerată a Sofiei”, care este bazată pe experienţele sale din Bulgaria, amestecate cu alte povești despre Mayakovski, Vaptsarov, Nenko Balkanski, Stalin, James Joyce şi o bulgăroaică, numită Sofia, din secolul XI-lea, care se alătură asasinilor din Iran. Acest roman va fi publicat în mai 2020 în Iran în limba persană.

Dimineaţă de 13 august. Yana şi fiul ei vin ca să mă ia într-o călătorie la Ruse. Urmează un drum de cinci ore prin verdele intens al Balcanilor. Voi ţine un discurs în Ruse la comemorarea morţii lui Elias Canetti (14 august), la invitaţia Societății Internaţionale Elias Canetti. Sunt norocos că Yana şi fiul ei vor să meargă la un concert al formației Metallica la Bucureşti, capitala românească, care se află la o oră şi jumătate din Ruse. Ei mă vor lăsa la Ruse şi vor trece Dunărea pe Podul Prieteniei care unește cele două ţări, în drumul lor spre Bucureşti.

Fiul Yanei are 14 ani. Este deştept, înalt și vorbeşte mult.. Stăpânește engleză perfect. Este mai matur decât alții la 14 ani din toate punctele de vedere. Întru în maşină, și el îmi dă o sticlă de Coca Cola. Spun: ”Mulţumesc, dar nu beau”. Yana spune că Farid niciodată n-ar bea o băutură americană. ”Ceară totul de el, dar nu asta!”, spune ea. Asta e imaginea pe care mi-am construit-o despre ei în ultimii doi săptămâni. Coca Cola este unul dintre cele mai terifiante băuturi. Este otravă! Este o hrană pentru celulele canceroase ! (Ştiu că veţi spune că am citit prea multă literatură medicală).

Ceea ce este interesant este că în Bulgaria nu există o asemenea opinie despre Coca Cola. Unii chiar beau Coke din cauza ”beneficiilor de sănătate”. Sunt aceleaşi persoane care nu fumează, din cauza efectelor nocive ale tutunului! Însă scriitoarea Velina Minkova, care fumează mult, este şi fascinată de Coca-Cola. Îi place gustul, dar spune şi că băutura e bună pentru sănătatea ei! Velina este singura scriitoare bulgară care nu bea deloc alcool (o numesc un musulman adevărat), dar şi care crede că Sfânta Coca Cola este singurul sfânt negru, care îi tratează pe oameni! Nu este prima dată când aud asta. Am avut un prieten la Paris, cărui nu-i plăcea gustul de Coca-Cola, dar care bea 0,5 l pe zi pentru ”beneficiile medicale”! Chiar o simplă căutare pe Google poate ilustra ce face Cola în intestinele și stomacul nostru. Nu ştiu de unde vin aceste idei ciudate! Pare-se că Cola a devenit una dintre religiile pop culturii: oameni cred în ea şi cineva trebuie să respecte credințele şi religiile: încrederea credincioşilor în Biserica Sfintei Coca-Cola! (concluzie: dacă vă place gustul Coca-Cola, bucuraţi-vă de ea, dar nu intrați, vă rog, în biserica ei!)
Am petrecut întreaga călătorie de la Sofia la Ruse, fascinat de câmpuri largi de floarea soarelui, de frumusețea Balcanilor, nu foarte înalți dar de un verde intens, de satele care îşi joacă ultimele roluri rurale înainte de a deveni mici oraşe, oraşe sate, de drumurile înguste șerpuind printre copaci şi câmpuri, uneori trecând peste câte un rău. La un moment dat Yana îmi arată drumul care duce către satul mamei ei. Ne gândeam să culegem la întoarcere pietre frumoase de râu, cu care să ne decorăm gradina. Evident că în drumul înapoi spre Sofia vom uita de asta.

