Aurelian Giugăl
Aceste alegeri confirmă, de fapt, ceea ce se preconiza. Citez ce scriam în 2020 după votul de la parlamentare acum patru ani și aproape jumătate. Este un articol scris în Libertatea, care analiza votul AUR:
”Iată de ce, pe acest fundal economico-social, migrația externă va continua, iar viitorul politic ne poate rezerva orice. Inclusiv ca un partid precum AUR, acum pe buzele tuturor, cu o pleiadă de analiști încercând să le descifreze ascensiunea, care poate crește (și) la viitoarele cicluri electorale. După cum bine se știe, vremurile de criză economică aduc în prim-plan astfel de partide, care contestă status quo-ul vechii clase politice. De aceea trebuie să urmărim cu atenție cu ce măsuri și metode va rezolva actuala guvernare criza economică de acum, una ce se anunță de profunzime. Dacă se va merge ca și până acum, după cum se întrezărește, cu cei de la bază puși să plătească nota crizei, noi credem că viitorul (ne) va fi tot mai sumbru.”
Să ne uităm în istorie. În ani 50 și 60 ai secolului trecut, în Europa de Vest, partidele comuniste erau foarte puternice. Erau finanțate și de Uniunea Sovietică. Dar când s-a încheiat Războiul Rece ele erau aproape inexistente. De ce?
Pentru că măsurile economico-politice de atunci au fost măsuri sociale, ceea ce a dus la statul bunăstării. Sau cum ziceau francezii, état providence. Deci clivajul de atunci era între partidele comuniste și partidele liberale și social-democrate etc. și acesta s-a diluat treptat.
Comuniștii s-au diminuat, acestea fiind nesemnificative la momentul prăbușirii comunismului în Europa de Est. Iar partidele social-liberale au devenit partide mainstream. Creștini democrați, liberali, social-liberali, socialiști, laburiști etc.
Ce s-a întâmplat după 40-50 de ani de neoliberalism din anii 70-80 a secolului trecut și până în prezent?
Păi s-a întâmplat o schimbare majoră. După decenii de neoliberalism, populism-suveranismul și-a făcut loc în cetate. Principalul clivaj a început să devină ușor-ușor cel dintre suveraniști vs. populiști, antiglobaliști vs. adepții pieței libere și a capitalului care transformă totul în marfă, inclusiv bunuri și servicii publici. Într-un volum coordonat apărut la Cambridge University Press, Comodificând Politica European Governance and Labour Politics from Financial Crisis to the COVID Emergency, Sabina Stan, co-autoare, subliniază exact lucrurile astea. Este o transformare clară a capitalismului, care are nevoie de privatizarea, inclusiv a bunurilor publice, le transformă pe toate în marfă.
Atunci de ce ne mirăm că se duce în direcția pe care unii o explicau în urmă cu chiar câteva decenii în spate? De ce se vorbește doar despre austeritate în România?
Mark Blyth a scris ”Austeritatea: istoria unei idei periculoase”. De ce măsurile de austeritate, care au fost un eșec în România, sunt încă la modă aici? Dau aici două exemple.
Convenția Democratică din 1996-2000 – perioada de terapie de șoc, privatizări, șomaj, a dispărut. Nu mai există Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat. A murit atunci, după alegerile din 2000.
Nu a mai revenit niciodată la putere. Nu a mai revenit în Parlament.
Doi. Partidul Democrat Liberal, partidul fostului președinte Băsescu. Guvernarea 2009-2012. După alegerile prezidențiale din 2009, în 2010 s-a mers pe un program de austeritate, cu tăieri în sectoarele publice. Partidul Democrat Liberal nu mai există. A dispărut. A murit. A decedat. A fost înghițit de actualul PNL. Boc și câțiva lideri proeminenți de atunci se regăsesc în PNL-ul de azi.
Dar PDL-ul nu mai există. După alegerile parlamentare din 2012, repet, la 2 ani după programul de austeritate impus de Băsescu-Boc, PDL-ul nici nu a mai candidat la alegerile sub numele lui.
S-a numit Alianța România Dreapta și a schimbat numele, care oricum a avut o perfomanță electorală slabă, ce a grăbit dispariția acestuia. Deci măsurile de austeritate nu au dat niciodată rezultate.
De ce se încăpățânează toți candidații, de centru-stânga, centru-dreapta, populist-suveraniști, să spună că ei vor aplica în continuare măsuri de austeritate?
Bolojan de la PNL, care a cerut voturi în numele lui Antonescu, a spus că România se pregătește de măsuri dure de austeritate. Păi și atunci ne mirăm de votul de azi? De ce ne mai mirăm?
Oamenii refuză, nu vrem. Punct. Poți să-i faci tâmpiți pe oameni că nu vor?
Cu ce este mai egal votul meu din București față de votul uneia din țară?
Fiecare votează în interesul lui de clasă. Nu? Adică cetățeanul din Dolj, din Gorj, din Dobrogea sau din Moldova nu este complet cetățean? Nu este pe deplin cetățean? Sau e pe jumătate cumva.
