În contextul activării interacțiunilor diplomatice dintre Bulgaria și România, site-ul bulgar UNA News l-a abordat pe fondatorul blogului „Podul Prieteniei” pentru un interviu despre dimensiunea statală și populară a relațiilor bulgaro-române, precum și despre atitudinea celor două țări față de trecutul socialist și rolul lor în actuala realiniere de securitate din Europa de Est
Eliz Adem
Vladimir Mitev este jurnalist, face parte din echipa portalului de știri și analize Baricada. În 2015, a fondat blogul multilingv bulgaro-român „Podul prieteniei”, care contribuie la cunoașterea bulgarilor și românilor. După ce și-a început doctoratul la Universitatea din Sofia în domeniul literaturii iraniene contemporane, în vara anului 2020 a creat un alt blog similar despre spaţiul persanofon – „Podul Persan al Prieteniei”. Din 2021, a dezvoltat podcastul de relații internaționale Discuţii Transfrontaliere (Cross-border Talks), pe care îl co-realizează împreună cu jurnalista poloneză Malgorzata Kulbaczewska-Figat.
A lucrat, de asemenea, la revista Tema. Interviurile și articolele sale au fost publicate sau difuzate la Radioul Național Bulgar, agenția de știri BGNES, Bloomberg Bulgaria TV, Dnevnik, A-specto, revista Ecnomie, site-ul pentru drepturile omului Marginalia și altele. De asemenea, a publicat în diverse medii internaționale, printre care Open Democracy, The Other News, Strajk.eu, Transform!Europe, Agenţia Iraniană de Ştiri a Muncitorilor (ILNA) și agenția de presă iraniană Mehr, revistele românești Decât o Revistă, Revista 22, Q Magazine și altele.
Acest articol a fost publicat pe UNA News Bulgaria pe 16 februarie 2022.
Una dintre cererile Rusiei este ca NATO să își retragă trupele din Bulgaria și România. Înseamnă asta că Rusia dorește ca Bulgaria și România să fie sub influența Rusiei?
În opinia mea, negocierile, declarațiile și manevrele militare actuale din regiunea Mării Negre trebuie privite în contextul relațiilor dintre Rusia și Occident, care au diferite fațete – SUA, NATO, UE etc. Apelul la retragerea trupelor și a echipamentelor NATO, încărcat pe site-ul Ministerului rus de Externe, a pregătit într-o oarecare măsură opinia publică din țările noastre pentru o prezență mai puternică a trupelor NATO, care a început să fie pusă în aplicare imediat ce acest apel a fost făcut. Prin urmare, mi se pare că ceea ce vedem este mai degrabă o tatonare, un „dans”, adică sugerează că participanții au o idee despre pașii pe care trebuie să îi facă și îi fac într-un anumit grad de coordonare.
Într-adevăr, Bulgaria și România par să aibă o poziție ceva mai specială ca parte a Occidentului – de exemplu, pentru că nu au fost admise în spațiul Schengen de mai bine de un deceniu. Dar, atâta timp cât Bulgaria și România fac parte din NATO și UE, mi se pare că este clar care sunt influențele dominante aici. Iar în această etapă, Rusia pare să fie preocupată mai ales de soarta Europei de Est și vrea să împiedice țările care au făcut parte din URSS, în special Ucraina, să adere la NATO. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că aproape nimeni nu știe care va fi rezultatul final al redefinirii în curs a Occidentului și a echilibrelor de securitate din Europa de Est.
Cele două țări împărtășesc provocări comune, cum ar fi crizele demografice și standardele duble din UE. Politicienii bulgari și români caută un teren comun?
Partidele politice din ambele țări mențin contacte prin afilierea la familiile lor europene respective. La nivel local – de exemplu, în Ruse – există o interacțiune foarte bună între municipalitățile și administrațiile regionale (prefecturele) din Ruse și Giurgiu, susținută de activitățile Euroregiunii Danubius. Acestea sunt semne că există oameni în rândul bulgarilor și românilor în care ambele părți au încredere.
Cu toate acestea, până în prezent, se pare că există mai multe cazuri în care cele două țări întâmpină dificultăți în a ajunge la un acord asupra unor chestiuni precum legăturile de infrastructură, frontiera fluvială și altele. Este remarcabil faptul că ultima dată când Bulgaria și România au avut un acord cu privire la frontiera Dunării și la proprietatea asupra insulelor de acolo a fost în 1908. Istoria discuțiilor de atunci este perfect redată în acest articol al cercetătorului Agenției Arhivelor Statului din Sofia, Dr. Spaska Șumanova: discuții constante, căutarea constantă a unei formule optime și incapacitatea de a ajunge la o soluție de comun acord. În mod semnificativ, ambele poduri româno-bulgare existente dintre cele două maluri ale Dunării au fost construite în urma presiunilor internaționale, nu datorită dinamicii interne și gradului de înțelegere dintre elitele lor.
Mi se pare că, de mult timp, țările din regiunea noastră s-au bazat mai mult pe competiția pentru a vedea cine este mai occidental sau mai european, sau cine serveşte mai bune unui sau altui Frate Mare. Chiar dacă se va ajunge la o nouă înțelegere în relațiile bilaterale, aceasta va fi probabil dificilă din cauza inerției existente în cadrul acestora.
