Nikolai Lefegiev, Euronews Bulgaria, 12 martie 2025
În ultimii 35 de ani de la sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, România a trecut în mod repetat prin crize de stat. Alegerile prezidențiale anulate din noiembrie 2024 au condus la cea actuală, dar aceasta nu este doar una oarecare.
Niciodată până acum forțele de extremă dreapta, antioccidentale și pro-ruse din România nu au avut un sprijin mai puternic. Și niciodată, din 1990 încoace, societatea românească nu a fost atât de deziluzionată cum este acum.
Protestele violente de duminica trecută din București au fost o expresie a acestei stări de spirit. Vom discuta despre criza politică din vecinătatea noastră nordică și despre calea de ieșire cu jurnalistul Vladimir Mitev, care este fondatorul site-ului Podul Prieteniei. Servus!
Bună ziua!
În primul rând, să știm care este situația după neadmiterea lui Călin Georgescu din partea Biroului Electoral Central pentru alegerile din mai.
Decizia Biroului Electoral Central a fost confirmată ieri la Curtea Constituțională. Important este că, deși în stradă au fost protestatari dezamăgiți de această decizie, Călin Georgescu însuși a spus că vrea să fie președinte sau un politician al păcii. Adică, nu a făcut apel la mai multe proteste. A făcut chiar apel la reținere.
A mai spus că, în opinia sa, și-a îndeplinit misiunea pentru că a demascat monstruozitatea dușmanului, „diavolul”, cum spunea el mesianic.
Dar a mai spus că nu a dat instrucțiuni clare pentru ca o figură sau alta să îl înlocuiască. El le-a spus alegătorilor săi să voteze așa cum decid ei.
Și pe ce motive nu i s-a permis lui Georgescu să candideze? Există fapte reale pe care se bazează autoritățile române?
El nu a fost admis pe motiv că în octombrie și decembrie anul trecut, Curtea Constituțională a luat două decizii. Una a fost descalificarea Dianei Șoșoacă, ca un alt candidat suveranist, care a fost considerată că nu apără democrația în România. Cealaltă a fost decizia în sine de a reseta alegerile.
Biroul Electoral Central a considerat că Georgescu tot nu apără democrația și că deciziile Curții Constituționale sunt încă valabile.
Și, în plus, a fost semnalat faptul că el a adăugat o anexă la documentele sale curente cu care candidează la președinție, o anexă la situația sa patrimonială privind donațiile pe care le-a primit. El ar fi trebuit să includă aceste donații în cererea sa de aplicație pentru alegerile anulate.
Întrucât această anexă nu a fost semnată, cel puțin din câte înțeleg eu, aceasta este o problemă tehnică – faptul că sunt prezentate documente pe care el nu le-a semnat în întregime. Dar există și o problemă legată de conținutul candidaturii sale. Biroul Electoral Central a decis că el este în continuare aceeași figură cu același rol pe care l-a jucat anul trecut.
Au fost identificate circumstanțe, chiar acțiuni reale, care să dovedească amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale? Pentru că s-a vorbit mult despre asta în noiembrie anul trecut.
Aș dori să dau câteva lucruri pentru context și să las fiecare dintre telespectatorii noștri să gândească și să decidă pentru ei înșiși. În primul rând, au existat acuzații penale serioase împotriva lui Georgescu, dar acestea nu erau că el făcea voia unei țări străine sau a Rusiei în acest caz.
El a fost acuzat, de exemplu, de incitare la acțiuni care erau împotriva ordinii constituționale. A fost acuzat că a făcut declarații false în documentele pe care le-a prezentat în legătură cu participarea sa la alegeri. De asemenea, a fost acuzat că a desfășurat o activitate sau a înființat o organizație de extremă dreaptă. Acesta este un element al contextului. Acuzațiile penale împotriva sa sunt destul de grave, dar nu sunt în direcția pe care o discutăm acum.
Al doilea element este că mulți oameni din România sunt într-adevăr, cred, convinși că unele tendințe rusești operează prin Georgescu. Când vorbesc cu oameni din diferite poziții, atât din poziții mai serioase în societate, cât și cu oameni mai obișnuiți, constat această convingere.
