Sadie Clasby – Jarrous: Copiii refugiați au fost țintele armelor de foc și victime ale abuzurilor rasiste

Interviu cu lucrătoarea socială britană care are grijă de copiii migranţilor la Harmanli, Bulgaria

Anna Krasteva, CERMES și Ivan Atanasov, Sakarnews 

În cadrul rubricii comune a Marginaliеi și Sakarnews „Chipuri ale diferenței” vă prezentăm povestea uimitoare a englezoaicei Sadie Clasby-Jarrous, care lucrează de ani de zile cu refugiații din Harmanli (un oraş bulgăresc care se află aproape de graniţa cu Turcia şi găzduieşte centru de primire al migranţilor). Profesoara Anna Krasteva vorbește cu ea despre copiii care au nevoie disperată de un loc sigur de joacă. Mulți dintre ei sunt complet incapabili să se joace, iar comportamentul lor prezintă semne de traumă. Sadie Clasby spune despre ea însăși: „Mă simt mândră că am sprijinit mulți copii în momente foarte dificile din viața lor. 

Acest articol a fost publicat pe site-ul Marginalia la 1 februarie 2022.

Sunteți un inovator remarcabil în domeniul educației interculturale. Ați putea explica ideea de PlaySchool? Când și cum ați decis să îl introduceți pentru copiii refugiați aflaţi în Bulgaria?

În 2014, mama mea a fost voluntar în tabără timp de aproape un an, ajutând la satisfacerea nevoilor de bază ale refugiaților care locuiau acolo, cum ar fi hrana și îmbrăcămintea. Încet-încet, condițiile din tabără au început să se îmbunătățească ușor, așa că a vrut să se concentreze să facă ceva pentru numeroșii copii care trăiau acolo. În acel moment (primăvara anului 2014) erau aproximativ 1.000 de copii fără acces la educație, fără activități, fără locuri de joacă și fără jucării. Locuiam în Anglia și lucram ca profesoară de învățământ primar, dar am vizitat Bulgaria și tabăra în timpul unei vacanțe și am văzut cu ochii mei cât de mare era nevoia de a exista activități pentru copii. Am decis să mă mut în Bulgaria în vara anului 2014 pentru a începe ceva (nu știam încă ce!) împreună cu mama mea pentru copiii care trăiesc în tabăra din Harmanli.

Atât eu, cât și mama mea am fost instruite să lucrăm cu copii, și avem mulți ani de experiență. Amândouă suntem foarte pasionate de importanța jocului. Așa că știam că proiectul nostru din tabără se va axa pe joacă, dar ne-am gândit că şi lecțiile de engleză vor fi utile pentru copii. Cu toate acestea, nu eram sigure cum vom reuși să comunicăm cu copiii și cum vom face față unor dificultăți, cum ar fi gestionarea comportamentului și controlul grupului (1000 de copii!). Astfel, în septembrie 2014 am organizat câteva sesiuni de joacă de probă, urmate de o lecție de engleză în stil circle time. În urma acestor sesiuni de probă, a devenit clar că copiii aveau nevoie disperată de un loc sigur de joacă. Mulți dintre ei păreau complet incapabili să se joace. Am văzut multe semne de traumă în comportamentul lor. Cu toate acestea, copiii au răspuns foarte bine la noi, am putut comunica cu ei într-o varietate de moduri și am avut câțiva adolescenți refugiați care ne-au ajutat la traducere.

Următorul pas a fost să obținem o cameră în tabără pe care să o transformăm într-un loc sigur de joacă și într-o sală de clasă! Tabăra ne-a pus la dispoziție o cameră minunată, imensă, pe care am muncit din greu să o umplem cu jucării, o căsuță de joacă pe care am construit-o împreună cu tatăl meu, o zonă de liniște, o zonă de joacă senzorială, o masă de fotbal, o casă de păpuși, o zonă de televizor pentru jocuri PlayStation și după-amiezi de film, mese pentru activități artistice și activități practice, un spațiu pentru „lumea mică” și jocuri de construcție, o tablă albă și neagră pentru lecții și multe altele.

Am fost în sfârșit gata să deschidem în noiembrie 2014 și foarte repede am avut în jur de 300 de copii care frecventau clasa trei zile pe săptămână!