Fiul Yanei este un mare fan al lui James Hetfield. El este foarte fericit să meargă la un concert Metallica. O întreb pe Yana dacă nu a uitat să cumpere vată pentru urechile ei în timpul concertului. Yana ne-a făcut banița (plăcintă) – unul dintre cele mai gustoase lucruri, pe care le-am mâncat vreodată: mâncare simplă, pe care bulgarii o consumă la micul dejun: pâine, brânză şi iaurt, care sunt puse împreună. Baniţa poate fi mâncată fie caldă, fie rece. Există multe tipuri: cu diferite legume şi diferite gusturi. În opinia mea, bulgarii nu își dau seama de importanţa baniței. Există multe beneficii politice potenţiale legate de aceasta. De exemplu, liderii lumii pot fi invitaţi la Sofia şi să le fie servită baniţa. Pot semna contracte, sub influența baniței, care să transforme economia bulgărească: persoana care deține banitsa poate semna orice fel de contract – atâta de gustoasă este ea.

Am auzit numele acestei mâncări pentru prima dată de la Yanitsa Radeva o cunoscută bulgară. Ea spunea că la şcoala uneori copii glumeau cu ea, numind-o Banitsa. Cred că ministerul afacerilor externe din Bulgaria ar trebui să organizeze pensiuni pentru savurat banitsa: oameni care vin în Bulgaria din întreaga lume, pentru că nu mai pot suporta lipsa baniței şi aplică pentru un sejur la o astfel de pensiune: într-o locație sub formă de banitsa.

Mâncând baniţa şi deplasându-ne prin pitoreștile peisaje bulgărești, ajungem la Ruse: un oraş, care la prima vedere îmi aminteşte de secolul al XIX-lea: ca şi cum la distanţa de 300 km de Sofia nu se află un alt oraş, ci un alt secol: arhitectura baroque, rococo. Ruse este numit ”Mica Vienă” de bulgari. Pentru ei Ruse este un oraş burghez: oraş care a fost poarta de intrare ce despărțea Bulgaria de Occident datorită faptului că este un port dunărean, ceva similar cu Sankt Petersburg pentru ruşi. Ruse este şi oraşul bulgăresc al primelor lucruri: prima cale ferată din Bulgaria ce lega Ruse şi Varna, prima bancă privată a fost înființată la Ruse, prima tiparniță tot a fost acolo. Sunt lucruri care s-au întâmplat în secolul XIX-lea. Există multe legende despre numele acestui oraş: unii spun că vine din cuvântul pentru rusalii – un festival pagan al Imperiei Romane, alţi îl leagă de o femeie, care a fondat acest oraş. Numele ei a fost Rusa.

Cetăţenii orașului Ruse au un comportament şi maniere speciale: ei sunt burghezi sensibili la semnificaţia artei: sunt liniştiţi şi demni, foarte diferiţi de cultura americană universalizată (o cultură pe care o numesc o trinitate trivială alcătuită din pop, porn şi popcorn). Cred că Ruse este singurul oraş din lume unde magazinul de hamubrgeri McDonald’s a falimentat imediat ce a fost deschis, fugind din oraş! Cetăţenii din Ruse nu sunt tipul de oameni care merg, se aşează pe scaune şi mănâncă junk-ul de la McDonald’s: stau în propriile lor restaurante şi cafenele, care au stil şi sunt la preţuri bune, pe străzile principale şi în pieţe, vorbesc şi se bucură de mâncare şi de o conversație interesantă.

Yana mă lasă în faţa hotelului: hotel Splendid, unde Asociaţia Canetti a rezervat o cameră pentru mine. Pare-se că femeia la recepţie nu vorbeşte limba engleză. Spun ”Zdraveite” (”Salut”) şi ea răspunde ”Zdraveite”. Îmi iau cheia şi mă duc în camera mea de la etajul trei. Liftul hotelului are cea mai rapidă reacţie în lume elevatoarelor. În momentul în care atingi butonul unui etaj, el pornește în sus. Am fost şocat când l-am utilizat pentru prima dată. Îmi las lucrurile în camera şi merg să iau prânzul cu Yana şi fiul ei într-un restaurant în aer liber, care se află la mai puţin de 100 paşi de hotelul, din piaţa principală a oraşului, piaţa Libertății, în centrul căreia veghează Statuia Libertăţii. Ea este rodul unui arhitect italian de la începutul secolului al XX-lea şi a devenit simbolul oraşului.