Dar trebuie spus și aici că în România, dacă nu ești acuzat că ai legături de Rusia, poate înseamnă că nu faci nimic. Spun asta puțin în glumă.
Mă refer din nou la un caz de anul trecut legat de alegerile prezidențiale. Mircea Geoană a fost al doilea om în NATO, dacă vă amintiți. Și totuși a fost acuzat cam de același lucru. Adică, a existat o investigație jurnalistică care spunea că fostul său șef de cabinet avea afaceri în comun cu un om de afaceri rus, pro-Kremlin.
Adică, astfel de acuzații de legături cu Rusia sunt îndreptate împotriva multor persoane din România. În mod clar, există o sensibilitate în societate în această direcție și acest argument este folosit pentru a descalifica diverse persoane.
Trebuie să ținem cont de faptul că această decizie a Curții Constituționale a fost urmată de multe discuții în România – dacă vor fi furnizate documente care să dovedească implicarea Rusiei și așa mai departe. Dar deocamdată sunt unii români care rămân neconvinși și întreabă unde sunt dovezile.
Și trebuie spus aici că această bătălie pentru palatul prezidențial din România are și o agendă pur românească, și nu este doar o încăierare geopolitică a marilor puteri. Bineînțeles, toți cei din societatea românească care au o poziție mai serioasă au niște legături și relații internaționale. Dar mi se pare important să știm că România are propriile ei contradicții, propriile ei contradicții structurale între diferite instituții sau centre de putere. Și mi se pare că ceea ce este mai important în aceste alegeri este contradicția pur românească, iar contradicțiile internaționale, să spunem, care se întâmplă, cred că sunt în plan secund (deși sunt prezentate ca fiind cele principale – n.r.).
Am văzut la ce au dus aceste controverse. După cum spuneți, există tensiuni în societatea românească. Aceste excese nu au fost tocmai plăcute de privit, presupun. Și românii înșiși au simțit că acest lucru nu mai poate continua.
Următoarea mea întrebare este, cum reacționează forțele parlamentare? Care sunt ceilalți candidați, în afară de acest candidat unic?
Până acum avem doi candidați anunțați care au o anumită aureolă a unei linii pro-europene.
Unul, așa cum spuneți, este candidatul comun al coaliției de guvernare. Acesta este Crin Antonescu. Este un politician bătrân care a spus în glumă despre el că în ultimii 10 ani a trăit din banii soției sale, care a fost comisar european. Dar, în același timp, trebuie avut în vedere că a fost în relații foarte bune istorice, chiar și acum 10-12 ani, cu Victor Ponta, care și-a depus și el candidatura astăzi. Victor Ponta este fața suveraniștilor din Partidul Social Democrat.
Adică, sunt politicieni de establishment, veterani cu relații foarte bune la nivel profund și înalt în stat. După cum observați, există un element european în cazul lui Crin Antonescu, dar există și o deschidere către acest sector suveranist, așa cum l-am definit eu.
Celălalt candidat proeuropean este Nicușor Dan, care este primarul general al Bucureștiului. Cred că și el joacă rolul unei punți și chiar el însuși folosește din ce în ce mai mult cuvântul punte în postările sale de pe rețelele sociale, atunci când încearcă să explice ce trebuie făcut în România.
Ideea este că el provine din sectorul ONG-urilor. În România, acesta este un sector foarte influent, cel puțin dacă îl comparăm cu Bulgaria. Știm că un spital de copii a fost construit în România cu donații către un ONG. Există diverse exemple ale modului în care sectorul ONG în România creează o masă critică și este capabil să influențeze societatea. Nu este o coincidență faptul că și primarul Bucureștiului provine din mediul ONG, adică există o bază socială pentru cadre ca el.
Dar în același timp Nicușor Dan are o anumită atitudine conservatoare, ca să se citească pe sine. Un exemplu este că a întârziat foarte mult să se vaccineze când pasiunile pro și contra vaccinării erau foarte aprinse în timpul crizei corona. Adică și la el există gesturi într-o direcție și în alta.