Multe lucruri s-au schimbat de atunci și încă se schimbă în mod constant pe măsură ce numărul de refugiați a crescut și a scăzut de-a lungul anilor, dar noi menținem aceeași rutină de bază în cadrul fiecărei sesiuni, deoarece consecvența este foarte importantă pentru copiii care au suferit traume. Fiecare sesiune începe cu 90 de minute de joacă liberă, în care copiii pot alege dintr-o gamă largă de activități artistice sau practice, o combinație de jocuri și jucării educative și mai puțin educative, lectură în zona de liniște, jocuri senzoriale (jocuri pentru dezvoltarea simțurilor), jocuri de rol etc. Aceasta este urmată de o lecție de 20-30 de minute în care sunt predate noțiuni de bază de engleză și matematică prin jocuri și cântece. Suntem o școală incluzivă, mulți dintre copiii care au frecventat-o au nevoi educaționale speciale, inclusiv sindromul Down, autism, paralizie cerebrală. Am avut, de asemenea, copii cu probleme de auz/văz. Toți cei care frecventează școala au trecut prin diferite grade de traume în ultimii ani.

Școala de joacă a fost un mare succes în ultimii 7 ani! A câștigat popularitate atât în rândul copiilor, cât și al părinților, mulți copii și părinți spunându-ne că Școala de joacă este singurul lucru bun din tabără. Atunci când încep să frecventeze școala noastră de joacă, copiii sunt adesea foarte tăcuți, timizi și speriați, se agață de frații lor și stau doar într-o parte a camerei. Aceștia prezintă semne de traumă în comportamentul lor. După doar câteva săptămâni de frecventare a școlii noastre și după ce și-au făcut o mulțime de prieteni, aceștia își dezvoltă încrederea, abilitățile sociale și capacitatea de a comunica cu alte persoane care vorbesc o limbă diferită.

Școala noastră de joacă oferă un mediu sigur și terapeutic în care copiii se pot juca, relaxa, învăța și uita de grija adulților în care au fost implicați atât de mult timp. Aceștia sunt învățați sau li se reamintește comportamentul așteptat în clasă pentru a-i pregăti pentru școala din afara taberei, învață abilități care îi ajută să comunice și să se integreze cu oameni din culturi diferite și învață engleza de bază care îi va ajuta în orice țară europeană în care se vor stabili.

Care sunt poveștile/succesele copiilor de care sunteți cel mai mândră? Care sunt cele mai mari dificultăți și provocări în activitatea dumneavoastră?

Mă simt foarte mândră că am sprijinit mulți copii în momente foarte dificile din viața lor. În 2016, o familie cu șapte copii din Irak a venit în tabăra noastră, care se chinuia să meargă cu greu pentru că suferea de degerături și era extrem de traumatizată. Cei șapte copii erau verișori, 4 dintre ei tocmai își pierduseră ambii părinți, iar ceilalți 3 își pierduseră tatăl în timpul traversării. Trei dintre cei patru părinți ai lor au murit când au trecut din Turcia în Bulgaria, deoarece poliția i-a împins ilegal înapoi și i-a lăsat în zăpadă. Una dintre mame, care a supraviețuit, suferea de o tulburare de stres post-traumatic foarte severă și avea dificultăți în a se descurca cu îngrijirea copiilor. Am reușit să creăm relații bune cu copiii și să le oferim un loc sigur în care să vină să se joace și să evadeze din realitate atunci când aveau nevoie, dar și să proceseze o parte din traumele pe care le-au trăit. Toți cei 7 copii locuiesc acum în Marea Britanie cu unchiul lor britanic (și cu mama/ mătușa cu care au fost în Bulgaria) și sunt foarte fericiți acolo. I-am vizitat la Londra în urmă cu câțiva ani și a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea – să văd că toți copiii se simt atât de bine a fost cel mai frumos sentiment din viața mea!