Există câteva cafenele şi restaurante în jurul Pieţei Libertăţii. Oficiul Societăţii Canettii se află tot acolo, în Libraria Austriacă unde voi vorbi ziua următoare despre ”Scrierea ca traducere: comunism literar”. Să folosești cuvântul comunism într-un sens pozitiv ţi-ar putea pune viața în pericol în Bulgaria, în special la Ruse, care este cel mai burghez oraş din Bulgaria! Penka Anghelova – președintele Asociaţiei Elias Canetti, ni se alătură împreună cu tănârul ei asistent Victor, care este şi tradăcutorul convorbirii din limba engleză. Victor de asemenea este credincios fidel al bisericii Sfânta Coca-Cola. Anghelova este profesor de literatura germană dar nu vorbeşte engleză. Sentimentul meu este că la Ruse oamenii chiar nu sunt interesați de limba Americii, preferă germană sau franceză. Anghelova are aproape 60 de ani. Este elegantă şi delicată. Are o tunsoare masculină şi ştie multe despre literatura şi filosofie: este foarte sofisticată, râde şi este jovială. Este mai jovială decât consumatorii de 30 de ani care se duc la McDonald’s şi decât tinerii credincioşi Bisericii Americane a Sfintei Coca-Cola! În acest sens Angelova este un ateist încăpăţănat. Ea bea bere şi fumează ţigară după țigară. Puţin mai târziu vine un tănâr prieten căruia îi datorez prezenţa mea la Ruse: Vladimir, jurnalist care a studiat Secția Iranistică la Universitatea din Sofia şi vorbeşte limba persană într-o anumită măsură. A călătorit ăn Iran în timpul studiilor sale şi acum îşi canalizează atenţia prieteniei între naţiuni, administrând un site în limbile bulgară, română şi engleză. El se gândeşte să adauge și persană pe blogul propriu într-o zi.

Imediat după prânz, mi-am luat la revedere de la Yana şi fiul ei, care și-au continuat deplasarea spre Bucureşti. Poimâine, pe 15 August ei se vor întoarce ca să mă ia şi ne vom întoarce la Sofia. După ce am vorbit despre prezentare cu Angelova, mă întorc la hotel, mă tund, fac un duş şi merg cu Vladimir în Piaţa Libertăţii pentru că doreşte să-mi fie ghid și să îmi arate orașul.

Nu băusem ceai de dimineaţă şi eram la limita unei dureri teribile de cap. Cred că ceaiul este unul dintre problemele iranienilor când călătoresc: suntem dependenți de ceai fără a conștientiza: nu putem fără el. Cafea şi celelalte derivative nu ne ajută deloc. Îl rog pe Vladimir să mă ducă undeva unde pot bea un ceai. Intrăm într-o cafenea, unde, la fel ca și în celelalte localuri pe care le-am văzut în Bulgaria este cald, frumos şi comod. De fapt nu este cafene, ci mehana. Mehana este cuvântul persan pentru pub – meykhaneh. Comand ceai. Chelnerul îmi spune că nu ştie dacă ei au ceai. Pleacă şi se întoarce după zece minute. Cred că a găsit unul dintre aceste pliculete dezgustătoare de ceai în gunoi, l-a aruncat în apă caldă şi mi l-a adus mie. Chiar nu pot să-l beau. Are gustul de orice altceva numai de ceai nu. Culoarea lui seamănă mai mult cu urina unei persoane care a băut două trei pâhare de ceai acum o oră.

Ard de nerăbdare să văd Dunărea. Râul este legat în mintea mea de valsul Dunarea Albastră. Chiar dacă era puţin cam târziu, ne-am îndreptat spre Dunare. Nimeni nu foloseşte taxi la Ruse. Nu sunt multe maşini pe străzi. Majoritatea oamenilor merg pe jos. Este dificil pentru mine să cred că un astfel de oraş uimitor poate există în secolul XXI-lea: oraş modern, plin de clădiri remarcabile, librării, teatre, muzee, restaurante impresionante şi cafenele, dar fără multe taxi-uri şi maşini, fără McDonald’s şi KFC. Nu pot crede că un jurnalist a fost ucis în acest oraş acum un an – Victoria Marinova, o crimă pe care unii o consideră a fi legată de dezvăluiri de corupţie cu fondurile europene, iar alţi cu violenţa asupra femeilor. Înainte de a muri Victoria Marinova apărut pe televizor, iar coprul ei a fost descoperit într-un parc puţin mai târziu. Ea a fost ucisă după un viol brutal.