Aceste cuvinte ale mele se refereau la candidații cu profil proeuropean. Trebuie să subliniez că este important cine vor fi candidații suveraniști…
Îmi cer scuze că vă întrerup, domnule Mitev, dar am auzit astăzi că și mâna dreaptă a lui Georgescu își va depune candidatura pentru a-l înlocui și, poate, pentru a recâștiga sprijinul electoral care i-a fost acordat lui Georgescu în alegerile din noiembrie 2024.
Exact! Aveți în vedere pe George Simion, liderul partidului AUR. Situația este oarecum ciudată. Aseară, însuși George Simion a anunțat că nu va candida. Astăzi s-a răzgândit cu o condiție, spunând că va candida împreună cu Ana-Maria Gavrilă. Aceasta este liderul Partidului Tineretului, care este partidul care îl susține direct pe Georgescu. Ei anunță că unul dintre ei se va retrage în favoarea celuilalt după ce vor vedea situația. Adică, vor strânge semnăturile necesare pentru înscriere, le vor depune, dar odată ce se vor simți confortabil, unul dintre ei se va retrage în favoarea celuilalt.
Aici mi se pare că și figura lui George Simion este mai complicată sau cel puțin ar putea fi mai complicată dacă ar vrea. Știm că George Simion s-a afirmat pe linie unionistă cu ani în urmă, ceea ce a dus la un moment dat la interdicția de a intra în Republica Moldova. Există și o astfel de interdicție de a intra în Ucraina.
Cu toate acestea, el s-a aliat la nivel european cu Giorgia Meloni și cu suveraniștii din Polonia. Știm că atât Meloni, cât și suveraniștii din Polonia, Lege și Justiție, sunt forțe antirusești. Adică, și aici vedem ceea ce am vorbit despre candidații europeni – că există un element de punte. Și cu George Simion, dacă te uiți, inclusiv dacă el decide să se uite, poți găsi o deschidere către cealaltă parte.
Poate că este o particularitate a țărilor din regiunea noastră. Când apare o diviziune între Europa de Vest și Statele Unite, țările noastre, care au relații și interese în ambele direcții, se bazează pe figuri care sunt punți.
OK, dar cum vede România criticile venite din Statele Unite ale Americii privind îndepărtarea lui Georgescu? Pentru că unii politicieni de rang înalt din jurul lui Donald Trump l-au apărat categoric.
În România, din nou, există o reacție în ambele sensuri. Nu este întâmplător că se vorbește de polarizare în societatea românească.
Sunt oameni serioși în România care sunt conectați, în linii mari, cu banii europeni. Nu mă refer atât la proiecte europene, cât la corporații. România are investiții importante din Europa de Vest și legături economice cu Europa de Vest. Vectorul de acolo nu poate fi pierdut. Dacă România începe să se distanțeze de Europa de Vest, probabil că acest lucru va avea un impact asupra economiei, asupra statutului țării.
Dar, în același timp, sunt mulți oameni care au legături tradiționale cu republicanii din Statele Unite, cu Israelul și așa mai departe. Și atunci când mă întrebați cum reacționează românii, în linii mari, la interferența prin rețeaua socială X sau la alte forme de presiune din partea americanilor, mi se pare că există reacții în ambele direcții – pozitive și negative.
Au fost proteste ale suveraniștilor, unde ei înșiși au ridicat sloganuri prin care îi cereau lui Trump să intervină și să protejeze democrația în România și așa mai departe. Și în același timp sunt mulți români care sunt anti-Trump. Ei sunt liberali și nu pot accepta ideologia și practica lui Trump.
Ok. Deci cum iau ei noua linie politică a lui Donald Trump în privința Ucrainei? Pentru că știm deja că Ucraina a acceptat aseară târziu propunerea de încetare a focului, adică o încetare temporară a focului de 30 de zile. Nu știm încă care va fi răspunsul Kremlinului. Totuși, să ne amintim că România are o graniță comună cu Ucraina.