Păi atunci asta eu zic că trebuie să ne uităm la cauze și apoi la efectul electoral. Efectele sunt consecința unor cauze, nu este invers. Nu efectele dau cauze, ci invers cauzele dau efect.
Îți asumi. Nu poți să torni pe benzina peste foc și să spui că te aștepți să nu se aprindă.
De ce nu apare o stânga mai vizibilă și mai influentă în România în condțiile actuale de prăbușire a partidelor mainstream și a sentimentelor anti-sistem?
Stânga, din punctul meu de vedere, stânga teoretică e pur teoretică și atât și oricum este limitată numeric, nu știe nimeni de existența ei, în afara bulelor facebookistice și a inteligenției urbane, pentru că stânga în România teoretică este formată din câțiva intelectuali, mulți dintre ei universitari, alții cumva în sectorul cultural independent, cam atât. Nu știe niciun muncitor de existență acestei stângi. Dacă, prin absurd, această stângă mâine dispare, nu observă nimeni lipsa ei, absolut nimeni nu o observă, pentru că e insignifiantă, politic, social, în ce mod vrei tu.
Prin urmare, acești oameni depind și ei de rețelele de supraviețuire. Sunt legați cu fire invizibile fie de carierele lor, universitare sau non-universitare, fie de finanțările pe care le primesc de la instituțiile culturale publice și așa mai departe. Prin urmare, ei sunt niște oameni dependenți, nu sunt niște oameni complet independenți. Nu îi văd în stare să însemne ceva. Nu poți să faci politică ca un hobby. Politica nu e un hobby. Știm de la Max Weber. Politica este o activitate, ca oricare activitate.
Nu ești până la patru la serviciu și de la patru te mai duci și discuții la clubul de politică. Cât despre măsuri? E simplu. Sistemul nu dorește alt tip de politici.
Cum sistemul politico-economic reacționează la provocarea venită de la votanți?
Discursul acesta rulat decenii la rând, că oamenii sunt singuri responsabili pentru eșecul sau succesul lor, vine la această logică neoliberală. ”Ai eșuat economic, social, ești singur vinovat. Nu e vinovat nimeni pe eșecul tău.” Depolitizarea funcției politice și a funcțiilor statului și trecerea într-o logică a eficienței de piață.
Ești bun sau nu ești bun? Asta îi singurul lucru care contează. Nu contează că vii din zone cu probleme economice, deficitare, ca instituții de învățământ precare, că vii din mici localități depopulate. Nu contează. Nu te-a obligat nimeni să stai acolo.
De ce nu pleci, cum a zis Băsescu? De ce nu plecați în lume? Cine vă ține aici, în România? Chiar așa, cine îi ține aici, în România? Să plece, a zis Băsescu. Plecați! Dacă nu vă convine. Asta este logica după care funcționează lucrurile în zona asta.
Suntem cea mai inegală țară din UE. Cea mai inegală. România nu trebuie să inventeze roata.
România nu trebuie să fie Suedia sau Germania. România trebuie să aplice politici de colectarea taxelor similare cu politicile din Europa Centrală. Foste de țări comuniste.
Nu trebuie să devină cea mai eficientă țară din lume. Trebuie doar să imite Uniunea Europeană. pe care pretinde că o urmează.
Dacă vrea, să schimbe ceva la actuala stare de fapt. Dacă nu, asta e. Cum zice Esther Lynch, secretar general al Confederației Europene a Sindicatelor, Europa, și cu ea România, va ajunge să „meargă în somn spre dezastru”.
Și asta se va întâmpla, probabil, în scurtă vreme. Pentru că lucrurile astea se vor antagoniza în societate.
Deci nu am niciun dubiu. Adică se vede și de-astea s-au scris tone. Nu le putem spune la infinit oamenilor că sunt proști.
Se schimbă ceva în bine, dacă puterea merge la AUR și Simion?
Cu siguranță nu. Nu cred. Cred că lucrurile se vor în răutății și mai mult.
Dimpotrivă. Nu văd asta ca o soluție. Acesta e ca un vot de disperare. Evident, nu este o soluție și nu văd în stare partide care se apropie de extremă dreaptă sau sunt chiar de extremă dreaptă. Nu cred că ele vor fi în stare să pună în aplicare politici economice care să echilibreze inegalitățile. Nu cred.
Ele sunt niște partide tot elitist-ultraliberale, care deja susțin tot măsuri de austeritate.
Foto: Aurelian Giugăl (sursă: YouTube)
Abonează-te la canalul blogului Podul Prieteniei de pe YouTube, unde sunt publicate mai multe interviuri video şi audio! Blogul mai poate fi urmărit pe Facebook şi Twitter. Canalul lui din Telegram este aici. Iar aici este newsletter-ul lui de pe Substack în limba engleză.
About Author
Descoperă mai multe la Podul Prieteniei
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