Ruse este de asemenea cunoscut pentru ţânţari, probabil din cauza proximității Dunării şi a umidității. Oraşul este plin de ţânţari, sunt mari şi bâzâie când înțeapă. Desigur, am fost mulţumit ca n-am fost înțepat de nici unul: ţânţarii bulgari sunt şi ospitalieri şi nu au nimic împotriva străinilor: jos pălăria!

Uneori vorbesc cu Vladimir în limba persană iar când acesta oboseşte schimbăm în limba engleză. El iubeşte Iranul şi îl cunoaşte destul de bine. Interesul lui mare m-a impresionat. Fără Vladimir n-aș fi putut să văd Ruse. El este îngerul meu socialist din Ruse. Într-un sens opus a ceea ce se vede la prima vedere, el este foarte pesimist. Vede totul în cel mai critic fel posibil. Dar este şi foarte receptiv şi prietenos.

Când ajungem la Dunăre, este deja întuneric, dar eu visez să văd strigoiul râului dinspre bulevardul Pridunavski: un alai de sirene, care ies neaşteptat din Dunare, cu flaute şi corni în mâini, precum şi o orchestră de viori care interpretează valsul lui Johan Ştraus, sirene care ies din râul albastru şi cântă în şoaptă:

Die Nixen auf dem Grund,
die geben’s flüsternd kund,
was Alles du erschaut,
seit dem über dir der Himmel blaut.
Drum schon in alter Zeit
ward dir manch’ Lied geweiht;
und mit dem hellsten Klang
preist immer auf’s Neu’ dich unser Sang.

Mergem pe bulevardul Pridunavski. Mâncăm peşte şi bem bere la o berarie aproape de Dunare. De acolo, spre centrul vechi al oraşului, în piaţa Alexander Battenberg. Piaţa este mare şi frumoasă precum piaţa Libertăţii. Este înconjurată de clădiri în stil baroque precum Muzeul Regional de Istorie din Ruse şi Biblioteca Liuben Karavelov. Strada Alexandrovska este magnificentă – este o zonă pietonală care leagă centrul vechi de zonele noi ale oraşului. Casa primei bănci private din Ruse se află pe această stradă Alexandrovska – Girdap, un cuvânt care în limba persană înseamnă sorb – o clădire albă cu trei etaje, și cu un ceas deasupra. Piaţa Libertăţii este mai vie şi mai aglomerată. În schimb, Piaţa Batenberg este mai liniştită şi confortabilă.

E miezul nopţii, vorbesc cu Vladimir în limba persană, plimbându-se. O fată şi un băiat, ce mergeau în spatele nouă striga, întrebându-ne: ”Ce limba vorbiţi? Este atât de frumoasă.” Le răspund eu: ”Limba persană”.

În piaţa centrului vechi, îmi iau la revedere de la Vladimir şi merg înapoi către piaţa Libertăţii prin strada Alexandrovska, pierzându-mă în acest vis frumos, numit Ruse.
Cafenele sunt deschise în piaţa libertăţii până aproape de ora 11 în seară, iar acum e trecut de miezul nopţii. Sunt aproape singur şi piaţa e goală. Stau şi fumez o ţigară, târziu în noapte, pășind lent în jurul Pieţei Libertății, prin faţa clădirii teatrului Sava Ognianov, numit Casa Veniturilor, a căruia magnifică arhitectura mă înnebunește. Nu vreau să las această frumuseţe să stea singură, nici să mă întorc în camera de hotel. Ruse este ca un drog ciudat pentru mine: un drog care mă face să visez până la extaz.

Mai arunc o privire la Statuii Libertăţii, pentru câteva clipe: pare că reprezintă o femeie care ţine o sabie în mână, femeia e ridicată pe un piedestal, iar doi lei, urlând, stau în jos de ea, pe lânga un tun de război: libertatea se atinge numai prin foc și sabie, pare-se că asta este mesajul statuii. Bulgarii înţeleg asta mai bine decât toţi – ei au fost în război timp de secole pentru libertate împotriva otomanilor, fascismului şi stalinismului. E tarziu, aproape dimineață, e timpul să mă retrag în cameră, deoarece în cateva ore Vladimir pe urma să apară, şi împreună să facem un tur al oraşului: un oraş al statuilor, monumentelor şi al clădirilor impresionante.

Farid Ghadami pe malul Dunării (foto: Podul Prieteniei)

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici.

About Author