De asemenea, România a încheiat un parteneriat strategic cu Ucraina. Iar relațiile dintre România și Ucraina s-au îmbunătățit în ultimii ani, inclusiv pe un subiect sensibil pentru suveraniștii români – minoritatea română din Ucraina. Din câte știu eu, aceasta a început treptat să beneficieze de o mai bună protecție a drepturilor sale culturale. Organizațiile românești din Ucraina au început să funcționeze mai liber și așa mai departe. Adică, relațiile s-au îmbunătățit, și nu numai pe linia liberală – pe linia faptului că România este un aliat ferm al Uniunii Europene și al NATO și, în general, România a obținut, cred eu, unele succese mai mici sau mai mari în termeni pur naționali față de Ucraina. Dar, și aici, aș spune că atitudinea față de Ucraina este împărțită în două.
Există români care cred că cea mai bună graniță pentru Occident este granița Ucrainei cu Rusia, adică că ar trebui să existe un fel de tampon între Rusia și România. Există și motive economice pentru asta și există diverse motive pentru care ei cred că interesul României este să sprijine Ucraina. Și, de fapt, Nicușor Dan, despre care am spus că este primarul Bucureștiului, pledează deschis pentru continuarea ajutorului militar pentru Ucraina. De asemenea, și-a arătat interesul ca România să se angajeze în așa-numitul format Weimar+, care conține Germania, Franța și Polonia și alte câteva țări care susțin Ucraina.
În același timp, există un sentiment în linia a ceea ce a spus Georgescu însuși, că există pământ românesc în Ucraina. Aceasta este abordarea naționalistă a Ucrainei. De exemplu, Bucovina de Nord este pământ care a făcut parte din România în perioada interbelică. A existat chiar un caz în care Claudiu Târziu, un reprezentant important al partidului AUR, principalul partid suveranist, a făcut pretenții teritoriale asupra Ucrainei.
Deci, repet, sunt două direcții în care românii pot merge. Și este o particularitate, poate, atât a României, cât și a regiunii noastre că trebuie să privim în mai multe direcții.
Ca o ultimă întrebare, în afară de cazul Georgescu, ce altceva mai preocupă societatea românească. Recent s-a aflat că DIICOT anchetează un grup de șase persoane, precum și un general din rezervă în vârstă de 101 ani, pentru un proiect de lovitură de stat. Ce ne puteți spune mai mult despre acest lucru?
Am avut ocazia să comentez deja într-o altă presă că din nou există două opinii. Una este îngrijorarea că extrema dreaptă din România câștigă influență în ultima perioadă. Acest general și grupul său se poziționează clar în această direcție a tendinței suveraniste și de extremă dreapta din România.
În același timp, așa cum am avut deja ocazia să afirm, acesta este un caz ciudat, deoarece acest grup militar, care se presupune că este atât de periculos și urma să scoată țara din NATO, a comunicat de fapt online, pe site-uri web, toate planurile lor, inclusiv care ar trebui să fie viitoarea structură statală a Geției, statul pe care doreau să-l creeze. Au comunicat cu videoclipuri poziții cu privire la chestiuni politice, iar chipurile lor sunt înregistrate pe aceste poziții. Și asta, cel puțin pentru mine, este ciudat. Dacă ești atât de periculos și probabil ți-e teamă să nu fii descoperit, să comunici atât de deschis care sunt planurile tale – cred că asta te dezactivează ca element subversiv.
De aceea, ca să fiu sincer, cazul stârnește comentarii oarecum ironice și în România.
Vă mulțumesc foarte mult! Ați fost prea cuprinzător și foarte interesant cu privire la ceea ce se întâmplă la nord de noi, pentru că se pare că nu ne putem înțelege vecinii. Suntem mai mult absorbiți de noi înșine și de problemele globale pe care nici noi nu le înțelegem prea bine.
Acesta a fost colegul meu, jurnalistul Vladimir Mitev, creatorul site-ului Podul Prieteniei, vorbind despre situația din România și viitoarele alegeri prezidențiale din mai. Această conversație încheie ediția de astăzi a Primetime. La revedere și ne vedem data viitoare!
Foto: (sursă: YouTube)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