„Nivelul de încredere sau de coeziune între state și elitele lor este în mod clar deficitar de zeci de ani.” Există semne că guvernul nou de la Sofia va putea schimba asta?
Un indiciu că ar putea avea loc o schimbare a fost accentul pus de cele două ministere de externe și de ambasadele respective pe cea de-a 30-a aniversare a Tratatului de prietenie, colaborare și bună vecinătate între ele. Cu acest prilej, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, și omologul său bulgar, Teodora Ghenciovska, au avut o discuție în contextul tensiunilor din Europa de Est. Guvernul bulgar l-a invitat pe ministrul român de externe să viziteze Sofia, iar propunerea a fost acceptată cu plăcere. Acest lucru vine după ce în presa românească au fost publicate mai multe articole pozitive, cu mare priză la figura premierului bulgar, punându-se accent pe educația sa de la Harvard. Aceste demersuri au fost urmate de o convorbire telefonică între prim-miniștrii celor două țări, în cadrul căreia a reieșit că premierul bulgar Kiril Petkov va efectua în curând o vizită la București.
Acestea sunt semne promițătoare pentru relațiile româno-bulgare. Cu toate acestea, sentimentul meu este că guvernul de la Sofia este alcătuit în prezent din cel puțin patru elemente politice, iar unele dintre ele conțin partide mai mici, şi acest lucru pare să indice că Bulgaria este deschisă la interacțiuni în diferite direcții de politică externă. Poate că ceea ce urmează să spun este naiv, dar mă întreb dacă bulgarii și românii pot face ceva împreună dincolo de interesele pur statale, dacă „prietenia”, „cooperarea” și „buna vecinătate” pot „veni din interior” și nu pentru că ar fi dictate exclusiv de contextul internațional.
„Cele două popoare continuă să nu se cunoască și să se privească reciproc prin stereotipuri”. Cum îi văd românii pe bulgari, cum îi văd bulgarii pe români? Care sunt motivele pentru care există aceste stereotipuri?
Am simțit pe propria piele scepticismul fiecăruia dintre cele două popoare față de celălalt. Într-o oarecare măsură, a rămas o inerție în atitudinea lor față de vecinii lor, o idee că sunt înconjurați de dușmani. Atunci când se scrie despre istoria relațiilor politice româno-bulgare din ambele țări, accentul se pune de obicei pe antagonismele, jignirile și trădările celeilalte părți în timpul războaielor.
Un alt motiv de neîncredere sau de lipsă de respect față de cealaltă parte sunt unele impresii negative din trecutul recent, din vremea tranziției. De exemplu, în România, multă lume crede, sau credea până de curând, că mașinile românești sunt furate intenționat şi în masă în Bulgaria. Și se pare că nimeni din Bulgaria nu a făcut vreun efort să explice în România dacă este vorba de o legendă sau de o realitate. Din câte știu eu, blogul meu este singura publicație online care, în urmă cu câțiva ani, a scris pe subiect cu date după ce a contactat Ministerul de Interne bulgar și român pentru informații și a folosit statisticile Eurostat pentru a încerca să afle fapte despre această practică.
La rândul lor, bulgarii au deseori probleme pe drumurile din România – există multe cazuri de permise de conducere retrase, de amenzi, iar uneori acestea sunt percepute ca fiind arbitrare. Și românii se plângeau de poliția rutieră bulgară până acum câțiva ani, dar introducerea camerelor de luat vederi pe șosele pare să fi redus contactul cu aceștia.
Poveștile nefericite care formează stereotipurile corespunzătoare ar putea fi continuate. Se întâmplă ca în primele contacte cu vecinii la un nivel interpersonal este obișnuit să se ajungă la dezamăgire din cauza unei insulte nemeritate.
Dar imaginea este mai complexă. Clasa de mijloc bulgară pare să o invidieze pe cea românească, pentru că aceasta din urmă are poziții foarte puternice acolo. Mi se pare că, de exemplu, preoții ortodocși bulgari care au contact cu biserica română au și ei o invidie nobilă – pentru că în România biserica ortodoxă este foarte influentă și există chiar și un radio național ortodox. Pe de altă parte, în România, cărțile lui Omraam Mikhael Aivanhov – un adept al lui Peter Deunov – sunt populare, adică se pare că bulgarii pot fi interesanți din anumite puncte de vedere „ezoterice”. Am întâlnit, de asemenea, opinii conform cărora Bulgaria este ”mai bună” în protejarea unor interese economice – de exemplu, România importă în prezent gaze naturale din Rusia și Turcia prin Bulgaria. Înainte de construcția gazoductului Turkish Stream, gazele naturale intrau în Bulgaria din România…
Dar există și opinia contrară – România a atras investiții străine – de exemplu în sectorul auto, care este unul dintre pilonii economiei românești. O serie de corporații își gestionează operațiunile în regiune din România, piața românească este mai mare și dă vitalitate multor activități, în timp ce în Bulgaria se pare că mulți dintre noi se confruntă cu stagnarea tipică din afara Sofiei… .