O altă familie pe care mă simt mândru că am sprijinit-o este o familie numeroasă din Siria. Copiii au avut parte de o călătorie foarte traumatizantă în încercarea de a scăpa din Siria și au văzut multe cadavre. Apoi au trăit pe străzile din Turcia, în timp ce părinții lor se străduiau să găsească un loc de muncă pentru a-și plăti locuința și hrana. De asemenea, mama lor era însărcinată în 9 luni la începutul călătoriei și a născut într-un sat izolat din Turcia pe unde au trecut. Cei trei băieți mai mari (cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani la momentul respectiv) au prezentat multe semne de traumă în comportamentul lor și au devenit adesea foarte agresivi atât între ei, cât și față de alți copii. Unul dintre ei chiar îi fracturase unul din oasele de pe faţa fratelui său în timp ce locuiau în tabără. Am lucrat îndeaproape cu acești băieți, ajutându-i să învețe să își regleze emoțiile și învățându-i diferite strategii de rezolvare a conflictelor. În timp, comportamentul lor s-a îmbunătățit semnificativ. Au ajuns chiar la stadiul în care pot ajuta alți copii să-și gestioneze emoțiile și comportamentul în școala noastră de joacă! Acum locuiesc în Germania, unde au avut acces la terapie și toți copiii se bucură de școala pe care o frecventează. Îndrăgita lor mamă a avut un copil în Bulgaria, chiar înainte de a pleca în Germania, și a fost botezată Sadie, după numele  meu!

Conducerea unei școli de joacă într-o tabără de refugiați se confruntă cu multe provocări, cum ar fi să vedem cum sănătatea mintală a copiilor se deteriorează din cauza condițiilor murdare, înghesuite și stresante în care trăiesc în tabără și să îi vedem suferind fără prea mult sprijin din partea nimănui în afară de noi – și, prin urmare, să simțim această responsabilitate și presiune uriașe. O altă mare provocare este de a-i face pe oameni să realizeze și să înțeleagă cât de importantă este joaca pentru copiii refugiați. Se pune atât de mult accent pe activitățile educaționale pentru copiii care trăiesc în taberele de refugiați, dar joaca este neglijată.

Toți copiii refugiați au trecut prin traume în scurta lor viață. De la împușcături, la teamă că vor fi bombardați, pierderea membrilor familiei, traiul pe străzi, traversarea pădurilor, a râurilor și a mărilor pe timp de noapte, abuzuri rasiste și, cel puțin, o schimbare completă și o bulversare a vieții lor. Traumele au un efect devastator asupra dezvoltării copilului, cauzând o gamă largă de afecțiuni mentale și fizice grave pe termen lung, iar în cazuri grave pot duce chiar la oprirea completă a dezvoltării copilului.

S-a demonstrat că joaca special concepută și jocul liber sunt foarte terapeutice pentru copiii care sunt afectați emoțional de experiențe traumatice. Atunci când copiii se simt suficient de în siguranță în mediul de joacă pentru a se cufunda în jocul lor, ei pot exprima, elibera și prelucra o varietate de emoții. Aceasta este o parte extrem de importantă a procesului de vindecare. Prin joc, copiii dobândesc controlul asupra sentimentelor și comportamentului lor și devin mai capabili să facă față situațiilor stresante sau traumatizante. Asigurarea accesului la un mediu de joacă în care copiii refugiați să se simtă în siguranță poate fi un instrument puternic și eficient pentru a stopa impactul de durată al traumei.

În școala noastră de joacă, vedem cum jocul inversează literalmente efectele traumei în fiecare zi, dar ni se spune în mod repetat că educația formală este mai importantă.

Care este modelul de afaceri PlaySchool? Cine vă ajută să păstrați această practică frumoasă de a include copiii care au trecut prin trauma exilului?

„Model de afaceri” nu este termenul potrivit pentru școala noastră de joacă, nu suntem o afacere, dar nici o organizație caritabilă înregistrată. Pur și simplu am văzut nevoia, am fost suficient de norocoși să fim în poziția de a ajuta și am început să o facem. Primul an al școlii noastre de joacă a fost finanțat de noi înșine, dar de atunci, în fiecare an, am folosit crowdfunding-ul online pentru a strânge suficienți bani pentru a acoperi resursele școlii de joacă și un salariu de bază pentru mine. În 2014, am deschis un grup pe Facebook pentru școala de joacă și avem mulți oameni minunați din toată lumea care ne urmăresc și susțin ceea ce facem! Cele mai multe donații care asigură funcționarea școlii noastre de joacă provin de la bulgari și britanici, dar și de la oameni din Germania, America, Australia și alte țări.

Ne puteți spune ce v-a atras în Bulgaria și ce v-a motivat să rămâneți aici?