Atitudinea celor două națiuni față de Rusia pare să complice relațiile, deoarece este legată și de viziuni diferite asupra securității celor două țări în regiunea Mării Negre. Analiștii români pe politică externă se plâng că Bucureștiul este singur în regiune pentru că Bulgaria nu urmărește o linie dură față de Rusia. Încercările din urmă cu câțiva ani ale unor analiști bulgari de politică externă şi foşti diplomaţi de a promova crearea unei macroregiuni europene a Mării Negre, adică o de-tensionare cu Rusia, la rândul lor nu au fost susținute de România.
Ca o persoană care nu are graniță între spațiul cultural bulgar și cel românesc, mi se pare interesant cum cele două popoare ar putea trăi și face ceva împreună în ciuda diferențelor dintre ele. După părerea mea, dacă nu încearcă să fie hegemoni în această relație, dacă forjează noi oportunități pentru ei înșiși și pentru ceilalți, ar putea să-și îmbogățească reciproc identitățile în loc să le nege. Un astfel de proces poate fi descris ca fiind european, dar este, de asemenea, un proces uman comun. Poate că această abordare ar putea duce popoarele la o situație în care ele sunt în mai mare măsură subiecte ale relațiilor internaționale. Și poate ca de un astfel de proces să beneficieze și regiunea noastră.
De ce credeți că bulgarii și românii au evaluări atât de diferite ale trecutului comunist?
Țările au propriile lor moduri specifice de a înțelege socialismul, din mai multe motive.
Impresia mea despre România este că țara face un efort conștient pentru a-și defini istoria și identitatea într-un mod care să o facă parte din cele europene. De exemplu, Primăvara națiunilor de la 1848 a avut loc și în pământurile româneşti, iar românii au acordat o mare importanță așa-numiților „pașoptiști”, participanții români la acest proces social și cultural. Literatura și cultura românească sunt astfel interpretate ca o continuare sau cel puțin un ecou al celor europene.
Viziunea bulgarilor asupra Renașterii pare să fie ceva diferită – cel puțin așa cum mi-o amintesc eu din anii de școală și de studenție, a fost o celebrare a autenticității noastre, a fost un proces cultural „al bulgarilor, pentru bulgari, condus de bulgari” (parafrazând celebra frază a lui Lincoln despre democrație și popor) și a condus în primul rând la dezvoltarea ideii naționale, nu direct la înscrierea noastră în cultura europeană a vremii. Abia recent a fost descoperită cartea Istoria Bulgariei (1667) a catolicului Petru Bogdan, care pare să ne permită să ne gândim puțin mai complex la identitatea noastră culturală și la contribuția noastră în lume.
În acest context, îndepărtarea de moștenirea comunistă este probabil văzută de ambele țări ca un pas spre europenizarea lor, spre înscrierea lor în istoria și identitatea europeană. Iar acestea, la rândul lor, marchează redefinirea lor pentru a încorpora atât narațiunea antifascistă a țărilor din sudul Europei care au ieșit din dictaturile fasciste în secolul XX, cât și experiența Europei de Est care încearcă să se reconecteze cu Occidentul prin îndepărtarea de moștenirea socialistă.
Cu toate acestea, bulgarii și românii au experiențe diferite în ceea ce privește cel de-al Doilea Război Mondial și socialismul, care le marchează cu siguranță atitudinile față de aceste evenimente istorice și realitățile de astăzi. Este probabil semnificativ faptul că în Bulgaria, în general, ideile de stânga au fost mai populare în perioada premergătoare înființării republicilor populare. În România, mulți dintre pionierii socialismului au fost de origine neromânească, printre care și bulgarul Cristian Rakovski, rudă a veneratului revoluționar Gheorghi Sava Rakovski.
În timpul tranziției românești, a fost populară teza unei epoci de aur în perioada interbelică a României Mari, o autenticitate românească, distrusă de sosirea „tancurilor rusești” – adică pentru o parte importantă a populației românești, socialismul părea ceva străin, contrar tradițiilor naționale, bazate pe ortodoxie, pe patriotismul românesc. În același timp, în Bulgaria atitudinea față de Rusia sau Uniunea Sovietică a fost în mod tradițional mai pozitivă. Din întâmplare sau nu, bazându-se pe relații strânse cu URSS în a doua parte a secolului XX, Bulgaria s-a industrializat, în timp ce România, pentru a avansa economic, a dezvoltat o politică externă diferită sub Ceaușescu – bazată pe relații cu FMI, SUA, Europa de Vest, Israel și China.
În acest context, învățând despre atitudinea vecinilor noștri față de fenomenele istorice trăite şi de poporul nostru, poate că vom găsi puterea de a privi istoria noastră cu pace și înțelegere. Pentru a răsuci o frază a unui celebru scriitor bulgar contemporan care jonglează cu cuvintele, viitorul începe acolo unde se termină trecutul.
Foto: Podul Prieteniei la Ruse-Giurgiu (sursă: Iavor Micev)
Citeşte în limba engleză!
Citeşte în limba bulgară!
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