Înainte de a mă muta în Bulgaria, am lucrat ca profesoară de școală primară proaspăt calificată. Am făcut o calificare de 4 ani de predare (pentru vârste cuprinse între 4 și 11 ani) în Brighton, Anglia, dar nu mi-a plăcut să predau în școlile obișnuite. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu copii cu un comportament dificil și am fost interesată de sprijinul de care aveau nevoie după ce au suferit o traumă. Habar nu aveam că voi ajunge să conduc o școală de joacă pentru copiii refugiați! Înainte de a mă califica ca profesor, am lucrat ca educator timp de mai mulți ani – de acolo a început pasiunea mea pentru joacă. Când m-am mutat prima dată în Bulgaria, am locuit cu părinții mei într-un sat de lângă Harmanli, dar în 2017 m-am mutat într-un apartament în Harmanli împreună cu soțul meu.

Dorința de a ajuta refugiații a fost cea care m-a atras în Bulgaria, în primul rând, și aveam planuri să rămân în Bulgaria doar un an înainte de a mă întoarce să predau în Marea Britanie – dar 7 ani mai târziu sunt încă aici! Părinții mei locuiau în Bulgaria de doi ani înainte de a mă alătura lor și îi vizitasem de mai multe ori. Mi-a plăcut foarte mult să fiu în satul lor, înconjurat de un peisaj rural frumos, de o mulțime de animale sălbatice și de săteni prietenoși! Școala de joacă este ceea ce m-a motivat mai mult decât orice altceva să rămân, deoarece continui să văd impactul pozitiv al acesteia asupra copiilor, dar sunt multe lucruri care îmi plac la viața în Bulgaria. Bulgaria este într-adevăr o țară atât de frumoasă, cu o istorie, o cultură și cu tradiții bogate și interesante. Îmi place să explorez noi părți ale Bulgariei atunci când am timp, dar locul meu preferat până acum este Perperikon, îmi place cum de fiecare dată când îl vizitez acolo s-a mai descoperit încă ceva!

Cunoașteți vreun englez sau alți expatriați din regiune? Au o viață comunitară? Organizează inițiative culturale, ecologice și de altă natură în satele și orașele în care locuiesc? Refugiații și expatriații comunică între ei?

Am început să cunosc alți imigranți britanici care s-au mutat în regiune cu mai mult timp în urmă decât noi, care par foarte drăguți și dornici să înceapă tot felul de activități culturale și de mediu și să participe la viața locală. Știu că există un grup care organizează o curățenie lunară în anumite zone din satele din jurul Harmanli, lucrând împreună pentru a curăța locurile în care sunt aruncate deșeuri. Din câte știu eu, nu a existat o comunicare prea bună cu refugiații, dar câțiva britanici și-au exprimat interesul de a face voluntariat în tabără, așa că sper să se întâmple asta în curând. De asemenea, am avut o femeie britanică care locuia într-un sat din apropiere și care a fost voluntar la școala de joacă o dată pe săptămână timp de câțiva ani, dar a trebuit să se întoarcă în Marea Britanie pentru a fi mai aproape de copiii ei.

Care sunt proiectele și visele dumneavoastră pentru viitor?

Visul meu este să nu mai am nevoie deloc de școala noastră de joacă! Aș vrea să nu mai existe copii refugiați în lume, niciun copil nu ar trebui să fie refugiat.

Pentru mine, personal, nu sunt sigură. Continui să iau fiecare an așa cum vine. Trebuia să stau în Bulgaria doar un an, dar am găsit un loc de muncă pe care îl iubesc, mi-am întâlnit soțul aici și am devenit mamă în urmă cu ceva mai mult de un an – așa că cine știe ce ne va aduce viitorul.

Ce ați dori să le mai spuneți cititorilor site-ului pentru drepturile omului Marginalia și ziarului local Sakarnews?

Vă mulțumim că ați citit acest articol! Dacă sunteţi interesat să aflaţi mai multe despre Școala de joacă, avem un grup pe Facebook: https://www.facebook.com/groups/HarmanliRefugeeCampPlaySchool

Foto: Sadie Clasby – Jarrous (sursă: Marginalia)

Citeşte în limba engleză!

Citeşte în limba bulgară!

Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter!

About Author